Budismul

Greu de scris ceea ce urmeaza. Eu nu am destul timp sa scriu, cititorul nu are destul timp sa citeasca. Si apoi, cantitatea informatiilor acumulate in scopul scrierii acestui articol este uriasa, ar deveni obositoare, si-ar pierde relevanta si, poate, unele lucruri le cunoasteti deja chiar mai bine decat mine.
Prezentul articol a fost sugerat de un om care-si joaca desavarsit rolul bolundului autohton roman, taietor de porci, liber cugetator fara cratime, bucatar amator, crescator de albine, pasionat de snowboard si, conform spuselor sale "ciclist inrait care doboara record dupa record in ale pedalatului".
Nu glumesc, persoana exista. Ocazie cu care ii spun: gin fizz. Si ii multumesc de sugestie.
Posibil ca ultima fraza sa va fi naucit dar cam asa este totul, naucitor.
Sa vorbesti despre "calugarii budisti din Tibet" -asa cum suna sugestia-, nu prea are sens, sunt foarte putini cei ramasi in Tibet si sunt manevrati de chinezi. Asadar, articolul meu despre budismul tibetan isi va urma cursul pe alta cale pentru a reusi sa fie relevant. Pentru a putea privi mai bine budismul tibetan, trebuie mai intai sa il diferentiem de restul budismului si apoi sa il privim din anumite unghiuri pe care le voi alege personal, subiectiv. Informatiile se vor a fi mai inedite, mai nevehiculate, mai nebagate in seama.
Incep cu originea etimologica a numelui: Tibet = cer (provine dintr-un cuvant sanskrit si inseamna cer). Tibetul mai este denumit si "acoperisul lumii" datorita faptului ca inaltimea medie la care este situat este de 5.000 m.
Tibetanii au un mit extrem de vechi, un mit care dainuie de inainte de a deveni budisti sau orice altceva. Ei considera ca sunt urmasii nascuti din impreunarea unui cimpanzeu cu un dragon de sex feminin.
Inaintea budismului, credinta tibetanilor se numea Bon-po si desi aceasta a fost inlocuita si dominata de budism, ea este cea care a conferit acel element inedit si particular al budismului tibetan.
De unde s-a format Tibetul si cand a aparut ca fiind de sine statator? In sec. VII, mai multe regiuni s-au reunit intr-un singur regat, sub carmuirea lui Songtsan Gampo (604 d.C - 650 d.C).  A ramas de sine stator si independent pana cand, definitiv, in 1959 a fost complet cucerit de chinezi si a inceput tentativa de distrugere spirituala a acestuia (au rams doar 12 manastiri si au fost distruse complet 6.500). In prezent, centrul budismului tibetan se afla pe teritoriul Indiei, la Mc Leodganj/Dharmsallah, dar si la Lodakh, Darjeeling/Sikkim etc.
Asadar, budismul a sosit in Tibet venind din India dar are aerul sau personal, particular, conferit de elementele credintei deja existente, Bon-po.
Budismul tibetan este numit si lamaism (lama=preot) sau Tantrayana. Tantrayana inseamna vehicul al textului. 
Desigur, personajul central al budismului este insusi Buddha (inseamna Iluminatul) care carecaracterizeaza budismul in general.
Numai budismul tibetan il are pe Dalai Lama insa. Dalai Lama nu este un nume, este o calitate a cuiva, el reprezinta reincarnarea lui Buddha. Dalai Lama nu este doar un conducator spiritual, el este si conducatorul politic al Tibetului (kashag).
Pentru a intelege mai bine aceasta calitate este foarte simplu sa amintim cum a ajuns actualul Dalai Lama (al 14 lea) sa fie ceea ce este. S-a nascut in anul 1935, in satucul Takcher din N-E Tibetului. In anul 1937, deci cand avea 2 ani, o comisie a fost insarcinata sa gaseasca viitorul Dalai Lama. Comisia numita de guvern si cu atributii de natura religioasa, avea unele semne, printre care chiar numele persoanei cautate (Lamo Thondap). Atunci cand micul baietel in varsta de 2 ani a fost gasit, acesta a recunoscut si a selectat spre a si le insusi obiecte care apartinusera exclusiv tuturor Dalai Lama anteriori.
Asadar, budismul tibetan se diferentiaza prin existenta lui Dalai Lama (adica reincarnarea lui Buddha) si a caracteristicilor invataturii Tantrayana. In rest, vorbim despre el in context general, ca budism pur si simplu.
Budismul este religia care acorda o importanta ca de la sine inteleasa, naturii. Nu iese din contextul naturii, el se supune, izvoraste si este una cu natura. La nici o religie natura nu este atat de mult amintita si nu are o atat de dominanta prezenta. De aceea poate, budistii par ecologi. Ei nu sunt ecologi, ei sunt element al naturii si nu elemente aflate intr-un cadru natural. Toata expresia, filozofia si tot ceea ce denota budismul, presupune faptul ca omul este natura si nu face difereanta dintre om si natura. Asadar, budismul nu presupune artificialitatea omului, individualismul sau. Cu toate acestea, este religia care vorbeste despre tendinta de individualism a fiecaruia dintre noi dar ne si indeamna la a constientiza ca suntem fiecare singur si raspunzator de existenta noastra. Singur nu inseamna individualism.
Budismul nu presupune un creator unic. Daca ar fi presupus vreunul, atunci nu mai era fiecare om raspunzator pe deplin de existenta sa. Trebuie acordata o foarte mare atentie termenilor folositi. Existenta noastra nu inseamna viata noastra. Existenta noastra, la budisti, inseamna tot sirul vietilor pe care le avem prin reincarnare. De asemenea, doar pentru ca suntem oameni nu inseamna ca in oricare dintre vieti am fost sau vom fi tot oameni. Forma noastra umana este o forma de viata superioara. Daca viata noastra nu e demna, atunci la urmatoarea viata ne vom reincarna in ceva inferior, cum ar fi un caine, o pasare sau un vierme, o forma inferioara spiritual. La budisti, inferior nu inseamna fara valoare. Tot ceea ce este viu are valoare. Doar ca acele forme de viata apartin unor fiinte care trebuie "sa urce" sau sa "reurce" pe scara existentei lor. Budistii nu vor sa ucida un animal, nici macar un vierme, convinsi fiind ca sufletele acestora vor fi intrerupte din a-si imbunatati karma si ca odata ucise vor trebui sa isi reia ciclul aceleiasi vieti pana la moarte si la reincarnarea urmatoare. Cum ar veni, nu  ucizi un caine pentru ca poate acesta, intr-o viata anterioara a fost bunicul tau cel decedat.
O alta observatie asupra budismului ar fi neagresivitatea sa. Nu doreste a se impune asupra celorlalte religii. Budismul nu are de-a face cu ceea ce crezi ci cu ceea ce faci. Este ca si cum incepe de acolo de unde deja crezi, nu e nevoie sa te constranga sa crezi. Acest lucru face budismul sa para cu un pas inaintea celorlalte religii. Poate tocmai de aceea seamana atat de mult cu flozofia. Vorbeste in concepte si nu instiga asupra altor religii. Se bazeaza doar pe convingerile sale, nu ponegreste pe nimeni, nu cauta sa se razbune si nu se teme de alte religii. Nici macar nu le mentioneaza. In budism nici nu se denota macar, ideea de "turma". Daca tot e fiecare responsabil de propria karma si existenta, ideea de turma isi pierde sensul. Si asa, nu se mai da vina, nu mai exista echivoc.
Ultima observatie mi se pare si cea mai esentiala. In religia budista nu exista ideea dualista de bine-rau. Lipsa acesteia consider eu ca face lucrurile mai clare. Bine-rau lasa loc la foarte multe interpretari, de unde si nevoia tuturor celorlalte religii de a face teoria credintei si par a incerca sa te motiveze sa crezi in ele.
Desigur, si budismul are ceva ce trebuie combatut. Acesta nu este raul dar este durerea. Ce inseamna durere este clar pentru fiecare om. Ce inseamna rau insa, e o chestiune interpretabila. Asadar, budistul stie clar ca ceea ce trebuie sa combata este durerea: atat a sa, cat si a celorlalti. Odata cu combaterea totala a durerii, totul redevine, se atinge perfectul. Subliniez aici senzatia de intregire si lipsa gustului amar pe care mie personal, intotdeauna mi-a lasat, la crestini, chinuirea vesnica a diavolului. Faptul ca durerea dispare ii face brusc, pe toti, fericiti.
Este motivul pentru care calugarii budisti cauta intotdeauna sa isi ridice manastirile in locuri cu energii proaste. In acest fel ei vor sa restabileasca echilibrul, sa faca sa dispara durerea.
Dincolo de toate invataturile si tagmele sale, budismul se calauzeste pa baza a ceea ce se numesc 4 Adevaruri Nobile. Aleg sa nu le explic pe scurt, interpretandu-le dar sa incerc sa fac o traducere fidela a acestora, fiecare urmand a trege orice concluzii considera de cuviinta.
1. Existenta este durere
"Si acum, fratii mei, iata Adevarul Nobil despre existenta durerii: nasterea este durere, imbatranirea este durere, boala este durere, moartea este durere. La fel sunt si tristetea, si doliul, nenorocirile, jalea, disperarea. Sa convietuim cu lucruri care ne displac, sa fim despartiti de lucrurile care ne fac placere - aceasta este durere. Sa nu avem parte de ceea ce vrem - aceasta este durere. Cu alte cuvinte, acest trup, aceasta materie constituita din 5 elemente si care se bazeaza pe lacomie, este durere."

(Samyutta Nikaya)

2. Durerea provine din dorinta

"Si atunci, Preainaltimea le-a vorbit asa fratilor: Pentru ca nu am inteles cele 4 Adevaruri Nobile, pentru ca nu am patruns in acestea, fratilor, am alergat si m-am perindat indelung, indelung prin aceasta calatorie (a reincarnarilor), atat eu, cat si voi. Si acestea 4 sunt: Adevarul existentei durerii, Adevarul provenientei durerii, Adevarul stingerii durerii, Adevarul caii care duce la incetarea durerii. Dar, fratilor, cand vom intelege aceste 4 Adevaruri Nobile si vom patrunde in acestea, atunci se va dezradacina si dorinta de a exista, se va taia legatura ce conduce la renastere, atunci nu va mai fi o continuare a existentei."

(Digha Nikaya)

3. Adevarul stingerii durerii                            (intervine Nirvana. Nirvana inseamna stingere) 

"Fiul lui Malunkya era deja batran si nerabdator sa afle invataturile lui Buddha mai pe scurt. S-a dus, asadar, la Invatator si acesta l-a intrebat:

_ Simti cumva vreo dorinta, fiu al lui Malunkya, pentru lucruri pe care niciodata nu le-ai vazut, nu le vezi si nu le vei vedea?

_ Nu, Domnule.

_ Simti vreo dorinta pentru lucruri pe care niciodata nu le-ai auzit, nu le auzi si nu le vei auzi?
_Nu, Domnule.

_ Asadar, tot astfel cum nu ai vreo dorinta pentru lucruri pe care nu le porti in gandurile sau in simtirile tale, tot asa sa nu ai vreo dorinta nici pentru lucrurile pe care le porti in simtirile sau in gandul tau. Aceasta este calea care duce la incetarea durerii."

(Samyutta Nikaya)

4. Adevarul caii care duce la incetarea durerii (Lumea lui Amida Buddha)

"Sistemul cosmic al lui Amida si care se numeste Tara Binecuvantarii este bogata, linistita, cu toate cele bune in ea, frumoasa si plina de zei si de oameni. Si inca...in lumea aceea nu exista iad, nici reincarnare in forma de animal...si nici o alta forma de reincarnare in conditii nefavorabile. Pietre pretioase ca acestea, din Tara Binecuvantarii nu exista in lumea noastra...Tara Binecuvantarii degaja bucurii felurite, este bogata in flori si roade diverse, este impodobita cu copaci pretiosi si stoluri de pasari variate, cu tril dulce."

(Sukhavativyuha Sutra)

Asadar, budismul se preocupa de ideea reincarnarii, aceasta fiind "scara" pe care trebuie urcat pana la desavarsire. (A nu se confunda cu renasterea, care inseamna reincarnare dar tot in stare umana).

As vrea ca spre incheiere sa reamintesc europenilor cititori ca toate aceste teorii ne par straine pentru ca nu am intrat in contact cu ele. Cu toate acestea, ele exista(u) in Europa extrem de demult. Mai precis, aceste convingeri ii caracterizau pe Pitagora (si pe toata scoala acestuia), pe Platon, pe Orfikis.

O marturie deosebit de interesanta, stiintifica, este aceea a lui Filostrat care in biografia facuta lui Apollonius Tianeas (a trait in sec. 10 d.C), mentioneaza cum acest filozof, om de stiinta si mag a ajuns pana in India pentru a discuta cu brahmanii despre natura si provenienta minunii.

Budismul nu se lupta impotriva nimanui, el are o singura arma: COMPASIUNEA.

Voi incheia mentionand aici cum suna juramantul calugarului budist, cu intentia de a ramane ca un ecou, tuturor, in minte:

"Incepand de acum si pana cand va dispare toata durerea din lume, eu voi reveni".

Juramantul nu este facut pe viata. Acest juramant este facut pe vieti.

!!! Sugerez sa vizionati colectia de fotografie intitulata Ashes and Snow apartinand lui Gregory Colbert. Ceea ce nu poate reda cuvantul, reda imaginea.

Bibliografie:
Interviu cu Hanna Nidal - Virginia - 1995
E. Lamotte - History Of Indian Buddhism: From the Origins to the Saka Era - 1988
Stelios A. Papalexandropoulos - Texte de istorie a religiilor - Cursuri universitare - vol. II