vineri, 15 aprilie 2011

Dragostea poate deveni mama iubirii dar nu sora sa


Am purtat candva o discutie pe tema dragostei si a iubirii. Toti interlocutorii mei erau de acord ca cele doua sunt unul si acelasi lucru. Eu, Canuta-om-sucit, o tineam mortis ca nu e. Tot asa cred si acum.
Sa luam o formula mitologica consacrata si anume pe Eros. El era copilul nascut din imperecherea Afroditei (zeita frumusetii si a dragostei) cu Ares (zeul razboiului). O combinatie mai potrivita nici ca se putea: eterna poveste a celor doua extreme care se atrag. Asa isi imaginau oamenii, acum mii de ani, ideea de eros: unirea frumusetii cu razboiul, a dragostei cu ura. Si, ca de obicei, aveau dreptate. Am sa va spun si de ce.
De curand, oamenii de stiinta au descoperit -ce surpriza!!- ca aceleasi zone cerebrale proceseaza atat dragostea, cat si ura. Presupun ca are de-a face cu patosul care le caracterizeaza pe amandoua. Posibil ca patosul sa fie procesat acolo, un patos resimtit in doua feluri diferite si nu dragostea si iubirea. Mi se pare mai logic asa.
Dragostea a fost studiata si ca fenomen natural, fiziologic, chimic, pe etape: 1. Dorinta ( testosteron, estrogen) 2. Atractia (serotonina si feniletilenamina) 3. Atasamentul (oxitocina).
Asadar, dragostea, dincolo de frumoasa-i nebunie, presupune si toate elementele chimice anterior mentionate, care functioneaza ca niste droguri, creand euforie si dependenta. Oamenii de stiinta, ca de obicei, au gasit formula dragostei. Si considera ca au incheiat tema. Ceea ce nu pricep eu este ce anume le provoaca? Ce provoaca secretia tuturor acestor hormoni si neurotransmitatori INITIAL?  Pentru ca ceva provoaca secretia lor, iar aceasta secretie are rolul de a intretine, nu de a provoca dragostea.
Tot oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca procesul efectiv de a se indragosti cineva dureaza intre 90 secunde - 4 minute si este determinat 55% de limbajul trupului, 38% de tonalitatea si viteza limbajului, 7% de logica. Asa zic oamenii de stiinta. Eu insa ma intreb cum de se indragostesc si orbii, si surzii, si redusii mintal? Cum de se indragostesc sau isi intretin dragostea, oamenii prin internet si cum se indragosteau sau isi intretineau dragostea prin scrisori ?
Asadar, dupa cum am mai spus, nu cred ca dragostea si iubirea sunt unul si acelasi lucru. Cred insa ca iubirea are un element al dragostei si anume cea de-a treia parte, atasamentul. Raspunzatoare de atasament este oxitocina. Aceeasi oxitocina care este abundent secretata si in cazul prieteniei. Iubirea seamana mai mult cu prietenia, nu cu dragostea. Sunt ambele lipsite de patos, doza de luciditate este mai mare, pot fi fi explicate, motivate si pentru a exista, nu se resimte nevoia de ceva: sex. Numai la dragoste e nevoie de trupul celuilalt pentru a te completa. Si, uimitor, si la ura se cam petrece acelasi lucru: oamenii care urasc ar vrea sa faca sa dispara trupul celui urat, l-ar ucide. Eu nu spun, deci, ca dragostea si iubirea nu au ceva in comun, sustin doar ca nu sunt unul si acelasi lucru. La urma urmei iti iubesti parintii, fratele, sora, bunicii, prietenii, catelul sau pisicica. Nu au cum sa fie acelasi lucru. Pentru gurmanzi, zic asa: si chiftelele si musacaua contin carne tocata dar nu sunt aceeasi mancare.
Ieri am discutat cu cineva care imi explica faptul ca nimeni nu pricepe cum de poate fi indragostit/a de un om absolut imposibil, nu il intelege nimeni.
Nebuni sunt si oamenii. Ei au pretentia sa inteleaga intotdeauna dragostea altuia, in timp ce atunci cand sunt ei insisi indragostiti nu le mai pasa sa priceapa nimic.
Exista anumite evenimente ce te pot face sa nu mai iubesti sau sa nu mai fii indragostit de cineva. Si sa o faci brusc. Am inteles ce se petrece in timpul dragostei (desigur, daca oamenii de stiinta au dreptate si au descoperit ce era de descoperit si ce stiam, oricum). Nu exista nici o sansa insa, sa intelegem "DE CE?"
Dar pentru ca am mult mai mare incredere in intelepciunea omenirii decat in cativa oameni de stiinta, am sa adaug doar ca Eros s-a impreunat cu Psyche si s-a nascut Idoni. Asadar erosul s-a unit cu sufletul (Psyche = Psyhi = suflet) si a rezultat placerea (idoni = placere). Eu am incredere in chestia asta si astept cu nerabdare sa vad cum vor explica simpatacii oameni de stiinta interventia sufletului la toata incurcatura aceasta. Nu de alta, dar cel mai mare premiu in bani existent vreodata, este pus la bataie pentru orice dovada stiintifica si materiala cum ca sufletul exista.

5 comentarii:

  1. Da, exista acest liant numit atasament. Dragostea si sexul nu sunt niciodata suficiente pentru a intretine o relatie de lunga durata; mai trebuie ceva..
    Stau si ma intreb ceva: oare daca am putea atomiza sufletul.. care ar fi cea mai fina (mica) particula a sa?
    p.s: felicitari pentru blog, scrii excelent (dar asta stiam deja :P)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Iris, acel premiu nu stiu sa fi fost revendicat de cineva. Pana atunci nu avem decat o teorie din mecanica cuantica care ne spune ca atunci cand privim intr-o anumita zona, acea zona isi schimba starea cuantica. E ca atunci cand iti privesti partenerul de viata; o poti face cu multe intelesuri, iar fiecare inteles ii va modifica starea de spirit. Deci da, poate fi si mirarea.. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Rower, depinde foarte mult de experienta personala a fiecaruia. Pt ca fiecare isi reprezinta lucrurile asa cum cunoaste el ca sunt lucrurile. Si pt fiecare in parte, lucrurile sunt altfel (uneori chiar si in cuplu,nu?). E vba de realitatea fiecaruia (nu de adevar). Eu am zis de mirare (care presupune noul) pt ca daca oamenii aia 2 nu pot comunica astfel incat sa-si produca mirare unul altuia, se stinge interesul, magia, posibilitatea la ceva misto, creativ :) Si uneori, mirarea nu tine numai de suflet si minte dar si de trup. Vezi revederile dupa absente lungi care se lasa cu scantei.
    Pe de alta parte, ma gandesc si la "ochii care nu se vad, se uita". Incurcata chestie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Promit ca voi comenta cand voi avea dispozitia necesara! ;)

    RăspundețiȘtergere