Puterea unui singur individ

                                 ~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*
                                                               *~*~*~*~*~*~*~*~

Toti facem mult caz, in ultimul timp, de faptul ca oamenii se comporta ca oile: traiesc in turma, sunt manipulati si nu au initiativa.

Insusi faptul ca ne punem aceasta problema, e un bun inceput! Incepem sa ne trezim, ne realizam cusca, evaluam spatiul in care ne miscam. Devenim din ce in ce mai constienti.

S-a produs undeva o discutie in care cei mai multi erau de parere ca un om nu poate schimba lumea. Normal ca nu eram de acord. Insa din toata faza asta am inteles altceva: exista oameni care cred ca pot, chiar pot si vor sa schimbe lumea si mai exista oameni care nu cred ca pot, chiar nu pot si vor ca lumea sa fie schimbata de altii. Dar TOTI isi doresc o altfel de lume. Ideea este comuna, masura in care-si asuma fiecare responsabilitatea este alta. Din punctul meu ala fix, personal si mic de vedere, nici nu se pune problema vreunei responsabilitati, se pune problema placerii. Este o placere sa participi la asa ceva. Si daca nu e placere, nu mai e nimic. Exista unele lucruri la care e bine sa nu te angajezi daca nu esti sigur ca te vei ridica , de fiecare data, la inaltimea oricarei situatii, oricat de sus, oricat de tare. Ca sa fortez putin nota, m-as exprima asa: unele lucruri pot fi facute doar de acei oameni care pentru o idee sunt in stare sa invinga sau sa moara incercand sa invinga.

Am sa incerc sa imi explic punctul de vedere. In primul rand, toate gandurile mele aici impartasite se bazeaza pe un fapt: nu simt deloc nevoia de a apartine vreunui grup. Nu tin mortis sa ma incadrez undeva. Am aceasta placere, da!... dar NU nevoie. Pot foarte bine sa-mi vad de treaba mea de una singura pentru cat este necesar, sunt fericita si asa, sau pot avea un prieten, doi, o mie sau niciunul. Si daca undeva ma pot alipi, unindu-mi puterea si placerea cu altii, o fac cu sinceritate si doar pentru ca s-a nimerit sa ne asemanam. Sunt convinsa ca multi oameni sunt la fel ca mine pentru ca i-am intalnit, exista.

Imi imaginez si un sistem. Este concentric. Sunt constienta ca o sa para egoist dar in centru sunt eu. Eu sunt singurul reper, singurul element cu care pot face ce vreau si singurul individ caruia ii cunosc intimitatea. Eu sunt singura responsabila de mine. Si numai de mine sunt complet responsabila. De unde si placerea de care vorbeam inainte. De undeva, trebuie sa ma "hranesc", sa iau putere. Sistemul meu nu e complet egoist pentru ca aceasta placere sau bucurie a mea se hraneste din bucuria si placerea altora, adica vizeaza si alte fiinte. In centru insa, se afla tot satisfacerea ego ului propriu. Asadar sistemul este egocentric 100%. E motivul pentru care am fost atrasa de cea mai nesuferita persoana pe care am intalnit-o vreodata. Respectiva persoana pricepuse si simtea ca si "daruirea" vizeaza tot satisfacerea ego-ului. Nesuferit om, sincer om! Primul lucru pe care l-am facut de cand ma stiu este sa-mi pazesc primul cerc, zona intima. E proprietate privata si nu intra decat cine "simt" si-mi provoaca placere sa intre. Este masura neaparat necesara pentru a putea sa exist, sa respir, sa traiesc. In respectivul cerc personal nu se autoimpun anumite personaje (cum ar fi parinti, frati, rude etc.). Nu ! Mai mult decat atat, in respectivul cerc se intra chiar fara voia mea, fara efort din partea mea. E chestie de chimie, de energii, e aproape o fatalitate: ma adun cu cine pot si atat. Mai mult nu pot face nici eu, nici ceilalti. Dincolo de acest cerc se termina cu energiile, chimia si fatalitatea. Cu cat ma departez de centru, adica de zona mea intima, dau la o parte sentimentalismele si ma misc intre idei, scopuri si schimb de informatii. Fara sentimente nu ma mai simt vulnerabila: efectiv, pot face orice. Inclusiv sa incerc sa schimb lumea. Pentru ca lumea se schimba de la cel mai simplu nivel. Lumea se schimba prin exemplu, prin opinie, prin actiune. Poti sa interzici a se fuma in casa ta daca asta ti-e vrerea. Poti sa ii zici functionarului care se poarta nepoliticos cu tine ca nu iti place atitudinea lui. Poti sa zambesti larg vecinului pe care il simpatizezi si poti sa stai fara sa zambesti de complezenta, aluia pe care nu il simpatizezi. Poti sa le zici rudelor ca ceea ce fac sau zic nu iti place si nu vreai sa o mai faca, in loc sa taci chitic sau sa provoci tu niste "vorbe" si mai mari. Poti sa-i spui aluia de la cuptorul de paine ca produsele sale erau mai calitative anul trecut, tot asa cum poti sa ii zici ca s-au imbunatatit daca asa este. Poti sa scrii o scrisoare de protest la firma de la care-ti iei haine pentru ca ti s-a stricat imediat dupa ce ai cumparat o haina, fermoarul. Poti sa te vaiti de marirea preturilor. Poti sa ii spui mamei tale ca ceva ce face te deranjeaza. In general, putem sa spunem multe adevaruri in mod demn, bland si simplu. Putem sa refuzam sa ne asumam responsabilitati ce simtim ca nu ne revin, nu ne privesc. Putem, mai intai de toate si intotdeauna, sa incetam sa ne prefacem. Din punctul meu de vedere, pentru ca un om sa poata sa respire si sa fie liber, asta e prima conditie: sa nu se prefaca. Niciodata nu i se va reprosa faptul ca nu se preface. Ba mai mult, aceasta cred ca e singura modalitate ca un individ sa se respecte pe sine si sa ii respecte pe ceilalti. In momentul in care incepe sa se prefaca, devine om-oaie! Atunci e cand isi pierde calitatea de om, de individ care decide pentru el insusi. Este momentul in care a renuntat sa incerce macar sa schimbe lumea. Lumea se schimba prin propagare. Nu iei o pensula si o vopsesti dintr-o miscare, cinci miscari sau 1000 de miscari. Aritmetica lumii nu se bazeaza pe cifre ci pe multimi care se intersecteaza. Asta inseamna societatea: indivizi-elemente care formeaza multimi, multimi mici si mari, de oameni, reunite, intersectate, cuprinse. In momentul in care tu faci ceva, ceea ce faci va avea impact asupra celuilalt. Tu, un singur element, influentezi un alt element din multime. Doua elemente din multime, influenteaza alte elemente din multime. La un moment dat, insasi multimea se schimba. Deci da, un om poate schimba lumea. Ganditi-va ce impact poate avea sinceritatea demna a altui om asupra voastra, a unui zambet venit din inima, a unui "imi pare rau dar nu pot sa fac asta pentru tine" spus la momentul oportun si nu prea tarziu sau facut dar facut cu sila. Asta inseamna mai mult rau decat bine, nu? Ganditi-va cat de important este sa stii ca discuti cu un om ceva si ca ce s-a discutat e valabil, e cert, e ceea ce gandeste acela, indiferent daca ce ai auzit ti-a facut placere sau nu. Efectiv, doar asa stii "cum stai". Si doar asa deci tu, reperul propriu, stii exact unde te afli. Cate lucruri se pierd, cate dureri se provoaca si cate bucurii se spulbera doar pentru ca oamenii au invatat sa se prefaca pentru a respecta conveniente sau pentru ca au uitat ca au dreptul sa fie pur si simplu, ceea ce sunt? Ma gandeam uneori ca nici o religie nu spune ca e un pacat sa te prefaci. Si eu asa simt, acesta este cel mai mare pacat: pacatul de a nu fi tu insuti. De aceea a ajuns lumea asa cum este: urata, altceva decat toti vrem. E plina de oameni care nu sunt ei insisi. E o proiectie a falsitatii oamenilor, asadar nu e ceea ce oamenii sunt, ce ei isi doresc. Ca sa schimbe un om lumea, e nevoie in primul rand ca omul respectiv sa fie el insusi si nu sa se schimbe pe sine. Sinele nu poate fi schimbat ca si cum ar fi altcineva. Sinele este.

Daca vrei sa schimbi lumea, nu schimba nimic si nu "preface". Spune lucrurile pe nume si fii ceea ce esti. Aduna-te numai cu cei cu care te asemeni. 

Lumea asta ar fi frumoasa daca ne-am iubi aproapele ca pe noi insine. NOI INSINE !!! 

Daca "noi insine" nu e, nimic nu e.