Tartine cu fitze

Va fac o marturisire!
Cand a fost pus Boc prim-ministru? E ... in primele lui zile de maretie, eu habar n-aveam cine-i tipul. Mi-a facut impresie doar numele, recunosc, pentru ca nu se termina in "escu". Asadar, m-am infoiat in dreapta si in stanga intreband cine-i. De atunci si pana acum, un singur raspuns a ramas constant: "Boc e un idiot."
De Boc nu stiam dar s-a intamplat ca prin aceeasi perioada sa aflu ca impreuna cu un oarecare ziar, "Adevarul", se dau si carti. Asadar, am dat telefon la matusile mele din Bucuresti si le-am rugat sa nu piarda nici un numar ! Si nu au facut-o. Am toate cartile, frumos legate, nume consacrate si mai putin consacrate, clasici si moderni, scriitori romani si straini. Imi plac de mor, ma bucur ca le-am dobandit si ma simt foarte bine cu asta. Mare mi-a fost mirarea insa, cand acum catva timp, am vazut o discutie din aia plina de spuma pseudointelectualiceasca, intre doi tipi, care vorbeau cu dispret despre "aia de alergau sa ia cartile cu Adevarul". Vroiam ca pe aceasta cale sa zic ca si eu am alergat. Juma' de Europa, ma ! Plus ca am avut grija sa-mi parvina. Tot juma' de Europa au calatorit, ma! Si tot pe aceasta cale vreau sa le spun unor gurmandolivresti ca Boccaccio, Dostoievski si Rodica Ojog-Brasoveanu au aceeasi savoare indiferent ca ai dobandit cartile prin mostenire de la parinti, le-ai gasit aruncate langa un tomberon, le-ai cumparat nou noute din librarie sau le-ai luat odata cu ziarul Adevarul. Scriitorii aia trei, indicativ numiti, au aceeasi savoare indiferent ca le citesti scrisul in carti imbracate in piele sau in niste coperti jerpelite de timp. Scrisul lor e acelasi indiferent daca si tu insuti, esti gol cum te-a facut ma-ta, imbracat in frac sau cu un jeans jerpelit. Singurele conditii necesara sunt: sa le dobandesti, sa ai dorinta de a deschide acele carti si sa mai ai si cu ce pricepe ce ..."a vrut sa zica scriitorul".

Relativ la faza asta, va povestesc o istorioara adevarata si la care am fost martora:

Dna Lula din orasul Volos din Grecia -mai de la tara adica- era prezenta la intoarcerea unei tinere stundete grecoaice care studia in Romania si pe care o cunostea de mica. De cand o cunostea, asadar, dna Lula, pe respectiva studenta, stia ca atat parintii, cat si prietenii, o strigau cu un banal diminutiv grecesc: Sula.
Sula insa, odata ajunsa in Romania, si-a dat seama ca numele sau are unele conotatii incomode in limba romana. Asadar, din Sula, l-a facut si ea Nancy. Si-a scapat de belea.
Odata reintoarsa in Grecia, in vacanta, a venit si cu alte colege de facultate insa, care o strigau Nancy si nu Sula. Cum a auzit dna Lula ca o strigau celelalte altfel insa, a sarit curioasa si a intrebat cu cel mai misto aer smecher de care e posibil un om: "Fa Sulo, tu de cand te facusi Nancy?"
Toata lumea a ras, s-a amuzat si a gustat poanta.
Singura nebuna care nu se putea opri din ras, pentru ca doar pentru ea lucrurile erau si mai amauzante decat parea, eram eu. In mintea mea de romanca imi danganea necontenit in cap: "A ajuns Lula sa rada de Sula... A ajuns Lula sa rada de Sula...."

P.S : In incheiere, una am a va zice: pe vecina de langa mine o cheama Fofo!!!