Muntele Athos, mai mult decat pare a fi (II)

Nu e nevoie de o introducere, prezentul articol fiind o continuare a acestuia Muntele Athos, mai mult decat pare a fi .
Odata cu expansiunea islamista in Orient, Muntele Athos a intrat intr-o noua perioada. Nenumarate atacuri barbare au trecut pe aici, in valuri, timp de aproape 200 de ani. In aceste circumstante au sosit si primii calugari refugiati din Palestina si au fost puse bazele comunitatii monahale ce va sa fie.
Aceasta "prima generatie" de asceti, data fiind calitatea activitatii lor spirituale, au fost invitati si au participat pentru prima oara, in anul 843, la cel de-al VI -lea Sinod Ecumenic. In continuare, datorita vietii monahale exemplare, Muntele Athos a primit, pentru prima oara in mod oficial, denumirea de "Muntele Sfant".
In 859-860 soseste aici Sfantul Eftimie pentru a trai in asceza. Ii va avea spre indrumare pe Ioannis Kolovas si Vasilios care vor infiinta, fiecare in parte, cate o manastire ce le va purta numele. Concomitent cu acestia, Sf. Vasilis din Amorios va infiinta si el o a treia manastire mai mica. Acestea sunt si primele manastiri aparute pe Muntele Athos.
In anul 883 se va emite primul Edict Imparatesc de catre Vasilios I Macedon prin care se declara ca se favorizeaza la Muntele Athos crearea unui stat (monahopolitia) exclusiv monahal, cu conditia ca acesti calugari "sa fie adepti ai linistii si ai tuturor celor crestinesti".  Va mai urma un Edict Imparatasc in anul 908 si inca unul, in anul 934 prin intermediul carora se declara interesul si preocuparea Imperiului Bizantin pentru Muntele Sfant. A se observa deci ca Muntele Athon, devenit Athos, odata cu primul Edict este din ce in ce mai des numit ca Muntele Sfant.
Tot acum se stabileste si capitala spirituala a Muntelui Athos, la Karyes. Karyes juca si rol de conducere administrativa si aici se infiinteaza Protaton, un fel de Sfat al Batranilor (calugari). Capitala va confirma in mod simbolic, caracterul spiritual al acestor locuri si unitatea acestei comunitati monahale care incepe sa se organizeze si sa se remarce ca fiind de sine statatoare.
In aceste conditii se dezvolta unele dintre cele mai mari manastiri: Lavra, Vatopedios, Iviros, Xiropotamos, Zografos, Dohiarios, Filotheos, Esfimenos, Ruseasca si Afalminon. Pe langa aceste manastiri mari, se vor mai ridica 180 de manastiri foarte micute si chilii, numarul total al calugarilor ajungand la 3000.
Marele eveniment denumit Schisma (Σχίσμα - sfasiere, ruptura) avea sa se "petreaca" in anul 1054. Desi insasi denumirea de "sfasiere" duce cu gandul la un gest brusc, dintr-o singura miscare, faptul in sine, a durat destul de mult timp, cu o succesiune de neintelegeri si reimpacari. Schisma reprezinta impartirea crestinismului in doua: catolicii vestici si ortodocsii estici. Si desi este stabilit cum ca a avut loc in anul 1054, atunci cand Papa Leon si Patriarhul Mihail au schimbat intre ei, cu mult naduf, afurisenii repetate, "ruptura" dintre Est si Vest a fost, de fapt, o consecinta a unei perioade mult mai indelungate de instrainare intre cele doua biserici. Motivele initiale le-au constituit neintelegerile iscate de statutul Papei : Papa dorea sa aiba o putere mai mare decat cei 4 Patriarhi din Est si sa aiba autoritate asupra acestora, in timp ce acestia, la randul lor, considerau ca rolul de cap al bisericii revenit Papei era simbolic si privea doar credinciosii crestini din Vest, nu toti crestinii in general. In afara acestor motive care priveau efectiv suprematia unora sau a altora la puterea institutiei bisericii crestine, au mai existat si alte motive, desigur cu mult mai neinsemnate dar care in contextul general au jucat si ele un rol de catalizator. Mai pe scurt: unele priveau modul de desfasurare a liturghiei si altele priveau modul in care unele responsabilitati trebuiau sa fie atribuite.
Cu siguranta, motivele care reies sunt cat se poate de "lumesti", nu exista nici o divergenta de natura religioasa sau care sa vizeze macar credinta crestina.
Aceasta ruptura dogmatica, teologica, lingvistica, culturala si geografica nu a mai putut fi niciodata reparata. In fond, ambele biserici si-au impartit puterea in doua. Si dat fiind ca puterea a constituit adevaratul motiv al neintelegerii, este putin probabil ca aceasta reconciliere deplina va avea vreodata loc, mai ales ca de mult timp, in mentalitatea crestina s-a creat convingerea cum ca se afla "de o parte sau de alta". Implicarea comunitatii Muntelui Athos nu a facut decat sa agraveze si mai mult situatia.
Desigur ca toate aceste evenimente vizau si Muntele Athos. Spiritualitatea calugarilor sai ii confereau o "aura" iar mai marii prelati ai bisericii ("de o parte si de alta") isi doreau, fiecare de partea sa, aceasta "aura". Din punctul meu de vedere, papalitatea a comis o greseala imensa atunci cand si-a inchipuit ca Muntele Athos ca si comunitate monahala va avea cum sa i se "includa" vreodata. "Vestul" dorea supunere si nu a inteles ca Muntele Athos era mult mai mult decat o bucata de pamant in Orient, era mai mult decat o comunitate de monahi exemplari. Era o bugata de pamant, desigur, dar o bucata de pamant care mustea de istorie milenara si spiritualitate. Si nu numai ca aceasta comunitate, tocmai datorita a ceea ce reprezenta, nu era posibil sa se supuna vreunei ambitii "lumesti" dar, in fond, Bizantul era cel ce a ajutat, a sustinut si a contribuit la "maretia" Sfantului Munte, atat material (adica trimiteau efectiv bani pentru a se dezvolta si armata pentru a-i proteja de atacurile barbare, timp de secole) cat si prin recunoasterea la nivel de Sinod, prin implicarea acestor calugari la activitatile bisericii crestine. In fond, Bizantul a oferit totul, necerand niciodata supunere sau orice altceva in schimb, din partea Muntelui Athos. Nu pot caracteriza decat ca arogante si lipsite de logica, acte de genul celor intreprinse de Papa Inocentiu III (27/11/1206) care isi permitea sa declare ca ar considera Athos -ul ca inclus politic la "statul" Salonic si religios la Episcopia filopapala din Thraki (regiune a Greciei). Desigur, nici cruciatii nu au lipsit, ei venind a "pedepsi" orice semn de nesupunere venit din partea calugarilor asceti. Calugarul Dorotheos consemneaza in Istoria Muntelui Athos: "De acum incolo, tirania, furturile, umilintele, crimele, vor deveni un mod de viata zilnic iar manastirile vor fi teatrul unor judecati in lipsa, cu inumane consecinte." Aceasta perioada in care, pentru prima data, calugarii de la Athos sunt vanati si chinuiti de frati crestini in numele aceleiasi credinte, in conditiile in care in mod permanent erau hartuiti deja de bulgari, pirati sicilieni si franci si, desigur, de turci, i-a marcat in mod deosebit si, poate ca tocmai acesta a fost momentul hotarator in care comunitatea de la Athos a decis de partea cui trebuie sa fie pentru a putea continua sa existe. Desigur ca atacurile cruciatilor nu vizau exclusiv calugarii de la Athos, ei vizau, in fond, Bizantul (crestin!).
In sfarsit, in anul 1222, regiunea greceasca Macedonia-Thraki trece din nou in mainile Bizantului si Muntele Athos se vede iarasi liber.
In anul 1277, moment in care din memoria grecilor inca nu se stersesera ingrozitoarele amintiri ale "dominarii latine" (denumire extrasa mot-a-mot de pe site-ul Muntelui Athos), Mihail IV  al Bizantului incearca o reunire a ortodoxiei cu Papa. Papa insa, inca odata, dorea neaparat "supunere si ascultare" din partea Muntelui Athos. Calugarii reactioneaza, ei niciodata nu se supusesera nici macar Bizantului, conditiile erau de neacceptat pentru acestia. Nemultumirile lor insa, nu sunt luate in seama de Mihail IV care le trimite un raspuns categoric negativ, decis fiind sa reia relatiile cu Vestul (poate si pentru ca era presat de amenintarea turcilor). Intr-un mod simbolic, calugarii rup, sfasie pergamentul cu raspunsul si pentru a se razbuna, Mihail IV va trimite la Athos armata care va da foc intregii capitale a acestuia, va incendia manastirile si va ucide calugari. Toate acestea nu se vor termina decat cu moartea imparatului. Fiul sau, Andronic II ii va urma la tron si, spre deosebire de tatal sau, va emite mai mult de 100 de Edicte Imperiale in beneficiul reconstruirii, favorizarii si ajutarii Muntelui Athos.
O noua amenintare va apare, sub chipul unui "sarlatan evreu" ,cum il numeste calugarul Dorotheos si anume Arnaldo Villanova, care conduce hoarde de catalani veniti in scopul jafurilor.
Mai mult decat atat, noii infiintatei Biserici Sarbesti i se nazare si acesteia sa ceara sa i se supuna Muntele Athos (1347-48). Daca pretentia Papei parea aroganta, pretentia celor din urma pare cel putin o aberatie.
Asadar, pana in acest moment, Muntele Athos, indiferent de circumstante, ofera imaginea unui centru ascetic si dobandeste o identitate, se organizeaza stabilindu-si legi si se intareste construind manastiri. Desigur, concomitent, i se raspandeste si faima.
Din anul 1380, Muntele Sfant va intra sub stapanirea "natiei lipsite de orice respect si dusmana a lui Dumnezeu, otomanii" (calugarul Dorotheos). Eliberarea unor teritorii grecesti din N, conduc la semnarea unui Tratat Special la data de 29/08/1404. Prin acesta, grecii doreau sa asigure faptul ca Muntele Athos va fi lasat in pace si, de aceea, in Tratat se mentiona ca otomanii nu vor calca pe teritoriul Muntelui Athos si  nu ii vor deranja in vreun fel pe ascetii de aici. Cu toate acestea, "credinciosii lui Allah nu numai ca jefuiesc bunurile, nu numai ca parjolesc ogoarele, nu numai ca darama cladirile din temelii dar rapesc si oamenii (calugarii) si ii tin prizonieri" (calugarul Dortheos).
Nemaiputand rezista, in anul 1428 Muntele Athos se va preda sultanului Murat II in schimbul promisiunii acestuia ca toate traditiile vietii monahale ale comunitatii de aici vor fi respectate. Desigur, pentru a avea parte de acest "respect" si pentru a fi lasati in pace, calugarii vor trebui sa faca uz de toata iscusinta diplomatica si, mai ales, sa plateasca inimaginabile sume de bani. Concomitent, vor fi jefuiti fara oprire de valuri de pirati.
"In aceste vremuri triste, Domnii statelor din N de aceeasi credinta cu noi isi vor asuma protectia noastra: Valahia, Transilvania, Moldova, Georgia si Rusia" (calugarul Dorotheos).
Cu toate darile uriase, cu tot Tratatul semnat, Murat II vrea sa puna totusi mana pe pamantul si averea de la Athos pentru a si-l insusi ca pe o mosie personala.
Disperati, calugarii vor recurge la ajutorul camatarilor evrei pentru a putea plati sultanului si mai multi bani.
Rezultatul acestei actiuni este de remarcat. Desi el nu are o durata foarte mare, are un caracter acut, dat fiind ca acesti camatari evrei, favorizati de faptul ca Muntele Athos era complet istovit economic, au ajuns in pozitia de a revendica Athos ul, calugarii nemaiputand sa le plateasca, nemaiavand de unde. Inca odata, grecii sunt cei ce isi asuma plata acestor datorii si salvarea Muntelui Sfant. In acelasi timp, se pregatesc sa se elibereze de jugul otoman.
Calugarii inteleg si ei ca grecii le vor fi intotdeauna un ultim si sigur ajutor, precum si ca eliberarea de otomani le era si acestora vitala. De aceea incep sa se implice in cel mai activ mod, inclusiv militar, prin participarea a mai mult de 1000 de calugari in luptele impotriva turcilor.
In sfarsit, Muntele Sfant se va elibera pe 2/11/1912 cu ajutorul navei amiral Averof, condusa de amiralul Pavlos Kountouriotis. Aceasta lupta este considerata in istoria Greciei una dintre cele mai importante din toate timpurile (si va rog sa nu uitati ca si lupta de la Thermopile tot de istoria Greciei apartine).
Din momentul acesta, Muntele Athos incepe sa infloreasca efectiv, numarul calugarilor ajunge la 10.000.
In anul 1924, Athonas - Athon - Athos - Muntele Sfant, va stabili relatiile definitive ce le va avea cu statul grec, prin semnarea "Hartii de Fondare" ce ii va conferi acestuia statutul de Stat Autonom Monahal. Desigur ca acesta apartine Greciei si nu poate fi instrainat de aceasta.
In anul 1963 se va sarbatori cu maretie bizantina implinirea a 1000 de ani de existenta spirtuala.
In prezent, numarul calugarilor de la Muntele Athos este de cca. 1500, exista 20 de manastiri si 14 schituri. Schitul Sfantul Dimitrios (Lakkou) apartine calugarilor romani, este un schit romanesc.
Muntele Athos poate fi vizitat de catre barbatii de toate varstele si dispune de chilii speciale de gazduire. Plecarea, prin traversarea canalului contruit de Xerxes, se face din Ouranopolis, Orasul Cerului.

Emblema Bisericii Ortodoxe  - bizantina