Obraznicia lui "eu nu judec oamenii"

Ia cititi atent. Acu', dupa ce ati judecat, ce parere aveti ?

Asta cu "eu nu judec oamenii" e alta mare minciuna spusa de toti. Privit din punctul meu de vedere, normal! Dintr-al vostru nu stiu cum se vede treaba.
Dupa parerea mea, fara sa vrem, toti judecam situatii, ne judecam pe noi insine si ii judecam pe ceilalti. Singura chestie ce ne ramane de facut si care, intr-adevar sta in puterile noastre, este cum reactionam dupa judecarea faptelor sau a oamenilor.
Primele mele reactii, instinctive, pe care le am atunci cand ascult ceva sau cunosc pe cineva, sunt foarte violente pentru ca au de-a face mai mult cu senzitivul. Adica am explozii in cap, de genul: "misto!", "ce dobitoaca!", " ha! asta habar n-aveam!", "ce tare e faza asta!", "idiot", "interesant", "da, da si-un cur de barza...", " asta s-o creada mutu'", "ce tare e tipul/tipa". Asadar, o prima experienta are de-a face cu "impresia", o combinatiede senzitiv si cognitiv. Dar, cu siguranta, JUDEC! Cum poate cineva sa ia atitudine, sa reactioneze, sa aiba o opinie, sa stie ce are de facut, daca NU JUDECA? Nu toata lumea sta si analizeaza o situatie si trage concluzii? Nu toata lumea sta si analizeaza un om si trage concluzii? Nu toata lumea stie ca ceva sau cineva ii place sau nu ii place?
Au fost si cazuri in care tipe si tipi ce, judecandu-i, imi pareau desavarsiti, nu mi-au placut! N-aveau nici o "vina" oamenii, nici un cusur, dar nu aveau cu siguranta ceva, vis-a-vis de mine: nu mi se potriveau. Factorul asta nu trebuie luat in considerare? Nu joaca un rol major? Nu ne judecam pe noi, ii judecam pe altii si, apoi, judecam cam cum se potrivesc cele doua judecati? Se "aduna" vreunul cu oameni care nu il atrag doar pe motiv ca-s...fara cusur? Si aia care ne atrag, ne plac, ii apreciem, cum reusesc performanta asta? Nu i-am judecat pentru a-i aprecia? Cand judeci, nu apreciezi? Nu evaluezi? Asadar, ce tampenie e moda asta, amestecul asta de dogma religioasa si perfidie cu :eu nu judec oamenii! Alta treaba este ca, indiferent de cum simti fata de un om, indiferent ce crezi despre un om, trebuie sa pastrezi o conduita politicoasa si sa te asiguri ca nu il deranjezi -pentru ca dreptul de a deranja sau jigni pe cineva, pe motiv ca nu-ti place si din moment ce omul ala nu ti-a facut nimic, nu consider ca il avem- si alta treaba este sa sustii ca tu nu judeci!
Asta cu nejudecatul ma trimite direct, cu gandul, la imbecilitate. Numai imbecilii nu judeca. Ba chiar si aia poate ca judeca, doar ca judeca gresit. Ma duce deci, cu gandul, mai corect, la oamenii idioti, unde idiotenia o amintesc aici drept boala. E vorba de o incapacitate.
Si religios luand-o, stim bine ca toti am inceput sa judecam imediat dupa ce l-a scarmat in fund pe Adam sa muste din nenorocitul ala de mar, oferit de isteata aia de Eva. Faptul ca biserica ne cere sa nu care cumva sa judecam oamenii, imi pare ca si cum ne-ar cere sa ne prefacem ca nu stim ca Adam a muscat din mar. Pai de acolo nu am inceput sa deosebim binele de rau? Ne cere sa ne prefacem adica! Si apoi, care e faza rea in a judeca pe cineva? Noi cum decidem ce ne place si ce vrem? Dar asta e smecheria...altcineva vrea sa decida pentru noi ce vrem, ce ne place, ce sa facem! Si, cu siguranta, asta nu pentru binele nostru dar pentru binele altora! De aia imi placeau mie gnosticii crestini. Nu aveau nevoie de intermediari sa judece si sa simta.
Inteleg sa ne zica biserica sa nu ne purtam urat cu oamenii care desi nu ne plac, nu ne-au vatamat in vreun fel.
Dar sa nu judecam, e prea mult! Cum isi tine cineva gandurile-n frau? Exista vreo metoda? Numai faptele ti le poti controla dar nu si sufletul si mintea. In fond, nici nu trebuie sa ti le controlezi. Daca o faci sau incerci sa o faci, niciodata nu vei sti cine esti sau cine ai devenit. De ce trebuie, asadar, sa fim perfizi cu noi insine si sa pretindem ca suntem mai buni daca declaram ca facem ceea ce e o imposibilitate: sa nu judecam.
In plus, institutia care altceva nu face decat sa judece totul si pe toti:biserica, ne cere "noua", masei nedefinite, sa nu facem ...ceea ce ea face!
Eu judec oamenii si judec situatiile. Nu pot sa fac altfel, mi-o iau gandurile inainte parca. Fara asta, nu cunosc cum sa ma port. O fi bine sau o fi rau, nu stiu. Nu dupa asta ma ... judec. Inainte de a ma judeca, trebuie sa recunosc.  Si recunosc ca judec, in sinea mea, aproape totul. Si recunosc ca-mi vine sa le trag un pumn in nas adeptilor "nujudecaului"! Imi par prefacuti, insinuanti, mincinosi.
Dar mai recunosc ceva: desi poate nu ma port impecabil cu oamenii care nu-mi plac, nu ma port niciodata urat. Mi-ar fi sila de mine daca as face-o. Modul in care reactionez este, deja, un rezultat al judecatii la rece, constient facute, a analizei. Este o alegere. Sa ma port urat cu un om, pe motiv ca am ajuns la concluzia ca nu-mi place, mi se pare o la fel de mare obraznicie ca si a sustine ca "eu nu judec oamenii".

P.S            R&B, va voi manca de vii! Trageti chiulul, gogoneilor!