joi, 14 aprilie 2011

Ce nu stim despre Platon (428 i.d.C - 347 i.d.C)


Platon (in limba greaca Platonas) s-a nascut in anul 428 i.d.C, in Atena, prenumele tatalui: Ariston (din ramura familiei lui Kodru), prenumele mamei: Periktioni (din ramura familiei lui Solona).
Initial s-a numit Aristoklis. Sternul si fruntea sa lata i-au nascut porecla: Platon (in greaca plati = lat).
Familia sa fiind instarita, dupa obiceiul timpului, a primit o educatie aleasa. Initial s-a ocupat cu poezia dar se spune ca la varsta de 20 de ani, dupa ce l-a intalnit pe Socrate, si-a dat foc la toata creatia. A considerat ca viata sa s-a schimbat intalnidu-l pe Socrate si ca asa trebuia sa se intample si cu creatia sa. Tot ceea ce scrisese i s-a parut insuficient.
Dupa moartea lui Socrate fuge la Megara (destul de aproape de Atena). Revine la Atena pentru 10 ani si se ocupa de scrierea textelor de filozofie impregnate de invataturile lui Socrate.
Pleaca intr-un sir de calatorii:  Egipt, Kirini, Asia Mica, Taranta, Siracuza, insotit fiind de matematicianul Theodoros, adept al scolii lui Pitagora care, la randul sau, l-a influentat foarte mult ca sistem de gandire pe Platon.
De remarcat ca in Siracuza, Platon il cunoaste pe regele acesteia, pe Dionysios I si se imprieteneste foarte mult cu cumnatul acestuia, Dionas. Aceasta prietenie insa, a generat nemultumirea regelui care il izgoneste pe Platon din Siracuza. Ajunge sa fie vandut ca sclav in Egina dar a fost rascumparat de filozoful Kyrineos.
Revine in Atena in anul 387 i.d.C unde infiinteaza o scoala de filozofie in padurea pusa la dispozitie de eroul Akadimos. In cinstea eroului, scoala s-a numit Akadimia (Academia), un nume devenit substantiv comun si care dainuie si astazi. Aceasta prima academie a functionat timp de aproape 1.000 de ani si a fost inchisa in anul 529 d.C de imparatul Iustinian.
A parasit Atena si Academia sa doar de doua ori in tot acest rastimp: in 367 i.d.C a plecat in Siracuza invitat fiind, si sperand sa-l atraga pe tiranul Dionysios II de partea ideilor sale si o a doua oara in 361 i.d.C cand merge cu intentia de a reabilita relatiile tensionate dintre Dionysios si Dionas, vechiul sau prieten. Revine insa in Atena fara a fi reusit ceea ce isi dorea.
Pana la moartea sa se ocupa de scris si de raspandirea teoriei sale. Moare in anul 347 i.d.C, la varsta de 80 de ani si fiind inca apt de creatie. Pana la sfarist a fost inconjurat de dragostea si admiratia elevilor sai. Este sigur ca a fost ingropat undeva foarte aproape de Academie dar mormantul sau nu a fost gasit niciodata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu