Cu barbatul la hypermarket

Astazi gazduiesc iara, un text al unui prieten ! Unul dintre R&B. Este vorba de R ! B a disparut in ceatza!

Stiti ce poate fi mai deprimant pentru un barbat decat ziua de vineri, adica ziua in care ia sfarsit week-end'ul? Ei bine..  atunci cand peste aceasta zi se suprapune si chenzina! Mi-a zis Gicu de ce. Una la mana ca Elena intra in cele doua zile libere, stiti voi, afuristul de week-end oficial, prapastia aia temporala in care ramai fara orice soi de alibi, cand orice incercare de scapare trebuie dublata de explicatii inexplicabile..  Dar sa revenim. Doi la mana, cu banii in mana -mana ei, desigur - era clar ca va urma o sesiune de shopping. Frustranta, demoralizatoare, aducatoare a tot soiul de sechele psihice, din nou incurca-lume, intrebari stupide, enervare (rafturile cu bere sunt intr-un capat mai indepartat decat podul acela)
  Protestele sunt de prisos, perseverenta Elenei este imbatabila. Cineva trebuie sa impinga  o ajute la carucior. Fara cale de scapare, Gicu isi ia avant ca sa incheie cat se poate de rapid socotelile. Intra pe usile hipermaketului fredonand trist "deschideeeeti poarta iaaaaduluiiiiiii sa poata rasariiiiii..". Trage si o concluzie: "niste hoti, dom'le!"
 Elena e usor nehotarata, ca intotdeauna. Se hotaraste, totusi, si lasa plugul in brazda..  Noutatile trebuiesc evaluate, preturile comparate, marfurile verificate cu minutiozitate. Gicu traieste cu senzatia ultimei zile din viata lui, Elena pare in elementul ei. Gicu se intreaba cand o sa vada si un raft cu mitraliere si grenade, Elena intoarce orice produs pe toate fetele, facand din rabdarea lui Gicu un monument al sacrificiului suprem. Gicu nu isi aminteste cu exactitate cum a introdus in carucior sase doze de bere iar la casa nu e vreme de explicatii.
 In sfarsit, back to home. Gicu isi extrage tacticos (si usor invizibil) baxul de bere, cutia cu alune, pune mana pe telecomanda si se tolaneste pe canapea, adulmecand un sfarsit de zi linistit. Totusi, ghinionul pare sa-si aclame toate virtutile intr-o singura zi: din bucatarie razbate ca un strigat apash glasul melodios al Elenei: "Giculeee! treci incoa' si apuca-te de curatat cartofi cat vorbesc cu mama la telefon. Mi-a promis ca trece pe la noi sa gateasca ceva special, pentru tine!"
     Pentru prima data in viata, Gicu realizeaza ca berea e nociva iar telecomanda poate ucide.

                                                                 29 Oct 2011, Vali.M

Eu as adauga si acest element...

...ca asa e in shopping...

Paisios - batranul cu ochi de copil

Batranul Paisios, coperta frontala cu portretul acestuia

Paisios a fost, inainte de toate, un om iubit. Monah la Sfantul Athos, profund crestin ortodox, a mai fost un om spiritual, un om cu bunavointa si cel mai important, un om care, enorm de multor altor oameni, religiosi si nu, le-a fost drag.
Bunavointa sa se rasfrangea asupra tuturor, era cunoscut pentru modul direct, uneori incomod, dar niciodata rautacios, in care reactiona. Este cert ca oameni de peste tot il cautau cerandu-i sfatul, compania, prezenta.
Desigur ca cei mai religiosi ca mine vor spune ca nu pot intelege consistenta acestui parinte si, desigur, poate e adevarat.

Numarul mare de vizitatori a condus ca fara voia lor, acestia sa deschida drum dublu care ducea la chilia batranului. Ba mai mult, circulatia era asa de mare incat calugarii au fost nevoiti sa puna urmatoarea tabela in drum (vezi poza de mai jos)

"Calea spre pater Paisios are tabelitze, va rugam nu mai deranjati chiliile."
Va dati seama ca pelerinii interesati de batranul Paisios erau asa multi, incat zapacisera toti ceilalti monahi, intreband cum sa ajunga la batran.

Citindu-l, eu, nereligioasa, trec prin unele stari destul de intense.
In primul rand, ii vezi sinceritatea dezarmanta, chiar si atunci cand face observatii destul de neplacute (un caz real este acela in care un mare politician s-a dus spre a-l intalni. Batranul Paisios, vazandu-l si recunoscandu-l, a rupt-o la goana. Politicianul, pe urmele sale, tipa: "Pater Paisie, nu fugi, eu am venit sa te vad." Fara sa se opreasca, batranul i-a raspuns: " Da, dar fug ca sa nu te vad eu pe tine.")

Pe de alta parte, citindu-l, ii simti prezenta. Nu pot sa explic cum si in ce mod. Dar parca-ti vine sa plangi, sa te usurezi de dureri si prezenta sa e mangaierea care te mai alina. Este mana blanda, mereu prezenta, care te ocroteste, te inmoaie, te lasa sa iti tragi sufletul putin, atat cat sa nu ti se sfarseasca de tot.
Cel mai pregnant sentiment insa, este intuita vioiciune a gandirii sale, justetea, lipsa ezitarii, micile ciudatenii (Invitat fiind intr-o mare manastire, s-a dus. Acolo, l-au gazduit in camera de oaspeti. Vazand batranul cearceafurile albe impecabile, calcate si apretate si venit fiind de la Muntele Athos unde traia ca monah si se intretinea singur cum putea, l-a rugat pe staret sa ii dea alta chilie, daca se poate. Acesta i-a raspuns ca i-a oferit camera lor cea mai buna! Auzind aceasta, batranul Paisios i-a zis: "O fi cea mai buna, dar asa cum sunt cearceafurile frumos calcate si asa cum sunt eu obisnuit cu ale mele, crede-ma ca n-o sa pot inchide ochii de frica sa nu stric cearceafurile astea asa frumoase.")

Pater Paisios

Nu stiu daca tema parintelui Paisios atrage sau intereseaza cititorul, cu toate acestea, in continuare, voi prezenta un extras, tradus in limba romana, din cartea "Batranul Paisios", scrisa de Christodoulos, monahul de la Muntele Athos. Acesta, consemna discutii purtate cu batranul Paisios in speranta ca astfel, isi va insusi mai bine invataturile primite de la acesta.
De asemenea, articolul prezent este o promisiune pe care mi-o indeplinesc acum. Si, intotdeauna, placerea mea.

Traducerea unui pasaj din carte (fara adaugiri sau omisiuni de idee sau stil):


"Trebuie sa incredintam totul in in grija Domnului pentru ca numai atunci vom scapa de griji, de necazuri si de toate relele. Atunci cand cineva cunoaste si crede ca exista Dumnezeu care se ingrijeste de el, de ce si-ar mai face el insusi vreo grija?
Totusi, pentru ca sa poata incredinta cineva totul in grija Domnului, trebuie ca mai intai sa se curete (lepede) el  insusi de orice grija lumeasca si doar dupa aceea sa se astepte ca Domnul sa aiba grija si de el.
Pantru ca daca, de exemplu, cineva se ingrijeste sa adune bani ca sa aiba la zile grele si pentru a nu-i lipsi nimic, atunci inseamna ca acesta se sprijina pe puterea banilor si nu pe puterea Domnului. Trebuie, deci, ca mai intai sa inceteze sa iubeasca banii si, dupa aceasta, sa-si puna sperantele in Dumnezeu pentru ca ambele nu pot coexista.
Eu nu zic sa nu se foloseasca cineva de bani dar zic sa nu-si puna sperantele in ei si sa nu-si aiba sufletul la bani..

Candva, vrand sa ne arate cum prevede si judeca Domnul pentru creaturile Sale, batranul Paisios ne-a spus o poveste.

De mult, un batran ascet vazand toata nedreptatea existenta in lume, se ruga la Dumnezeu si ii cerea sa ii explice si lui pentru a intelege motivul pentru care oamenii drepti si cuviosi erau nefericiti si chinuiti pe nedrept, in acelasi timp in care cei nedrepti si pacatosi se imbogateau si duceau o viata tihnita si buna. In timp ce se ruga, asadar, pentru ca Dumnezeu sa ii releve acest mister, a auzit o voce care i-a spus:
_ Nu cere ceea ce mintea si puterea ta de cunoastere nu pot cuprinde. Si nici nu mai cerceta apocrifele caci caile Domnului sunt un abis. Totusi, pentru ca tot ai cerut sa afli, mergi printre oameni, stai intr-un loc si ia aminte la ce vei vedea, pentru a intelege prin aceasta mica incercare doar o particica din judecata Domnului.
Vei cunoaste atunci ca faptuirea prevazatoare a Domnului este necercetata si de nedeslusit, in toate.
Batranul, auzind toate acestea, a coborat cu mare bagare de seama in lume si a ajuns intr-o livada prin care trecea un drum batut de multi trecatori. Tot acolo, in apropiere, se gaseau o fantana si un copac batran in a carui scorbura incapatoare s-a varat batranul si s-a ascuns bine.
Nu dupa mult timp a sosit un om bogat, calare. S-a oprit la fantana pentru a bea apa si pentru a-si mai trage sufletul.
Dupa ce si-a astamparat setea, a scos din buzunar o punga cu 100 de galbeni pe care a inceput sa-i numere. Cum a terminat cu numaratul, a dat sa-si puna punga la loc. Din neatentie insa, punga i-a cazut in iarba.
Bogatanul a mancat, s-a odihnit, a dormit si apoi a incalecat pe cal si a plecat la drum fara sa realizeze ca a pierdut galbenii.
Imediat dupa aceasta, un alt trecator a sosit la fantana. A gasit punga de galbeni, a luat-o si a plecat degraba, alergand peste campuri.
Dupa ceva timp a aparut un al treilea calator. Obosit cum era, s-a oprit si acesta la fantana, a baut apa pe saturate, a scos putina paine dintr-o boccelutza si s-a asezat sa o manance linistit.
In timp ce sarmanul om manca a aparut bogatanul calare, furios, cu fata congestionata si l-a insfacat pe omul sarman. Scos din fire cum era, tipa la acesta sa ii dea galbenii inapoi.
Saracul, neavand idee de vreun galben, se jura ca nu vazuse asa ceva. Bogatul insa, iesit din minti, a inceput sa il bata si l-a lovit iar si iar pana l-a omorat.
A cautat apoi hainele sarmanului de galbeni, nu a gasit nimic si neavand ce sa mai faca, a plecat abatut.
Batranul vedea toate acestea, ascuns cum era in scorbura si se minuna. Ii parea tare rau si deplangea crima nedreapta la care tocmai asistase si, rugandu-se la Dumnezeu, spunea:
_ Doamne, oare ce inseamna aceasta vrere a ta? Lasa-ma si fa-ma sa cunosc despre ce este vorba. Te rog, cum poate Sfintia Ta sa indure asemenea nedreptate? Altul a pierdut banii, altul i-a gasit si altul a fost ucis pentru ei pe nedrept!
Si, in timp ce batranul se ruga cu lacrimi in ochi, un inger dumnezeiesc s-a pogorat si i-a spus:
_ Sa nu-ti mai para rau, batrane. Si nici sa nu te revolte si sa crezi ca ceea ce tocmai ai vazut se petrece fara grija Domnului.
Dintre cele petrecute, unele au reprezentat o indeplinire a unei rugaminti, unele au reprezentat o supunere la incercare si altele au reprezentat o restabilire a dreptatii.
Cel ce a pierdut banii era vecinul celui ce i-a gasit. Cel ce i-a gasit avea o bucata de pamant in valoare de 100 de galbeni. Bogatul insa, profitor si calic, l-a prins la nevoie si l-a obligat sa i-o dea pe 50 de galbeni. Sarmanul vecin, nevoias cum era, n-a mai avut ce face dar s-a rugat la Dumnezeu sa faca El dreptate. De aceea Dumnezeu a economisit si i-a dat acestuia dublu.
Pe de alta parte, omul acela sarac, ostenit, care nu gasise nimic si care pe nedrept a fost ucis, candva a ucis si el la randul sau. Mare si sincera i-a fost insa, cainta si, de atunci, tot ce a facut in viata a facut cu gand crestinesc si cu piosenie. Tot timpul se ruga la Dumnezeu sa il ierte pentru crima comisa si obisnuia a spune: "Doamne, aceeasi moarte pe care am dat-o eu, pe aia sa mi-o dai si Tu mie!"
Bineinteles ca Dumnezeu l-a iertat din prima clipa in care s-a cait. Dar l-a miscat mai ales dorinta sincera a acestu copil al Sau care nu numai ca traia dupa randuiala crestina, dar chiar dorea sa si plateasca pentru vechea sa vina. De aceea, Domnul i-a indeplinit dorinta si a permis sa moara in mod violent, asa cum Ii ceruse, apoi l-a luat langa Sine, rasplatindu-l cu o aura stralucita pentru zelul sau.
In sfarsit, ultimul: calicul, bogatanul ce a pierdut galbenii si care a comis crima, acesta se va chinui pentru calicenia si iubirea sa de bani. L-a lasat Dumnezeu, asadar, sa cada in pacatul crimei pantru a ajunge sa il doara sufletul si pentru a ajunge la cainta. Datorita tuturor acestora, va ajunge sa paraseasca viata lumeasca si va deveni calugar.
Asadar, unde, in care dintre cazuri consideri tu ca a fost Dumnezeu nedrept si lipsit de inima?
De aceea, de acum incolo sa nu cercetezi prea mult judecata Domnului pentru ca aceasta judeca drept si dupa stiinta Sa, in acelasi timp in care tu consideri ca ceea ce face e nedrept.
Si mai ia aminte ca in lume se intampla multe cu voia Domnului, din motive pe care oamenii nu le cunosc. De aceea, corect este sa zica fiecare: "Drept este Domnul Dumnezeu si dreapta este judecata sa." (Faca-se voia Domnului.) - Pslam PIH 137 ".


Nu abordez textul in nici un fel. Sa-l abordeze fiecare cum vrea, cum poate, cum crede de cuviinta. Asta daca a citit.
Eu mi-am tinut o promisiune si, in plus, am vorbit de un om minunat de la Athos.

Casuta - chilia batranului, minunatului om, Paisios

Body painting - Illusions

Body painting -ul reprezinta "joaca" la moda atat a femeilor care stau la pictat, cat si a barbatilor body painters...
In fond, o placere ce dateaza de la facerea lumii este satisfacuta. Craig Tracy insa, creeaza si iluzii.
Vedeti tigrul ? Ia priviti mai bine!

Frumos nas, nice ass... 

Viciu - GP

Mi-a dat HellyNebunelli o leapsa despre vicii. Ceea ce voi scrie se adreseaza mai ales oamenilor pasionati de motoare si lui Misce, ea, desi nu e specialista in domeniu, e bine informata de la mine !
Daca sa afirmi ca nu ai niciunul dintre viciile clasice, cunoscute de toti, e un viciu....apoi acel viciu am! Ca nu pot sa zic ca fac orice din ceea ce e considerat viciu, in sensul clasic, definitoriu. Doar cate putin din fiecare...

O sa povestesc despre o nebunie.
Sunt pasionata de Moto GP. De mica sunt si tot asa am ramas, chestiile nebune din copilarie pastrandu-mi-le pana si azi: la fel de irealista, inca joc rummy si table, Battlefield, salvez orice animal oropsit, visez cu ochii deschisi, cred pe toata lumea etc.
Sunt sustinatoare a lui Rossi de cand era la categorie mica. Punct.
Se stie ca Rossi are un intreg ritual, inainte de a se aseza in sa, pe motor: se apleaca, se tine cu mainile de gambe, isi scoate chilotii din fund de 100 de ori, isi aranjeaza una, alta...vorbim de intreg ritual, nu orice simplu fix. Din cauza sa, am inceput si eu sa port mai des chiloti, ca sa am ce scoate.
Ei bine, dat fiind ca circuitele se desfasoara sambata in general, adica o zi libera pentru mine, am posibilitatea sa privesc circuitele fara sa ma gandesc ca trebuie sa fac altceva, vreo treaba urgenta.
Ca sa intelegeti unde am ajuns cu paranoia, in zilele in care "trebuia" sa fiu pe plaja la ora circuitului, aveam TV cu mine ca sa urmaresc cursa si, cand mi s-a stricat smecheria cu TV, dadeam telefoane de nebuna sa ii intreb pe ceilalti ce se petrece. Asta, desigur, cand se petrecea ceva, anul acesta cazand tot timpul, stiam ce se petrece, nu era nevoie sa dau telefon ca sa aflu ca a cazut iar.
Impreuna cu detasarea asta de sambata si asociata la placerea de a privi circuitele, s-a adaugat...inghetzata, pe care o consumam privind cursa.
Inghetzata este inca o pasiune de-a mea, o slabiciune, poate chiar un viciu...Tot din copilarie!
Faza nasoala a inceput cand au scos aia de la Scandal, inghetzata Scandal Pink Yougurt cu fistic !!! Neaparat cu fistic.
Ehe.....show....
Asociasem ingurgitatul inghetzatzii cu privitul circuitelor de Moto GP. Asta in prima faza, pentru ca in continuare a devenit mai rau, vicios de rau.
Mai tarziu, am asociat victoriile lui Rossi cu mancatul exclusiv de Scandal Pink Yougurt. La prezenta nebuneala, prietena mea, Misce, poate sa confirme. Daca trebuia sa inceapa vreun circuit, intotdeauna ma agitam si aveam grija sa iau respectiva inghetzata. Vorbim ca ma sculam dimineatza cu grija de a-mi verifica proviziile si, daca nu aveam, cu grija sa alerg in timp util ca sa-mi iau. Era, deja, ritual.
Normal ca trebuia ca respectiva cutie sa fie de 1 l. Asta doar pt ca de 2 l nu exista. Intotdeauna trebuia sa scot folia aceea protectoare de deasupra, cand isi ambalau motoarele. Cum se aprindea semaforul verde, infigeam lingura in inghetzata!!! Daca nu urmam ritualul cum trebuie, daca nu ma sincronizam sau pierdeam semaforul verde, stateam cu morcovul in fund, fiindu-mi frica sa nu cumva sa piarda Rossi din cauza asta. A fost misto nebunia cat a tinut....
La un moment dat insa, s-a terminat vraja. A cazut Rossi la Brno si a pierdut campionatul. Am dat naiba si inghetzata Pink si am tinut doar scandalul. Cata plansul a fost dupa cazatura lui Rossi, nu pot descrie. Nu de alta, dar a castigat Hayden, pe care-l antipatizez de nu se poate. De atata plans si dupa atata inghetzata, imi venea sa vomit.
M-a batut Dumnezeu, insa, anul asta, preferatul meu Rossi este coechipier cu Hayden la Ducati. Nu-mi ajunge ca Rossi cade tot timpul, mai trebuie sa tin si cu Hayden acum! Nu de alta, dar am o slabiciune si pentru Ducati. (Si cine nu are...?) Va dati seama conflicte de interese? Hayden si Rossi coechipieri si, intre ei, troneaza Ducati. Si cand ma gandesc ca altii se ocupa doar de dilemele influentelor de putere in lumea araba...Vax! Acolo lucrurile sunt mai clare.
Nu mai mananc inghetzata in cursul circuitelor, mai ales Pink Scandal. E noua nebunie. Doar, doar...merge Rossi mai bine cu naravasa de Ducati. Bineinteles ca sper ca acest sacrificiu (de a nu manca inghetzata) sa "prinda".
...ca doar n-o sa tai inghetzata de tot, in toate timpurile, ca sa castige Rossi, pentru ca asemenea sacrificiu nu fac.
Totusi, chiar si cand cade Rossi, cade asa de frumos...O atat de frumoasa cadere!
Frumusetea caderii e urmatoarea: ca sa poti sa cazi cu adevarat, bine, trebuie ca mai intai sa fi ajuns sus! Foarte sus!

Apple - simbol

Multe se spun in jurul simbolului "marului muscat" al celor de la Apple.
Cea mai persistenta dintre povesti, insa, isi are radacinile in cel de-al doilea razboi mondial.
Se zice ca acest simpatic mar a fost inspirat din povestea tragica a lui Alan Turing, englez de origine, omul care a pus bazele computerului de azi, cel ce a facut cercetari in domeniul inteligentei artificiale si ale criptanalizei.
Turing s-a sinucis in 1954, fara a-i fi fost vreodata recunoscute meritele. Era pasibil cu inchisoarea, datorita faptului ca era...homosexual si ca la vremea aceea, in Marea Britanie, homosexualitatea era considerata o crima.
Interesant este cum s-a sinucis: a injectat otrava intr-un mar si apoi l-a mancat. In memoria acestui savant nedreptatit deci, a fost dedicat simbolul marului muscat de la Apple.

Body Piercing

Desi urechile-mi sunt ciur, asta mi-a ridicat parul maciuca.
Infiorator sau sexy?

... si da, Doamne, sa nu i se faca funda, nod. Amin! ...

Budism occidental acut

Am scris un articol relativ, aici: Budismul
Ni s-a cam urcat la cap, zau. E deja caraghioasa psihoza crestinului occidental plictisit de propria-i religie si care incearca o religie noua cu voluptatea aluia care n-a mancat tot Postul Mare si, in ziua de Paste mananca precum porcul pana ajunge la spital.
Ieri seara era sa-i dau una-n cap de nervi, amicului meu, gay - gay - karagay care, incomodat de preceptele crestine a intors-o pe budism si le schimba cum vrea el. Ba am observat ca tinde sa le invarta tot asa cum mi-a declarat senin si foarte convins ca: "Nu stiu daca observi, dar eu sunt barbatul vietii tale! Tot la mine-n brate te intorci" Al vietii mele este, barbatul vietii mele nu-i !!! Dar in modul lui de a percepe, tot aia-i!
Referitor la budism acum: alta sta scris, alta citim, tot ce vrem noi intelegem. Ca doar de aia suntem occidentali parsivi!
Am auzit urmatoarea remarca, de la altcineva: "eu iubesc pe toata lumea, precum budistii. Admir religia budista."
Nu, zau?
Am senzatie ca religia, filozofia si metafizica isi incurca pulpele mai rau decat niste amanti adormiti inlantuiti. Chiar si-n cazul lor, al voluptosilor astora carnali, nu orice gaura e la fel. Pana cand si ei stiu asta. La multispirituali insa, vad ca merge.
La budism, ceva general valabil ar fi cele 4 Adevaruri, nu?
Ele sunt:
1. Existenta este durere (adica trupul, sufletul, evenimentele din viata noastra, ne provoaca durere)
2. Durerea provine din dorinta (cine ajunge sa cunoasca cele 4 Adevaruri, inceteaza sa mai doreasca ceva, incluziv sa existe, sa reexiste - e vorba de reincarnare- si va ajunge sa vrea inexistenta-adica stingerea = Nirvana)
3. Adevarul stingerii durerii (incetarea durerii si calea spre stingere (Nirvana) este reprezentata de incetarea de a-ti mai dori ceva, orice!)
4. Adevarul caii care duce la incetarea durerii (odata ajungand sa nu-ti mai doresti nimic, ai atins Nirvana-repet, inseamna Stingere- si ajungi in Paradis pe care budistii il numesc Lumea lui Amida Buddha sau Tara Binecuvantarii). Scop implinit.
Asadar, aici e vorba de un echilibru, de o stapanire a dorintelor, a umanului din noi, daca vreti. Insisi calugarii budisti urmaresc echilibrarea, starpirea durerii ! Asta e scopul si, cu siguranta, el NU prevede iubire nicaieri.
Am rasucit mult texte religioase budiste. Nicaieri nu am gasit partea cu IUBIREA. Budismul nu promoveaza iubirea. Iubirea inseamna dorinta, dezechilibru, un plus de ceva si tot ceea ce este dorinta, dezechilibru, surplus, conform adevarurilor budiste, trebuie indepartat, eliminat, este sursa durerii. Sa zic drept, nici macar nu am intalnit cuvantul "iubire"; in general, nu am gasit denumite sentimente la budisti, in textele cu caracter religios. Am o retinere aici, poate doar nu le-am intalnit eu si ele or fi acolo unde eu nu am citit.
Oricum sa fie insa, adeptiii occidentali ai budismului au in cap o noua forma de iubire, la modul general, un sentiment caldut, care are de-a face cu armonia, pacea, acceptarea tuturor lucrurilor in viata, dar NU cu iubirea. Iubirea are o suma uriasa de caracteristici dar NU pasivitatea, nu fatalismul. Ori, occidentalii budisti, imi pare mie, incurca aceasta nonviolenta clara a budismului, cu iubirea. Si o incurca pentru ca incearca sa adapteze niste idei si tendinte naturale ale oamenilor crescuti in acea religie, cea budista, esteticii lor de occidentali crestini. Trec la Osho sau la Krishnamurti nu numai pentru ca acestia sunt consacrati in Occident, dar si pentru ca insisi Osho sau Krishnamurti au incercat sa se adapteze Occidentului. Caracterul nu atat de sever si amenintator al budismului, i-a facut pe multi sa creada ca religia budista este acelasi lucru cu filozofia orientala. Desigur ca au ceva comun dar nu se identifica. De aici, din Vest, noua ne-or semana acelasi lucru, la fel cum ne pare ca si chinezii seamana toti si parca-s facuti dupa un calup. Dar stim cu totii ca nu e asa.
Asadar, orice adept al religiei budiste, care propaga si e adeptul iubirii TOTALE si la orice, sa imi spuna in ce text budist religios scrie despre aceasta totala iubire: a aproapelui, a dusmanului, a necunoscutului, a ucigasului copilului tau chiar. Unde? Repet, religios sa fie. Si sa nu zica acolo ca trebuie sa accepti impasibil ceea ce-ti vine dar sa scrie de iubire!
As merge pana si mai departe, si as zice ca occidentalii budisti, au introdus notiunea iubirii pentru ca e singura identitate estetica pe care o percep si e insasi firea mediului crestin in care au crescut si s-au format, e insasi firea lor. Omul occidental nu poate concepe lipsa iubirii ca pe ceva pur si simplu neutru. Omul occidental poarta in el vina lipsei iubirii. Si fiind o vina, nu o recunoaste sau incearca sa o scuze. Ca si cum ar avea obligatia de a iubi. Toti crestinii parca-s obsedati sa iubeasca, pentru a fi oameni cu adevarat.
Refugiul religiei e dulce, el ne confera comoditatea unor adevaruri incontestabile. Si pentru un occidental imbuibat cu obligativitatea crestina de a iubi, e greu. E macinat de vina neiubirii. E tare reconfortant sa confunde deplina acceptare, deplinul echilibru, deci "neiubirea", "neurarea", "nedorirea", cu o forma originala de iubire, o iubire de tot, de toate si de toti.
Oricum, observ aceasta tendinta la foarte multi occidentali. E ca si cum se molipsesc unul de la altul.
Budismul e la moda. Crestinismul incepe sa decada. E aiurea.
Zic toate astea pentru ca personal, putin imi pasa de adevarurile budiste sau despre ce se zice in Biblie ori in Coran.
Sunt constienta doar recunoscand ce sunt cu adevarat -buna sau rea- si ce cred ca ar trebui sa fiu. Ce fac, daca fac, ce pot face si cum impac disonantele, e alta treaba si e doar treaba mea.
Tot ce vreau si cred si pot eu, voi face. Exista puterea lui "eu asa cred". Asta e adevarata credinta.
Cineva imi vorbea de cunoasterea de sine, de constientizare, de a te observa pe tine insuti, de a-ti vedea automatismele. O idee provenita din filozofia orientala, desigur. Este al patrulea om pe care l-am auzit numind neiubirea - acceptarea la tot, drept "iubirea tuturor lucrurilor". Toate lucrurile si evenimentele si oamenii le poti accepta impasibil, fara sa te supere, fara sa te doara, dar nu le poti iubi ! Cand iubesti, incalci preceptul budist, adica iti doresti! Nu?

Legat de maini si de picioare

Toti ajungem in momentul acela in care ne simtim neputinciosi, legati de maini si de picioare, fara posibilitatea de a face ceva, de a interveni, de a actiona. Fara drept de apel. Traiesc o astfel de chestie, altfel nu mai scriam de ea.
Acum...sa-mi insir eu povestea personala nu ar avea vreo relevanta, nu asta intereseaza pe cineva.
Dar traiesc neputinta, da. Si am avut semne, trebuia sa ma gandesc, trebuia sa ma gandesc de mai inainte. Destinul in care nu cred, imi facea cu degetul.

Pe aici, prin Atena, verile sunt ucigatoare. Caldura iti arde plamanii, iti usuca ochii, pe la ora 9 dimineata deja te moleseste arsita.
Ma intorceam intr-o dimineata din aceasta de undeva si am observat la radacina unui copac ceva miscandu-se. Erau ca un fel de omizi mari, pe o foaie de hartie alba, impecabila. Se scarmau asa, ca omizile. Apropiindu-ma, am realizat cu stupoare ca erau niste pisoi tocmai nascuti, umezi inca si deshidratati.
Intotdeauna incerc sa salvez animalute, mai ales pisoi. Sunt demna de mistouri chiar, pentru cate animale -in special pisici- incerc sa ingrijesc si despre povestile mele cu matzii, cu anunturile prin ziare pentru a le plasa la familii si cu panourile pe la pet-shops. Chiar si pisoii lasati de mame sa moara singuri (matele simt care pisoi au probleme de sanatate si ii lasa singuri, sa moara), eu ii adun. Stiu ca pisicile fac acest lucru pentru a-si salva ceilalti pui si pentru ca asa, matzisorii bolnavi vor muri mai repede.
Eu ii adun, ii hranesc cu biberonul si in afara de unul, mi-au trait toti si acum sunt sanatosi si rasfatati pe la cate cineva.
Deci tocmai eu, sfanta salvatoare a matilor, in fata nou nascutilor astora, nu stiam ce sa fac. Erau prea mici pentru a fi salvati. Mult prea mici. Era imposibil sa ii salvez, nu aveam ce face. I-am lasat acolo, sa moara mai repede, sa sufere mai putin.
Si nu stiu, nu stiu nici acum ce fel de inima are omul care poate arunca in drum acelea mici fiinte, stiind ca vor muri in arsita. Daca eu eram cu adevarat curajoasa, ii storcoseam cu pantofii. Calcam pe ei si mureau usor, repede, fara durere. Dar nu am avut asa curaj. N-am fost atat de generoasa.

Peste cateva zile, motanul meu Buzz-Buzz, in timp ce eu ieseam pe la usa din bucatarie in curte, seara tarziu, pe intuneric, s-a impiedicat de picioarele mele.
Am simtit ceva zbatandu-se si, concentrandu-ma sa vad ce e (eu am orbul gainilor, nu vad deloc in intuneric), mi-am dat seama ca prinsese un porumbel. Am incercat sa alerg dupa motan, care parca turbase, pentru a elibera pasarea. Dar asa, in intuneric, nevazand nimic si cu motanul turbat, nu am putut sa il prind. Mai tarziu am intrat in casa si m-am bagat in pat. N-am putut sa dorm toata noaptea cu gandul la ce tragea saracul porumbel. Am regretat mai ales ca, totusi, la un moment dat, reusisem sa pun mana pe motan si mai bine pocneam porumbelul in cap, sa moara mai usor. Dar iarasi, nu am facut-o. Nu am avut asa curaj. Nu am fost atat de generoasa.

Sunt doua exemple in care am stat asa, legata de maini si de picioare, perplexa, neputincioasa. Tot zbuciumul din sufletul meu, de atunci si de acum, nu inseamna nimic.
In fata chinului, trebuie sa fim mai decisi, mai energici, mai deschisi la minte. Chinul acesta degeaba, cruzimea, atrocitatea durerii,  trebuiesc oprite, uneori si prin moartea chinuitului. Dar cine-si asuma responsabilitatea sa devina ucigas? Cine e atat de puternic incat sa ucida pentru a intrerupe chinul?

Pana la urma, mai rau decat moartea, e chinul.

Daca te gandesti

Daca te gandesti prea bine la ce va fi
Si daca mult prea mult iti sucesti visul,
Il lustruiesti, ii dai diverse forme si viteze
Acesta se razbuna.
Te trezesti cu visul implinit de catre altcineva
Cu senzatiile furate de un alt trup
Si ca emotiile mult asteptate de tine fac alta inima sa bata nebun.

Dorintele sunt precum radacinile arborilor
Nu numai subpamantene dar si foarte intinse
Nici nu stii pana unde, pe dedesubtul cator altor plante
Si nu poti scoate arborele cu tot cu radacini
Fara a scoate la suprafata o multime de alte izvoare
O multime de alte fetze, alte dorintze, alte nevoi.

Daca stai sa te gandesti bine
Sufletul omului reflexiv si fricos, indiferent de varsta
Este intotdeauna un batranel sfrijit, perfect constient si impacat
Cu faptul ca a murit deja si totusi
Viseaza la ce va face peste 20 de ani.

Zbor deasupra unui cuib de cuci

... si tocmai cand Mnemosyne mi-a zis ca sunt simpatica, si tocmai dupa cateva articole vesele, trebuie sa il scriu pe acesta.
Ma tem cumplit de ridicol, de patetic, de caraghios, de tot ceea ce ma poate face sa devin "de rasul lumii", sa devin tocmai ceea ce mie-mi displace mai tare. Este adevarat ca nu intotdeauna reusesc, dar e adevarat si ca intotdeauna incerc sa reusesc sa o fac. E o chestie de care nici macar anonimatul relativ pe care mi l-ar putea oferi acest blog, nu ma poate ajuta sa scap.
Am scris candva un articol, Drumul la sublim trece prin ridicol? .
Da, sa stiti ca trece.
Nu e nevoie sa cititi neaparat articolul dar voi reda aici, cum l-am incheiat: "...Si tot candva, noi va trebui sa ne surpam idolii, sa ne renegam eroii, sa ne despuiem de corvoade, sa incetam a mai crede ca putem fi doar ceea ce de cateva zeci de mii de ani suntem.
Avem nevoie de putere nu pentru a deveni supraoameni ci pentru a recunoaste ca NU VREM sa fim."
Trebuie sa recunosc ca nu sunt supraom, nu vreau sa fiu supraom si nu MAI vreau sa incerc a fi.
Nu vreau sa ma mai iau de piept cu Dumnezeu, cu destinul, cu viata, cu greutatile, cu provocarile, cu oamenii, cu mine insami...cu nimic. Nu e vorba ca m-am resemnat, asta e culmea si asta ma mira.
De ceva timp insa, am invatat ce inseamna sa te lasi a fi tu insuti in cel mai profund, dezinteresat si fara canoane fel: sa fii ridicol, sa fii uracios, sa fii egoist... daca asa simti in momentul acela.
Intotdeauna m-am ghidat dupa anume precepte fara sa vreau, fara sa aleg, efectiv... " nu ma lasa inima" sa fac altfel. Si am gresit. Nu, nu am fost eu insami pentru simplul motiv ca in toate alea, eu nu eram deloc! Toaaaaaaaaata lumea era -dar toata, uneori unii care nici n-aveau mare legatura cu mine-, eu nu. Toata lumea avea ceva de zis, avea o nevoie, avea o lipsa, avea o pretentie. Eu nu aveam. Adica aveam si eu, ca si eu sunt om dar nu mi-o revendicam niciodata. Dorinta inconstienta de a fi supraom, m-a facut sa tac, sa nu exprim nimic, sa consider ca toate nevoile mele vor fi satisfacute prin dragostea celuilalt, prin daruri ce-mi vor fi facute din iubire. Cu mana pe inima recunosc ca exista aici o naivitate care ma urmareste ca o pacoste, ca raia dar si de o totala lipsa de creier. Nu de buna faceam ce am zis mai sus, dar de proasta si de infatuata.
De ceva timp insa, am invatat valoarea verbului A REVENDICA. Si valoarea verbului A PRIMI.
De cand ma stiu, nu am putut sa fac diferenta intre ideal si posibil. Este ca si cum ai incurca perfectiunea, cu cel mai bun posibilul si sublimul, cu ridicolul.
Ca sa ai parte de ceva bun, nu trebuie ca tu insuti sa fii bun. Conditia necesara nu este sa meriti.
Ca sa ai parte de ceva bun, trebuie sa ceri ce e mai bun. Asta e prima conditite. Si, deseori, unica.
Asadar, daca vrei ceva: revendica, cere, ia sau fa !
Eu am stat ca plaosnita si am considerat ca voi primi...pentru ca merit! - Prim semn de ridicol pur si simplu, pentru ca era semn de rasfat si ingamfare dementa din partea mea. Si acum, mi-e jena de mine insami -

Si sa nu creada careva ca tot lantul asta de Satori mi-a venit in vis. E drept ca m-am luminat intr-o clipa, dar procesul a fost provocat. Cineva care poate ca nu ma iubeste, poate ca nu ma adora, dar care, in toata tevatura, a avut intelepciunea sa realizeze in locul meu faptul ca eu, ACOLO, exist, m-a fortat sa o fac.
In afara idealurilor, a vorbelor de duh, a generozitatii cretine si a peretilor plini de cai verzi aiuriti, mi-am dat seama unde incepe viata.

In ultimul timp, primeam repetat o replica, spusa in exact topica asta: "... lasa toate astea, spune-mi ce vrei. Tu."
Si stiti de ce?
Cand ma intreba ce vreau, eu raspundeam cu ce ar trebui sa vreau, nu cu ce doream cu adevarat. De cand ma stiu, asta am facut.
Dar acum, ceea ce doream- Eu! - ...se implinea. Ca sa ajunga MariaMea la realitate, cineva a trebuit sa insceneze o intreaga piesa de teatru!
In perioada aceasta m-am simtit ca un copil de gradinita. Si nu, nu realizam ce se intampla. Eu tot pe calea devenirii supraom ma credeam. Pentru cat de isteatza ma cred, imi dau seama, in ultimul timp, ca nu realizez rusinos de cam prea multe lucruri.
In vara am facut o chestie magareasca. Si e timpul sa afle si omul cu teatrul de mai sus, cu " ce vrei. Tu." si care calca-n strachini uneori, omul cu care vorbesc la telefon, crezand ca e in alta tara, pentru ca dupa jumate de ora sa ma trezesc cu el la usa, pe neasteptate si sa-mi spuna: "la 16:00 ai randez-vous. Nu stii de el pentru ca eu ti l-am stabilit, asa ca mergem impreuna".
In vara asta, deci, in vacanta, daca tot imi zicea ca "...lasa astea, spune-mi ce vrei. Tu.", m-am pus, ca sa zic asa, pe vrut. Si am vrut multe. Stiu ca nu mi-a luat-o in nume de rau dar pentru mine, a fost un teren propice cu vrutul. Vreau sa stie sigur ca era un fel de gluma, de exercitiu, absolut dezinteresat. Fie, era o chestie prosteasca dar m-a ajutat mult.
Un spartan zgarcit la vorbe si in declaratii, cel mai ermetic om din cati exista, taciturn, ciufut, retras, laconic, omul care nu cunoaste decat verbul "a face", cel caruia i-am pus pe tapet cele mai ingrozitoare auspicii, cel care-si bate joc de maretia artei, omul caruia am refuzat sa ii promit orice, caruia nu am aproape nimic de dat, a avut subtilitatea sa imi ofere o masca. Si eu am descoperit adevarul.
Adevarul este ca idealurile nu sunt asa de minunate. Ele vor exista. Dar ele nu exista.
Adevarul este ca atunci cand iubesti pe cineva, trebuie sa si faptuiesti iubirea.
Adevarul este ca uneori, exista fapte care poate nu-s determinate de iubire, de iubirea aia nebuna, dar ele nu sunt irelevante sau lipsite de valoare. Tocmai aceste gesturi conteaza. Ele sunt viata. Nu idealurile.
Adevarul este ca fericirea vine rar, dar poti fi un om implinit si fara a fi fericit. Sa nu fii fericit, nu inseamna a fi nefericit. Nefericirea este cu totul altceva. Si cine nu intelege asta, inseamna ca nu a fost niciodata fericit.
Da, cred ca exista si oameni fericiti. As vrea sa fiu un om dintre dintre acestia dar nu pot. Si am invatat ca fericirea nu se vaneaza, nu se alearga dupa fericire tot asa cum nu se alearga dupa ideal.

Acum, ca am atins ridicolul prin acest articol, nu ma simt bine, e drept. Dar nu ma simt nici rau.
Oamenii pot fi ridicoli. Oamenii sunt ridicoli, uneori, oricum, orice sa faca.
Oamenii pot fi fragili. Si se intampla uneori ca cei ce iti spun ca te iubesc mai mult, sa te striveasca pentru ca in ciuda dragostei lor, nu isi dau seama cat de fragil esti.
Si mai exista si oameni care iti spun, tocmai, ca nu e vorba de iubire, dar ca sunt constienti de fragilitatea ta.
Acestia sunt oamenii care iti ofera o masca si te lasa sa spui tot adevarul. Acestia sunt oamenii care vor sa fie cu tine. Nu cu altcineva.