Nisip in ochi

atunci cand privim mai bine nisipul 

E vara, e soare, e bine la mare...
Pe la 39 C mintea incepe si ia unele turnuri incete, ca un batran care face pe sfatosul si negrabitul pentru ca are artrita si nu vrea sa recunoasca. Si tu stii dar mai stii si ca varsta ii confera o oarecare intelepciune, asa ca ramai neputincios, intre banuiala artritei si admiratia intelepciunii sale.
Eh, tare e bine sa stai intinsa pe rogojina, sa auzi valurile marii, sa faci peeling la calcaie framantand nisipul de plictis, sa bei din ice tea ca disperata, sa-ti zboare gandurile ca artificiile, sa te simti vesela nevoie mare fara sa stii de ce si sa te doara-n fund de criza economica.
Prima revelatia am avut-o mancand rosii cu branza. Am inteles de ce anume am nevoie pentru a fi fericita.
Revelatia respectiva m-a pus pe o alta traiectorie si anume "Cum arata fericirea in cazul meu?" Pentru ca eu cred ca fericirea este pentru fiecare, altfel. Si este atinsa de fiecare, in alt mod. Si uite asa, dupa niste zile negre in care am inteles ca exista oameni rai, am ajuns si in stadiul in care mi-am dat seama cum simt cand sunt fericita.
Ca mai mereu, punctul de plecare l-a constituit un moment la care nu ma asteptam.
Discutam virtual cu mai multi oameni si ma aflam intr-o stare in care mustaceam vesela pentru ca unul batea campii nevoie mare si ideile stralucite se succedau ineptiilor cu o viteza ametitoare. Ma amuza capacitatea "extrahomosapiensiana" a cuiva sa se dovedeasca atat de inteligent intr-o secunda si atat de neghiob in imediat urmatoarea.
Si unde trancaneam eu vesela ca de obicei, vine Alystra si intervine. Alystra e o fata de care se tem putintel toti, dar nimeni nu vrea sa recunoasca desi toti ii dau tarcoale. Imi place foarte mult -o va afla acum, stiu ca citeste ce scriu aici- pentru ca are capacitatea de a face ceva: nu-si "mesteca" prea mult cuvintele. Le scuipa direct, in momente in care nu te astepti, si asta da o dinamica la tot ceea ce se petrece, devine extrem de interesant, este spontan si veridic totul in jurul ei. E ca atunci cand desi e mai usor sa faci un ocol mic si sa deschizi poarta ca sa ajungi in curte, sa sari gardul iti ofera mai multe satisfactii si preferi gardul. Stiu ca, de exemplu, chiar si eu, acum, ma expun sa-mi scuipe vreo doua in cap dar ce are a face? Imi place sa sar gardurile chiar daca mi-am rupt de nenumarate ori pantalonii in fund. Oricum sa fie, indiferent de cum reactioneaza sau nu, ea pare un dulau si restul pechinezi. Si-mi place chiar si atunci cand mi se mai intampla si mie sa ma uit la ea de jos in sus...
Asadar, Alystra mi-a spus, cu referire la cele petrecute in Atena, ca si acei politisti sunt oameni si ca au simtaminte. A fost momentul in care am intrat in turnura spre revelatie. Am realizat ca din adancul sufletului meu, de acolo unde si eu insami eram convinsa ca TOTI oamenii au ceva uman in ei, nu mai simteam la fel. Nu e vorba de ce gandesc, e vorba de ce simt. Desi inca gandesc ca oamenii trebuie sa aiba ceva sensibil in ei, simt ca totusi, unii oameni sunt bestii, bestii si atat. Si spun asta pentru ca am vazut placerea de a face rau, rau fara motiv, rau inexplicabil de nici un scop, de nici un castig, de nici o dorinta in afara placerii de a face rau. Si toate astea asa, din senin. Nu credeam ca in epoca noastra mai exista bestii umane. Bun, asta a fost ieri!
Stand in nisip insa, ma simteam asa bucuroasa ca imi venea sa sar in sus. E o stare in care-mi simt energia prin fiecare fibra, e atat de multa ca nici nu stiu ce sa fac cu ea. Aceasta este revelatia: chipul fericirii mele, starea asta, bucuria care ma face sa sar in sus, energia aceasta curgandu-mi prin vene si cu care nu stiu ce sa fac pentru ca as putea face totul.
Dupa care, am intrat in alta turnanta. Dar inainte sa zic aia, sa va zic altceva. Cand e vara, e soare si va place la mare, v-ati gandit vreodata cum este nisipul? Nisipul monoton si incins, l-ati vazut vreodata cu adevarat? Dincolo de cum pare, stiti si cum este?
As vrea sa vi-l arat:

Firele de nisip pe care le veti vedea sunt marite de 250 de ori

Prof. Gary Greenberg, UCL Anglia, care s-a ocupat cu studiul ... nisipului ca forma, culoare si personalitate, spunea: "Este -practic- imposibil ca atunci cand calci nepasator pe plaja, sa te gandesti ca, de fapt, calci pe aceste mici comori"

Vedeti ce frumos este, desi nu pare?
Stiu ca veti zice ca titlul articolului, revelatiile mele, Alystra, fericirea, rosia cu branza, firele de nisip, chatul, revoltele din Atena, uluirea mea, par a nu avea vreo legatura. Par a nu avea o legatura dar au legatura.
Asa se releva frumusetea, din varietate.
Simt iar ca si caralii sunt oameni. Ca nu pricep eu de ce, nu inseamna neaparat ca nu sunt.
De asemenea, nisipul ala banal are o importanta mai mare acum, ca il stiu la chip.
Ma tem ca Alystra ma ia de mot ca am amintit de dulai si pechinezi.
Ma ustura calcaiele de la atata frecat in nisip, dar o sa fie pielea foarte misto apoi!
Cum se face ca eu simt legatura dintre titlu, Alystra, nisip, rosia cu branza, politai, situatia economica, chat?
De ce sunt asa de legate intre ele?
Nisipul asta banal e atat de frumos! Voi reusi sa fiu vreodata la fel de frumoasa banala fiind? Caraliu din acela as putea fi?