marți, 27 decembrie 2011

Cele mai absurde 10 sporuri de salariu la bugetarii greci


Trec peste faza cu Craciunul. Urez din suflet, tuturor, numai bucurie, sanatate si frumos. Sunt sigura ca a petrecut fiecare cat mai bine a gasit de cuviinta. Si cred ca la anu' va fi si mai bine!

Trec direct la cele mai absurde sporuri de salarii pentru bugetarii greci. E de rasu'-plansu'.



10. Spor pentru incalzirea motorului masinii (OTE) 690€/luna – 420 persoane

09. Spor pentru spalarea mainilor (Caile Ferate Elene) 420€/luna – 1987 persoane

08. Spor de...ponton (Personal porturi) 840€/luna – 653 persoane

07. Spor de...antena (Tramvaie) 1120€/luna – 329 persoane

06. Spor pentru...deplasarea dosarului (Servicii de Stat) 290€/luna – 6800 persoane

05. Spor de preluare - predare a autobuzului - 450€/luna – 1100 persoane

04. Spor de prezentare punctuala la serviciu (un fel de RATB ... grecesc) 310€/luna – 1790 persoane

03. Spor de buna indeplinire a ...cazurilor (Ministerul Justitiei) 595€/luna -  nu se stie cate persoane !!!!

02. Spor de...folosire a FAX ului (Reteaua de Electricitate) 870€/luna – 657 persoane

01. Spor anual pentru folosirea ... restaurantului la locul de munca (Reteaua de Resurse Naturale) 120€/luna. -  Tot personalul!!!

BONUS: Spor pentru...neplata sporului la timp!!!

Sunt nebuni, magari, nesimtiti dar au fantezie.

sursa: capital.gr


luni, 19 decembrie 2011

Strassuri, muci & tocuri cui

As vrea sa stiu eu insami daca ceea ce scriu e doar un fel de teatru absurd sau realitatea zilnica, normalul, obisnuitul fiecaruia. Sigur ca nu am sa zic daca ceea ce descriu aici e real sau fictiune dar sunt curioasa daca va regasiti in ceva. Sunt curioasa daca ati ajuns de mult prea multe ori sa va ganditi: "Asta nu poate fi adevarat! Suntem toti nebuni!"

Saptamana trecuta, racita moarta, astept cu nerabdare sa se intregeasca o chestie la serviciu ca sa plec la ora normala acasa, fara sa mai stau in plus. De data asta, imi planuisem sa stau in pat in pijamale sa ascult colinzi si sa mananc ...ceva sau sa beau vreun ceai, lenevind. Viata e dura insa, mai ales cand nu trebuie, in jurul Craciunului. Dupa cum vad, sa zici Craciun in orice limba, e deja o chestie la care trebuie sa fii atent, moda impunand sa numesti toate cacanariile astea la care se bea, se mananca si se intalnesc tot felul de insi cu forta, Christmas Events. De ce trebuie sa le zici asa, englezeste, nu stiu.
Cert este ca mi s-a spus ca acasa nu ma puteam duce, trebuia sa trec neaparat pe la un Christmas Event din acea seara. Faptul ca nu ma puteam duce sa stau cocolita-n patul meu, sa stranut, sa-mi suflu nasul sau sa ascult vreo melodie lacrimogena in legea mea, m-a pus pe picior de razboi. Desigur, piciorul tremura oleaca, principala responsabila a acestor evenimente fiind...eu, eu fiind cea ce le organiza! Dar daca tot le organizez, speram sa scap de a ma prezenta la fiecare. In fine...nu se poate...nu se poate !
Scot o centura rosie cu catarama de strassuri lucitoare din sertar si o pun peste camasa cu care fusesem imbracata toata ziua - centura e cadou de la tata, ca el crede ca eu ar trebui sa o tin doar in petreceri si sa mai port si chestii lucitoare- (intamplator, cu "events" astea, are chiar dreptate si de aia am intreg arsenal de "sclipicioase" la serviciu). M-am transformat, asadar, in 3 secunde, din ofiter de Gestapo, in doamna lucitoare: adica peste camasa alba am pus centura rosie, mi-am desfacut cocul si m-am ciufulit bine cu capul in jos. Chiar 3 secunde au fost suficiente.
Recitesc ce am citit si suna asa de bine, asa de romantic. As vrea insa sa resimtiti si voi oboseala dupa o zi de munca si senzatia aia aiurea cand esti racit. Plus ca purtam tocuri cu pantaloni negri, pantalonii fiind lungi...speciali pentru tocuri, asa ca nu puteam schimba pe loc nici pantofii cu unii mai comozi ca as fi maturat pe jos cu nadragii. Daca citeste vreun barbat aici, nu pricepe nimic, sunt sigura. Daca citeste vreo femeie insa, imi va intelege starea: chinul ala din fiecare clipa, in care indiferent ca nu poti sau ca nu vrei, TREBUIE sa arati impecabil asa ca taci si faci. Pentru ca esti femeie!

In fine, ajung si la Event. Muzica, bufet, vinisor, lume cunoscuta si necunoscuta. In mijloc, cracanata de oboseala, trona prietena mea, muzician, care in vederea concertelor de Sarbatori are de dimineata pana seara repetitii si e obosita ca naiba si ea. Intre pusul centurii si ciufulit, ii dadusem telefon si o santajasem si ma vaitasem in toate felurile sa vina cu mine ca altfel mor acolo. Macar sa ma tina de mana cand imi dau duhul. In fond, si ea ma cara pe la toate "evenimentele de snobi" cum le numim noi, ca sa nu treaca prin suplicii singura. Cum am vazut-o cum era imbracata, m-a umflat rasul. Purta niste pantaloni negri, din catifea. Povestea lor e fenomenala.
Avand concert la Dubai, acum un an, pe aeroport si-a incurcat valiza cu a unui englez. Ajunsa la hotel, desface valiza sa isi scoata costumul de concert. Si ce vede in prim plan in valiza? Niste boxeri barbatesti PURTATI!
Pentru ca e genul care nu se lasa cu una, cu doua, incepe sa scarme in valiza sperand intr-o minune. Minunea nu s-a petrecut, valiza nu a devenit brusc a ei, tot boarfele englezului erau acolo, asa ca umbla de nebuna prin centrul comercial al hotelului ca sa poata cumpara ceva cu care s-ar fi putut imbraca la concert. Dat fiind instrumentul la care canta, trebuie sa stea cracanata, asa ca e musai sa poarte ori fuste sau rochii foarte largi, ori pantaloni. Si...ciuciu asa ceva. Singura chestie pe care a gasit-o si ei i s-a parut foarte buna, a fost o....pijama. Da! O pijama din catifea neagra, perfect croita, e drept. Si s-a imbracat frumos cu pantalonii de la pijama, a pus o alta bluza de matase pe deasupra si a iesit pe scena sa le cante Bach...imbracata-n pijama!  Ador nebuna asta!

Ma duc glontz la ea, ma asez pe canapea si inainte sa scoatem vreun cuvant, burtile noastre au grait. S-au auzit concomitent, doua ghiortzaituri de mai mare dragul. Ne sfatuim noi repede si ne ducem pornite spre bufet. Mai intai am golit doua pahare cu vin, ca taranii. Apoi, am umplut fiecare farfuria, cu motz si am stat sa mancam. Cum sa zic eu, noi nu ciupeam delicat si gingas printre doua sporovaieli. Noi stateam bine intepenite pe scaune, cu farfuriile pline ochi si ne indopam ca disperatele pentru ca nu mancasem nimic in ziua aceea. Mai trecea vreunul si mai zicea ceva, noi de atata mestecat nu puteam nici sa zambim ca se vedea dumicatul. Dadeam doar din mana sau din pahar si asta era tot. Cand ne-am potolit foamea, m-a anuntat ca ea se duce iar pe canapea ca e rupta de oboseala.
Eu m-am dus la baie si am suflat nasul vartos ca sa nu ma flutur pe acolo cu mucii colcaind. Macar atat.
S-a produs si falfaiala, am discutat cu cine am apucat, am facut pe gazda, m-am intrebat de cateva ori cine mama naibii e ala cu care vorbesc si care pare ca ma stie asa de bine, toate bune si frumoase, mai ales datorita paharului ala de vin baut pe nerasuflate. In fine, spectacolul fiind dus la capt, dupa 2 ore puteam pleca acasa. Faza e ca imi cam placuse vinul. Si doream o sticla. Ma invart, ma rasucesc si insfac o sticla. In fond, aveam tot dreptul.
Am luat si muziciana facuta praf si care mai avea putin si adormea pe canapea -desi o surprinsesem eu ca avusese si un moment vioi in care ii reprosa unui director ca are acustica proasta la nu stiu ce sala, pentru ca pun un covor rosu pe podea care absoarbe sunetul...-.
Inainte de a iesi, m-am mai intors o data, din politete sau nu stiu de ce...si m-am vazut in oglinzile din sala aceea. Si nu eram eu. Nu existau muci, raceala, oboseala, dureri de picioare, de spate, nimic din toate astea.
In oglinda era o tipa parca mai inalta decat mine, cu parul foarte bine aranjat, cu niste chestii lucitoare la o centura rosie, imbracata intr-un palton alb de care m-am mirat ca e al meu, cu camasa iesita putin din pantaloni, o sticla de vin in mana si un zambet asa de sincer pe fata, incat mi s-a facut frica si m-am intors brusc.
"_ Nu, nu sunt eu aia. Nu pot fi eu aia. Asta nu poate fi adevarat. Asta vad ceilalti? Suntem toti nebuni !"




duminică, 11 decembrie 2011

30 de amanunte de peste tot



Este vorba de 30 de amanunte interesante si surprinzatoare.

1. In New York esti amendat daca iti pui geanta pe un loc gol din autobuz.

2. In anul 1997, liniile aeriene americane au economisit 40.000 $ numai si numai pentru ca au pus o maslina mai putin in fiecare salata servita!!!

3. Milioane de copaci sunt plantati din greseala...de veverite care isi ingroapa rodul adunat si pe care, apoi, uita unde l-au ascuns.

4. Crocodilii inghit pietre pentru a-i ajuta la o scufundare mai usoara.

5. Tocurile inalte au fost "inventate" in Orientul Mijlociu pentru a nu-si arde calcaiele in nisip.

6. Pentru a ramane treaz, este mult mai eficient sa mananci un mar decat sa bei o cafea.

7. Patrunjelul este cea mai folosita "verdeata" din toata lumea.

8. Organul uman care-si poate mari volumul de 20 de ori este...pupila!

9. Exista doar un singur aliment care nu se strica: mierea.

10. Delfinii dorm cu un ochi deschis.

11. Ochiul strutului este mai mare decat creierul acestuia.

12. Dreptacii traiesc, in medie, cu 9 ani mai mult decat stangacii.

13. Cel mai puternic muschi al corpului uman este...limba.

14. Este imposibil sa stranuti cu ochii deschisi.

15. O singura picatura de ulei de masina este suficienta pentru a face nepotabili 25 l de apa potabila.

16. Cimpanzeii si delfinii sunt singurele animale, impreuna cu omul (sic!), care se pot recunoaste in oglinda.

17. Daca radeti in timpul zilei, noaptea veti dormi mult mai bine.

18. Cea mai inalta femeie masurata vreodata este o chinezoaica si inaltimea sa este de 2,47 m.

19. In nici un cazino din Las Vegas nu exista ceasuri.

20. Bancnotele nu sunt facute din hartie, asa cum credem toti. Sunt facute 74% bumbac si 25% in.

21. Cantitatea de Cu continuta de creierul uman este suficienta pentru crearea unei placi de sunet pt PC (6mg).

22. Cel mai puternic animal este o specie de carabus (Scarabaeidae) intalnita mai ales in zonele tropicale. Poate ridica de 850 de ori greutatea sa. Ca si cum ar ridica un om, 64 t.

23. Femeile clipesc de doua ori mai des decat barbatii.

24. 90% dintre femeile care se plimba printr-un centru comercial, vor urma culoarul din dreapta.

25. In decursul vietii, omul produce atata saliva cat sa umple doua piscine.

26. La popotele turcesti, obiectele cele mai vandute sunt...absorbantele. Ba chiar cele cu aripioare!!! Soldatii le pun in bocanci pentru a nu-i roade.

27. Oamenilor le e mai frica de pianjeni decat de moarte.

28. Singura tara al carei nume incepea cu "A" si nu se termina cu "a", era Afganistanul. Asta pana sa devina stat independent Azerbaijan ul.

29. Thomas Edison, cunoscut pentru..."lumina", avea fobie de intuneric.

30. In lume exista 6.909 de limbi diferite.

miercuri, 30 noiembrie 2011

Mutrele noastre pe toate ghivecele

Din cand in cand va mai arat cate o traznaie usor de realizat si pe care o consider eu interesanta sau amuzanta.
Astazi am gasit o frumoasa si foarte simplu de pus in aplicatie idee apartinand Biroului de design "GOOD" din Kazakhstan.
Inspirata combinatie dintre figura si planta ofera un rezultat atractiv si dat fiind ca se obisnuieste tiparirea chipurilor pe cani, fete de perna sau T-shirts, de ce nu si pe un ghiveci?
Ganditi-va numai sa puneti fata unei persoane pe care o antipatizati, cu o varza plantata in ghiveci sau o conopida. Soacre aveti? Vreun fost iubit sau iubita? Ia vedeti ce va inspira...







marți, 29 noiembrie 2011

boobSnake


Modelul Orit Fox, din Israel, a aparut intr-un show prezentat de canalul TV spaniol Telecion, impreuna cu un sarpe...
Nimic neobisnuit, veti spune.
Amuzamentul e altul. Modelul, vrand sa faca unele figuri sexy, a scos limba provocator la sarpe. Sarpele, nefiind barbat, n-a intrat in erectie si nu a savurat faza. A crezut ca acea limba care ii face semne e un alt sarpe si excitarea sa a luat forma enervarii.A muscat-o de san !!!Dar asta nu e totul.
Femeia a fost imediat transportata la spital unde i s-a facut vaccin antitetanic. Da...antitetanic, prin silicon nu circula sange...
Nu acelasi lucru s-a petrecut si cu sarpele, care s-a "otravit" cu siliconul din frumosii sani ai tipei si a decedat fericit poate, dar ca un idiot.
Belea limba, belea sani, saracul sarpe, n-a stiut sa se strecoare!


duminică, 27 noiembrie 2011

Spune-mi cand te-ai nascut ca sa iti spun cine esti



O sa vi se para ciudat faptul ca luna in care s-a nascut cineva are legatura cu profesia pe care alege sa o urmeze. In fine, aceasta este concluzia la care a ajuns Serviciul National de Statistica (Office for National Statistics) din UK, in urma unei cercetari intreprinse de-a lungul a mai multor luni, in diverse profesii si la diversi angajati.
Mai precis, dupa ce au studiat si analizat datele personale ale unor persoane alese din 12 profesii diferite, cercetatorii au contatat ca exista o legatura intre luna nasterii si profesia urmata. Astfel, au prezentat o lista cu lunile anului si, corespunzator, profesiile ce au constatat ei ca s-ar "potrivi" sau constituie tendinte, conform datelor verificate.

De exemplu, cei nascuti in decembrie au mai multe sanse sa devina medici stomatologi, in timp ce cei nascuti in ianuarie sunt mai atrasi de patologie si economie. In mod analog, luna februarie pare a fi luna in care se nasc cei meniti a deveni oameni ai artelor in general, in timp ce luna martie "apartine" celor destinati sa devina piloti sau muzicieni. In aprilie se nasc cei ce doresc a deveni dascali iar in mai cei ce sunt atrasi de cariera politica.
In iunie se nasc persoanele care sunt atrase de afaceri internationale sau lucreaza in concerne internationale. Dimpotriva, cei nascuti in iulie si august au mai multe sanse sa devina oameni ce construiesc cladiri, constructori de orice fel. Septembrie se pare ca "naste" sportivi, iar octombrie "scoate" actori, pictori, in general oameni care au de-a face cu tehnica si arta. In sfarsit, noiembrie pare a fi cea mai rebela luna, in ea nascandu-se cei ce sunt atrasi de ilegalitate si de criminalitate!
Sper ca nu va lua nimeni ad literam ceea ce am scris, fiecaruia dintre noi fiindu-i rezervat dreptul de a visa, a crea si a incerca sa fie ceea ce doreste si asa cum doreste. Fericirea si-o mai face si omul, fie in procent mic macar.
Cu toate acestea, e bine de retinut ca respectiva cercetare chiar s-a efectuat. Nu este doar o "bomba incendiara" de senzatie.

miercuri, 23 noiembrie 2011

O or ___________________



In secolul 6 i.d.C, matematicianul grec Pitagora a afirmat ca Pamantul este sferic. Prea putini au fost de acord cu el.

In secolul 3 i.d.C, astronomul grec Aristarhos a afirmat ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui. Ideea a fost considerata aberanta si nu a fost acceptata.

In secolul 2 i.d.C, astronomul Eratosthenis a calculat cu o uimitoare exactitate diametrul Pamantului, ca fiind de 40.000 Km. A fost luat in ras si nu l-a crezut nimeni.

Prin secolul 2 d.C, astronomul grec Ptolemeu a afirmat ca Pamantul este centrul Universului. Si pentru vreo 1.400 de ani de atunci, cam toti oamenii l-au crezut !!!

marți, 22 noiembrie 2011

Leapsa egw-ului


1. Imi poti spune: ...cum vrei. Asa imi pot da seama ce parere ai despre mine.
2. Mi-ar place sa ma numesc: Nu insiruirea de sunete valoreaza ci glasul care le pronunta.
3. Dac-as fi un personaj de carte as fi: Maria sau Ana sai Vasilica sau Iris din orasul X, din tara Y...Nu sunt deloc genul de personaj de carte. Sunt banala banala banala.
4. Melodia mea preferata este: Plumb - In My Arms.
5. Ziua preferata a saptamanii e: nu-mi pasa ziua, imi place cand dorm.
6. Mi-e dor de: Si daca zic, si daca nu zic...tot dor imi este.
7. Dintre actorii din intreaga lume azi il plac pe: NICIUNUL
8.Urasc scoala pentru ca: simt ca m-a imbatranit, m-a obosit, nu m-a lasat sa dorm cat aveam nevoie.
9.Imi place scoala pentru ca: am invatat ceva chestioare in ea si am facut o groaza de fite.
10.Culoarea mea preferata e: ...sunt mai multe: verde, albastru,violet.
11.Partea preferata a zilei pentru mine e: pana in ora 4 si apoi seara.
12.Vampiri, varcolaci,fantome sau extraterestri? - Cred ca oamenii frumosi, mai degraba.
13.Mi-ar placea sa locuiesc: Eh, e prea scurta si imposibila povestea asta. Departe de lumea dezlantuita. Intr-o coaja de nuca sau intr-o scorbura de stejar.
14.Azi sunt fericita pentru ca: am dormit bine ieri, vreo 2 h la un concert, in ciuda tuturor odelor, a normelor si a pantofilor care ma strangeau. Dar n-as zice ca asta ma face fericita...
15.A fost un cosmar sa vad: Ca fac lucruri gresite, ca am considerat lucruri gresite, ca m-am crezut speciala si nu eram.Cosmarul meu s-a numit adevar.
16.As vrea sa: fiu altcineva, sa nu mai fiu eu.
17.Mi-ar placea sa existe: un loc in care sa plec, ceva de genul Neverland.
18.As vrea sa lucrez in domeniul: Lucrez exact unde vreau si nici n-am indraznit sa visez ca voi ajunge. Tot degeaba.
19.Daca as avea o putere ar fi: sa ma fac fara simtire, fara sentimente.
20.Imi place numele: ...oricui pe care iubesc.
21.Cred ca prietenii adevarati sunt cei care: imi spun ce gandesc si accepta sa le spun ce gandesc si care tin la mine.
22.Citatul meu preferat este: “When the power of love overcomes the love of power, the world will know peace" Jimi Hendrix
23.Cred ca cel mai frumos sentiment e: ..sunt tandretea si freamatul pasiunii, o anume liniste pe care o ai cand te simti implinit.
24.As vrea sa pot: sa ma schimb, sa fiu altfel, sa fiu altcumva.Eventual altcineva. M-am plictisit de mine.
25.Viata e frumoasa pentru ca: Viata nu e frumoasa. Are doar si momente frumoase.
26.Planul meu secret e sa: Daca ar fi secret, nu as spune macar ca am un plan. Ba as face totul ca sa nu se descopere.
27.Imi place serialul: e unul cu medici dar nu ala cu House. Nu stiu cum se numeste, ca-s vreo 3 sau 4 in total si toate cu medici.
28.As vrea sa scriu despre: in prezent, despre nimic.
29.Vreau sa iti spun ca: ma duc sa ma culc!
30.Cum ti s-a parut acest chestionar?Ce ai vrea sa ii mai pui?
Mi s-a parut ca o plimbare cu barcuta. O satisfacere a unui egoism si dorinta de parada. M-am amuzat eu cu el si sper sa nu chinui putinii oameni care ma citesc, cu prostioare despre mine. Dar mi-a venit sa il fac, ca e de la tine.
31.Cele 7 persoane care vor primi leapsa sunt: sunt mult mai mult de 7. Sau mai putine. Cu drag, o preia cine vrea.

duminică, 20 noiembrie 2011

Crevete MacLeod

Cercetatorii elvetieni au avut o mare surpriza descoperind un serial killer din lumea acvatica. Este vorba de crevetele Lysmata amboinensis care extermina toti ceilalti creveti de aceeasi specie, in afara de acela pe care si l-a ales spre a se imperechea! Highlander faza! Lysmata amboinensis are o lungime de 6 cm., este hermafrodit dar nu se poate autoreproduce. Este motivul pentru care are nevoie de pereche. Cercetatorii Universitatii din Basel au studiat acest straniu comportament si au ramas cu gura cascata cand au inteles ce fac nebunele crustacee.
Lysmata amboinensis

In timpul zilei, acesti simpatici si frumos colorati creveti circula extrem de linistiti in aceeasi regiune, ba, mai mult, par timizi si evita sa se intalneasca intre ei. Noaptea insa, ii pocneste damblaua. Schimba foaia automat. Crevetii incep sa se urmareasca intre ei pentru a se extermina si acest cerc al mortii nu se opreste pana cand, in final, raman doar doi, cuplul destinat a procrea. In dimineata urmatoare, "highlanderii" se reintorc la locul crimei pentru a-si manca victimele.


Conform observatiilor oamenilor de stiinta, acest comportament bizar nu are de-a face cu vreo incercare de stapanire a surselor de hrana, asa cum se petrece la mai multe animale. Lysmata amboinensis se ataca una pe alta chiar si atunci cand hrana se afla din belsug. De aceea s-a tras concluzia ca acest comportament este instinctiv si are de-a face cu faptul ca vor sa aiba relatii exclusive de pereche. I-a uimit si pe cercetatori descoperirea, cunoscut fiind faptul ca speciile hermafrodite se imperecheaza, cu precadere si mare placere, cu cat mai multi parteneri.


Dedicatie speciala: "Aruncarea in valuri"
Iubitul meeeeeeeeeeeu, sa ne-aruncam in valuuuuuuuuri ...


miercuri, 16 noiembrie 2011

De ce exista comunisti

Dupa apucaturi, Pinocchio era sigur comunist

Si eu sunt o visatoare. Prea mare visatoare. Sunt un fenomen care crede-n toate himerele! E un fapt dovedit!
Am, insa, si eu, o calitate: nu sunt comunista!
I-as compara pe comunisti cu americanii. Ca numai astia se lupta atat, degeaba si pe atatea fronturi, fara sa castige vreun razboi.
Dupa cum stiti, stau in Grecia. Tara aia in care totul fierbe, toti craoie dar cauta pana si darurile, tara aia care, dupa unele minti luminate, nu are nici istorie (cica), tara aia in care si cu chilotii rupti in fund, tot se danseaza, se canta si se rade. Ei bine, aici exista oameni care au gasit cum se scapa de la catastrofa, au o solutie pentru orice, toate planurile lor sunt minunate si par realizabile! Cine? Comunistii. Au asa o obraznicie, un tupeu si o sminteala ca iti sta mintea-n loc. Bineinteles ca singurul lucru pe care nu il spun este faptul ca pentru a le iesi planurile, trebuie ca o tara sa iasa din Comunitatea Europeana. De ce? Pai...cum naiba sa aplici un sistem tamp si fatalist ca o religie, daca nu esti izolat? Cum sa aplici sistemul perfect unor oameni imperfecti? Va dati seama monstruozitate? Tara care a inventat democratia, Ellada, sa devina "Sovieta Ellada". Se intoarce Pericles in mormant, nu alta.
Comunismul "suna" bine. E bun el, mai ales ca principala sa calitate e ca e inaplicabil si se preteaza la sparcaieli logoreice insotite din belsug cu basini de idei mici sau mari. Singurul lui cusur e ca se vrea a fi aplicat oamenilor. Vietatile alea cu dorinte, vicii, slabiciuni, sentimente, idei diferite, adica. Ca si religiile, comunismul se doreste testat pe oi si destinat oilor!
De ceva zile stau si ii tot vad ca au luat avant. Doamne, ce limbaj! Oameni diferiti, zeci de oameni diferiti -desi toti comunisti- nu numai ca spun acelasi lucru dar se exprima la fel! Cum pot? De ce o fac?
Pana acum, ii considerau toti ca fiind ... amuzanti. Dar veni-va ziua aia in care vor fi nevoiti sa zica si chestia nespusa...ca isi doresc o societate izolata de toti si de toate.
Ce bataie vor manca, de abia astept sa o si vad. Pentru ca sunt sigura ca si-o vor lua.
Aici, oamenii sunt necajiti. Da, au gresit foarte mult si trebuie sa plateasca tot ceea ce e de platit. Dar tot necajiti sunt. Pai cand se vor infuria oamenii astia asa amarati, la auzul povestilor cu caini cu covrigi in coada si tarte cu cirese de aur si cuvinte sterile de idealisti parsivi si arivisti sentimentali, va dati seama ce bataie o sa iasa?
Nu de alta, dar, printre altele, grecii nu stiu prea multe. Aici si-au luat-o parlamentarii cot la cot cu demonstrantii. Ca deh, si parlamentarii mai scot nasul din casa.
Dar comunistii? Oh, comunistii prevad ca vor fi si tap ispasitor pe langa faptul ca merita ceva scatoalce grele. Prea si-au bagat coada peste tot: angajari la stat, sindicate, invatamant, facultati, demonstratii. O pecingine tacuta si intinsa care a ros totul, o maniera jidaneasca de infiltrare, un curaj de melc pe gazonul gras si niste mentalitati de frumoase din paduri adormite, astia sunt comunistii. Un singur lucru mi se pare potrivit a le fi adresat: "behehehe! beee!" si "Taca-ti fleanca, Sisico!"
Asadar, de aia exista comunisti. Pentru ca nu s-a gasit nimeni, pana acum, sa le traga o mama de bataie si sa le astupe gurile. Gurile alea mari care faceau sa geama facultatile de teroare, de schimburi de favoruri, de comert cu droguri pe culoarele si in curtile facultatilor. Gurile alea mari care ne-au adus 100 de nespalati pakistanezi in salile de curs, care mancau, se cacau si scuipau peste tot in aulele facultatilor. Pentru ca asa vroiau comunistii, pentru ca asta e educatia lor, a comunistilor. Asta stiu studentii comunisti in varsta de 45 de ani care nu si-au terminat studiile inca, desi au intrat la facultate acum 25 de ani, ca se face intr-o Universitate: se face politica, se fac afaceri cu favoruri si licente si doctorate, se ameninta studentii pentru apartenenta lor ideologica si se aduc pakistanezii sa locuiasca in amfiteatru pentru ca "da bine la popor" o asemenea actiune!
Sper doar sa fie cu adevarat televizata faza, sa am o buna secretie ca sa scuip cat vreau si sa mearga bine sonorul, sa ii aud cum rag.
Sunt curioasa daca atunci cand trebuie sa faca fata neprevazutului -unei batai in drum, de exemplu- mai vorbesc la fel de rigid si mai viseaza la fel de mult cu ochii deschisi ai altora.
Daca e sa fie menajerie, macar sa fie de sticla.
Sentimente se pierd, amintiri se uita, oameni mor, sisteme politice vin si pleaca, religii se perpetueaza ca speciile.
Detestabili comunisti, intotdeauna v-am zis-o si intotdeauna va voi zice-o: toti suntem suflete. Sufletele sunt anarhice.
Nu exista nimic permanent in afara anarhiei. Nimic nu poate fi cladit in mod realist daca nu se ia in considerare acest coeficient intotdeauna prezent: anarhia.

miercuri, 2 noiembrie 2011

O amintire cat o viata de om


Povestea mea e ca de cand eram mica imi placeau animalele. De fapt, nu era vorba ca imi placeau. Era ceva mai mult, ceva mai special. Ne puteam intelege tacand, ne completam si ne identificam. Le simteam prezenta si tacerea mai pregnante decat pe cele ale multor oameni. Simteam ca exista oameni care pot sta langa tine multe clipe si e ca si cum nu ar fi deloc acolo, ca si cum nu ar exista, ca si cum nu ai exista pentru ei. Si mi se facea frica.
Animalele nu gandesc, doar simt. Uneori se inseala, alteori nu. Ca si mine adica. De asta le preferam Eram la fel, ca un animal. Si inca mai sunt, dar sunt mai slefuita.
Pisoi si caini loviti, am adunat multi, foarte multi. Tata insa facea incercari disperate sa ma atraga spre animale mai "manevrabile", mai usor de crescut, mai fara responsabilitati. Intuiam incercarile tatei. Si mi se facea frica.
Am avut un ratoi. L-am crescut de mic, pana s-a facut mare. Se tinea dupa mine la joaca, doi pasi in urma mea...venea si el, agale. Toti copiii erau cu cainii dupa ei, eu eram in permanenta cu ratoiul dupa mine. Nu mi s-a parut niciodata ceva ciudat, atunci. Cred ca tuturor li se parea aiurea, numai mie nu. Dupa revenirea dintr-o tabara, ratoiul nu mai era. Tata a zis ca "si-a luat zborul". N-am crezut ce mi-a spus, ratoiul meu nu ar fi plecat niciodata. Am acceptat doar, ideea "zborului" ca pe o fatalitate. Un sfarsit ce nu mai putea fi schimbat indiferent de ce era in sufletul meu. Oricum, ori ratoiul decisese sa plece, ori tata hotarase asa. Ce importanta mai avea? Si mi s-a facut frica.
Dat fiind faptul ca dupa faza asta ramaneam ore intregi cu ochii in gol, tata s-a gandit sa-mi ia niste puisori de gaina pentru a inlocui ratoiul. Eu, de fapt, nu visam, nu in faza asta. Doar observam frunzele cum se zbat in bataia vantului si cum cade lumina pe ele. Nu stiu de ce, nu i-am explicat niciodata tatei ce faceam cu adevarat. Chiar si acum ezit uneori si parca as vrea sa ii explic. Stiu insa ca nimic nu mai poate fi schimbat. Si renunt.
Oricum, puisorii erau destul de multi...vreo 10. A fost exact perioada in care a plantat si porumb in gradina casei si a venit fiscul sa ii ceara impozite pe porumbi, ca se considerau cultura.

E o lume nebuna, de oriunde sa o vezi, fie ca visezi cu orele, fie ca observi frunzele, fie ca inlocuiesti un ratoi cu 10 pui de gaina desi puteai lasa ratoiul in pace, fie ca pui impozite pe porumbii din gradina casei, pentru mine e tot o lume nebuna.
Puisorii de gaina aveau un cotetz pe veranda casei. Cand au mai crescut atat cat sa poata alerga, fugeau liberi prin gradina si chiar erau fericiti.
De la poarta curtii si pana la intrarea in casa aveam o poteca. Stramta, te inghesuiai ca sa mergi pe ea. Era mare chinul cand ma lasa autobuzul ce ma aducea de la gradinita, pana sa intru in casa. Trebuia s-o trec insa. Si puisorii veneau toti, spre mine, se invarteau intre picioarele mele de bucurie. Stiau ca am venit de la gradinita, eu, sora mai mare. In mintea mea (eu credeam ca sunt spiridus), ii consideram un fel de frati mai mici, doar ca ei erau un fel de mici ingeri.
Geanta era prea mare, atat de mare ca nu o puteam duce in spate, ma dezechilibram. O taram cum puteam. Si n-am vazut. N-am vazut si am calcat un puisor.

E indescriptibil cum simte un copil, la varsta aia, ca a ucis. Ca a ucis ceva ce iubea. Ca a ucis un fel de inger.
Lasand orice altceva la o parte, tin minte uimirea nu din mintea, dar din sufletul meu. Si imi era frica.
Am plans foarte mult dar nu asta era cel mai greu, frica si uimirea erau. L-am ingropat in gradina, i-am facut cruce din doua bete, am facut chiar si un fel de pomana ascunsa, mascata. Uciderea in sine era doar secretul meu. Nu ma rusinam sa zic ce s-a petrecut dar fapta aia, o simteam doar a mea. Era doar povara mea. Imparteam biscuiti celor trei baietei cu care ma jucam. Bunica mea imi spusese candva ca asa se face dupa inmormantare, se impart biscuiti. Biscuiti a zis ea, biscuiti am impartit si eu. Dar eu omorasem puisorul si stiam asta. Pentru a intregi ritualul, ii puneam pe cei trei prieteni, cand le dadeam biscuitele, sa zica "bodaproste". Asa imi spusese bunica mea ca se zice, ca se face. Baieteii aia erau vorbitori de limba franceza. Au invatat trei cuvinte in romaneste, de la mine: noroc, spiridus si bodaproste.
...spiridusul din padure.
Ritualul acesta, al inmormantarii, al pomenii, nu l-am implinit pentru a-mi spala propria fapta sau durere. Vroiam sa fiu doar sigura ca puisorul are parte de tot ce se mai poate.
Stateam langa locul unde il ingropasem, cu orele. Visam de data asta, cu ochii deschisi, la ce inseamna raiul. Eram convinsa ca in rai s-a mai dus un puisor de gaina.
Aveam vreo 5 ani si a fost prima perioada din viata mea, de "plecari". Prea multe plecari. Am inteles ca e mai greu sa "ramai" si as fi preferat sa fiu eu cea care "pleaca". Si mi-era frica. Nu stiam cat face 2 x 2 dar simteam perfect balanta sufletului, zbaterea dintre rau si bine, dintre durere si bucurie, o zbatere asemanatoare cu cea a frunzelor, ca lumina cazand din diverse unghiuri, pe aceeasi frunza miscata de vant, incoace si-ncolo. Pe vremea aia nu gandeam, nu analizam si nu realizam cum scriu acum, aici. Dar simteam toate astea fara sa mi le explic. Si mi-era frica.

Imi realizam varsta intr-un mod ciudat dar foarte practic. Metoda asta o aplicam de la 4 ani.
Stiam sa numar pana la ... peste mie. Dar stabilisem ca 100 de ani, e o varsta foarte mare, la care se moare. Si numaram pana la 4 sau 5, varsta mea. Si se termina repede numaratul. Asa imi dadeam seama cat de mica sunt. Pana la 100 trebuia sa numar mult, lua mult timp. Diferenta mare de timp, dintre a numara pana la 4 sau 5 si a numara pana la 100, era viata unui om. Si eram mirata si mi se facea frica.
Adăugaţi o legendă

Ma uit la pozele mele si nimic din ce era in mine, nu se vede pe fata mea. In ciuda fricii, curajul ma facea sa zambesc. Fetita aceea este undeva in mine. Unde oare?

P.S : Cu totul intamplator, la ultima poza, Blogger a pus automat, ca de obicei, la Comentariu, fraza standardizata "Adaugati o legenda". Cred ca hazardul mi-a atras atentia asupra raspunsului. Copiii din noi se duc sa caute legendele, sunt singurii capabili sa vada legendele. Restul din noi doar comenteaza. Peste tot e doar o poveste.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Cu barbatul la hypermarket



Astazi gazduiesc iara, un text al unui prieten ! Unul dintre R&B. Este vorba de R ! B a disparut in ceatza!

Stiti ce poate fi mai deprimant pentru un barbat decat ziua de vineri, adica ziua in care ia sfarsit week-end'ul? Ei bine..  atunci cand peste aceasta zi se suprapune si chenzina! Mi-a zis Gicu de ce. Una la mana ca Elena intra in cele doua zile libere, stiti voi, afuristul de week-end oficial, prapastia aia temporala in care ramai fara orice soi de alibi, cand orice incercare de scapare trebuie dublata de explicatii inexplicabile..  Dar sa revenim. Doi la mana, cu banii in mana -mana ei, desigur - era clar ca va urma o sesiune de shopping. Frustranta, demoralizatoare, aducatoare a tot soiul de sechele psihice, din nou incurca-lume, intrebari stupide, enervare (rafturile cu bere sunt intr-un capat mai indepartat decat podul acela)
  Protestele sunt de prisos, perseverenta Elenei este imbatabila. Cineva trebuie sa impinga  o ajute la carucior. Fara cale de scapare, Gicu isi ia avant ca sa incheie cat se poate de rapid socotelile. Intra pe usile hipermaketului fredonand trist "deschideeeeti poarta iaaaaduluiiiiiii sa poata rasariiiiii..". Trage si o concluzie: "niste hoti, dom'le!"
 Elena e usor nehotarata, ca intotdeauna. Se hotaraste, totusi, si lasa plugul in brazda..  Noutatile trebuiesc evaluate, preturile comparate, marfurile verificate cu minutiozitate. Gicu traieste cu senzatia ultimei zile din viata lui, Elena pare in elementul ei. Gicu se intreaba cand o sa vada si un raft cu mitraliere si grenade, Elena intoarce orice produs pe toate fetele, facand din rabdarea lui Gicu un monument al sacrificiului suprem. Gicu nu isi aminteste cu exactitate cum a introdus in carucior sase doze de bere iar la casa nu e vreme de explicatii.
 In sfarsit, back to home. Gicu isi extrage tacticos (si usor invizibil) baxul de bere, cutia cu alune, pune mana pe telecomanda si se tolaneste pe canapea, adulmecand un sfarsit de zi linistit. Totusi, ghinionul pare sa-si aclame toate virtutile intr-o singura zi: din bucatarie razbate ca un strigat apash glasul melodios al Elenei: "Giculeee! treci incoa' si apuca-te de curatat cartofi cat vorbesc cu mama la telefon. Mi-a promis ca trece pe la noi sa gateasca ceva special, pentru tine!"
     Pentru prima data in viata, Gicu realizeaza ca berea e nociva iar telecomanda poate ucide.

                                                                 29 Oct 2011, Vali.M

Eu as adauga si acest element...
...ca asa e in shopping...

joi, 27 octombrie 2011

Paisios - batranul cu ochi de copil

Batranul Paisios, coperta frontala cu portretul acestuia


Paisios a fost, inainte de toate, un om iubit. Monah la Sfantul Athos, profund crestin ortodox, a mai fost un om spiritual, un om cu bunavointa si cel mai important, un om care, enorm de multor altor oameni, religiosi si nu, le-a fost drag.
Bunavointa sa se rasfrangea asupra tuturor, era cunoscut pentru modul direct, uneori incomod, dar niciodata rautacios, in care reactiona. Este cert ca oameni de peste tot il cautau cerandu-i sfatul, compania, prezenta.
Desigur ca cei mai religiosi ca mine vor spune ca nu pot intelege consistenta acestui parinte si, desigur, poate e adevarat.
Numarul mare de vizitatori a condus ca fara voia lor, acestia sa deschida drum dublu care ducea la chilia batranului. Ba mai mult, circulatia era asa de mare incat calugarii au fost nevoiti sa puna urmatoarea tabela in drum (vezi poza de mai jos)
"Calea spre pater Paisios are tabelitze, va rugam nu mai deranjati chiliile."
Va dati seama ca pelerinii interesati de batranul Paisios erau asa multi, incat zapacisera toti ceilalti monahi, intreband cum sa ajunga la batran.

Citindu-l, eu, nereligioasa, trec prin unele stari destul de intense.
In primul rand, ii vezi sinceritatea dezarmanta, chiar si atunci cand face observatii destul de neplacute (un caz real este acela in care un mare politician s-a dus spre a-l intalni. Batranul Paisios, vazandu-l si recunoscandu-l, a rupt-o la goana. Politicianul, pe urmele sale, tipa: "Pater Paisie, nu fugi, eu am venit sa te vad." Fara sa se opreasca, batranul i-a raspuns: " Da, dar fug ca sa nu te vad eu pe tine.")

Pe de alta parte, citindu-l, ii simti prezenta. Nu pot sa explic cum si in ce mod. Dar parca-ti vine sa plangi, sa te usurezi de dureri si prezenta sa e mangaierea care te mai alina. Este mana blanda, mereu prezenta, care te ocroteste, te inmoaie, te lasa sa iti tragi sufletul putin, atat cat sa nu ti se sfarseasca de tot.
Cel mai pregnant sentiment insa, este intuita vioiciune a gandirii sale, justetea, lipsa ezitarii, micile ciudatenii (Invitat fiind intr-o mare manastire, s-a dus. Acolo, l-au gazduit in camera de oaspeti. Vazand batranul cearceafurile albe impecabile, calcate si apretate si venit fiind de la Muntele Athos unde traia ca monah si se intretinea singur cum putea, l-a rugat pe staret sa ii dea alta chilie, daca se poate. Acesta i-a raspuns ca i-a oferit camera lor cea mai buna! Auzind aceasta, batranul Paisios i-a zis: "O fi cea mai buna, dar asa cum sunt cearceafurile frumos calcate si asa cum sunt eu obisnuit cu ale mele, crede-ma ca n-o sa pot inchide ochii de frica sa nu stric cearceafurile astea asa frumoase.")
Pater Paisios

Nu stiu daca tema parintelui Paisios atrage sau intereseaza cititorul, cu toate acestea, in continuare, voi prezenta un extras, tradus in limba romana, din cartea "Batranul Paisios", scrisa de Christodoulos, monahul de la Muntele Athos. Acesta, consemna discutii purtate cu batranul Paisios in speranta ca astfel, isi va insusi mai bine invataturile primite de la acesta.
De asemenea, articolul prezent este o promisiune pe care mi-o indeplinesc acum. Si, intotdeauna, placerea mea.

Traducerea unui pasaj din carte (fara adaugiri sau omisiuni de idee sau stil):


"Trebuie sa incredintam totul in in grija Domnului pentru ca numai atunci vom scapa de griji, de necazuri si de toate relele. Atunci cand cineva cunoaste si crede ca exista Dumnezeu care se ingrijeste de el, de ce si-ar mai face el insusi vreo grija?
Totusi, pentru ca sa poata incredinta cineva totul in grija Domnului, trebuie ca mai intai sa se curete (lepede) el  insusi de orice grija lumeasca si doar dupa aceea sa se astepte ca Domnul sa aiba grija si de el.
Pantru ca daca, de exemplu, cineva se ingrijeste sa adune bani ca sa aiba la zile grele si pentru a nu-i lipsi nimic, atunci inseamna ca acesta se sprijina pe puterea banilor si nu pe puterea Domnului. Trebuie, deci, ca mai intai sa inceteze sa iubeasca banii si, dupa aceasta, sa-si puna sperantele in Dumnezeu pentru ca ambele nu pot coexista.
Eu nu zic sa nu se foloseasca cineva de bani dar zic sa nu-si puna sperantele in ei si sa nu-si aiba sufletul la bani..

Candva, vrand sa ne arate cum prevede si judeca Domnul pentru creaturile Sale, batranul Paisios ne-a spus o poveste.

De mult, un batran ascet vazand toata nedreptatea existenta in lume, se ruga la Dumnezeu si ii cerea sa ii explice si lui pentru a intelege motivul pentru care oamenii drepti si cuviosi erau nefericiti si chinuiti pe nedrept, in acelasi timp in care cei nedrepti si pacatosi se imbogateau si duceau o viata tihnita si buna. In timp ce se ruga, asadar, pentru ca Dumnezeu sa ii releve acest mister, a auzit o voce care i-a spus:
_ Nu cere ceea ce mintea si puterea ta de cunoastere nu pot cuprinde. Si nici nu mai cerceta apocrifele caci caile Domnului sunt un abis. Totusi, pentru ca tot ai cerut sa afli, mergi printre oameni, stai intr-un loc si ia aminte la ce vei vedea, pentru a intelege prin aceasta mica incercare doar o particica din judecata Domnului.
Vei cunoaste atunci ca faptuirea prevazatoare a Domnului este necercetata si de nedeslusit, in toate.
Batranul, auzind toate acestea, a coborat cu mare bagare de seama in lume si a ajuns intr-o livada prin care trecea un drum batut de multi trecatori. Tot acolo, in apropiere, se gaseau o fantana si un copac batran in a carui scorbura incapatoare s-a varat batranul si s-a ascuns bine.
Nu dupa mult timp a sosit un om bogat, calare. S-a oprit la fantana pentru a bea apa si pentru a-si mai trage sufletul.
Dupa ce si-a astamparat setea, a scos din buzunar o punga cu 100 de galbeni pe care a inceput sa-i numere. Cum a terminat cu numaratul, a dat sa-si puna punga la loc. Din neatentie insa, punga i-a cazut in iarba.
Bogatanul a mancat, s-a odihnit, a dormit si apoi a incalecat pe cal si a plecat la drum fara sa realizeze ca a pierdut galbenii.
Imediat dupa aceasta, un alt trecator a sosit la fantana. A gasit punga de galbeni, a luat-o si a plecat degraba, alergand peste campuri.
Dupa ceva timp a aparut un al treilea calator. Obosit cum era, s-a oprit si acesta la fantana, a baut apa pe saturate, a scos putina paine dintr-o boccelutza si s-a asezat sa o manance linistit.
In timp ce sarmanul om manca a aparut bogatanul calare, furios, cu fata congestionata si l-a insfacat pe omul sarman. Scos din fire cum era, tipa la acesta sa ii dea galbenii inapoi.
Saracul, neavand idee de vreun galben, se jura ca nu vazuse asa ceva. Bogatul insa, iesit din minti, a inceput sa il bata si l-a lovit iar si iar pana l-a omorat.
A cautat apoi hainele sarmanului de galbeni, nu a gasit nimic si neavand ce sa mai faca, a plecat abatut.
Batranul vedea toate acestea, ascuns cum era in scorbura si se minuna. Ii parea tare rau si deplangea crima nedreapta la care tocmai asistase si, rugandu-se la Dumnezeu, spunea:
_ Doamne, oare ce inseamna aceasta vrere a ta? Lasa-ma si fa-ma sa cunosc despre ce este vorba. Te rog, cum poate Sfintia Ta sa indure asemenea nedreptate? Altul a pierdut banii, altul i-a gasit si altul a fost ucis pentru ei pe nedrept!
Si, in timp ce batranul se ruga cu lacrimi in ochi, un inger dumnezeiesc s-a pogorat si i-a spus:
_ Sa nu-ti mai para rau, batrane. Si nici sa nu te revolte si sa crezi ca ceea ce tocmai ai vazut se petrece fara grija Domnului.
Dintre cele petrecute, unele au reprezentat o indeplinire a unei rugaminti, unele au reprezentat o supunere la incercare si altele au reprezentat o restabilire a dreptatii.
Cel ce a pierdut banii era vecinul celui ce i-a gasit. Cel ce i-a gasit avea o bucata de pamant in valoare de 100 de galbeni. Bogatul insa, profitor si calic, l-a prins la nevoie si l-a obligat sa i-o dea pe 50 de galbeni. Sarmanul vecin, nevoias cum era, n-a mai avut ce face dar s-a rugat la Dumnezeu sa faca El dreptate. De aceea Dumnezeu a economisit si i-a dat acestuia dublu.
Pe de alta parte, omul acela sarac, ostenit, care nu gasise nimic si care pe nedrept a fost ucis, candva a ucis si el la randul sau. Mare si sincera i-a fost insa, cainta si, de atunci, tot ce a facut in viata a facut cu gand crestinesc si cu piosenie. Tot timpul se ruga la Dumnezeu sa il ierte pentru crima comisa si obisnuia a spune: "Doamne, aceeasi moarte pe care am dat-o eu, pe aia sa mi-o dai si Tu mie!"
Bineinteles ca Dumnezeu l-a iertat din prima clipa in care s-a cait. Dar l-a miscat mai ales dorinta sincera a acestu copil al Sau care nu numai ca traia dupa randuiala crestina, dar chiar dorea sa si plateasca pentru vechea sa vina. De aceea, Domnul i-a indeplinit dorinta si a permis sa moara in mod violent, asa cum Ii ceruse, apoi l-a luat langa Sine, rasplatindu-l cu o aura stralucita pentru zelul sau.
In sfarsit, ultimul: calicul, bogatanul ce a pierdut galbenii si care a comis crima, acesta se va chinui pentru calicenia si iubirea sa de bani. L-a lasat Dumnezeu, asadar, sa cada in pacatul crimei pantru a ajunge sa il doara sufletul si pentru a ajunge la cainta. Datorita tuturor acestora, va ajunge sa paraseasca viata lumeasca si va deveni calugar.
Asadar, unde, in care dintre cazuri consideri tu ca a fost Dumnezeu nedrept si lipsit de inima?
De aceea, de acum incolo sa nu cercetezi prea mult judecata Domnului pentru ca aceasta judeca drept si dupa stiinta Sa, in acelasi timp in care tu consideri ca ceea ce face e nedrept.
Si mai ia aminte ca in lume se intampla multe cu voia Domnului, din motive pe care oamenii nu le cunosc. De aceea, corect este sa zica fiecare: "Drept este Domnul Dumnezeu si dreapta este judecata sa." (Faca-se voia Domnului.) - Pslam PIH 137 ".


Nu abordez textul in nici un fel. Sa-l abordeze fiecare cum vrea, cum poate, cum crede de cuviinta. Asta daca a citit.
Eu mi-am tinut o promisiune si, in plus, am vorbit de un om minunat de la Athos.

Casuta - chilia batranului, minunatului om, Paisios

miercuri, 26 octombrie 2011

Body painting - Illusions

Body painting -ul reprezinta "joaca" la moda atat a femeilor care stau la pictat, cat si a barbatilor body painters...
In fond, o placere ce dateaza de la facerea lumii este satisfacuta. Craig Tracy insa, creeaza si iluzii.
Vedeti tigrul ? Ia priviti mai bine!






Frumos nas, nice ass... 

duminică, 23 octombrie 2011

Viciu - GP


Mi-a dat HellyNebunelli o leapsa despre vicii. Ceea ce voi scrie se adreseaza mai ales oamenilor pasionati de motoare si lui Misce, ea, desi nu e specialista in domeniu, e bine informata de la mine !
Daca sa afirmi ca nu ai niciunul dintre viciile clasice, cunoscute de toti, e un viciu....apoi acel viciu am! Ca nu pot sa zic ca fac orice din ceea ce e considerat viciu, in sensul clasic, definitoriu. Doar cate putin din fiecare...

O sa povestesc despre o nebunie.
Sunt pasionata de Moto GP. De mica sunt si tot asa am ramas, chestiile nebune din copilarie pastrandu-mi-le pana si azi: la fel de irealista, inca joc rummy si table, Battlefield, salvez orice animal oropsit, visez cu ochii deschisi, cred pe toata lumea etc.
Sunt sustinatoare a lui Rossi de cand era la categorie mica. Punct.
Se stie ca Rossi are un intreg ritual, inainte de a se aseza in sa, pe motor: se apleaca, se tine cu mainile de gambe, isi scoate chilotii din fund de 100 de ori, isi aranjeaza una, alta...vorbim de intreg ritual, nu orice simplu fix. Din cauza sa, am inceput si eu sa port mai des chiloti, ca sa am ce scoate.
Ei bine, dat fiind ca circuitele se desfasoara sambata in general, adica o zi libera pentru mine, am posibilitatea sa privesc circuitele fara sa ma gandesc ca trebuie sa fac altceva, vreo treaba urgenta.
Ca sa intelegeti unde am ajuns cu paranoia, in zilele in care "trebuia" sa fiu pe plaja la ora circuitului, aveam TV cu mine ca sa urmaresc cursa si, cand mi s-a stricat smecheria cu TV, dadeam telefoane de nebuna sa ii intreb pe ceilalti ce se petrece. Asta, desigur, cand se petrecea ceva, anul acesta cazand tot timpul, stiam ce se petrece, nu era nevoie sa dau telefon ca sa aflu ca a cazut iar.
Impreuna cu detasarea asta de sambata si asociata la placerea de a privi circuitele, s-a adaugat...inghetzata, pe care o consumam privind cursa.
Inghetzata este inca o pasiune de-a mea, o slabiciune, poate chiar un viciu...Tot din copilarie!
Faza nasoala a inceput cand au scos aia de la Scandal, inghetzata Scandal Pink Yougurt cu fistic !!! Neaparat cu fistic.
Ehe.....show....
Asociasem ingurgitatul inghetzatzii cu privitul circuitelor de Moto GP. Asta in prima faza, pentru ca in continuare a devenit mai rau, vicios de rau.
Mai tarziu, am asociat victoriile lui Rossi cu mancatul exclusiv de Scandal Pink Yougurt. La prezenta nebuneala, prietena mea, Misce, poate sa confirme. Daca trebuia sa inceapa vreun circuit, intotdeauna ma agitam si aveam grija sa iau respectiva inghetzata. Vorbim ca ma sculam dimineatza cu grija de a-mi verifica proviziile si, daca nu aveam, cu grija sa alerg in timp util ca sa-mi iau. Era, deja, ritual.
Normal ca trebuia ca respectiva cutie sa fie de 1 l. Asta doar pt ca de 2 l nu exista. Intotdeauna trebuia sa scot folia aceea protectoare de deasupra, cand isi ambalau motoarele. Cum se aprindea semaforul verde, infigeam lingura in inghetzata!!! Daca nu urmam ritualul cum trebuie, daca nu ma sincronizam sau pierdeam semaforul verde, stateam cu morcovul in fund, fiindu-mi frica sa nu cumva sa piarda Rossi din cauza asta. A fost misto nebunia cat a tinut....
La un moment dat insa, s-a terminat vraja. A cazut Rossi la Brno si a pierdut campionatul. Am dat naiba si inghetzata Pink si am tinut doar scandalul. Cata plansul a fost dupa cazatura lui Rossi, nu pot descrie. Nu de alta, dar a castigat Hayden, pe care-l antipatizez de nu se poate. De atata plans si dupa atata inghetzata, imi venea sa vomit.
M-a batut Dumnezeu, insa, anul asta, preferatul meu Rossi este coechipier cu Hayden la Ducati. Nu-mi ajunge ca Rossi cade tot timpul, mai trebuie sa tin si cu Hayden acum! Nu de alta, dar am o slabiciune si pentru Ducati. (Si cine nu are...?) Va dati seama conflicte de interese? Hayden si Rossi coechipieri si, intre ei, troneaza Ducati. Si cand ma gandesc ca altii se ocupa doar de dilemele influentelor de putere in lumea araba...Vax! Acolo lucrurile sunt mai clare.
Nu mai mananc inghetzata in cursul circuitelor, mai ales Pink Scandal. E noua nebunie. Doar, doar...merge Rossi mai bine cu naravasa de Ducati. Bineinteles ca sper ca acest sacrificiu (de a nu manca inghetzata) sa "prinda".
...ca doar n-o sa tai inghetzata de tot, in toate timpurile, ca sa castige Rossi, pentru ca asemenea sacrificiu nu fac.
Totusi, chiar si cand cade Rossi, cade asa de frumos...O atat de frumoasa cadere!
Frumusetea caderii e urmatoarea: ca sa poti sa cazi cu adevarat, bine, trebuie ca mai intai sa fi ajuns sus! Foarte sus!



joi, 13 octombrie 2011

Apple - simbol



Multe se spun in jurul simbolului "marului muscat" al celor de la Apple.
Cea mai persistenta dintre povesti, insa, isi are radacinile in cel de-al doilea razboi mondial.
Se zice ca acest simpatic mar a fost inspirat din povestea tragica a lui Alan Turing, englez de origine, omul care a pus bazele computerului de azi, cel ce a facut cercetari in domeniul inteligentei artificiale si ale criptanalizei.
Turing s-a sinucis in 1954, fara a-i fi fost vreodata recunoscute meritele. Era pasibil cu inchisoarea, datorita faptului ca era...homosexual si ca la vremea aceea, in Marea Britanie, homosexualitatea era considerata o crima.
Interesant este cum s-a sinucis: a injectat otrava intr-un mar si apoi l-a mancat. In memoria acestui savant nedreptatit deci, a fost dedicat simbolul marului muscat de la Apple.

miercuri, 12 octombrie 2011

Body Piercing

Desi urechile-mi sunt ciur, asta mi-a ridicat parul maciuca.
Infiorator sau sexy?






... si da, Doamne, sa nu i se faca funda, nod. Amin! ...




duminică, 9 octombrie 2011

Budism occidental acut

Am scris un articol relativ, aici: Budismul
Ni s-a cam urcat la cap, zau. E deja caraghioasa psihoza crestinului occidental plictisit de propria-i religie si care incearca o religie noua cu voluptatea aluia care n-a mancat tot Postul Mare si, in ziua de Paste mananca precum porcul pana ajunge la spital.
Ieri seara era sa-i dau una-n cap de nervi, amicului meu, gay - gay - karagay care, incomodat de preceptele crestine a intors-o pe budism si le schimba cum vrea el. Ba am observat ca tinde sa le invarta tot asa cum mi-a declarat senin si foarte convins ca: "Nu stiu daca observi, dar eu sunt barbatul vietii tale! Tot la mine-n brate te intorci" Al vietii mele este, barbatul vietii mele nu-i !!! Dar in modul lui de a percepe, tot aia-i!
Referitor la budism acum: alta sta scris, alta citim, tot ce vrem noi intelegem. Ca doar de aia suntem occidentali parsivi!
Am auzit urmatoarea remarca, de la altcineva: "eu iubesc pe toata lumea, precum budistii. Admir religia budista."
Nu, zau?
Am senzatie ca religia, filozofia si metafizica isi incurca pulpele mai rau decat niste amanti adormiti inlantuiti. Chiar si-n cazul lor, al voluptosilor astora carnali, nu orice gaura e la fel. Pana cand si ei stiu asta. La multispirituali insa, vad ca merge.
La budism, ceva general valabil ar fi cele 4 Adevaruri, nu?
Ele sunt:
1. Existenta este durere (adica trupul, sufletul, evenimentele din viata noastra, ne provoaca durere)
2. Durerea provine din dorinta (cine ajunge sa cunoasca cele 4 Adevaruri, inceteaza sa mai doreasca ceva, incluziv sa existe, sa reexiste - e vorba de reincarnare- si va ajunge sa vrea inexistenta-adica stingerea = Nirvana)
3. Adevarul stingerii durerii (incetarea durerii si calea spre stingere (Nirvana) este reprezentata de incetarea de a-ti mai dori ceva, orice!)
4. Adevarul caii care duce la incetarea durerii (odata ajungand sa nu-ti mai doresti nimic, ai atins Nirvana-repet, inseamna Stingere- si ajungi in Paradis pe care budistii il numesc Lumea lui Amida Buddha sau Tara Binecuvantarii). Scop implinit.
Asadar, aici e vorba de un echilibru, de o stapanire a dorintelor, a umanului din noi, daca vreti. Insisi calugarii budisti urmaresc echilibrarea, starpirea durerii ! Asta e scopul si, cu siguranta, el NU prevede iubire nicaieri.
Am rasucit mult texte religioase budiste. Nicaieri nu am gasit partea cu IUBIREA. Budismul nu promoveaza iubirea. Iubirea inseamna dorinta, dezechilibru, un plus de ceva si tot ceea ce este dorinta, dezechilibru, surplus, conform adevarurilor budiste, trebuie indepartat, eliminat, este sursa durerii. Sa zic drept, nici macar nu am intalnit cuvantul "iubire"; in general, nu am gasit denumite sentimente la budisti, in textele cu caracter religios. Am o retinere aici, poate doar nu le-am intalnit eu si ele or fi acolo unde eu nu am citit.
Oricum sa fie insa, adeptiii occidentali ai budismului au in cap o noua forma de iubire, la modul general, un sentiment caldut, care are de-a face cu armonia, pacea, acceptarea tuturor lucrurilor in viata, dar NU cu iubirea. Iubirea are o suma uriasa de caracteristici dar NU pasivitatea, nu fatalismul. Ori, occidentalii budisti, imi pare mie, incurca aceasta nonviolenta clara a budismului, cu iubirea. Si o incurca pentru ca incearca sa adapteze niste idei si tendinte naturale ale oamenilor crescuti in acea religie, cea budista, esteticii lor de occidentali crestini. Trec la Osho sau la Krishnamurti nu numai pentru ca acestia sunt consacrati in Occident, dar si pentru ca insisi Osho sau Krishnamurti au incercat sa se adapteze Occidentului. Caracterul nu atat de sever si amenintator al budismului, i-a facut pe multi sa creada ca religia budista este acelasi lucru cu filozofia orientala. Desigur ca au ceva comun dar nu se identifica. De aici, din Vest, noua ne-or semana acelasi lucru, la fel cum ne pare ca si chinezii seamana toti si parca-s facuti dupa un calup. Dar stim cu totii ca nu e asa.
Asadar, orice adept al religiei budiste, care propaga si e adeptul iubirii TOTALE si la orice, sa imi spuna in ce text budist religios scrie despre aceasta totala iubire: a aproapelui, a dusmanului, a necunoscutului, a ucigasului copilului tau chiar. Unde? Repet, religios sa fie. Si sa nu zica acolo ca trebuie sa accepti impasibil ceea ce-ti vine dar sa scrie de iubire!
As merge pana si mai departe, si as zice ca occidentalii budisti, au introdus notiunea iubirii pentru ca e singura identitate estetica pe care o percep si e insasi firea mediului crestin in care au crescut si s-au format, e insasi firea lor. Omul occidental nu poate concepe lipsa iubirii ca pe ceva pur si simplu neutru. Omul occidental poarta in el vina lipsei iubirii. Si fiind o vina, nu o recunoaste sau incearca sa o scuze. Ca si cum ar avea obligatia de a iubi. Toti crestinii parca-s obsedati sa iubeasca, pentru a fi oameni cu adevarat.
Refugiul religiei e dulce, el ne confera comoditatea unor adevaruri incontestabile. Si pentru un occidental imbuibat cu obligativitatea crestina de a iubi, e greu. E macinat de vina neiubirii. E tare reconfortant sa confunde deplina acceptare, deplinul echilibru, deci "neiubirea", "neurarea", "nedorirea", cu o forma originala de iubire, o iubire de tot, de toate si de toti.
Oricum, observ aceasta tendinta la foarte multi occidentali. E ca si cum se molipsesc unul de la altul.
Budismul e la moda. Crestinismul incepe sa decada. E aiurea.
Zic toate astea pentru ca personal, putin imi pasa de adevarurile budiste sau despre ce se zice in Biblie ori in Coran.
Sunt constienta doar recunoscand ce sunt cu adevarat -buna sau rea- si ce cred ca ar trebui sa fiu. Ce fac, daca fac, ce pot face si cum impac disonantele, e alta treaba si e doar treaba mea.
Tot ce vreau si cred si pot eu, voi face. Exista puterea lui "eu asa cred". Asta e adevarata credinta.
Cineva imi vorbea de cunoasterea de sine, de constientizare, de a te observa pe tine insuti, de a-ti vedea automatismele. O idee provenita din filozofia orientala, desigur. Este al patrulea om pe care l-am auzit numind neiubirea - acceptarea la tot, drept "iubirea tuturor lucrurilor". Toate lucrurile si evenimentele si oamenii le poti accepta impasibil, fara sa te supere, fara sa te doara, dar nu le poti iubi ! Cand iubesti, incalci preceptul budist, adica iti doresti! Nu?




miercuri, 5 octombrie 2011

Legat de maini si de picioare

Toti ajungem in momentul acela in care ne simtim neputinciosi, legati de maini si de picioare, fara posibilitatea de a face ceva, de a interveni, de a actiona. Fara drept de apel. Traiesc o astfel de chestie, altfel nu mai scriam de ea.
Acum...sa-mi insir eu povestea personala nu ar avea vreo relevanta, nu asta intereseaza pe cineva.
Dar traiesc neputinta, da. Si am avut semne, trebuia sa ma gandesc, trebuia sa ma gandesc de mai inainte. Destinul in care nu cred, imi facea cu degetul.

Pe aici, prin Atena, verile sunt ucigatoare. Caldura iti arde plamanii, iti usuca ochii, pe la ora 9 dimineata deja te moleseste arsita.
Ma intorceam intr-o dimineata din aceasta de undeva si am observat la radacina unui copac ceva miscandu-se. Erau ca un fel de omizi mari, pe o foaie de hartie alba, impecabila. Se scarmau asa, ca omizile. Apropiindu-ma, am realizat cu stupoare ca erau niste pisoi tocmai nascuti, umezi inca si deshidratati.
Intotdeauna incerc sa salvez animalute, mai ales pisoi. Sunt demna de mistouri chiar, pentru cate animale -in special pisici- incerc sa ingrijesc si despre povestile mele cu matzii, cu anunturile prin ziare pentru a le plasa la familii si cu panourile pe la pet-shops. Chiar si pisoii lasati de mame sa moara singuri (matele simt care pisoi au probleme de sanatate si ii lasa singuri, sa moara), eu ii adun. Stiu ca pisicile fac acest lucru pentru a-si salva ceilalti pui si pentru ca asa, matzisorii bolnavi vor muri mai repede.
Eu ii adun, ii hranesc cu biberonul si in afara de unul, mi-au trait toti si acum sunt sanatosi si rasfatati pe la cate cineva.
Deci tocmai eu, sfanta salvatoare a matilor, in fata nou nascutilor astora, nu stiam ce sa fac. Erau prea mici pentru a fi salvati. Mult prea mici. Era imposibil sa ii salvez, nu aveam ce face. I-am lasat acolo, sa moara mai repede, sa sufere mai putin.
Si nu stiu, nu stiu nici acum ce fel de inima are omul care poate arunca in drum acelea mici fiinte, stiind ca vor muri in arsita. Daca eu eram cu adevarat curajoasa, ii storcoseam cu pantofii. Calcam pe ei si mureau usor, repede, fara durere. Dar nu am avut asa curaj. N-am fost atat de generoasa.

Peste cateva zile, motanul meu Buzz-Buzz, in timp ce eu ieseam pe la usa din bucatarie in curte, seara tarziu, pe intuneric, s-a impiedicat de picioarele mele.
Am simtit ceva zbatandu-se si, concentrandu-ma sa vad ce e (eu am orbul gainilor, nu vad deloc in intuneric), mi-am dat seama ca prinsese un porumbel. Am incercat sa alerg dupa motan, care parca turbase, pentru a elibera pasarea. Dar asa, in intuneric, nevazand nimic si cu motanul turbat, nu am putut sa il prind. Mai tarziu am intrat in casa si m-am bagat in pat. N-am putut sa dorm toata noaptea cu gandul la ce tragea saracul porumbel. Am regretat mai ales ca, totusi, la un moment dat, reusisem sa pun mana pe motan si mai bine pocneam porumbelul in cap, sa moara mai usor. Dar iarasi, nu am facut-o. Nu am avut asa curaj. Nu am fost atat de generoasa.

Sunt doua exemple in care am stat asa, legata de maini si de picioare, perplexa, neputincioasa. Tot zbuciumul din sufletul meu, de atunci si de acum, nu inseamna nimic.
In fata chinului, trebuie sa fim mai decisi, mai energici, mai deschisi la minte. Chinul acesta degeaba, cruzimea, atrocitatea durerii,  trebuiesc oprite, uneori si prin moartea chinuitului. Dar cine-si asuma responsabilitatea sa devina ucigas? Cine e atat de puternic incat sa ucida pentru a intrerupe chinul?

Pana la urma, mai rau decat moartea, e chinul.

marți, 4 octombrie 2011

Daca te gandesti


Daca te gandesti prea bine la ce va fi
Si daca mult prea mult iti sucesti visul,
Il lustruiesti, ii dai diverse forme si viteze
Acesta se razbuna.
Te trezesti cu visul implinit de catre altcineva
Cu senzatiile furate de un alt trup
Si ca emotiile mult asteptate de tine fac alta inima sa bata nebun.

Dorintele sunt precum radacinile arborilor
Nu numai subpamantene dar si foarte intinse
Nici nu stii pana unde, pe dedesubtul cator altor plante
Si nu poti scoate arborele cu tot cu radacini
Fara a scoate la suprafata o multime de alte izvoare
O multime de alte fetze, alte dorintze, alte nevoi.

Daca stai sa te gandesti bine
Sufletul omului reflexiv si fricos, indiferent de varsta
Este intotdeauna un batranel sfrijit, perfect constient si impacat
Cu faptul ca a murit deja si totusi
Viseaza la ce va face peste 20 de ani.

luni, 3 octombrie 2011

Zbor deasupra unui cuib de cuci


... si tocmai cand Mnemosyne mi-a zis ca sunt simpatica, si tocmai dupa cateva articole vesele, trebuie sa il scriu pe acesta.
Ma tem cumplit de ridicol, de patetic, de caraghios, de tot ceea ce ma poate face sa devin "de rasul lumii", sa devin tocmai ceea ce mie-mi displace mai tare. Este adevarat ca nu intotdeauna reusesc, dar e adevarat si ca intotdeauna incerc sa reusesc sa o fac. E o chestie de care nici macar anonimatul relativ pe care mi l-ar putea oferi acest blog, nu ma poate ajuta sa scap.
Am scris candva un articol, Drumul la sublim trece prin ridicol? .
Da, sa stiti ca trece.
Nu e nevoie sa cititi neaparat articolul dar voi reda aici, cum l-am incheiat: "...Si tot candva, noi va trebui sa ne surpam idolii, sa ne renegam eroii, sa ne despuiem de corvoade, sa incetam a mai crede ca putem fi doar ceea ce de cateva zeci de mii de ani suntem.
Avem nevoie de putere nu pentru a deveni supraoameni ci pentru a recunoaste ca NU VREM sa fim."
Trebuie sa recunosc ca nu sunt supraom, nu vreau sa fiu supraom si nu MAI vreau sa incerc a fi.
Nu vreau sa ma mai iau de piept cu Dumnezeu, cu destinul, cu viata, cu greutatile, cu provocarile, cu oamenii, cu mine insami...cu nimic. Nu e vorba ca m-am resemnat, asta e culmea si asta ma mira.
De ceva timp insa, am invatat ce inseamna sa te lasi a fi tu insuti in cel mai profund, dezinteresat si fara canoane fel: sa fii ridicol, sa fii uracios, sa fii egoist... daca asa simti in momentul acela.
Intotdeauna m-am ghidat dupa anume precepte fara sa vreau, fara sa aleg, efectiv... " nu ma lasa inima" sa fac altfel. Si am gresit. Nu, nu am fost eu insami pentru simplul motiv ca in toate alea, eu nu eram deloc! Toaaaaaaaaata lumea era -dar toata, uneori unii care nici n-aveau mare legatura cu mine-, eu nu. Toata lumea avea ceva de zis, avea o nevoie, avea o lipsa, avea o pretentie. Eu nu aveam. Adica aveam si eu, ca si eu sunt om dar nu mi-o revendicam niciodata. Dorinta inconstienta de a fi supraom, m-a facut sa tac, sa nu exprim nimic, sa consider ca toate nevoile mele vor fi satisfacute prin dragostea celuilalt, prin daruri ce-mi vor fi facute din iubire. Cu mana pe inima recunosc ca exista aici o naivitate care ma urmareste ca o pacoste, ca raia dar si de o totala lipsa de creier. Nu de buna faceam ce am zis mai sus, dar de proasta si de infatuata.
De ceva timp insa, am invatat valoarea verbului A REVENDICA. Si valoarea verbului A PRIMI.
De cand ma stiu, nu am putut sa fac diferenta intre ideal si posibil. Este ca si cum ai incurca perfectiunea, cu cel mai bun posibilul si sublimul, cu ridicolul.
Ca sa ai parte de ceva bun, nu trebuie ca tu insuti sa fii bun. Conditia necesara nu este sa meriti.
Ca sa ai parte de ceva bun, trebuie sa ceri ce e mai bun. Asta e prima conditite. Si, deseori, unica.
Asadar, daca vrei ceva: revendica, cere, ia sau fa !
Eu am stat ca plaosnita si am considerat ca voi primi...pentru ca merit! - Prim semn de ridicol pur si simplu, pentru ca era semn de rasfat si ingamfare dementa din partea mea. Si acum, mi-e jena de mine insami -

Si sa nu creada careva ca tot lantul asta de Satori mi-a venit in vis. E drept ca m-am luminat intr-o clipa, dar procesul a fost provocat. Cineva care poate ca nu ma iubeste, poate ca nu ma adora, dar care, in toata tevatura, a avut intelepciunea sa realizeze in locul meu faptul ca eu, ACOLO, exist, m-a fortat sa o fac.
In afara idealurilor, a vorbelor de duh, a generozitatii cretine si a peretilor plini de cai verzi aiuriti, mi-am dat seama unde incepe viata.

In ultimul timp, primeam repetat o replica, spusa in exact topica asta: "... lasa toate astea, spune-mi ce vrei. Tu."
Si stiti de ce?
Cand ma intreba ce vreau, eu raspundeam cu ce ar trebui sa vreau, nu cu ce doream cu adevarat. De cand ma stiu, asta am facut.
Dar acum, ceea ce doream- Eu! - ...se implinea. Ca sa ajunga MariaMea la realitate, cineva a trebuit sa insceneze o intreaga piesa de teatru!
In perioada aceasta m-am simtit ca un copil de gradinita. Si nu, nu realizam ce se intampla. Eu tot pe calea devenirii supraom ma credeam. Pentru cat de isteatza ma cred, imi dau seama, in ultimul timp, ca nu realizez rusinos de cam prea multe lucruri.
In vara am facut o chestie magareasca. Si e timpul sa afle si omul cu teatrul de mai sus, cu " ce vrei. Tu." si care calca-n strachini uneori, omul cu care vorbesc la telefon, crezand ca e in alta tara, pentru ca dupa jumate de ora sa ma trezesc cu el la usa, pe neasteptate si sa-mi spuna: "la 16:00 ai randez-vous. Nu stii de el pentru ca eu ti l-am stabilit, asa ca mergem impreuna".
In vara asta, deci, in vacanta, daca tot imi zicea ca "...lasa astea, spune-mi ce vrei. Tu.", m-am pus, ca sa zic asa, pe vrut. Si am vrut multe. Stiu ca nu mi-a luat-o in nume de rau dar pentru mine, a fost un teren propice cu vrutul. Vreau sa stie sigur ca era un fel de gluma, de exercitiu, absolut dezinteresat. Fie, era o chestie prosteasca dar m-a ajutat mult.
Un spartan zgarcit la vorbe si in declaratii, cel mai ermetic om din cati exista, taciturn, ciufut, retras, laconic, omul care nu cunoaste decat verbul "a face", cel caruia i-am pus pe tapet cele mai ingrozitoare auspicii, cel care-si bate joc de maretia artei, omul caruia am refuzat sa ii promit orice, caruia nu am aproape nimic de dat, a avut subtilitatea sa imi ofere o masca. Si eu am descoperit adevarul.
Adevarul este ca idealurile nu sunt asa de minunate. Ele vor exista. Dar ele nu exista.
Adevarul este ca atunci cand iubesti pe cineva, trebuie sa si faptuiesti iubirea.
Adevarul este ca uneori, exista fapte care poate nu-s determinate de iubire, de iubirea aia nebuna, dar ele nu sunt irelevante sau lipsite de valoare. Tocmai aceste gesturi conteaza. Ele sunt viata. Nu idealurile.
Adevarul este ca fericirea vine rar, dar poti fi un om implinit si fara a fi fericit. Sa nu fii fericit, nu inseamna a fi nefericit. Nefericirea este cu totul altceva. Si cine nu intelege asta, inseamna ca nu a fost niciodata fericit.
Da, cred ca exista si oameni fericiti. As vrea sa fiu un om dintre dintre acestia dar nu pot. Si am invatat ca fericirea nu se vaneaza, nu se alearga dupa fericire tot asa cum nu se alearga dupa ideal.

Acum, ca am atins ridicolul prin acest articol, nu ma simt bine, e drept. Dar nu ma simt nici rau.
Oamenii pot fi ridicoli. Oamenii sunt ridicoli, uneori, oricum, orice sa faca.
Oamenii pot fi fragili. Si se intampla uneori ca cei ce iti spun ca te iubesc mai mult, sa te striveasca pentru ca in ciuda dragostei lor, nu isi dau seama cat de fragil esti.
Si mai exista si oameni care iti spun, tocmai, ca nu e vorba de iubire, dar ca sunt constienti de fragilitatea ta.
Acestia sunt oamenii care iti ofera o masca si te lasa sa spui tot adevarul. Acestia sunt oamenii care vor sa fie cu tine. Nu cu altcineva.




vineri, 30 septembrie 2011

NewDay si Asul de pica


NewDay este o firma din asta unde se duceau grasii, celulistii si babele ca sa slabeasca.
De cand cu criza economica, reducerea pensiilor si alte belele, lumea supraponderala s-a dat peste cap complet si in loc sa se gandeasca cum sa dea jos kilogramele, se gandeste mai mult cum sa le tina pentru vremuri grele. Un fel de depozit pentru vremea foametei.
Asadar, newdaynienii au ramas fara clienti.
Dar le-a venit o idee. Au luat catalogul telefonic si suna...
Driiiiiiiiiiiiiiiing face telefonul meu. Ala stabil -adica fix-. Cum l-am auzit, am turbat. Toata lumea stie ca interzic cu desavarsire sa ma sune pe stabil oricine (in afara de tata, ca lui cu cat ii interzic mai mult, cu atat ma suna mai des). Doresc a fi sunata doar pe mobil, ca sa refuz sa raspund doar la un telefon, nu la amandoua.
In fine, incepe o voce foarte profesionala sa imi explice ca suna pentru o statistica medicala ce priveste situatia alarmanta a obezitatii in Grecia.
Eu, interesata ca intotdeauna de chestiile astea, imediat am muscat din momeala. Asta ca sa ma invat minte alta data si sa-mi intre mintile-n cap! Si-mi explica aia, eu eram de acord cu ea...pana cand imi zice ca ar aprecia daca as putea sa trec pe la centrul lor, pentru a face un test al arderilor mele.
Apucasem sa ma laud ca eu ard tot si nu se pune nimic, mandra sa ies din cercul suspect, de grasi nesimtiti care infuleca de mama focului la miezul noptii. Eu am zis ca ard tot dar am uitat sa specific si ca nu prea am ce arde pentru ca nu-s mancacioasa.
Oricum, tot cu steagul cetateanului constiincios ridicat, am acceptat sa trec pe la centrul lor, dat fiind ca oricum ma duceam la supermarket si era in drumul meu. Mi-a trecut mie prin cap ca poate fi o capcana, imediat ce am auzit de NewDay, dar era culmea sa ma convinga aia ca trebuie sa slabesc! Si daca incercau, merita sa ma duc ca sa vad ce iese. Oricum, eu i-am precizat aleia ca ma duc de dragul statisticii, nu pentru vreo oferta de program de-al lor.
Ma imbrac, ma parfumez, ma cocotz pe pantofi si da-i bataie sa fac pe cetateanul sensibil la problemele grasilor de langa ei (ca eu chiar am vreo 5 vecini grasuni tare).
Ajung la centrul lor...ma ia in primire una de vreo 45 de ani, imbracata cam ca una de 17. Ce m-a socat a fost faptul ca desi arata bine, burta ii atarna ca un saculet. O fi nascut femeia dar nu vroia sa recunoasca !
S-a uitat bine la mine, a inceput sa imi explice cu obezitatea, aiureli, cum trebuie sa mancam, cum nu trebuie...
M-am uitat bine la ea si i-am pus o singura intrebare: "Doamna, vi se pare ca eu mananc?"
Tipa a ramas vreo 3 secunde cam fara sa stie ce sa zica, dupa care a raspuns: "Nu prea!"
In sfarsit, revenisem acana spre logica de bun simtz.
Am uitat sa precizez ca in ultimul timp, datorita unor chestii, sunt cam slaba si chiar cam jerpelita, as adauga.
Tipa insa, nu s-a dat batuta!
Avea un as in maneca.
Asul era de pica, misto, bine facut, de nota 10. Daca avea ala diploma de medic, atunci am si eu de inginer horticol! Oricum, incepuse sa ma intereseze toata faza, va dati seama de ce.
Respectivul as de pica urma sa imi ia tensiunea, sa ma cantareasca si sa imi faca testul ala de arderi.
Vreo 5 minute a fost super, m-a ajutat tipul sa stau, eu am stat...
Mi-a luat tensiunea, m-a pipait bine, tot tacamul, a fost foarte misto. A meritat faza.
Testul de arderi, propriu zis, a fost total neinteresant pentru ca asul de pica nu statea acolo tot timpul. A venit insa, de vreo 5 ori sa ma intrebe daca sunt OK. Cum il vedeam, eram imediat foarte bine.
In fine, ca sa n-o mai lungesc, testul a aratat ca ard de sting, cantaritul nu l-au comentat dar mi-a venit si mie randul sa ma amuz.
Concluziile trebuia sa mi le enunte respectivul as de pica. Statea la un birou si in spatele lui era o vitrina, in forma de piramida etajata, pe fiecare etaj fiind expuse unele alimente.
Tipul, a carui treaba era sa ma bage pe mine in vreun program de dieta, trebuia sa ma convinga de incredibil: ca am nevoie de dieta. Era cam de varsta mea. Si desi arata de 5 ori mai bine ca mine, se codea si nu stia cum sa inceapa. Concluzia? Era la mana mea, clar.
Cred ca mai usor i-ar fi venit sa anunte porcul ca de Ignat, trebuie sa il taie.
Dat fiind ca l-am vazut ezitand, am inceput prin a-l anunta ca eu mananc cam tot ce e in piramida aia, in afara de painea aia de toast, unt, pui, carne de vaca, broccoli si lapte.
S-a uitat ganditor la mine si a zis : "Da".
Cand mi se zice da, e un semn bun si incurajator asa ca am continuat, insirand special tot ceea ce nu mananc pe bune, precum si altele pe care le mananc cu placere dar el nu avea de unde sa stie asta. In final, nu mai ramasese nimic de nemancat. Tipul era buimac si sunt convinsa ca incepuse sa se intrebe daca nu cumva fac misto de el.
Ca sa iasa din incurcatura, decis fiind sa imi ia banii, incepe sa se lege de pielea mea:
_La un tratament de hidratare a pielii v-ati gandit?
Eu, oleaca arsa, am sarit in sus:
_De ce? Ce are pielea mea?
El, tanar si nelinistit, fata in fata cu dracul, s-a disculpat imediat:
_N-are nimic!
_Pai si daca n-are nimic de ce sa fac tratament de hidratare?
Pare ca-si revine si se gandeste sa treaca la ofensiva:
_Aparent, pielea pare ca nu are nevoie de nimic, dar daca vom privi la monitor, veti vedea ca pot apare probleme.
Cum mi-a zis de monitor, am redevenit interesata si am acceptat sa ma insoteasca -hehe!- ca sa-mi vada mai indeaproape pielea. Intr-adevar, avea o chestie ca un stilou pe care-l plimba pe obrajii mei si mi-a zis ca am puncte negre. Le-am vazut si eu adica, avea dreptate. Dar nu m-am putut abtine sa nu rad putin de el si sa nu-l intreb daca nu cumva ecranul lor are purici.
Omul mi-a explicat ca punctuletzele alea (care cu ochiul liber nu se vad), trebuiesc imediat scoase cu programul ce mi-l ofera ei.
Cat costa toata distractie? 1.080 de Euro.
Tipul, cand mi-a zis pretul, aproape ca se inrosise. Macar avea un pic de bun simt in strafunduri.
Pentru ca sa te dai medic si sa profiti de cum arati, impresionand niste femei corpolente si lipsite de ... diverse, nu e o chestie de bun simt. Ori asta era rolul sau acolo. Da' eu nu eram baba, nu eram corpolenta si o sa-mi iau si diploma de inginer horticol florar ! Sper adica. (Doar ca mai tarziu, acum sunt ocupata cu altele.)

I-am multumit pentru testul cu arderile, i-am urat succes in statistica lor cu grasii, mi-am luat geanta si am plecat in graba, ca inchideau aia la supermarket si eu uitasem ca vroiam sa ajung si acolo, cu ochii dupa asi de pica. Am ajuns la timp insa, mi-am facut cumparaturile si mi-am luat si niste benzi din alea de lipit pe piele cu care se scot punctele negre oricat de invizibile ar fi. Benzile alea ar scoate chiar si puricii de pe monitor. Si costa 7 Euro si ceva. Sic !