Paisios - batranul cu ochi de copil

Batranul Paisios, coperta frontala cu portretul acestuia

Paisios a fost, inainte de toate, un om iubit. Monah la Sfantul Athos, profund crestin ortodox, a mai fost un om spiritual, un om cu bunavointa si cel mai important, un om care, enorm de multor altor oameni, religiosi si nu, le-a fost drag.
Bunavointa sa se rasfrangea asupra tuturor, era cunoscut pentru modul direct, uneori incomod, dar niciodata rautacios, in care reactiona. Este cert ca oameni de peste tot il cautau cerandu-i sfatul, compania, prezenta.
Desigur ca cei mai religiosi ca mine vor spune ca nu pot intelege consistenta acestui parinte si, desigur, poate e adevarat.

Numarul mare de vizitatori a condus ca fara voia lor, acestia sa deschida drum dublu care ducea la chilia batranului. Ba mai mult, circulatia era asa de mare incat calugarii au fost nevoiti sa puna urmatoarea tabela in drum (vezi poza de mai jos)

"Calea spre pater Paisios are tabelitze, va rugam nu mai deranjati chiliile."
Va dati seama ca pelerinii interesati de batranul Paisios erau asa multi, incat zapacisera toti ceilalti monahi, intreband cum sa ajunga la batran.

Citindu-l, eu, nereligioasa, trec prin unele stari destul de intense.
In primul rand, ii vezi sinceritatea dezarmanta, chiar si atunci cand face observatii destul de neplacute (un caz real este acela in care un mare politician s-a dus spre a-l intalni. Batranul Paisios, vazandu-l si recunoscandu-l, a rupt-o la goana. Politicianul, pe urmele sale, tipa: "Pater Paisie, nu fugi, eu am venit sa te vad." Fara sa se opreasca, batranul i-a raspuns: " Da, dar fug ca sa nu te vad eu pe tine.")

Pe de alta parte, citindu-l, ii simti prezenta. Nu pot sa explic cum si in ce mod. Dar parca-ti vine sa plangi, sa te usurezi de dureri si prezenta sa e mangaierea care te mai alina. Este mana blanda, mereu prezenta, care te ocroteste, te inmoaie, te lasa sa iti tragi sufletul putin, atat cat sa nu ti se sfarseasca de tot.
Cel mai pregnant sentiment insa, este intuita vioiciune a gandirii sale, justetea, lipsa ezitarii, micile ciudatenii (Invitat fiind intr-o mare manastire, s-a dus. Acolo, l-au gazduit in camera de oaspeti. Vazand batranul cearceafurile albe impecabile, calcate si apretate si venit fiind de la Muntele Athos unde traia ca monah si se intretinea singur cum putea, l-a rugat pe staret sa ii dea alta chilie, daca se poate. Acesta i-a raspuns ca i-a oferit camera lor cea mai buna! Auzind aceasta, batranul Paisios i-a zis: "O fi cea mai buna, dar asa cum sunt cearceafurile frumos calcate si asa cum sunt eu obisnuit cu ale mele, crede-ma ca n-o sa pot inchide ochii de frica sa nu stric cearceafurile astea asa frumoase.")

Pater Paisios

Nu stiu daca tema parintelui Paisios atrage sau intereseaza cititorul, cu toate acestea, in continuare, voi prezenta un extras, tradus in limba romana, din cartea "Batranul Paisios", scrisa de Christodoulos, monahul de la Muntele Athos. Acesta, consemna discutii purtate cu batranul Paisios in speranta ca astfel, isi va insusi mai bine invataturile primite de la acesta.
De asemenea, articolul prezent este o promisiune pe care mi-o indeplinesc acum. Si, intotdeauna, placerea mea.

Traducerea unui pasaj din carte (fara adaugiri sau omisiuni de idee sau stil):


"Trebuie sa incredintam totul in in grija Domnului pentru ca numai atunci vom scapa de griji, de necazuri si de toate relele. Atunci cand cineva cunoaste si crede ca exista Dumnezeu care se ingrijeste de el, de ce si-ar mai face el insusi vreo grija?
Totusi, pentru ca sa poata incredinta cineva totul in grija Domnului, trebuie ca mai intai sa se curete (lepede) el  insusi de orice grija lumeasca si doar dupa aceea sa se astepte ca Domnul sa aiba grija si de el.
Pantru ca daca, de exemplu, cineva se ingrijeste sa adune bani ca sa aiba la zile grele si pentru a nu-i lipsi nimic, atunci inseamna ca acesta se sprijina pe puterea banilor si nu pe puterea Domnului. Trebuie, deci, ca mai intai sa inceteze sa iubeasca banii si, dupa aceasta, sa-si puna sperantele in Dumnezeu pentru ca ambele nu pot coexista.
Eu nu zic sa nu se foloseasca cineva de bani dar zic sa nu-si puna sperantele in ei si sa nu-si aiba sufletul la bani..

Candva, vrand sa ne arate cum prevede si judeca Domnul pentru creaturile Sale, batranul Paisios ne-a spus o poveste.

De mult, un batran ascet vazand toata nedreptatea existenta in lume, se ruga la Dumnezeu si ii cerea sa ii explice si lui pentru a intelege motivul pentru care oamenii drepti si cuviosi erau nefericiti si chinuiti pe nedrept, in acelasi timp in care cei nedrepti si pacatosi se imbogateau si duceau o viata tihnita si buna. In timp ce se ruga, asadar, pentru ca Dumnezeu sa ii releve acest mister, a auzit o voce care i-a spus:
_ Nu cere ceea ce mintea si puterea ta de cunoastere nu pot cuprinde. Si nici nu mai cerceta apocrifele caci caile Domnului sunt un abis. Totusi, pentru ca tot ai cerut sa afli, mergi printre oameni, stai intr-un loc si ia aminte la ce vei vedea, pentru a intelege prin aceasta mica incercare doar o particica din judecata Domnului.
Vei cunoaste atunci ca faptuirea prevazatoare a Domnului este necercetata si de nedeslusit, in toate.
Batranul, auzind toate acestea, a coborat cu mare bagare de seama in lume si a ajuns intr-o livada prin care trecea un drum batut de multi trecatori. Tot acolo, in apropiere, se gaseau o fantana si un copac batran in a carui scorbura incapatoare s-a varat batranul si s-a ascuns bine.
Nu dupa mult timp a sosit un om bogat, calare. S-a oprit la fantana pentru a bea apa si pentru a-si mai trage sufletul.
Dupa ce si-a astamparat setea, a scos din buzunar o punga cu 100 de galbeni pe care a inceput sa-i numere. Cum a terminat cu numaratul, a dat sa-si puna punga la loc. Din neatentie insa, punga i-a cazut in iarba.
Bogatanul a mancat, s-a odihnit, a dormit si apoi a incalecat pe cal si a plecat la drum fara sa realizeze ca a pierdut galbenii.
Imediat dupa aceasta, un alt trecator a sosit la fantana. A gasit punga de galbeni, a luat-o si a plecat degraba, alergand peste campuri.
Dupa ceva timp a aparut un al treilea calator. Obosit cum era, s-a oprit si acesta la fantana, a baut apa pe saturate, a scos putina paine dintr-o boccelutza si s-a asezat sa o manance linistit.
In timp ce sarmanul om manca a aparut bogatanul calare, furios, cu fata congestionata si l-a insfacat pe omul sarman. Scos din fire cum era, tipa la acesta sa ii dea galbenii inapoi.
Saracul, neavand idee de vreun galben, se jura ca nu vazuse asa ceva. Bogatul insa, iesit din minti, a inceput sa il bata si l-a lovit iar si iar pana l-a omorat.
A cautat apoi hainele sarmanului de galbeni, nu a gasit nimic si neavand ce sa mai faca, a plecat abatut.
Batranul vedea toate acestea, ascuns cum era in scorbura si se minuna. Ii parea tare rau si deplangea crima nedreapta la care tocmai asistase si, rugandu-se la Dumnezeu, spunea:
_ Doamne, oare ce inseamna aceasta vrere a ta? Lasa-ma si fa-ma sa cunosc despre ce este vorba. Te rog, cum poate Sfintia Ta sa indure asemenea nedreptate? Altul a pierdut banii, altul i-a gasit si altul a fost ucis pentru ei pe nedrept!
Si, in timp ce batranul se ruga cu lacrimi in ochi, un inger dumnezeiesc s-a pogorat si i-a spus:
_ Sa nu-ti mai para rau, batrane. Si nici sa nu te revolte si sa crezi ca ceea ce tocmai ai vazut se petrece fara grija Domnului.
Dintre cele petrecute, unele au reprezentat o indeplinire a unei rugaminti, unele au reprezentat o supunere la incercare si altele au reprezentat o restabilire a dreptatii.
Cel ce a pierdut banii era vecinul celui ce i-a gasit. Cel ce i-a gasit avea o bucata de pamant in valoare de 100 de galbeni. Bogatul insa, profitor si calic, l-a prins la nevoie si l-a obligat sa i-o dea pe 50 de galbeni. Sarmanul vecin, nevoias cum era, n-a mai avut ce face dar s-a rugat la Dumnezeu sa faca El dreptate. De aceea Dumnezeu a economisit si i-a dat acestuia dublu.
Pe de alta parte, omul acela sarac, ostenit, care nu gasise nimic si care pe nedrept a fost ucis, candva a ucis si el la randul sau. Mare si sincera i-a fost insa, cainta si, de atunci, tot ce a facut in viata a facut cu gand crestinesc si cu piosenie. Tot timpul se ruga la Dumnezeu sa il ierte pentru crima comisa si obisnuia a spune: "Doamne, aceeasi moarte pe care am dat-o eu, pe aia sa mi-o dai si Tu mie!"
Bineinteles ca Dumnezeu l-a iertat din prima clipa in care s-a cait. Dar l-a miscat mai ales dorinta sincera a acestu copil al Sau care nu numai ca traia dupa randuiala crestina, dar chiar dorea sa si plateasca pentru vechea sa vina. De aceea, Domnul i-a indeplinit dorinta si a permis sa moara in mod violent, asa cum Ii ceruse, apoi l-a luat langa Sine, rasplatindu-l cu o aura stralucita pentru zelul sau.
In sfarsit, ultimul: calicul, bogatanul ce a pierdut galbenii si care a comis crima, acesta se va chinui pentru calicenia si iubirea sa de bani. L-a lasat Dumnezeu, asadar, sa cada in pacatul crimei pantru a ajunge sa il doara sufletul si pentru a ajunge la cainta. Datorita tuturor acestora, va ajunge sa paraseasca viata lumeasca si va deveni calugar.
Asadar, unde, in care dintre cazuri consideri tu ca a fost Dumnezeu nedrept si lipsit de inima?
De aceea, de acum incolo sa nu cercetezi prea mult judecata Domnului pentru ca aceasta judeca drept si dupa stiinta Sa, in acelasi timp in care tu consideri ca ceea ce face e nedrept.
Si mai ia aminte ca in lume se intampla multe cu voia Domnului, din motive pe care oamenii nu le cunosc. De aceea, corect este sa zica fiecare: "Drept este Domnul Dumnezeu si dreapta este judecata sa." (Faca-se voia Domnului.) - Pslam PIH 137 ".


Nu abordez textul in nici un fel. Sa-l abordeze fiecare cum vrea, cum poate, cum crede de cuviinta. Asta daca a citit.
Eu mi-am tinut o promisiune si, in plus, am vorbit de un om minunat de la Athos.

Casuta - chilia batranului, minunatului om, Paisios

Muntele Athos, mai mult decat pare a fi (I)

Despre Muntele Athos se vorbeste mult si se cunoaste putin.
In ceea ce priveste perioada precrestina, ba chiar cu mult inainte de anul 0, se cunoaste cu atat mai putin. Cu toate acestea, exista uenle informatii precise si deosebit de valoroase. Desi deosebit de pretioase si reale, ele nu sunt, insa, pomenite aproape deloc, ca si cum nu ar exista sau ca si cum ar umbri maretia ortodoxa de la Athos.
Din punct de vedere geografic si administrativ, Muntele Athos se afla situat in Peninsula Halkidiki, in N-E Greciei (peninsula are forma unei palme cu trei degete intinse). Athos ocupa "degetul" de sus care intra in mare cam 60 de Km. are o spuprafata de 332,5 Km si in prezent este un stat autonom si exclusiv monahal, dispune de capitala (Karyes) si numara 20 de manastiri si nenumarate schituri.
Informatiile ce ar putea constitui o istorie a acestui punct geografic exista, asa cum am mai spus, dar ele se afla impartite in mai multe categorii (mitologie, tratate de istorie, povestiri, tratate de geografie). Vorbesc de perioada in care Muntele Athos exista, desigur, dar nu devenise inca ceea ce este acum. In articolul acesta am decis ca voi incepe de acolo de unde pentru prima oara numele sau a fost pomenit si ca voi scrie acele evenimente mai putin cunoscute.
Mai intai de toate, trebuie stabilit de unde isi are numele.
Ca mai mereu, mitologia greaca ne ajuta in acest sens. Conform acesteia, numele i se leaga de lupta dintre titani si zeii Olimpului. Conducatorul titanilor, gigantul Athonas a smuls o stanca uriasa - un munte intreg, pe care l-a aruncat inspre Poseidon pentru a-l ucide. A ratat insa lovitura, stanca s-a pravalit in mare si, acolo unde a cazut, s-a format Muntele Athos. Asadar numele de Athos (sau Athon, mai vechi), provine de la numele titanului Athonas, este o prescurtare a acestuia.
In continuare, tot din mitologia greaca, ne provine un alt mit in care este descrisa dragostea lui Apollon pentru Dafni, fiica regelui din Arkadia. Dafni, dorind a ramane virgina si stiind ca e greu sa scape de dorinta unui zeu, s-a refugiat in portul de la Athos, caruia i-a si dat numele.
Herodot spune: " Maretul Athos este un munte inalt si renumit, in mijlocul naturii, locuit de oameni in orasele: Dion, Thyssos, Kleone, Akrathi, Haradria, Paleorion, Sami, Olofyxos, Apollonia, Ouranoupolis." Asadar Athos era si renumit, si maret inca de pe atunci. Unele dintre aceste denumiri exista pana si astazi. De exemplu, din Ouranoupolis (Orasul Cerului) se pleaca pentru a ajunge pe teritoriul exclusiv monahal de la Athos.
Exista un anumit nume legat de istoria acestui munte, este numele unui celebru oras considerat candva a fi doar un mit: Troia. Muntele Athos este situat in zona in care Troia isi exercita influenta. Odata cu caderea sa si incheierea razboiului troian (1184 i.d.C), regiuni intregi din apropierea Troiei, pana in Peninsula Halkidiki, unde se afla si Muntele Athos, au fost abandonate de locuitorii acestora si au ramas pustii. Trei orase cu initiativa: Erethria, Halki (in prezent Halkida) si Andros, decid sa ia situatia in propriile maini si sa repopuleze Peninsula Halkidiki, inclusiv "degetul" cu Muntele Athos. Faptele sunt consemnate de Thoukididis IV 109, Stravon X 8 VIII 31 si mai tarziu de Stefanos Bizantinul, Opere, pg. 685.
Cei mai vechi locuitori ai acestor locuri se numeau halkizi si pelasgi (Stravon VII 35).
Exista, de asemenea, marturii a doua evenimente ce au avut loc si care sunt consemnate istoric: in 492 i.d.C, generalul persan Mardon a pornit o campanie de razboi impotriva Atenei si a Eretriei. Inainte de a ajunge acolo insa, si-a lovit flota in stancile de la Nimfeo, unde s-au scufundat 300 de corabii impreuna cu 20.000 de soldati.
In anul 401 i.d.C, 50 de corabii spartane conduse de generalul Epikleas, s-au scufundat izbindu-se de aceleasi stanci de langa Athos (ambele evenimente sunt consemnate de Diodoros Sicilianul-Istorie-XIII 41, 1-3).
In anul 481, se intregeste construirea canalului de la Athos de catre regele Xerxes al persilor. Canalul a fost construit in scopul evitarii repetarii unui nou naufragiu, precum cel din 492 i.d.C. Durata contructiilor a fost de trei ani si faptul este consemnat de Herodot, VII 22 - Stravon, VII 35 - Aililios si Panathinaikos, 120-122 si 126-128.
De asemenea, aflam ca Athos detinea un rol foarte important in Antichitate, fiind dedicat lui Zeus (Dias) (Eschil, Agamemnon, 282). Mai mult chiar, este amintit cu denumirea de "isihios" care inseamna curat, nevinovat, inocent.
Caracterul aceasta este intarit si de Herodot:" In varful sau nu paseau decat zeii in trecerea lor dintr-un taram intr-altul". E poate bine de precizat aici ca mai este numit si azi ca "avathon", adica "necalcatul, virginul". Este foarte posibil ca aceasta denumire sa se fi pastrat de pe atunci, continuitatea limbii elene permitand foarte bine acest lucru.
Atat Herodot, cat si Eschil, au amintit de puterea Muntelui Athos de a profeti schimbari cosmogonice. Mai mult decat atat, Eschil spune clar ca la Athos s-a prevazut caderea Troiei.
Asadar, caracterul religios al acestui munte apare inca din cele mai vechi timpuri.
Toate datele mai sus mentionate sunt cunoscute, cercetate, pastrate chiar, de insisi calugarii de la Sfantul Munte. Si odata ajunsi in acest punct, as vrea sa ne aplecam si asupra acestei teme, si anume a modului in care acestia au privit trecutul acestor locuri si cum s-au comportat fata de acestea. Doresc a-l mentiona neaparat pentru ca desi exemplar, nu este cunoscut aproape deloc.

Inainte de a trece la descrierea acestei atitudini, as vrea sa amintesc, pentru a-mi indeplini datoria, ceea ce este cel mai cunoscut ca simbolism despre ortodoxul Munte Athos.
Exista un mit care caracterizeaza, se afla si este adoptat de calugarii rusi (si EXCLUSIV de acestia, in ciuda faptului ca aceasta versiune este generalizata, ca si cum ar fi adoptat-o toata comunitatea de sihastri de la Athos, fapt inexact), cu mult mai nou decat miturile anterioare din introducere, desigur, care spune ca pe aceste locuri,  si-a gasit refugiu Maica Domnului, in calatoria pe care aceasta o intreprindea impreuna cu Ioan Evanghelistul spre Cipru. Se iscase o teribila furtuna si astfel, Maica Domnului a fost nevoita sa astepte limpezirea vremii. In cursul asteptarii sale, in timp ce admira superba natura a locurilor, a auzit un glas din cer care a spus: "Fie ca locul acesta sa fie ales ca o gradina a Paradisului in care sa-si gaseasca salvarea toti cei ce doresc a fi salvati". Precizez ca aici nu se face vreo referire cum ca nu sunt permise femeile sau ca numai barbatii pot cauta salvarea acolo. Cu toate acestea, Muntele Athos a devenit "gradina Maicii Domnului", asa cum mai este numit si pe el nu calca picior de femeie, este interzisa cu desavarsire intrarea femeilor la Athos. Din motive practice, cred ca este de inteles motivul, totusi.
Revenind insa la atitudinea calugarilor de la Athos (inca de la inceput) fata de trecutul acestor locuri, trebuie mentionat ca actualul sau caracter a debutat odata cu sosirea Apostolului Pavel. Sosirea acestuia marcheaza momentul in care putem vorbi deja de continuitatea cu caracter crestin ortodox pe care acest maret munte o va avea.
Primul mentionat ca fiind stabilit aici a fost Sf. Petru Athonitis. Este vorba de un ascet care a trait aici timp de 53 de ani, fara a intalni vreun alt om. Dupa moartea sa, incredibila, totala asceza in care a trait, i-a devenit faimoasa si a constituit un exemplu demn de urmat si pentru alti asceti. Chiar din Palestina au inceput sa soseasca aici calugari refugiati si izgoniti de invazia musulmana de pe plaiurile lor. Astfel se explica unele denumiri palestiniene de la Athos.

Toti acestia au pus bazele vietii monahale ce va sa fie la Athos.

In anul 843 va fi acceptat caracterul exclusiv religios de la Athos si pentru prima oara este mentionat si recunoscut ca "Muntele Sfant". Asadar, recunoasterea sfinteniei acetui munte nu are de-a face cu trecerea Maicii Domnului pe acolo (de altfel, trecerea sa este mentionata numai de calugarii rusi, nu si de tot restul care desi nu neaga, pastreaza o rezerva tacita) dar caracterul de "sfant" se refera la modul de viata al acestor calugari dedicati trup si suflet credintei si rugaciunii.

Desigur, odata ajunsi aici, calugarii au gasit constructii antice deja existente.

Uimitoare, admirabila si niciodata relatata este atitudinea pe care acesti oameni dedicati trup si suflet credintei crestine ortodoxe au adoptat-o fata de aceste vestigii.

As vrea sa citez cateva dintre cele consemnate in scris de unii calugari si stareti:

Theologos de la Manastirea Iviros din Muntele Athos

"Traditia crestina ortodoxa nu respinge si nu are de ce renega deja existenta educatie si cunoastere antica."

Acestea au fost scrise cu referire la uimirea exprimata de cineva cum ca numai la Manastirea Iviris exista 185 de texte referitoare la Antichitate, dintre care 35 sunt lucrari aristotelice.

De asemenea, intrebat despre lucrarile lui Pindar, aflate in aceeasi manastire:

Staretul Vasilios de la Manastirea Iviros din Muntele Athos:

"Demn de mirare nu este cum de se afla Pindar in biblioteca manastirii noastre, dar, tocmai invers, demn de mirare ar fi fost daca nu s-ar fi aflat in aceasta!"

Cu referire la modul in care se purtau calugarii cu vestigiile antice, avem marturia urmatoare:

Calugarul Teoctist de la Manastirea Dohiaris din Muntele Athos:

"Calugarii, si, mai ales calugarii de la Athos sunt mari iubitori de frumos si iubitori ai esteticii si nu numai ca nu arunca orice este frumos,dar aduna si chiar expun spre a fi vazute. Orice piatra sau marmura pare a fi slefuita sau prezinta o oricat de mica incrustare este refolosita in constructie, este pastrata si nu este trimisa in cariera. Asta se face pentru a demonstra ca urmasii cinstesc munca si zelul inantasilor lor. Calugarii aduna nepreferential, orice s-a salvat din civilizatia strabunilor nostri antici. Au grija de acestea, le intretin si le pastreaza ca pe sfintele moaste ale natiei noastre, radacina si samanta..."

Toate acestea sunt adevarate, toate elementele pastrate din antichitate au fost refolosite in constructii si expuse vederii. 

In Manastirea Dohiarios exista o pictura murala din anul 1568 care reprezinta patru calugari carand comori dintr-un loc arheologic aflat in ruine, cu o singura coloana ramasa in picioare.

Tot aici, o alta pictura murala ii reprezinta pe Alexandru cel Mare, pe Imparatul roman Augustus, pe Nabuccodonossor, pe regele persan Mideea  Midas, toti patru pe tronul imperial. (pictura tot din 1568).

In aceeasi manastire, se regaseste pictat zodiacul, in cercul stelar, precum si, in mod uluitor, regasim integral pictati pe Pitagora, Socrate, Homer, Aristotel, Sybill, Platon, Plutarh etc.

Bucati intregi de fresce, socluri de statui, statui, busturi, coloane de marmura, epigrafes au fost refolosite la construirea lacaselor de cult bizantine sau post-bizantine.

Sarcofagele au fost transformate in recipiente de pastrat uleiul sfant, fresce impodobesc cu cinste intrarile, ferestrele, culoarele. Una dintre coloanele de decoratiune este incrustata ca apartinand regelui Cassandros (Manastirea Dohiaris). 

De asemenea, toate chiliile Manastirii Iviros sunt sustinute de coloane in ritm ionic si doric!!!

Influentele antice, venerate si pastrate cu respect, nu se limiteaza numai la existenta tuturor acestor elemente de arta pastrate si revalorificate in constructii dar se regasesc si in spiritualitatea acestor oameni (minti deschise, nelimitate, fara frica de a cunoaste desi raman fidele propriei credinte). De asemenea, unele ustensile folosite zilnic provin din Antichitate: storcatorul de struguri, ceasurile hidraulice, instrumentele caracteristice pentru pictura si scris, ustensile de lucru, obiecte de cult antice, tehnici de impodobire si decorare, de lucrari in ghips etc.

Desigur, toate acestea ne sunt noua foarte straine si cu mirare descopera cineva aceasta atitudine a acestor oameni dedicati mai mult decat oricare altii credintei crestine. Asadar cei mai devotati dintre crestini se poarta cu respect fata de o alta cultura a carei valoare o recunosc si o cinstesc, cauta sa afle cat mai multe lucruri despre aceasta si nu resping maretia unei de neegalat si de netagaduit culturi, a culturii antice.

Ei sunt un exemplu de oameni luminati, destupati care nu au nevoie sa "ucida" pe altii pentru a-si consolida maretia.

In final, adaug ca toate informatiile prezentate aici sunt recunoscute si consemnate de chiar comunitatea monahala de la Muntele Athos.