...dar le-ai face din nou! (adica eu le-as face, de voi nu stiu...)
Este vorba de o intamplare petrecut in Insula Sifnos (in Arhipelagul Ciclade). Sifnos e o insula in care am facut multe....dar multe! E un spatiu de referinta pentru ca fiind mai departe de casa si de mediul in care traiam, faceam toate nebuniile adunate, acolo. Si cele mai frumoase imagini tot de acolo le am. Cineva imi spunea ca uneori, momentele te marcheaza si in functie de persoana cu care esti cand le traiesti. Dar nu e asa. In cele mai "mari" momente ale nostre suntem singuri. Numai noi le stim, in sufletul nostru. Si ne este bine.
Revenind insa la unul dintre momentele mele "mici", la faza cu Sifnos adica. Intr-o zi, am mers, ca de obicei, pe o plaja mica, mica si singuratica, impreuna cu prietenul meu. Sifnos are plaje si plaje..minuscule, mici, mari, uriase, pustii, stancoase...de toate felurile. Noi aveam un fix cu plaja asta, adica mai mult eu (in fine, doar eu!), pentru ca pustie fiind, faceai topless, stateai gol, faceai dragoste, nu te vedea nimeni, faceai ce voiai. Aia devenise "plaja mea"! Intr-o buna zi, ma trezesc cu doi intrusi: o ea si un el! Date fiindu-mi reactiile obisnuite de viespe agitata, am incercat sa ma calmez si pentru ca era inca devreme, mi-am zis in sinea mea: "no way...avem toata ziua la dispozitie". Stiam ca aveam de asteptat dar eram decisa! Ori eu, ori ei! Cunosteam foarte bine ce se facea cel mai bine pe plaja aia, la ce ora si ca cei doi aia voiau sa faca! De ce eram decisa sa le stric alora socotelile, habar n-am. Tocmai de asta imi e si rusine de ceea ce am facut.
In primul rand ca toata ziua s-a dus un razboi psihologic. Era clar ca acolo, fiind plaja "mea", doar eu ma simteam in largul meu. Prima victorie am repurtat-o cand tipa a intrat in apa si a stat cu fundul intr-un arici de mare. O patisem si eu, doar ca fundul meu fusese ingrijit fara sa ma mai vada si altii. Ce placere rautacioasa am avut, nu pot descrie. Speram sa plece dar se vede treaba ca se incapatanase si ea si o tinea mortis. Toate astea se petreceau pana in ora pranzului.
In mod normal, ar fi trebuit sa mergem pe la 2 p.m sa mancam, dar...ti-ai gasit! Nu ma miscam de acolo nici cu macaraua. Speram sa moara ceilalti de foame mai intai si sa plece ei. Cand prietenul meu a inceput sa se vaite ca-i chioraie matzele, m-am uitat la el scurt si a inteles imediat. Stia foarte bine ca sunt capoasa si marturisesc ca la tot episodul asta l-am avut drept complice. Radea diabolic de fiecare data cand bombaneam despre ceilalti (o faceam regulat, ca un refren) si sunt sigura ca si el astepta curios sa vada pana unde sunt in stare sa ajung.
Normal ca celorlalti, desi ne aflam adunati pe o suprafata atat de mica, nu le-am adresat vreun cuvant. Nu faceam pact cu dismanu'! Daca eram afara din apa, stateam intinsa pe rogojina si de sub prosopul intins peste mine ca o cazemata, studiam cu ochii mijiti, inamicul. Capcanele apei erau multe, astia erau si putin tantalai. Nu se intra niciodata in apa calcand pe jos daca nu cunosti terenul. Mai bine este sa mergi inotand, fara sa atingi fundul. Asa poti evita capcanele. In mare nu risti sa calci in vreun rahat dar exista chestii mai rele decat rahatul: arici de mare, alge alunecoase, pietre ascutite care taie oribil si altele... Ei bine, stiam ca aceste "altele" vor fi ciresica de pe tort si asteptam cu rabdare. Totul se petrecea dupa plan, cu mine bombanind tot timpul pe sub prosop. La un moment dat am inceput sa comentez ca la meci: "...si acum, alunecand ca prostii pe alge ...vom cade cu tartitele in toti aricii de mare si in pietrele ce ne vor zdreli poponetele....Yeeeeeeeeeeh!". Ce au patit saracii oameni, e de nedescris. Si nu suflam un cuvintel pentru a-i preveni. Totusi, precizez ca prietenul meu se amuza teribil si nu mi-a atras atentia.
Odata sosita clipa in care stomacul nostru chiar protesta, si-a luat motocicleta si a mers singur sa cumpere mancare fiindca eu nici gand sa ma misc de acolo. Desigur, stiam foarte bine ca va veni cu mancarea pe plaja, noi ne vom umple stomacelul iar ceilalti nu vor primi nici o firimitura. Pe asta si contam ca sa le dau lovitura decisiva si sa-si ia catrafusele sa plece. Ei venisera pe jos si era destul de greu sa mearga la masa si sa revina. Asa ca data fiind Yamaha enduro a prietenului meu care putea pleca si reveni de cate ori era nevoie, avantaj eu ! (Ba chiar imi facusem planul ca daca se ingroasa treaba, il voi trimite de vreo 3 ori sa imi ia suc, inghetata sau alta traznaie, doar ca sa destabilizez psihologic inamicul. Culmea e ca in alte conditii, m-as fi dus singura sa imi iau. Dar nu acum, eram in misiune.) In timp ce-mi asteptam mancarea la nas, survoland pozitiile, tipul "inamic" a inceput sa protesteze ca ii e foame. Ea insa era la fel de hotarata ca mine si nu voia sa plece. Toata faza devenise o lupta intre gagici. Eram deja decisa, dar faptul ca tipa era constienta de ce faceam si ma infrunta, m-a incapatanat si mai mult. Eram in stare sa stau acolo doua zile, oricum o mai facusem. Doar de la a treia zi incolo mi-as fi revizuit pozitiile. Nu stiusem cu cine ma pun, e drept. Dar nici ea nu stia.
Prietenul meu revine cu mancarea. Moment pe-ni-bil !!! Cat de magarita am putut fi, nu-mi vine a crede. Mi-e rusine de mor, acum cand ma gandesc. Dar atunci am mancat pana la ultima bucatica, in timp ce ceilalti doi se uitau disperati la noi, salivand.
S-a facut ora 8 seara si stiam ca e momentul psihologic crucial. Era exact ora la care soarele nu mai dogoreste, adie o boare placuta, lumina e romantica, ai chef de nebunii si vrei sa fii singur. Neavand ce sa faca altceva, tipa fiind decisa sa nu cedeze, au intrat amandoi in apa. Si au facut ceea ce stiam ca va fi ciresica de pe tort. In cursul zilei si-au dat seama cam cum e terenul pe sub apa, asa ca acum inotau, dar inotau aproape de stanci. Era tot ce voiam eu! Si de acolo de unde chicoteau si se stropeau dragastos, au inceput sa urle si sa se precipite pentru a se indeparta. Ei bine, in sfarsit am zambit triumfator si prietenul meu a inceput sa rada privind spre cer, ca de fiecare data cand faceam cate o figura din asta.
In insule, pe langa stanci inoata un soi de pesti care se numesc "serpi de mare". Ciupesc uneori dar nu sunt periculosi (pestii vin la picioarele noastre si incearca sa manance unele pielitze, asta e ciupitul de care zic). Oricum, sa fii in apa, expus si sa te trezesti cu toate animalele alea care chiar seamana cu serpii si care deseori sunt incolacite si sunt zeci, e o senzatie oribila (o stiu pentru ca si eu am patit-o).
Eh, au iesit ambii din apa, s-au imbracat in graba, tipa se uita urat la mine, deja nu se mai ascundea. Eu m-am intins pe spate cu o mana sub cap si cu cealalta mi-am desfacut sutienul ca si cum i-as fi zis "de acum, continui doar eu".
La 10 minute dupa plecarea lor, am plecat si noi. Nu am continuat nimic, eram moarta de oboseala si plini de sare. Am facut totul din incapatanare, dintr-un sentiment de posesiune a plajei aleia si cred ca si din rautate sau ...nu stiu care alt motiv.
Cand ma gandesc acum, mi se pare ca am fost paranoica, uracioasa, rautacioasa, am facut ceva fara sens.
Cu toate acestea, sunt sigura ca daca s-ar ivi ocazia, as face exact acelasi lucru.
 |
| by Philosoraptor |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu