Respect ridicolul nascut din prea multa simtire si in mod constient asumat. El se naste din greseala, este doar un sublim care frizeaza ridicolul, nu e un ridicol pur. Reprezinta, in fond, absolutul curaj de a se expune. Faptul ca pare nepotrivit si e luat in deradere nu ii reduce din valoarea intentiei. Intentia ridicolului este intotdeauna sublimul. Admir curajul si forta celor care au indrazneala sa creada ca pot atinge absolutul. Par prosti, naivi si impertinenti dar nu sunt. Impertinenti sunt cei de pe langa: privitorii, criticii, asistentii, publicul. Sarmani nebuni sunt doar toti cei ce rad prin colturi la adapostul umbrei si al inertiei, de omul care dincolo de orice limita, si-a asumat sa fie el insusi, peste tot si in deplinatate. Constient fiind ca poate deveni tinta fiecarei batjocuri, a avut taria sa spuna: "Eu asa sunt !"
In fond, ridicolul e doar o chestiune de estetica. Dar este exact acea chestiune care-i repugna esteticii. Aceleiasi estetici care spune ca exista: tragic, comic, sublim. Si ce altceva este ridicolul decat comic si tragic in acelasi timp, in incercarea intotdeauna nebuneasca pentru altii de a deveni sublim. Sa batjocoresti un om ajuns ridicol din prea multa simtire este ca si cum ai batjocori o tentativa de sublim, e ca si cum ai batjocori greselile celui ce incearca de mai multe ori pana ii reuseste, in final, incercarea. Exista oameni ridicoli in intimitatea lor si oameni ridicoli in public. Ridicoli in intimitatea lor sunt fricosii, sunt cei ce se tem sa simta pe deplin, sunt oamenii care prefera sa ii lase pe altii sa stabileasca masura in care le e ingaduit sa simta. Ei sunt cei intotdeauna gata sa declare ca simt doar atat cat "trebuie". Ei sunt cei ce vor rade cel mai tare si vor admira cel mai mult curajul celeilalte categorii. Totusi pe ei ii va durea cel mai mult mutenia propriilor sentimente si ganduri. Oamenii ce-si asuma ridicolul in public sunt curajosi, frumosi nebuni carora din disperare sau din preaplin le este indiferent ce vor spune "spectatorii" pentru ca nu acestia le determina masura sentimentelor, pentru ca nu acestia le determina fiinta.
Sa iti recunosti slabiciunea si lipsa controlului asupra propriilor sentimente sau ganduri a devenit o chestie a naibii de grea si de apasatoare. Si asta indiferent de ceea ce faci in final, tot e greu sa recunosti ceea ce simti.
Nevoia de putere este ultima moda in materie umana. Si este o ultima moda pentru ca este si cea mai mare nevoie a oamenilor. Nevoia presupune insuficienta, gol, lipsa. Iar oamenii au ajuns sa aiba nevoie de putere pentru a fi ei insisi. Aceasta exacerbata nevoie de putere e un fenomen ultim, recent. Paradoxul situatiei este ca de acolo de unde oamenii aveau nevoie de putere pentru a deveni altceva in scopul satisfacerii "rolului", acum au nevoie de putere pentru a redeveni ceea ce sunt.
De fapt, nu e ridicol insusi faptul ca am ajuns sa avem nevoie de putere pentru a recunoaste ca nu suntem chiar asa de puternici cum ne aratam a fi?
Avem nevoie de putere pentru a spune adevarul. Avem nevoie de putere pentru a recunoaste ca gresim. Avem nevoie de putere pentru a suporta batjocura altora in caz ca am gresit si am fost vazuti gresind. Avem nevoie de putere pentru a suporta sa traim la standarde impuse de "altii" si care nu sunt si standardele ce ne satisfac pe noi. Avem nevoie de putere sa nu ne aratam nemultumirea. Avem nevoie de putere sa ne prefacem, avem nevoie de putere sa ne mintim. Avem nevoie de putere sa ii mintim pe altii. Dar mai ales, avem nevoie de putere sa prabusim toata aceasta piramida de zadarnicie pe care cu migala si perseverenta o cladim in acelasi moment in care suntem perfect constienti ca nu ne-o dorim, ca nu ne satisface pe niciunul dintre noi.
Teama de ridicol ne-a condus la o monstruozitate de stare pe care toti o resimtim dar pe care nimeni nu o numeste, nimeni nu o arata cu degetul.
Candva, "raul" s-a luat de piept cu Dumnezeu si s-a desprins de acesta.
Si tot candva, noi va trebui sa ne surpam idolii, sa ne renegam eroii, sa ne despuiem de corvoade, sa incetam a mai crede ca putem fi doar ceea ce de cateva zeci de mii de ani suntem.
Avem nevoie de putere nu pentru a deveni supraoameni ci pentru a recunoaste ca NU VREM sa fim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu