Chiar ieri am stat si-am ascultat teoria "linistirii" cuiva care crede ca daca eu umblu de dimineatza pana tarziu noaptea, fara pauza, nu ma linistesc. E straniu cum reusesc oamenii sa "fuga" de oboseala si stress. Eu una, trebuie sa fiu in miscare. Daca nu fac ceva tot timpul, obosesc. Cum e sa stau intinsa la plaja, pe o rogojina, in arsita, fara sa intru in apa, nici nu vreau sa stiu.
Ieri am reusit o performanta, impreuna cu nepoata-mea, normal.
Desigur, nu stiti dumneavoastra dar am si eu o pasiune stabila: scufundarile libere. Asadar, ieri ne-am dedat la scufundari si nepoata mea a primit primele lectii. De la mine, evident. Ea credea ca e floare la ureche doar pentru ca stie sa inoate. Cand a inteles ca in apa nu se inoata dar se pluteste, a inceput sa fie brusc interesata. Oricum, dat fiind ca am facut cu ea prima lectie, am invatat-o sa pluteasca pe apa, doar, si sa se obisnuiasca cu capul sub apa, sa simta presiunea, sa isi tina echilibrul si sa suporte "zgomotul marii" care nu se opreste niciodata si care te face sa te pierzi. In acest scop, ne-am uns cu crema de soare, o tona ea, o tona eu. Ceea ce nu am luat noi in considerare a fost faptul ca nu numai spinarile ne stateau in arsita, dar si fundurile. Suntem rosii ca niste raci, fripte, arse, vai de fundul nostru la propriu, ne-am dat toata seara cu iaurt pe fund si nu putem sa stam nicidecum pe scaun. Ca sa ne mai racorim, ne-am luat niste fuste albe din panza. Si ea, si eu. A ! Si am primit ieri, cadou, o barca gonflabila in care incapem de minune amandoua. In sfarsit imi vad visul realizat, sa stau in barcutza de-a curmezisul, cu picioarele in apa si sa ma bataie valurile. Mereu am crezut ca asta e cel mai frumos mod de a petrece seara, la mare. Am crezut ca e un mod de a intra in repaos. M-am inselat.
Gandurile omului nu ies, nu fug, nu le apuca somnul, nu se despart de individ mai mult de o clipa. Oricat de departe sa fugi, oricata miscare sa faci, oricat sa te obosesti, oricat sa te scufunzi si oricat sa te inalti, gandurile te urmaresc. Este ca si cum au viata lor independenta, iti dau cu tifla si te trag de urechi: "hei, fata proasta ce esti, ce crezi ca faci? cine crezi ca suntem ca sa te lepezi de noi?" E tare straniu ca ceva atat de al tau, precum gandurile, sa nu le poti controla deloc. Poti sa negi, poti sa exagerezi, poti sa bravezi si poti sa te prefaci perfect ca nu exista dar ele SUNT. Te dubleaza, te invaluie, te depasesc, te absorb si intotdeauna te inving. N-ai cum struni gandurile.
Intre timp, nepoata-mea ma simte ca ma framant. Ieri chiar ma apucase pe nepregatite o agitatie interioara si am surprins-o privindu-ma tacut, intr-un mod in care numai eu mai privesc oamenii. Faptul ca imi seamana atat -dar atat de mult!- ma alina. Imi mangaie sufletul si ma simt mai putin singura. Chiar ma gandeam ca atunci cand am sa fac un copil, nu stiu daca ar putea sa imi semene intr-atat. Pe nepotica mea am tinut-o in brate inainte chiar de a o tine mama ei. Doar ce se nascuse. Eu i-am dat-o sorei mele in brate. Si imediat cum a vazut-o la chip, mi-a spus: "seamana cu tine! Asa erai tu cand te-ai nascut!" (sora mea este cu 16 ani mai mare ca mine). Era ea insasi foarte surprinsa de eveniment si recunosc ca eu eram flatata si nu stiu de ce dar m-a apucase plansul de usurare. Din momentul acela aveam sentimentul ca sosirea sa mi-a alungat singuratatea. De atunci, am "adoptat-o" oarecum. De altfel, nu mi-a propus nimeni sa o botez, eu insami m-am prezentat si le-am zis ca o voi boteza. Cred ca si uimitoarea asemanare fizica parca mi-a conferit un drept si o obligatie.
Si chiar nu e doar o impresie. In timpul scufundarilor, pe sub apa, nepoata mea imi intelege limbajul trupului si toate semnele facute. Niciodata nu mi s-a mai intamplat sa imi intuiasca cineva, atat de bine, miscarile. E chestie de armonie, sincronizare, ritm.
Dragii mei amici nevazuti si nestiuti. Stiu ca de obicei scriu alt gen de texte. Dar sa stiti ca in vacanta e altfel, nu pot dedica prea mult timp redactarii unui articol. Sper sa nu ne stricam relatiile si sa nu va supar ca scriu cu totul alt gen de texte. Dar asa e totul, o linie care urca si coboara, face bucle si apoi revine unde era. Eu am sa mai continui cu texte inspirate pe moment, cu caracter mai personal si mai light. Desi...ceva teme de discutie deja am adunat dar nu pot aduna suficient material fiindca internetul de aici nu e tocmai cel mai bun. Doar, doar ce pot scrie aici si asta doar uneori.
Oh, eu cand ,,stau" simt ca o iau razna si ma agit. Desi am momentele mele de liniste, cand intru intr-o stare de contemplare, nu as putea sa stau o zi intreaga pe rogojina la plaja, ca sa iau exemplul dat de tine :)
RăspundețiȘtergereE uimitor ca ai asa o legatura cu nepotica ta, iar ea cred ca e norocoasa sa te aiba ca matusa :)
p.s Mie imi place si acest gen de texte, cred ca le completeaza frumos pe celalalte. Desi initial am poposit pe-aici pentru articolele cu iz istoric/informativ, imi place foarte mult si cand scrii personal si ,,mai light" - desi, uneori lucrurile personale, spontane pot fi mai pline de semnificatie decat cele redactate migalos, de interes general...