Paisios - batranul cu ochi de copil

Batranul Paisios, coperta frontala cu portretul acestuia

Paisios a fost, inainte de toate, un om iubit. Monah la Sfantul Athos, profund crestin ortodox, a mai fost un om spiritual, un om cu bunavointa si cel mai important, un om care, enorm de multor altor oameni, religiosi si nu, le-a fost drag.
Bunavointa sa se rasfrangea asupra tuturor, era cunoscut pentru modul direct, uneori incomod, dar niciodata rautacios, in care reactiona. Este cert ca oameni de peste tot il cautau cerandu-i sfatul, compania, prezenta.
Desigur ca cei mai religiosi ca mine vor spune ca nu pot intelege consistenta acestui parinte si, desigur, poate e adevarat.

Numarul mare de vizitatori a condus ca fara voia lor, acestia sa deschida drum dublu care ducea la chilia batranului. Ba mai mult, circulatia era asa de mare incat calugarii au fost nevoiti sa puna urmatoarea tabela in drum (vezi poza de mai jos)

"Calea spre pater Paisios are tabelitze, va rugam nu mai deranjati chiliile."
Va dati seama ca pelerinii interesati de batranul Paisios erau asa multi, incat zapacisera toti ceilalti monahi, intreband cum sa ajunga la batran.

Citindu-l, eu, nereligioasa, trec prin unele stari destul de intense.
In primul rand, ii vezi sinceritatea dezarmanta, chiar si atunci cand face observatii destul de neplacute (un caz real este acela in care un mare politician s-a dus spre a-l intalni. Batranul Paisios, vazandu-l si recunoscandu-l, a rupt-o la goana. Politicianul, pe urmele sale, tipa: "Pater Paisie, nu fugi, eu am venit sa te vad." Fara sa se opreasca, batranul i-a raspuns: " Da, dar fug ca sa nu te vad eu pe tine.")

Pe de alta parte, citindu-l, ii simti prezenta. Nu pot sa explic cum si in ce mod. Dar parca-ti vine sa plangi, sa te usurezi de dureri si prezenta sa e mangaierea care te mai alina. Este mana blanda, mereu prezenta, care te ocroteste, te inmoaie, te lasa sa iti tragi sufletul putin, atat cat sa nu ti se sfarseasca de tot.
Cel mai pregnant sentiment insa, este intuita vioiciune a gandirii sale, justetea, lipsa ezitarii, micile ciudatenii (Invitat fiind intr-o mare manastire, s-a dus. Acolo, l-au gazduit in camera de oaspeti. Vazand batranul cearceafurile albe impecabile, calcate si apretate si venit fiind de la Muntele Athos unde traia ca monah si se intretinea singur cum putea, l-a rugat pe staret sa ii dea alta chilie, daca se poate. Acesta i-a raspuns ca i-a oferit camera lor cea mai buna! Auzind aceasta, batranul Paisios i-a zis: "O fi cea mai buna, dar asa cum sunt cearceafurile frumos calcate si asa cum sunt eu obisnuit cu ale mele, crede-ma ca n-o sa pot inchide ochii de frica sa nu stric cearceafurile astea asa frumoase.")

Pater Paisios

Nu stiu daca tema parintelui Paisios atrage sau intereseaza cititorul, cu toate acestea, in continuare, voi prezenta un extras, tradus in limba romana, din cartea "Batranul Paisios", scrisa de Christodoulos, monahul de la Muntele Athos. Acesta, consemna discutii purtate cu batranul Paisios in speranta ca astfel, isi va insusi mai bine invataturile primite de la acesta.
De asemenea, articolul prezent este o promisiune pe care mi-o indeplinesc acum. Si, intotdeauna, placerea mea.

Traducerea unui pasaj din carte (fara adaugiri sau omisiuni de idee sau stil):


"Trebuie sa incredintam totul in in grija Domnului pentru ca numai atunci vom scapa de griji, de necazuri si de toate relele. Atunci cand cineva cunoaste si crede ca exista Dumnezeu care se ingrijeste de el, de ce si-ar mai face el insusi vreo grija?
Totusi, pentru ca sa poata incredinta cineva totul in grija Domnului, trebuie ca mai intai sa se curete (lepede) el  insusi de orice grija lumeasca si doar dupa aceea sa se astepte ca Domnul sa aiba grija si de el.
Pantru ca daca, de exemplu, cineva se ingrijeste sa adune bani ca sa aiba la zile grele si pentru a nu-i lipsi nimic, atunci inseamna ca acesta se sprijina pe puterea banilor si nu pe puterea Domnului. Trebuie, deci, ca mai intai sa inceteze sa iubeasca banii si, dupa aceasta, sa-si puna sperantele in Dumnezeu pentru ca ambele nu pot coexista.
Eu nu zic sa nu se foloseasca cineva de bani dar zic sa nu-si puna sperantele in ei si sa nu-si aiba sufletul la bani..

Candva, vrand sa ne arate cum prevede si judeca Domnul pentru creaturile Sale, batranul Paisios ne-a spus o poveste.

De mult, un batran ascet vazand toata nedreptatea existenta in lume, se ruga la Dumnezeu si ii cerea sa ii explice si lui pentru a intelege motivul pentru care oamenii drepti si cuviosi erau nefericiti si chinuiti pe nedrept, in acelasi timp in care cei nedrepti si pacatosi se imbogateau si duceau o viata tihnita si buna. In timp ce se ruga, asadar, pentru ca Dumnezeu sa ii releve acest mister, a auzit o voce care i-a spus:
_ Nu cere ceea ce mintea si puterea ta de cunoastere nu pot cuprinde. Si nici nu mai cerceta apocrifele caci caile Domnului sunt un abis. Totusi, pentru ca tot ai cerut sa afli, mergi printre oameni, stai intr-un loc si ia aminte la ce vei vedea, pentru a intelege prin aceasta mica incercare doar o particica din judecata Domnului.
Vei cunoaste atunci ca faptuirea prevazatoare a Domnului este necercetata si de nedeslusit, in toate.
Batranul, auzind toate acestea, a coborat cu mare bagare de seama in lume si a ajuns intr-o livada prin care trecea un drum batut de multi trecatori. Tot acolo, in apropiere, se gaseau o fantana si un copac batran in a carui scorbura incapatoare s-a varat batranul si s-a ascuns bine.
Nu dupa mult timp a sosit un om bogat, calare. S-a oprit la fantana pentru a bea apa si pentru a-si mai trage sufletul.
Dupa ce si-a astamparat setea, a scos din buzunar o punga cu 100 de galbeni pe care a inceput sa-i numere. Cum a terminat cu numaratul, a dat sa-si puna punga la loc. Din neatentie insa, punga i-a cazut in iarba.
Bogatanul a mancat, s-a odihnit, a dormit si apoi a incalecat pe cal si a plecat la drum fara sa realizeze ca a pierdut galbenii.
Imediat dupa aceasta, un alt trecator a sosit la fantana. A gasit punga de galbeni, a luat-o si a plecat degraba, alergand peste campuri.
Dupa ceva timp a aparut un al treilea calator. Obosit cum era, s-a oprit si acesta la fantana, a baut apa pe saturate, a scos putina paine dintr-o boccelutza si s-a asezat sa o manance linistit.
In timp ce sarmanul om manca a aparut bogatanul calare, furios, cu fata congestionata si l-a insfacat pe omul sarman. Scos din fire cum era, tipa la acesta sa ii dea galbenii inapoi.
Saracul, neavand idee de vreun galben, se jura ca nu vazuse asa ceva. Bogatul insa, iesit din minti, a inceput sa il bata si l-a lovit iar si iar pana l-a omorat.
A cautat apoi hainele sarmanului de galbeni, nu a gasit nimic si neavand ce sa mai faca, a plecat abatut.
Batranul vedea toate acestea, ascuns cum era in scorbura si se minuna. Ii parea tare rau si deplangea crima nedreapta la care tocmai asistase si, rugandu-se la Dumnezeu, spunea:
_ Doamne, oare ce inseamna aceasta vrere a ta? Lasa-ma si fa-ma sa cunosc despre ce este vorba. Te rog, cum poate Sfintia Ta sa indure asemenea nedreptate? Altul a pierdut banii, altul i-a gasit si altul a fost ucis pentru ei pe nedrept!
Si, in timp ce batranul se ruga cu lacrimi in ochi, un inger dumnezeiesc s-a pogorat si i-a spus:
_ Sa nu-ti mai para rau, batrane. Si nici sa nu te revolte si sa crezi ca ceea ce tocmai ai vazut se petrece fara grija Domnului.
Dintre cele petrecute, unele au reprezentat o indeplinire a unei rugaminti, unele au reprezentat o supunere la incercare si altele au reprezentat o restabilire a dreptatii.
Cel ce a pierdut banii era vecinul celui ce i-a gasit. Cel ce i-a gasit avea o bucata de pamant in valoare de 100 de galbeni. Bogatul insa, profitor si calic, l-a prins la nevoie si l-a obligat sa i-o dea pe 50 de galbeni. Sarmanul vecin, nevoias cum era, n-a mai avut ce face dar s-a rugat la Dumnezeu sa faca El dreptate. De aceea Dumnezeu a economisit si i-a dat acestuia dublu.
Pe de alta parte, omul acela sarac, ostenit, care nu gasise nimic si care pe nedrept a fost ucis, candva a ucis si el la randul sau. Mare si sincera i-a fost insa, cainta si, de atunci, tot ce a facut in viata a facut cu gand crestinesc si cu piosenie. Tot timpul se ruga la Dumnezeu sa il ierte pentru crima comisa si obisnuia a spune: "Doamne, aceeasi moarte pe care am dat-o eu, pe aia sa mi-o dai si Tu mie!"
Bineinteles ca Dumnezeu l-a iertat din prima clipa in care s-a cait. Dar l-a miscat mai ales dorinta sincera a acestu copil al Sau care nu numai ca traia dupa randuiala crestina, dar chiar dorea sa si plateasca pentru vechea sa vina. De aceea, Domnul i-a indeplinit dorinta si a permis sa moara in mod violent, asa cum Ii ceruse, apoi l-a luat langa Sine, rasplatindu-l cu o aura stralucita pentru zelul sau.
In sfarsit, ultimul: calicul, bogatanul ce a pierdut galbenii si care a comis crima, acesta se va chinui pentru calicenia si iubirea sa de bani. L-a lasat Dumnezeu, asadar, sa cada in pacatul crimei pantru a ajunge sa il doara sufletul si pentru a ajunge la cainta. Datorita tuturor acestora, va ajunge sa paraseasca viata lumeasca si va deveni calugar.
Asadar, unde, in care dintre cazuri consideri tu ca a fost Dumnezeu nedrept si lipsit de inima?
De aceea, de acum incolo sa nu cercetezi prea mult judecata Domnului pentru ca aceasta judeca drept si dupa stiinta Sa, in acelasi timp in care tu consideri ca ceea ce face e nedrept.
Si mai ia aminte ca in lume se intampla multe cu voia Domnului, din motive pe care oamenii nu le cunosc. De aceea, corect este sa zica fiecare: "Drept este Domnul Dumnezeu si dreapta este judecata sa." (Faca-se voia Domnului.) - Pslam PIH 137 ".


Nu abordez textul in nici un fel. Sa-l abordeze fiecare cum vrea, cum poate, cum crede de cuviinta. Asta daca a citit.
Eu mi-am tinut o promisiune si, in plus, am vorbit de un om minunat de la Athos.

Casuta - chilia batranului, minunatului om, Paisios