Femeia in Atena antica

Femeie ateniana

Inca din vremuri stravechi (perioada arhaica si clasica), femeia era considerata, din punct de vedere biologic si psihologic, drept o fiinta incapabila sa se autocontroleze sau sa reziste unor anumiti stimuli externi. Ea trebuia sa fie decenta, frumoasa si sanatoasa. Chiar si in arta -indeosebi in sculptura- se observa ca din vremea arhaica si pana spre sfarsitul perioadei clasice -moment in care trupul femeii incepe sa se "elibereze" ca simbol si existenta-,  este reprezentata intotdeauna bine (decent) imbracata, iar caracteristicile feminine: sani, fund, rotunjimi sunt prezentate estompate, desi acestea sunt, prin natura lor mai accentuate. Asadar se producea o masculinizare a reprezentarii femeii, ca si cum redarea sa corecta ar fi fost o indecenta, un rau.

Intr-unul din articolele anterioare, Asta inseamna sa fii spartana , am vorbit despre viata femeii spartane si despre caracteristicile acesteia.
In prezentul articol, voi vorbi despre viata femeii ateniene.
In Atena, prima greutate pe care o intampina o fetita nou nascuta era faptul de a i se permita sa traiasca. Lucrul acesta depindea in mod direct de decizia tatalui dat fiind ca in familiile ateniene, nasterea unei fetite nu era considerata un eveniment care aducea vreun folos, ci doar o cheltuiala in plus pentru familie. Intr-o societate patriarhala dura, ca cea ateniana, in care averea se transmitea exclusiv din tata in fiu (legitim), o fetita, neavand posibilitatea de a duce numele mai departe, nu avea nici dreptul de a mosteni averea.
Principiul societatii ateniene prevedea cum ca femeia traia in permanenta sub tutela unui barbat. Pana devenea o tanara buna de maritat, se afla in tutela tatalui. Atunci cand ajungea la varsta maritisului, care in acele vremuri coincidea cu varsta la care aveau prima menstruatie, tatal ii alegea sotul. In cazuri rare, conform unei traditii mai vechi, mireasa constituia trofeul oferit castigatorului unor intreceri organizate de tatal fetei. In cazuri rarisime, fetei i se permitea sa isi aleaga singura sotul.
Ceremonia casatoriei era constituita din doua etape. Prima etapa o constituia logodna -un act de garantare- la care prezenta femeii nu era nici macar necesara. Incheierea acestui act legal presupunea semnarea unui contract prenuptial care stabilea in mod precis zestrea. A doua etapa era constituita din "predare". Aceasta etapa era si cea mai importanta. In fapt, tatal preda tutela fetei, sotului, care, la randul sau prelua tutela tinerei sale sotii. Prima grija a tinerei sotii, odata ajunsa in casa sotului era aceea de a se prosterna in fata "estiei", a spatiului destinat adorarii zeitei protectoare a casei, a casniciei, a caminului: Hestia.
Incepand cu acest moment, ea incepea sa participe activ la ceremoniile religioase ale casei, avea un rol primordial aici.
Principala sa ocupatie si indatorirea in calitate de sotie era administrarea gospodariei. La atenieni, o administrare buna a gospodariei era echivalenta cu reusita unei casnicii. Tocmai de aceea, stapanul si domnul casei, barbatul, isi asuma sa explice aceste atributii noii sale sotii inca de la inceput. Sotia locuia intr-un "gynekoniti", adica intr-un spatiu destinat exclusiv femeilor: sotiile altor membri, mamele, bunicile, copii de sex feminin si spatii unde munceau sclavele. Sotia supraveghea si indruma sclavii si veghea asupra modului de administrare a bunurilor si veniturilor. Nevestele de provenienta aristocrata, pe langa toate celelalte, se ocupau si cu tesutul si croitul hainelor. De asemenea, tot ele se ocupau de educatia si cresterea copiilor. In ritmul acesta insa, cu atatea treburi, sotiile aristocrate nu aveau timp sa mai iasa din casa. In familiile sarace insa, acestea erau nevoite sa iasa din casa pentru a munci. Aristotelis consemna chiar in "Politica" faptul ca "e imposibil sa impiedice cineva femeile sarace sa iasa in drum". Printre altele, aceste femei munceau la prelucrarea lanii, prepararea produselor alimentare, culegeau roadele campurilor si, la varste inaintate, munceau ca vanzatoare.
Ca si activitate sociala, atenienele participau la cele mai mari sarbatori religioase ale orasului. Una era inchinata lui Dionisos (celebrarea primaverii, celebrarea florilor, sarbatorirea primului vin). Aceasta sarbatoare dura 3 zile.
De asemenea, participau la Panathinaika, adica la sarbatoarea cea mai mare in timpul careia era cinstita protectoarea orasului, zeita Atena. In cursul acestei mari sarbatori, 4 fete de neam aristocrat teseau valul sacru. Acest val era intotdeauna de culoare galben si continea reprezentari ale luptei cu titanii. Acesta era plimbat imprejurul orasului intr-un carut sub forma de corabie si era urmat cu mari ceremonii de alaiul cetatenilor (semana cu plimbarea Epitafului la crestini). Asa cum se observa in basorelieful din partea rasariteana din Acropole, fetele din alai purtau canistre cu vin, pe care le predau conducatorului procesiunii.
Deplina participare la o sarbatoare aveau femeile doar la aceea organizata spre cinstirea zeitei Demetra. Nu numai ca participau dar participau si in mod exclusiv, barbatii fiind interzisi. Sarbatoarea aceasta se numea Thesmoforia.  Barbatii erau exclusi cu desavarsire, asa cum am mai spus iar sensul adunarii acesteia de femei era acela de a le reaminti  si a sarbatori rolul "rodului", in toate sensurile sale de fertilitate: de procreatie sau belsug al campurilor. Sarbatoarea tinea 3 zile, avea etape bine determinate, femeile se adunau toate in templul zeitei Demetra si aveau voie sa isi aduca si copiii cu ele daca inca ii alaptau. In tot acest timp nu se duceau deloc acasa. Pentru a putea participa insa la aceasta sarbatoare, sotiile aveau nevoie de acordul in scris al barbatilor lor dar si ca aceastia sa suporte toate cheltuielile necesare. La aceasta sarbatoare era interzis accesul fecioarelor.
De asemenea, femeile participau la orice ceremonie de adorare a vreunei zeitati de sex feminin. Dreptul aceasta se transmitea prin nastere, era o mostenire de familie.
De cu totul alte conditii se bucurau insa alte femei. Acestea erau "eterele", cuvant care s-ar traduce prin tiitoare, companioane. Ele se bucurau de libertati si aveau o cu totul alta situatie si pozitie fata de restul femeilor, poate una comparabila cu cea a spartanelor doar. Spre deosebire de altele, ele erau educate, aveau cunostinte literare si, de asemenea, aveau preocupari artistice. In primul rand insa, erau charismatice. Pozitia acestor femei educate si cultivate era cu mult, mult diferita. Mai intai de toate, participau liber la asa numitele banchete ale barbatilor si nu numai cu prezenta. Pe la casele lor se adunau foarte multi tineri. Erau admirate, in cinstea lor se faceau statui din aur si poetii le dedicau poezii. Multe dintre acestea au devenit foarte cunoscute pentru inteligenta si spiritualitatea lor, asa cum au fost: Fryni (Phryne), Neaira, Lais, Thais. Foarte multe au lasat scrieri in literatura greaca si s-au pastrat pana azi. Cu titlu de comentariu personal, parca niciunde nu am gasit o diferentiere mai mare intre femeie si feminitate ca in cazul sotiilor si eterelor, la atenieni. Desigur, imaginea eterelor era umbrita prin faptul ca se "amestecau" atat de mult si atat de liber cu barbatii. Pe de alta parte insa, mi se pare de neinteles cum tocmai recunoasterea feminitatii unei femei, o putea dezonora intr-un fel, o putea umbri oarecum. Observatia o fac pentru ca si azi, aceasta subtila diferentiere inca se face. O femeie evident feminina e admirata si tocmai de aceea mai greu respectata.
Rolul femeii in politica Atenei era inexistent. Oricum, femeile nu erau considerate cetateni, nu aveau drept de inscriere in registrele civile. Ele erau inscrise doar in registrele fratriei, "casei" de care apartineau. De asemenea, nu aveau drept la domiciliu propriu -asadar nici la mostenire- iar acesta era tocmai criteriul primordial pentru calitatea de a fi cetatean al Atenei.
 De asemenea, nu aveau dreptul de a participa la procese si, in caz de nevoie, erau reprezentate de catre "stapanul" lor, asa cum era numit barbatul acestora. In acelasi timp insa, in mod paradoxal, jucau un oarecare rol  de cetatean. Asadar, fie si intr-un mod atipic, ele constituiau totusi parte din sistemul politic al Atenei chiar daca acesta nu voia sa le recunoasca in mod specific ca fiind cetatene de drept.
Acest rol de cetatean reiesea indirect in cazul casatoriei. Mai precis, singura casatorie considerata legala in Atena era acea casatorie dintre un cetatean atenian si fiica unui alt cetatean atenian. Copiii rezultati din orice alt fel de casatorie erau considerati bastarzi. Aceasta lege a fost votata si adoptata legal in anul 451 i. H, propunerea de lege apartinandu-i lui Pericle. Se vede treaba ca Pericle nu a avut ce face, pentru ca pe baza legii promovate de el, fiul sau a fost considerat mai apoi bastard si decazut din drepturile cetatenesti. Asadar, desi nu era considerata cetateana, femeia era totusi considerata ateniana si dincolo de faptul ca pentru un cetatean atenian numai o astfel de femeie nastea copii legitimi, tot numai o astfel de femeie ii putea asigura mostenitori ai averii, altfel nu avea mostenitori deloc (bastarzii nu aveau drept la mostenire).

Partenonul - Acropole (reprezentarea in stare initiala)

Se cuvine sa amintim acea femeie numita "epikliros". Este femeia care se vedea in situatia de a fi unica urmasa a tatalui sau. Dat fiind ca ea insasi nu era cetatean atenian, nu avea dreptul de a poseda pamant sau resedinte si deci nu putea fi mostenitoare, ruda cea mai apropiata de parte barbateasca o putea cere in casatorie. Faptul dovedeste uriasa importanta a pastrarii averii in familie de-a lungul generatiilor.
 Drept incheiere voi introduce o imagine mai noua, desigur, reprezentand-o pe etera (tiitoarea) Fryni. Dovada a faptului ca de atunci si pana azi multe lucruri s-au schimbat si ca altele au ramas intacte si  nu se vor schimba niciodata.

Etera (tiitoarea) Fryni - ca personaj ea apare in "Banchetul" lui Platon, singurele personaje feminine reale ce apar in textele antice fiind alte femei, dar nu sotii (era interzisa -o incalcare a etichetei- pomenirea lor)