Ce nu ne (imi) place la barbati

Precizez ca nu e vorba de toti dar e vorba de multi.
Nu imi plac pentru ca fiind oameni, nu toti sunt tari. Cu toate acestea, fiecare dintre ei se bate cu pumnul in piept de cat de tare este desi fiecare dintre acestia stie adevarul in sinea sa
Nu imi plac barbatii pentru ca mereu considera ca sensibilitatea e un cusur si o slabiciune. Si rareori si-o arata. Si daca si-o arata cumva, o iau inapoi ca pe un dar sau favor acordat in mod necuvenit sau ca pe o rusine. (Personal, consider tari tocmai barbatii care au curajul de a se recunoaste si asa: sensibili, vulnerabili, uneori fragili)
Nu imi plac pentru ca daca nu reusesc sa convinga o femeie, recurg la forta: urla sau lovesc. E cel mai degradant sa recurga la asta -nu ca pe o expresie a enervarii- dar ca pe o alegere constienta in scopul de a se impune. Daca nu se impun pe drept, impun frica. (Cazurile de enervare se excepta)
Nu imi plac barbatii pentru ca acuza femeile tocmai de lucrul cu care se lauda mai mult. Adica daca o femeie alege sa "incerce" mai multi barbati, este o curva. Daca un barbat alege sa "incerce" mai multe femei, nu e curv, se cheama ca are motiv de lauda, se mandreste.
Nu imi plac barbatii pentru ca mint mult mai mult decat femeile desi tocmai ei acuza femeile ca fiind mincinoase. Nu e vorba ca mint o femeie, e vorba ca se mint si intre ei. Foarte multi dintre barbati spun ca sunt ceea ce nu sunt, spun ca au ceea ce nu au, spun ca nu au ceea ce au si se prefac chiar si ca iubesc sau ca nu iubesc. O femeie se poate preface ca vrea un barbat dar nu se preface ca il iubeste.
Nu imi plac barbatii pentru ca nu pot pricepe ca din moment ce o femeie le-a zis ca nu ii mai iubeste, inseamna ca nu mai doreste nici un semn de iubire din partea lor. Nu pot accepta ca nimeni nu e mai decis sa ii refuze, sa ii respinga si sa nu ii bage in seama decat o femeie care nu ii mai iubeste.
Nu imi plac barbatii pentru ca nu inteleg ca femeile (in limitele raportului acela vrajit de puteri dintre sexe) trebuiesc cucerite, nu supuse. Ei doresc devotamentul unei femei dar nu inteleg ca intre convingere si frica se afla un intreg abis, se afla tocmai autenticitatea devotamentului pe care il revendica.
Nu imi plac barbatii pentru ca intr-o competitie, desi sunt capabili de fair-play intre ei, nu sunt la fel de capabili de fair-play si daca "si-au luat-o" de la o femeie. Si devin ranchiunosi daca te-ai dovedit mai tare.
Nu imi plac barbatii pentru ca nu inteleg ca femeile revendica un rol complementar rolului acestora. Efectiv, femeile revendica recunoasterea existentei rolului lor care nu le este recunoscut decat ca decorativ, nu vor sa ia rolul barbatilor.
Nu imi plac barbatii pentru ca nu inteleg ca "umerii" femeilor nu sunt la fel de puternici ca ai lor oricat ar incerca o femeie sa razbata. Dar se prefac foarte bine ca asa cred. Si nu ii vor ridica "povara" tocmai daca o vad ca se straduie mai mult. In schimb isi vor revendica dreptul la mangaiere din partea aceleiasi femei pe care o lasa sa se chinuie singura (uneori cu gandul ca "sa se invete minte, s-o scoata la cap singura daca a vrut sa faca pe desteapta").
Nu imi plac barbatii pentru ca se scarpina, se freaca si isi aranjeaza tot timpul organele genitale indiferent unde se afla. Daca se aduna mai multi, ii apuca isteria si toti fac acelasi lucru. Eu banuiesc ca nu se spala suficient de des sau ca e vorba de un disconfort pe care nu il stim noi, femeile. (Desi si noi avem problema ca ne gadila uneori sutienul dar nu ne scarpinam in halul asta)
Nu imi plac barbatii pentru ca le e imposibil sa nu se uite insistent la sanii si fundul unei femei. Atunci cand e vorba de un joc amoros sau e o situatie in care -sa zicem- e cazul sa isi arate interesul, inteleg. Dar barbatii fac asta si atunci cand e vorba de o discutie serioasa de serviciu, de exemplu. Amintesc de asta pentru ca nu cred ca e asa greu sa se abtina si sa se educe sa nu mai faca acest lucru atunci cand nu e cazul. Nu cred ca e asa greu sa o faca "dupa" acel moment serios. (I-am surprins ca fac si grimase: daca le place ce vad, ridica sprancenele si zambesc, daca nu le place: stramba din nas, fac gura intr-o parte si coboara sprancenele.)
O completare pentru eventualii barbati ce citesc: femeile care va iubesc, nu va vor face un permanent repros din greselile voastre, va vor iubi cu greselile voastre dar vi le vor SEMNALA uneori.
Femeile care nu va iubesc, ori va vor da cu greselile voastre in cap la fiecare pas, ori nu vi le vor semnala niciodata pentru ca nu le pasa de voi.
O femeie care va iubeste va va sustine, se va considera "coechipierul" vostru. Daca simtiti ca o femeie nu va este coechipier (de la lucrurile cele mai mari pe care le faceti, pana la lucrurile cele mai mici si neinsemnate) si ca ii sunteti indiferent, e cazul sa stiti ca acea femeie nu va iubeste. Adica asa cred eu.
Spor la iubit, baieti si nu uitati: o femeie este cea mai "periculoasa" atunci cand inceteaza sa va mai vorbeasca asa cum o facea candva.

Ce ne place la barbati?

Pentru ca am vazut ca v-a cam placut articolul Cand si cum platesc barbatii:reguli stricte de bagat la cap o sa continui cu ei, tema fiind intotdeauna incitanta si pasibila de a fi dezvoltata la nesfarsit.
O sa incep cu ceea ce stiu eu ... ca nu pot sti si ce stiti voi dar ma bazez pe experienta voastra.
In primul rand, imi plac pentru ca sunt puternici. Cu alte cuvinte, mereu sunt capabili sa te scoata dintr-un rahat in care intri ca femeie doar pentru ca nu esti inzestrata cu muschi, oase mari si alte chestii din acestea. Da, le port un "cui" in suflet si sunt ciudoasa si imi provoaca un complex de inferioritate. ...momente razlete in care tac chitic!  Este un fel de "raman muta de admiratie", altfel nu-mi explic.
In al doilea rand, imi plac pentru ca nu se agita cat ne agitam noi, femeile si reusesc sa fie mai eficienti in cele mai multe cazuri. Asadar imi place ca gandesc pragmatic in orice circumstante.
In al treile rand, imi plac pentru ca pot conduce orice fel de masini, inclusiv pe cele cu schimbator de viteze si au curaj in trafic. Pe motoare sunt de neegalat, faptul ca-si pastreaza calmul facandu-i imbatabili. Intotdeauna isi vor asuma bine riscul si vor reactiona mai precis, fara sa ezite, spre deosebire de o femeie.
In al patrulea rand imi plac pentru ca nu se strofoaca. Noi suntem in stare ca daca ne adunam mai mult de doua la un loc...sa invartim o tema pe 1000 de parti. Ei fac misto cat cuprinde, fac pe ei de ras si, in final, trag concluzii foarte valabile. Acolo unde noi tragem concluzii facand topaieli de vrabie, ei fac doi pasi dupa ce au baut o bere in liniste si gata. Chestia asta e chiar frustranta! Nu poate fi combatuta.
In al cincilea rand imi plac barbatii cand se vara in chestii femeiesti. Sunt in stare sa se mire din orice rahatel mic, colorat, cu sau fara dantele, cordele, snururi sau decoratiuni. Si chiar sunt interesati pe moment, sa le studieze. Seamana foarte mult cu copiii la fazele astea mirandu-se pur si simplu ca unele chestii exista. Acesta e momentul clar in care se uita la femei ca la niste extraterestrii.
Se mai uita ei asa. Atunci cand, de exemplu, fac ceva in secret si doar ei stiu....si noi ii privim o singura data (uneori nici nu e nevoie sa privesti, simti) si ne dam seama imediat ca ceva au facut doar ca nu stim precis ce. Ei bine, daca intrebam : "Ce ai facut?" se uita la fel de uimiti, ca niste copiii surprinsi, total icapabili sa priceapa. In momentele astea mi se par cei mai puternici si cei mai adorabili posibil. Dupa care depinde ce au facut...
In al saselea rand imi plac barbatii pentru ca gatesc bine. Pastreaza echilibrul la ce fac acolo si mancarea lor e mai buna pentru ca tocmai...nu se chinuie sa le iasa buna.
Din punctul meu de vedere, cam astea ar fi unele lucruri care plac femeilor, in general, la barbati. Orice altceva, e doar chestie de preferinta personala.
Voua ce va mai place? (Cu curaj, va rog. Oricum va urma si articol cu ce nu ne place la ei. Si - de ce nu? - doua articole cu ce le place si cu ce nu le place lor la femei. Asta daca se incumeta vreunul sa scrie un astfel de articol, mi-l da si il postez aici cu pseudonimul ales.)

Ca musca-n lapte sau UNUL printre multi ?

In concluzia articolului anterior Puterea unui singur individ ... de noi depinde daca vom fi ca musca-n lapte, ori UNUL dintre cei multi.

Incercati sa priviti fotografiile ce urmeaza in mod diferit, din prisma eroului acestora: asumandu-va responsabilitatea si neasumandu-v-o. Sunteti paria sau erou? Ce e asa mare scofala, la urma urmei?

...si castigatorul detasat este....

Puterea unui singur individ

                                 ~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*
                                                               *~*~*~*~*~*~*~*~

Toti facem mult caz, in ultimul timp, de faptul ca oamenii se comporta ca oile: traiesc in turma, sunt manipulati si nu au initiativa.

Insusi faptul ca ne punem aceasta problema, e un bun inceput! Incepem sa ne trezim, ne realizam cusca, evaluam spatiul in care ne miscam. Devenim din ce in ce mai constienti.

S-a produs undeva o discutie in care cei mai multi erau de parere ca un om nu poate schimba lumea. Normal ca nu eram de acord. Insa din toata faza asta am inteles altceva: exista oameni care cred ca pot, chiar pot si vor sa schimbe lumea si mai exista oameni care nu cred ca pot, chiar nu pot si vor ca lumea sa fie schimbata de altii. Dar TOTI isi doresc o altfel de lume. Ideea este comuna, masura in care-si asuma fiecare responsabilitatea este alta. Din punctul meu ala fix, personal si mic de vedere, nici nu se pune problema vreunei responsabilitati, se pune problema placerii. Este o placere sa participi la asa ceva. Si daca nu e placere, nu mai e nimic. Exista unele lucruri la care e bine sa nu te angajezi daca nu esti sigur ca te vei ridica , de fiecare data, la inaltimea oricarei situatii, oricat de sus, oricat de tare. Ca sa fortez putin nota, m-as exprima asa: unele lucruri pot fi facute doar de acei oameni care pentru o idee sunt in stare sa invinga sau sa moara incercand sa invinga.

Am sa incerc sa imi explic punctul de vedere. In primul rand, toate gandurile mele aici impartasite se bazeaza pe un fapt: nu simt deloc nevoia de a apartine vreunui grup. Nu tin mortis sa ma incadrez undeva. Am aceasta placere, da!... dar NU nevoie. Pot foarte bine sa-mi vad de treaba mea de una singura pentru cat este necesar, sunt fericita si asa, sau pot avea un prieten, doi, o mie sau niciunul. Si daca undeva ma pot alipi, unindu-mi puterea si placerea cu altii, o fac cu sinceritate si doar pentru ca s-a nimerit sa ne asemanam. Sunt convinsa ca multi oameni sunt la fel ca mine pentru ca i-am intalnit, exista.

Imi imaginez si un sistem. Este concentric. Sunt constienta ca o sa para egoist dar in centru sunt eu. Eu sunt singurul reper, singurul element cu care pot face ce vreau si singurul individ caruia ii cunosc intimitatea. Eu sunt singura responsabila de mine. Si numai de mine sunt complet responsabila. De unde si placerea de care vorbeam inainte. De undeva, trebuie sa ma "hranesc", sa iau putere. Sistemul meu nu e complet egoist pentru ca aceasta placere sau bucurie a mea se hraneste din bucuria si placerea altora, adica vizeaza si alte fiinte. In centru insa, se afla tot satisfacerea ego ului propriu. Asadar sistemul este egocentric 100%. E motivul pentru care am fost atrasa de cea mai nesuferita persoana pe care am intalnit-o vreodata. Respectiva persoana pricepuse si simtea ca si "daruirea" vizeaza tot satisfacerea ego-ului. Nesuferit om, sincer om! Primul lucru pe care l-am facut de cand ma stiu este sa-mi pazesc primul cerc, zona intima. E proprietate privata si nu intra decat cine "simt" si-mi provoaca placere sa intre. Este masura neaparat necesara pentru a putea sa exist, sa respir, sa traiesc. In respectivul cerc personal nu se autoimpun anumite personaje (cum ar fi parinti, frati, rude etc.). Nu ! Mai mult decat atat, in respectivul cerc se intra chiar fara voia mea, fara efort din partea mea. E chestie de chimie, de energii, e aproape o fatalitate: ma adun cu cine pot si atat. Mai mult nu pot face nici eu, nici ceilalti. Dincolo de acest cerc se termina cu energiile, chimia si fatalitatea. Cu cat ma departez de centru, adica de zona mea intima, dau la o parte sentimentalismele si ma misc intre idei, scopuri si schimb de informatii. Fara sentimente nu ma mai simt vulnerabila: efectiv, pot face orice. Inclusiv sa incerc sa schimb lumea. Pentru ca lumea se schimba de la cel mai simplu nivel. Lumea se schimba prin exemplu, prin opinie, prin actiune. Poti sa interzici a se fuma in casa ta daca asta ti-e vrerea. Poti sa ii zici functionarului care se poarta nepoliticos cu tine ca nu iti place atitudinea lui. Poti sa zambesti larg vecinului pe care il simpatizezi si poti sa stai fara sa zambesti de complezenta, aluia pe care nu il simpatizezi. Poti sa le zici rudelor ca ceea ce fac sau zic nu iti place si nu vreai sa o mai faca, in loc sa taci chitic sau sa provoci tu niste "vorbe" si mai mari. Poti sa-i spui aluia de la cuptorul de paine ca produsele sale erau mai calitative anul trecut, tot asa cum poti sa ii zici ca s-au imbunatatit daca asa este. Poti sa scrii o scrisoare de protest la firma de la care-ti iei haine pentru ca ti s-a stricat imediat dupa ce ai cumparat o haina, fermoarul. Poti sa te vaiti de marirea preturilor. Poti sa ii spui mamei tale ca ceva ce face te deranjeaza. In general, putem sa spunem multe adevaruri in mod demn, bland si simplu. Putem sa refuzam sa ne asumam responsabilitati ce simtim ca nu ne revin, nu ne privesc. Putem, mai intai de toate si intotdeauna, sa incetam sa ne prefacem. Din punctul meu de vedere, pentru ca un om sa poata sa respire si sa fie liber, asta e prima conditie: sa nu se prefaca. Niciodata nu i se va reprosa faptul ca nu se preface. Ba mai mult, aceasta cred ca e singura modalitate ca un individ sa se respecte pe sine si sa ii respecte pe ceilalti. In momentul in care incepe sa se prefaca, devine om-oaie! Atunci e cand isi pierde calitatea de om, de individ care decide pentru el insusi. Este momentul in care a renuntat sa incerce macar sa schimbe lumea. Lumea se schimba prin propagare. Nu iei o pensula si o vopsesti dintr-o miscare, cinci miscari sau 1000 de miscari. Aritmetica lumii nu se bazeaza pe cifre ci pe multimi care se intersecteaza. Asta inseamna societatea: indivizi-elemente care formeaza multimi, multimi mici si mari, de oameni, reunite, intersectate, cuprinse. In momentul in care tu faci ceva, ceea ce faci va avea impact asupra celuilalt. Tu, un singur element, influentezi un alt element din multime. Doua elemente din multime, influenteaza alte elemente din multime. La un moment dat, insasi multimea se schimba. Deci da, un om poate schimba lumea. Ganditi-va ce impact poate avea sinceritatea demna a altui om asupra voastra, a unui zambet venit din inima, a unui "imi pare rau dar nu pot sa fac asta pentru tine" spus la momentul oportun si nu prea tarziu sau facut dar facut cu sila. Asta inseamna mai mult rau decat bine, nu? Ganditi-va cat de important este sa stii ca discuti cu un om ceva si ca ce s-a discutat e valabil, e cert, e ceea ce gandeste acela, indiferent daca ce ai auzit ti-a facut placere sau nu. Efectiv, doar asa stii "cum stai". Si doar asa deci tu, reperul propriu, stii exact unde te afli. Cate lucruri se pierd, cate dureri se provoaca si cate bucurii se spulbera doar pentru ca oamenii au invatat sa se prefaca pentru a respecta conveniente sau pentru ca au uitat ca au dreptul sa fie pur si simplu, ceea ce sunt? Ma gandeam uneori ca nici o religie nu spune ca e un pacat sa te prefaci. Si eu asa simt, acesta este cel mai mare pacat: pacatul de a nu fi tu insuti. De aceea a ajuns lumea asa cum este: urata, altceva decat toti vrem. E plina de oameni care nu sunt ei insisi. E o proiectie a falsitatii oamenilor, asadar nu e ceea ce oamenii sunt, ce ei isi doresc. Ca sa schimbe un om lumea, e nevoie in primul rand ca omul respectiv sa fie el insusi si nu sa se schimbe pe sine. Sinele nu poate fi schimbat ca si cum ar fi altcineva. Sinele este.

Daca vrei sa schimbi lumea, nu schimba nimic si nu "preface". Spune lucrurile pe nume si fii ceea ce esti. Aduna-te numai cu cei cu care te asemeni. 

Lumea asta ar fi frumoasa daca ne-am iubi aproapele ca pe noi insine. NOI INSINE !!! 

Daca "noi insine" nu e, nimic nu e.

Cand si cum platesc barbatii: reguli stricte de bagat la cap

"... la mare, la soare si mai ales la greci."

Barbatii sunt fenomenali, zau. Adica tocmai ce le place lor mai mult, chiar le e necunoscut: femeia.
Nu am sa specific natiile, am sa zic doar ca din toata populatiunea internationala adunata in Creta am avut parte de niste ocheade si mici "incidente". Chestiile astea-s inevitabile la mare, la soare si mai ales la greci. N-a fost mare scofala. Pentru ca sunt indragostita cat cuprinde, de ceva bun timp si pentru ca nu ma dusesem la distractie acolo, pe de o parte n-aveam chef de flirturi -ba chiar ma deranjau- si, pe de alta parte, pastram distanta ca mai exista si reguli profesionale ce trebuiesc musai respectate. Dar pentru ca tot i-am avut sub observatie mai multi asa, adunati, era inevitabil sa nu-i studiez olecuta in plus pe barbati. Ca doar nu pierdeam asemenea ocazie.Cred ca unii s-ar fi simtit jigniti daca nu as fi facut-o.
O sa ma leg de un singur incident mai ales pentru ca tipul nu a realizat ce se petrece, cred eu. Era unul care tinea mortis sa imi plateasca consumatia la masa. Doar mie, nu si restului doamnelor prezente. Nu stiu daca el insusi realiza faptul asta. Gestul in sine era clar o impolitete la adresa celorlalte si normal ca m-a jenat. Pentru ca in capul meu s-a format intrebarea: "Si de ce tocmai mie?" Se trada ...se trada si nu-si dadea seama. Mai aveam putin si i-o ziceam direct nu din rautate dar pentru ca ma adusese intr-o situatie penibila fata de celelalte doamne si, mai ales, pentru ca asa cum prevazusem, tipele doar daca-mi mai vorbeau, apoi. Si mai e ceva. Cand aveti de-a face cu una pe care clar o banuiti de feminism -indiferent daca este sau nu- sa nu va oferiti la astfel de gesturi. Sunt o femeie banuita de a fi feminista convinsa (desi nu sunt deloc, cred chiar ca desi suntem egali in drepturi, nu suntem identici si zic Slava Domnului pentru asta) si nu accept decat cu titlu de favor pe care eu il fac unui barbat, a mi se plati ceva, orice. Chiar cred ca la faza asta barbatii nu au habar ce se petrece cu femeile.
Dragi barbati, aiuriti barbati, nestiutori barbati, vreau sa va clarific misterul asta cu platitul. In acest sens, femeile se impart in doua categorii: alea carora le puteti plati linistiti cat va tine buzunarul pentru ca sunt nascute supuse (eu le consider cele mai bune candidate de a deveni sotii devotate si ascultatoare), pentru ca poate ele nici nu pot plati nefiind independente economic, ele pot fi doar cu barbati ca voi, ele accepta a li se plati pentru ca sunt pur si simplu...femei. Aceste femei se supun oricarui barbat. Nu inseamna ca sunt tradatoare sau infidele dar asa cred eu, pe rand, s-ar supune oricaruia. Si mai sunt femeile carora nu le puteti plati nimic pentru ca daca o veti face, daca accepta sa o faceti, inseamna -conform logicii si senzorilor lor- ca vi se supun cumva, ca renunta la independenta si nu se pot supune oricarui barbat, in orice circumstante, ele se supun doar unui barbat anume, acel barbat ales de ele si faza cu platitul...e un privilegiu pe care doar alesul lor il are. O astfel de femeie considera deci, chestia cu platitul, ca pe un important pas inainte facut in cadrul unui cerc de intimitate din ce in ce mai strans cu voi. Aceste femei se pot supune astfel intre niciunuia si doar unuia. Complet insa, nu se supun, asa ca vedeti, nu-s bune de neveste-neveste stil oriental dar sunt excelente ca partener de viata. (Stiu ca nu comenteaza aproape nimeni aici dar chiar as fi curioasa, pe sexe, ce are fiecare de spus...poate ca gresesc eu, deh).
Sunt convinsa ca barbatilor li se va parea absurd faptul ca unele femei pot considera ca fac un favor daca il lasa pe altul sa plateasca. Totusi este adevarat si sper ca unele cititoare sa ma confirme spre clarificarea chestiei asteia. E vorba de sfere de dominare, de romantism, de un fel de lupta, de mister si multi stropi de vraja. Indiferent de care categorie de femei dintre cele doua sunteti atrasi, tot de vraja si compatibilitate este vorba. Tot astfel cum femeile sunt impartite in doua categorii, tot asa si barbatii sunt diferiti si li se potrivesc femei diferite. Uneori e bine sa actionati respectand personalitatea fiecarei femei si sa nu uitati: nu intotdeauna ceea ce va place vi se si potriveste. Pentru asta e nevoie de mai mult, e nevoie de cunoastere in intimitate. Asa zic eu, "preapriceputa"... Da' de platit tot nu mi-a platit respectivul!

Delegatia chilotilor pe plaja

In primul rand imi cer scuze de la cei ce citesc, am fost in Creta si imi era imposibil sa mai postez astfel incat sa respect obligativitatea consecventei ce imi revine cu privire la periodicitatea publicarii articulaselor mele.
Despre Creta sunt multe de spus dar azi voi ataca alta tema: cum se poarta unii romani in delegatie.

Nu are importanta in ce circumstante -oricum, fara sa ma astept- a trebuit sa vin in contact si cu un grup de romani, veniti in interes de serviciu in Creta unde ma aflam tot in interes de serviciu si eu cea de origine romana. Cunoscand limba acestora, am preluat si grupul lor sub aripa mea ocrotitoare. Tipii au fost ceva de....nu se poate. Daca oamenii astia aveau vreun interes profesional in tot ceea ce se petrecea acolo, eu imi pun 10 belciuge in nas! Toti erau mult mai mari ca mine ca varsta, lucru care -dintr-un motiv necunoscut- considerau ei ca le confera un statut tutelar asupra mea desi eu nu aveam vreo legatura cu ei, eram chiar partea adversa. Unul singur era OK si acela era pus pe munca. Tipul mi-a explicat ulterior ca vrea sa se dezvolte profesional si de aceea priveste in mod serios ceea ce face.
15 persoane aflate in interes de serviciu deci, aveau un singur scop: sa bea, sa manance si sa isi dea aere alergand de bezmetici. Pana nu a zis aproape fiecare ce casa are, ce masini poseda, unde e director si in cate tari s-a plimbat, n-am scapat. Ba chiar unul dintre ei mi-a relatat de pe cate aeroporturi i-a luat nevestei -pe care o cara cu el in delegatie, oricum- si fiicei, acelasi parfum. Facand un calcul rapid mi-am dat seama ca respectivul cumpara cam 6 sticle pe an la fiecare. Cand o vedeam pe nevasta-sa, de fiecare data ma umfla rasul pentru ca imi inchipuiam ce mutra ar face daca as intreba-o ce naiba face cu 6 sticle din acelasi parfum "bun" (asa descria sotul ei parfumul) pe an? Le bea?
M-am lamurit mai tarziu cum folosea parfumul respectiva pentru ca la intalnirile de serviciu venea si ea -desi nu avea nici o legatura cu evenimentul- putind a parfum la ora 9 dimineata!!! Om profesionist, deh...
In fond, intalnirile la care trebuiau sa fie prezenti durau cam 3 ore jumate, ceea ce nu e in nici un caz mult. Desigur, o data aceasta intalnire nu s-a produs in ceea ce ii priveste...tipii au sters-o in alta parte si nu s-au prezentat deloc in ziua respectiva! Am dat telefon dupa ei sa vad unde sunt si erau ocupati sa se simta ca-n vacanta. Cu alte cuvinte, toate delgatiile celorlalte tari erau tampite, se prezentau la schimbul de experienta, nu "scuipau" in cap pe nimeni, numai romanii erau mai smecheri si in timp ce ceilalti transpirau muncind, ei se fataiau in costume de baie! Fara preaviz, fara scuze, fara explicatii dar pe banii altora.
Toata lumea astepta romanii si romanii erau in excursie...
Nu are sens sa va spun eu ce impresie a lasat faptul. Intelege fiecare si singur.
Este doar un singur exemplu din ceea ce mi-a fost dat sa vad si sa trag la acest grup de conationali.
Am sa amintesc doar ca ei neprezentandu-se la respectiva intalnire unde eu participam cu caracterul meu profesiunal, inclusiv cu atributiile ce imi reveneau, nu au aflat cine sunt, ce reprezint, ca am si eu un rol acolo, oricare sa fie el... si s-au purtat cu mine ca si cum eram o romancuta din Grecia....una pe acolo, una din aia cu care ne purtam cum vrem. Nu va pot reda ce grad de obraznicie, lipsa de educatie si tupeu au atins tipii in raport cu mine. Solidaritatea romaneasca? Sa va spun ce este: un CACAT. Romanii sunt solidari in sensul ca daca intalnesc un alt roman, trebuie sa se poarte urat si cu tupeu.
Singurul moment in care m-au luat in serios a fost atunci cand au fost informati ca am impus consemnarea prezentei prin semnarea listei participantilor la intalniri, moment in care s-au retras precum isi retrage melcul coarnele. Se temeau sa nu se friga.
Ei bine, atunci am fost respectata. A trebuit sa umilesc si alti delagati apartinand altor tari, punandu-i sa semneze ceva ce era de la sine inteles ca era respectat: prezenta, pentru ca o turma de romani nu se puteau abtine ca pana la ora 1 p.m sa fie prezenti acolo unde aveau obligatia sa se prezinte si sa nu umble de nebuni prin alte parti.
Asadar, e vorba de lipsa de educatie, lipsa de politete, lipsa de profesionalism. Si o sminteala incredibila.
Dupa limpezirea lcururilor, parca m-am mai linistit si am privit toata chestia altfel: oamenii astia au copii. Unii dintre copiii lor sunt de varsta mea, ba chiar mai mari (am aflat asta pentru ca dincolo de casele proprii au tinut sa ma informeze si ce masini, case etc au progeniturile lor, inclusiv cat de "ajunse" sunt acestea). Dupa ce am luat cunostinta de starea averii fiecaruia, privindu-i, ma intrebam: oare mostenirea in educatie care o fi? In ce mod acesti parinti si-au educat copiii? Ce fel de oameni or fi aceia? Oare cum s-or purta copiii nascuti din parinti care considera ca li se cuvine totul ei insisi fiind doar niste neseriosi? Ce caracter pot avea astfel de oameni? Si ma refer la asta pentru ca cel putin la nivel profesional, caracterul si profilul serios al fiecaruia SE IMPUNE, e de la sine inteles ca nu te poti purta ca un smintit: Iti faci treaba ce iti revine dupa care faci ce vrei tu !!! Dar nu inainte.
M-au facut sa ma simt prost in raport cu ei, pe de o parte. Si m-au facut sa ma simt prost eu, ca romanca, in raport cu restul delegatiilor straine: ala cu povestea cu parfumul se lauda peste tot ca sunt si eu romanca. De parca interesa pe cineva, de parca se fac astfel de chestii.
Mi-a fost o ciuda uriasa ca s-au purtat asa romanii, tocmai romanii mei.
Dar am invatat ceva. Data viitoare -pentru ca mai ajung ei pe mana mea...- folosesc metoda aplicata magarilor: in fata morcovul si in spate biciul. Si nu mai prind picior de roman prin taverne sau pe plaja in momentul in care trebuie sa fie prezenti pentru a-si promova tara, cultura, neamul. In fond si eu tot romanca sunt.

In departare se observa Insula Dias (Zeus)

ΛVΛVΛ

Toata lumea zice si e de acord ca trebuie sa ne cunoastem pe noi insine. Daca se cunoaste sau nu fiecare, e una. Ce parere are fiecare despre el insusi, e cu totul altceva. Daca pentru a te cunoaste incepi sa insiri caracteristici de genul: inteligent/a, activ/a, energic/a, lenes/a, sincer/a, delasatoar/e, uituc/a, ranchiunoas/a, calculat/a etc, in cazul parerii despre noi insine incepem si avem doua tendinte: una de supraevaluare si una de subevaluare. In fond, apreciem caracteristicile cunoasterii de sine, in functie de modul nostru subiectiv de a vedea lucrurile si le transformam, tocmai prin intermediul subiectivitatii de care nu ne putem detasa, in calitati sau defecte.
Am sa incep cu un exemplu concret.
Sunt o persoana aiurita. E un chin sa fii asa pentru ca nu se poate indrepta aceasta caracteristica. Doresc foarte mult sa nu mai fiu aiurita si nu stiu cum sa incetez a fi, cum sa fac. Aceasta aiureala imi creaza foarte multe greutati la propriu. Am plecat in papuci la scoala si habar nu am avut de faptul acesta pana nu m-au atentionat colegii (cand eram mai mica am plecat si fara fusta dar aveam pardesiul). Intr-o situatie foarte critica -sa zic asa- de vreo 2 luni il tot chem pe unul anume cu numele altuia anume. E penibil deja mai ales ca nu pricep ce imi vine si fac asta! Incurc dosare cu acte si analize si sunt nevoita ca dupa ce m-am straduit zile intregi sa intocmesc o documentatie ca sa o am la indemana, sa ma trezesc ca trebuie sa sustin o discutie pe baza memoriei dat fiind ca in dosarul cu pricina am pus, din aiureala, alta documentatie. Ca daca e sa iau autobuzul sa ajung intr-o parte si iau un altul si ajung in cu totul alta parte, nu mai vorbesc -este motivul pentru care evit autobuzele, m-am invatat minte-. Faptul ca incep sa gatesc si uit ca am inceput...e de-a dreptul jenant mai ales ca e imposibil sa explic cuiva cum de reusesc performanta asta care ma uimeste mai mult decat toate. Pana si mie mi se pare greu de uitat asa ceva. Efectiv deci, aiureala mea e un motiv de angoasa permanenta si imi ingreuneaza viata, plus ca ma pune uneori in situatii de care ma jenez foarte, foarte mult. Imi este rusine si ma simt stanjenita. Asa apreciez eu, deci, aceasta caracteristica: este un defect.
Prietenii mei insa, sunt incantati! Ma vad ca pe simbolul aiurelii si ma considera originala (asa cred eu) si amuzanta. De exemplu, ei discuta toti despre ceva, eu ma gandesc la altceva si in momentul in care mi se adreseaza eu spun ceva ce are legatura cu gandurile mele dar nu are legatura cu ce zic ei. Si se amuza si li se pare ca sunt "formidabila". Si eu ma simt chiar ca o proasta. Din punctul lor de vedere, aiureala mea este, desigur, o caracteristica a mea dar este vazuta ca o calitate. Si sunt sigura de ceea ce afirm pentru ca de fiecare data cand se face referire la asta se chicoteste ... pozitiv. Desigur, pe mine ma stanjeneste chiar faptul ca aceasta caracteristica a mea a devenit "atat de" proverbiala.
Altceva drept exemplu: insistenta. O caracteristica pe care mi-o recunosc este faptul ca sunt insistenta. Ma refer la treburi, la anumite actiuni, la lupta. Daca e sa fiu insistenta la a invita pe cineva undeva ... si in ciuda vreunui refuz eu sa tot insist, nu, nu e vorba de asa ceva. Acolo, de la primul "nu", din partea mea urmeaza o retragere totala. Dar daca am unda verde la vreo actiune, om sau proiect, e incredibil. Sunt in stare sa merg pana in panzele albe. Si rezist atat cat trebuie, un varf mai mult decat rezista celalalt, incapatanarea de a reusi e nelimitata. Ei bine, eu aceasta caracteristica o consider o calitate. Consider ca e o virtute sa te lupti pana castigi, pe toate caile permise (ca sa zic asa).
Dar ceilalti o vad ca pe un defect. Ma considera incapatanata, capoasa, cicalitoare, iritanta.
Vedeti dilema?
Caracteristicile sunt aceleasi. Le vad si eu despre mine, le vad si altii despre mine. Dar rezultatul APRECIERII si EVALUARII acestor caracteristici este diferit. (Eu m-am luat pe mine drept exemplu pentru ca imi asum, aici, propria raspundere dar dilema e valabila pentru oricine). OK...de acord. Sa ne cunoastem pe noi insine. Si noi insine cine suntem? Ceea ce credem noi si asa cum ne vedem noi? Sau suntem ceea ce vad altii si cred altii despre noi? Si, in fond, oamenii sunt un cumul de caracteristici sau de calitati + defecte? Nu de alta dar daca sunt un cumul de caracteristici ne-am dat naibii. Fiecare va avea o alta parere despre acele caracteristici si vom ajunge "sa fim" in sute de feluri...desi suntem la fel!

Teorii de psihologie, despre multitudinea egw-urilor, despre modele arhetipe si altele, nu vreau sa aud. Vreau sa vad parerea fiecaruia dintre oamenii "normali" si extraordinari ca persoane, nu persone! Jung am citit si eu.
  

Lingouri de aur la ATM

Poate se aude nebuneste dar e adevarat. A fost inventat de un om de afaceri german , Thomas Geisler si numele sau este Gold to Go. Este vorba de un ATM acoperit cu un strat subtire din aur. Este folosit ca un ATM obisnuit, doar ca de la acesta nu se extrag bani ci…aur. Aurul poate fi extras intr-o varietate de 320 de forme, de la lingouri normale si pana la monezi de aur.
A fost incercat pentru prima data in anul 2009, in Germania dar spre folosire au fost instalate …unde altundeva?!...in Abu Dhabi, in Emiratele Arabe.
Pana acum, lingourile de aur in numar de 320 erau produse in Germania dar in curand vor fi produse unele cu sigla hotelului din Abu Dhabi unde se afla instalate aceste aparate.  Deocamdata aceste ATM accepta numai moneda nationala dar in curand ele vor fi transformate pentru a putea primi si carti de credit.
Cererea deosebit de mare pentru aur in aceasta regiune, precum si situatia agitata din aceasta zona, au facut din aurul acestor aparate un soi de investitie perfecta. Unul dintre clientii hotelului a stat si a cumparat cate un exemplar din toate cele 320 diferite puse la dispozitie de ATM, in schimbul... « petrodolarilor » sai.

Chad Baori - fantana cu 3.500 de trepte

Se numeste Chad Baori (inseamna Fantana cu trepte) si este situata langa satucul Abhaneri din India. Este una dintre cele mai impresionante fantani din lume, desigur, asta reiese si din fotografii. 

Regiunea in care se afla este cunoscuta pentru fantanile sale construite de localnici pentru a aduna apa ploii. Cele mai multe dintre aceste fantani au trepte dar niciuna nu este atat de impresionanta.

Chad Baori are o adancime de 30 m, este constituita din 13 etaje  si 3500 de trepte. A fost construita in sec 10, astfel incat este una dintre cele mai vechi fantani din lume care s-a si pastrat.

Este unul dintre cele mai atractive puncte turistice, fiind vizitata zilnic de sute de turisti 

Artisti milimetrici, tablouri "miscatoare"

FRAMEicarium este o noua idee in arta. Ideea este pusa in aplicatie de doi tineri artisti: Hugh Hayden si Katie Vitale.
Intr-un cadru de sticla se pune nisip si cateva furnici. Dupa cum este deja cunoscut, acestea incep imediat sa isi sape un sistem complex de galerii. Daca la acest cadru de sticla adaugati si o rama, rezulta un tablou original care se schimba tot timpul, dat fiind ca furnicutele sapa tot timpul. Rama « tabloului » este de asa natura incat sa permita introducerea hranei si aerisirea. De asemenea, daca doriti, puteti sa mai adaugati nisip si furnici ! De ce nu ?

Spor la Framehunting pentru Frameicariumul personal!

Un bloc, un bloc ca un joc!

In spiritul de nealiniere si de neuniformizare, va prezint o cladire !
Este vorba de un un complex de locuinte, Waldspirale apartment. Se afla in orasul Darmstadt din Germania. Contine 105 apartamente, parking, un chiosc si o cafenea, pe acoperis. In curtea interioara exista un loc de joaca pentru copii si un lac mititel, artificial. Forma acestei cladiri este de U, ferestrele sunt aritmice, diferite si par « a dansa » . Cu sifuranta ies in evidenta. In casa scarilor si pe acoperis sunt plantati copaci, flori si gazon, de unde si denumirea sa, care inseamna padure spirala (Waldspirale).
Cladirea are 12 ataje si 1000 de ferestre, fiecare unica si diferita de celelalte.
Pana la urma se poate sa ramanem originali, inventivi, mereu inventivi…