Cuvantul, ca un cearceaf de matase

Cand spun "cuvant" ma refer la el ca mesaj, informatie transmisa, logos, insiruire (sistem) de idei sau idee singulara.
Ma gandeam ieri la cat de des se face referire la lectura, cat de des este reprosat faptul ca nu se mai citeste.
Observatia este valabila, oamenii citesc mai putin si aria lor de interes este din ce in ce mai restransa. Dar in epoca specializarii si a vitezei cum altfel ar fi putut fi? Cum poate un specialist in stiinte tehnologice, in conditiile unei competitivitati acerbe si a unei evolutii neincetate in domeniul sau de specialitate, sa mai stea aplecandu-se si asupra altor zone de interes? Cum si cand sa le aprofundeze pe toate acestea? Desigur ca  o poate face dar numai intr-o oarecare masura.
Oricum, cumulul de cunostinte si idei nu conduce la nimic daca acestea nu sunt reflectate, propagate, dezvoltate.
Zona mea de interes si specializarea profesionala are de-a face cu acele informatii care pentru foarte multi sunt inutile dar pe care eu le consider fermecatoare, invizibile, vitale si pe cale de a deveni desuete. Nu are vreun sens sa fac vreo referire la materia lecturii mele sau la intinderea ariei mele de informare, oricum, ceea ce as vrea sa surprind este cat de subiectiva, precara si labila devine receptarea acestora.
Deseori m-am trezit intr-un diletantism de opinie, cand imi apropiam o idee sau alta in funcite de situatia de moment, de starea mea psihologica, de problemele sau bucuriile in care ma scaldam. Ideile expuse intr-o carte iti stimuleaza mintea, te pun pe ganduri, renumele autorului deseori te influenteaza prin preconceptia pe care o ai vis-a-vis de personalitatea sa, de ceea ce auzisei, de un indefinit "am impresia ca...". Exista multi autori pe care ii detest, autori pe care ii apreciez enorm, autori pe care nu ii prea inteleg, autori pe care nu ii cunosc. Si mai exista autori ai caror idei, prin intermediul manierei de exprimare, mi s-au picurat in suflet. S-au asternut in mine ca un ceaceaf de matase. A fost incredibila intamplare in care parca am luat acel cearceaf plin de viata al cartilor lor, am intins bratele pentru a-l desface in aer si acesta, cazand, s-a intins perfect in sufletul meu, acoperindu-l fara vreun efort, fara vreo violenta, fara nici o sifonare. Practic, daca incercati gestul descris de mine anterior, il puteti reusi numai cu un cearceaf de matase. Rareori se intampla sa pice intins perfect peste pat dar atunci cand o face nu mai este nevoie de nici un retus, de nici o interventie. Si dintr-un motiv necunoscut, aceasta reusita imi da o mare satisfactie.
Doar trei oameni au reusit sa imi mangaie fiinta ca un cearceaf de matase: Platon, Krishnamurti si un suflet pereche.
Nu pot sa sustin ca la Platon nu aveam o oarecare preconceptie. Am pornit, ca intotdeauna, cu frica renumelui orbindu-mi mintea. Dar e atat de bland, atat de domol, atat de dezinteresat sa te convinga neaparat de ceva, incat citindu-l, te relaxezi, zambesti fara sa vrei, te uimeste si te surprinde de fiecare data printr-o si mai mare blandete, generozitate, dezinteres. Nu are orgoliul scriitorului. De fapt, nu are orgoliu deloc. Nu ma refer, desigur, la dimensiunea ideatica a celor spuse de Platon. Asta ar lua prea mult timp si poate reprezenta, pe fragmente, obiectul vreunui alt articol. Eu ma refer exclusiv la maniera in care isi prezinta ideile, la acel ceva care il face pe Platon sa fie singurul care (parere absolut personala) a facut filozofie in forma sublima a acesteia. Platon este perfect constient de ceea ce face, sunt sigura, nu are cum sa fie altfel. Cu toate acestea isi pastreaza aerul ingenuu, pur, inocent. Expresia sa ma duce cu gandul la ideea de Adam si Eva inainte de a musca din mar. Cred ca foarte putini oameni cunosc faptul ca Platon este usor de inteles si foarte placut de citit. Eu am ramas uimita intrebandu-ma: "Asta e Platon? Atat de frumos?". Desigur, ideile lui sunt usor de asimilat astazi de catre omul contemporan pentru ca teoretic macar, omul contemporan se scalda de cand se naste in ideile sale. Doar ca nu e constient de asta. Si rareori ii afla acestuia frumusetea si simplitatea.
Dupa el, filozofia a devenit o dezvoltare a amanuntului, o interiorizare, o individualizare. S-a uratit din ce in ce mai mult, devenind stiinta, formandu-si coduri, legi, sisteme, urmasi, mostenitori, o elita. S-a cocotat pe un varf de pe care a inceput sa urle ca nu e vizitata. Si a continuat sa-si puna ziduri, si a continuat sa-si deplanga izolarea.
Pe langa tot restul, Platon seamana cu King Kong. Este perfect constient de propria sa putere (altfel nu se poate) dar se poarta cu acea necesara gentilete pentru a nu distruge in jurul sau ceea ce iubeste. Platon este modest si ramane consecvent in modestia sa. Este motivul pentru care afirm ca era constient de propria-i valoare. Nu se temea ca ar deveni umil. Se multumea sa fie el insusi.
Un alt om care m-a surprins a fost Krishnamurti. Citind ceea ce are de spus, totul mi s-a asezat in mine ca un cearceaf de matase: bland, perfect intins, impecabil. Nu am sa intru nici in cazul lui in analiza ideilor sale dar ma voi opri la aceeasi siguranta si blandete, la aceeasi lipsa a vreunei dorinte de a epata, de a se impune, de a te convinge cu orice pret.
As observa aici ca ambii s-au bazat pe un limbaj de dinamica orala: Platon folosea dialogurile iar cartile lui Krishnamurti sunt intocmite dupa imprimari realizate in timpul cuvantarilor sale.
De asemenea, a treia persoana care ma invaluie ca un cearceaf de matase prin modul de a-mi vorbi este sufletul meu pereche. Mi se adreseaza intr-o maniera blanda, dezinteresata, lipsita de orgoliu, facandu-ma mai mult decat sa inteleg si sa accept: ma face sa simt ideea. Poate o fi ridicol, dar simt, ca si la Platon si la Krishnamurti, ca ma cucereste fara a intentiona sa ma supuna. Le recunosc suprematia pe baza admiratiei, nu pe baza vreunui complex de inferioritate.
Cel de-al treilea caz de deplina comunicare, in ceea ce ma priveste, il amintesc doar pentru a sublinia faptul ca nu renumele celui ce iti transmite ceva conteaza dar justetea opiniilor si a atitudinii adoptate constient sau inconstient in maniera de expimare a  ideii.
Voi incheia amintind doar revarsarea de informatie inutila, repetitiva, amanuntita (cea eronata nu merita a fi mentionata desi ea exista), ca si cum pentru a admira un copac ai nevoie sa il privesti la microscop electronic.
Pana la urma, ceea ce ne lipseste si e pe cale de disparitie este frumusetea, este sentimentul care razbate din mesaj.
Dar pentru a reusi cineva performanta aceasta trebuie sa fie un King Kong, trebuie sa constientizeze ca este un King Kong si trebuie sa inteleaga ca e evident ca e un King Kong, nu e nevoie sa o dovedeasca de fiecare data.