joi, 31 martie 2011

Oglinda, simbol magic


Oglinda a fost considerat, de-a lungul vremurilor, drept cel mai important obiect apocrif de catre absolut toate civilizatiile.
Referiri la oglinzi se fac in nenumarate basme si legende si bine ar fi sa nu uitam ca multe dintre ele se bazeaza pe fapte reale. Fraza care incepe cu  "Oglinda, oglinjoara, ..." ne este atat de familiara dar cine si-ar fi putut inchipui ca aceasta oglinda buclucasa si atat de des amintita isi trage obarsia dintr-o lunga dinastie de oglinzi magice foarte bine infipte in constiinta noastra de oameni?
Vestitele oglinzi magice sunt mentionate in scris inca din Antichitate. Si ele se mentin in relatari si povesti de-a lungul timpului, peste tot in lume, din Bizant pana in Arabia Evului Mediu.
Desigur ca in Grecia Antica, oglinda era simbolul Afroditei. Este motivul pentru care zeita dragostei este reprezentata deseori cu o oglinda in mana. Simbolismul acestei imagini este dublu.
Pe de o parte, Afrodita este singura zeita pe care si-o poate imagina cineva cam pitipoanca. Ea se privea pe sine nu numai in virtutea acestui fapt dar si pentru ca grecii considerau ca in dragoste, dar nu numai, un aspect fizic placut determina si un oarecare respect de sine. Afrodita fiind frumoasa intr-adevar, nu o putem acuza de pitiponceala pentru ca s-ar supraevalua. Ea era prin ea insasi un superlativ. (Ocazie cu care cred ca am descoperit de ce pitipoancele inspira ridicol. Cred ca toate vor a fi Afrodite, un tel de neatins.)
Pe de alta parte insa, oglinda din mana Afroditei sugereaza si multiplele aspecte ale dragostei.
Ca obiect de baza apocrif, asa cum spuneam in introducere, oglinda avea rolul de a ghici. In Europa Evului mediu, ghicitul in oglinda era la ordinea zilei. In Gesta Romanorum putem citi povestea unui cavaler plecat in Palestina si care reintorcandu-se acasa, trece prin Roma. Aici, un mag ghicitor in oglinda il informeaza despre infidelitatea sotiei sale in timpul cat acesta a fost plecat. Credinta in aceasta putere de relevare a adevarului a oglinzilor s-a pastrat timp de secole mai apoi. Chiar si despre Ecaterina de Medici se spunea ca ar fi avut o oglinda in care putea sa vada tot ceea ce se petrecea in Franta si in tarile vecine (de obicei dusmane).
Desigur, credinta cum ca oglinzile pot releva adevarul, se trage din chiar aspectul oglinzii, asemanator cu cel al apei si, desigur, din capacitatea acesteia de a reflecta propriul chip.  In special proiectarea chipului in afara sinelui a ridicat probleme si a provocat agitatie si mirare in gandirea omanirii din timpuri inca foarte vechi.
Oamenii si-au imaginat deci, ca intre sine si chipul reflectat exista o legatura si ca aceasta legatura este tocmai intruparea materiala, corpul, adica exact ce se pierde odata cu moartea sau cu absenta.
Frazer amintea "primejdiile sufletului" si indica exact aceasta credinta ca fiind generatoarea fricii oamenilor de a se privi in apa sau in oglinzi. (Adaug si frica de a fi filmati sau fotografiati, in general frica de orice le poate capta chipul).
Credinta lor este ca puterile ii pot parasi, pentru a se reuni cu reflectia lor (din apa, oglinda, fotografie, film etc.) . Aceeasi credinta a stat si la baza ideatica a povestii frumosului Narcis care s-a privit pe sine in apa si apoi a murit.
Un alt obicei mult raspandit este acela de acoperire sau intoarcere cu fata la perete a unei oglinzi situate intr-o casa in care cineva a murit. In acest caz, oamenii se tem ca nu cumva umbra mortului sa ii fure acestuia sufletul despre care se crede ca iese din trup, bantuie prin incapere si, deci, se poate reflecta in oglinda, dand astfel ocazia umbrei sa il sa il fure. Desigur, oglinda are o putere uriasa nu numai de reflectie dar si de absorbtie. Ea este o poarta deschisa intre doua lumi in ambele sensuri si, dupa cum vom vedea in continoare, care poate da si directie, in functie de unde este pozitionata (conduce sufletul in sus sau aiurea).
Romanii credeau ca oglinzile au fost aduse din Persia si ca acolo acestea erau folosite la ghicit si vrajitorie, caracteristica pe care si-o pastrau oricand. Atat ei, cat si grecii, egiptenii, chinezii si indienii foloseau oglinzi facute din bronz sau argint.
Preotesele vrajitoare din Thessallia (Grecia Antica) isi scriau mesajele mistice cu sange de om, pe oglinzi. Tot ele sunt cele ce l-au initiat si sfatuit pe Pitagora sa exercite "stiinta" ghicitului (pentru ca asa era considerata) cu o oglinda indreptata spre luna.
La Roma, capitala civilizatiei cu cei mai entuziasti magi, s-a format chiar o clasa distincta de oameni, a magilor ghicitori in oglinda, asa zisii Specularii.
Ca obiect de ghicit, oglinzile au fost mai des folosite in Apus decat in Rasarit. Cu toate acestea, erau foarte folosite in unele regiuni din India iar pregatirea lor constituia un intreg ritual in care oglinzile erau parfumate iar magii ghicitori tineau post si se rugau.
Chiar si in Tibet se foloseau oglinzile la ghicit (tra). Procesul se baza mai ales pe citirea de semne si revelatii in timpul unor viziuni de transa.
Asadar in constiinta umana oglinda reflecta o existenta supranaturala, divina, identificata uneori si in soare, in luna, in stele. Ea poate cumula dar si dispersa, dupa cum o manipuleaza magul. Reprezinta in acelasi timp un emitator si un receptor si din moment ce "s-a incarcat", nu mai are nevoie de nimic altceva.
Reflectarea din oglinda reprezinta lumea evidenta si materiala, tot ceea ce cunoaste omul despre sine si despre lumea ce il inconjoara. Oglinda este un simbol iliac si selenar, ea este poarta spre cealalta lume.
Uneori era agatata in templu sau in mormant, cu fata in jos, reflectand incaperea, pentru a deveni astfel un "ax de lumina", calea de inaltare a sufletului.
Este evident deci ca oglinzile nu numai ca au fost considerate drept magice dar au exercitat si un farmec deosebit. Ele au inspirat cautarea de porti spre alte lumi, cautarea sinelui si, in acelasi timp, la propriu, au redat cat se poate de obiectiv, imagini, confirmand si sugerand oamenilor ca redau adevarul si numai adevarul.

Bibliografie
1. Dictionar de simboluri, J. Cooper
2. Amulete, obiecte magice si oglinda fermecata, Deborah Lippman - Paul Colin
3. Enciclopedia Larousse - Britanica, vol. 15
4. Enciclopedia misticilor si a fenomenelor parafizice, Harpers - Anubis




miercuri, 30 martie 2011

Cu ochii prin curtea vecinelor


Daca tot a existat momentul de gratie in care m-am introdus in lumea bloggeriana, de vreo trei zile am inceput sa studiez mai atent ce se petrece in jurul meu. Adica am inceput sa citesc postarile altora, indiferent de cine sunt acestia (si nu ma refer la blogul prietenei mele, pe ea o citesc pentru ca e prietena mea si nimic nu e mai important decat asta, nici macar blogul insusi). Eu spun ca am tot inceput sa dau la clickuri sarind de la unul la altul si incercand sa imi fac o idee de suprafata despre aceasta uriasa lume cu care mai venisem in contact dar pe care nu am stat sa o studiez, clasific, observ, vreodata.
Nu stiu de ce dar tot asa cum unii mi se pareau sinceri, indrazneti si originali, pe altii ii percepeam ca fiind mincinosi, fanfaroni, aberanti si insiratori de fumuri. Exista multe bloguri interesante, bine scrise si simti clar siguranta omului constient de sine din spatele textului. Tot ceea ce iti ramane este sa alegi in mod pur subiectiv ceea ce vei citi mai des.
Tare am fost dezamagita insa de mine insami, cand mi-am dat seama ca am ramas indelung, citind, un anume gen de texte.
Este vorba de textele femeilor dive in sufletul lor. Ele constituie un soi aparte de creatori, un gen pe care l-am identificat pentru ca este, poate, si cel mai bine definit si cu cei mai multi adepti.
Aparent, este vorba de femei puternice, carieriste, frumoase, independente si sigure de sine. Au multi bani, o pozitie profesionala bine consolidata, se plimba prin tot felul de tari in fiecare saptamana, nu au nevoie de nimeni si de nimic, iau viata asa cum este, nu regreta si nu dau socoteala. Intr-un caz, de acolo de unde intr-un post citeam cat de dura este respectiva, in imediat urmatorul citeam cat a plans cu sufletul sfasiat, apoi ce inima de gheatza poseda, in continuare cum urla de durere, cum cheltuia sume uriase, cum afirma ca ia un rahat de bani pentru valoroasa si multa munca pe care o depune pentru "proiecte de milioane de Euro". Am mai citit cum o invidiaza toti, dar ca nu ar trebui sa o invidieze. O succesiune ametitoare de situatii si afirmatii contradictorii, de fapt.
Am stat sa verific ce cuvant se repeta frecvent in textele acestea si...bingo!!! Este vorba de cuvantul: BARBAT. De asemenea, toate durerile, framantarile, satisfactiile eroinei, erau inspirate de un barbat. Tot ceea ce scria, tot ceea ce simtea, se reducea la atat: barbatul iubit dar de care, in acelasi timp, sustinea ca nu se atasase.
De asemenea, eroina independenta, carierista si care de-a lungul a nopti intregi punea la punct "proiecte de milioane de Euro", nu povestea decat cum in fiecare noapte si-o trage memorabil, irepetabil si sublim, cu respectivul barbat. Adica ceea ce fac si tanti Veta cu nenea Lache in fiecare noapte, doar ca ei nu stiu sa zica "memorabil" si oricum nu le pasa, si-o pot trage si in noaptea urmatoare, oricum. Desigur, calitatea "tragerilor" depinde de foarte multi factori de natura erotica si nu numai. Dar sa fim seriosi. Cum e posibil ca o femeie care sta noptile cu nenorocitele alea de proiecte de milioane de Euro sa faca sex turbat tot in aceleasi nopti si sa nu-i tremure macar pixul pe hartie? Uite de aia ies lucrarile publice asa cum ies.
Si totusi, nu fac misto aici. Sunt constienta ca unele lucruri or fi chiar adevarate, poate sunt eu aia ciudata. Cu toate acestea, nu accept in ruptul capului unele inadvertente de logica. Nu pot.
In aceste bloguri de natura confesionala, de jurnal, te-ai astepta insa sa gasesti lucruri adevarate, macar realiste. Sa gasesti povestite intamplari nefabuloase la fiecare post in parte. Te-ai astepta, cu atat mai mult, ca o femeie puternica, independenta si buna profesionista sa aiba si alte satisfactii in afara unor orgasme in fiecare noapte. (Desi recunosc ca faza cu orgasmele ar trebui sa fie in lista de prioritati a tuturor.). Eu as fi vrut sa vad si ceva despre ceea ce face respectiva la serviciu, macar mai asa, pe ocolite descris, m-as fi asteptat sa vorbeasca si despre prieteni, despre ce se petrece prin lume, despre copii, as fi vrut sa zambeasca si la altceva decat la replicile taioase pe care in mod eroic reuseste sa le dea tipului cu care si-o trage (si care e cand domn impecabil, cand un porc vanzator de iluzii). M-as fi asteptat sa nu mai aminteasca asa de total despre cum plateste el peste tot, toate calatoriile,  toate hotelurile...toate alea ! Numai tampoane nu ii cumpara saracul! O femeie care castiga bani, o femeie puternica, ar accepta asa ceva doar de la un singur barbat, doar de la barbatul cu care-si imparte finantele: barbatul ei, companionul ei! Si nu ma refer aici la o cafea oferita, ma refer la savoarea cu care acest gen de femei relateaza cum porcul ala de domn plateste peste tot. Cu alte cuvinte, cum sunt intretinute. Merci beacoup, asta si o curva de lux o face.
In nici un caz nu scriu toate acestea cu rautate. In spatele acestor povesti, exista o indurerare, un tremur, o singuratate uriasa si o nevoie absoluta de dragoste. Sa rad de asemenea lucruri ar fi o impietate. Partial si pe perioade, am avut si eu parte de cate o bucata din toate acestea. Doar ca in ceea ce am citit, exista un caracter de-a dreptul tragic, o lipsa de vointa de a trai. Si desi am vorbit la singular mai sus, fenomenul eroinei-dive-triste-dure se regaseste foarte des in foarte multe bloguri. Doar ca pot fi reunite, exemplele antecedente sunt ca un numitor comun, nu sunt singulare. Si temele astea atrag, asa cum m-au atras pe mine. Ma intreb de ce? Ce anume m-a facut sa stau asa curioasa sa citesc?
Un raspuns ar fi ca am cazut in capcana caracterului de confesiune. Incepand sa citesc, credeam si speram sa fie adevarat. Ca si cum eroina se barfea pe sine.
Dar nu e normal, cred eu, ca ceva fictiv sa prezinti drept realitate in acelasi timp in care nimic nu te obliga ca ceea ce scrii sa fie real ! Poate ca textul infasurat in poleiala realului "vinde" mai bine. La urma urmei, tocmai alaltaieri scriam despre roluri, despre persona de succes.
Dar nu-mi iese din cap ca totusi, in cazurile astea nu e vorba de expresia artistica intr-un spatiu virtual iesit dintr-o minte cu fantezie debordanta, aici e vorba de lipsa oricaror manifestari de interes in alt cadru, a oricaror emotii, a unei depline singuratati.
Si cu tot respectul, mai e de vina si o nefutere cronica!
E? Care e faza cu barbatii pana la urma?
Cand un barbat vede poza introductiva oare ce gandeste despre doamna care se linge?
1. Are un incisiv cariat.
2. Era prea dulce prajitura cu nuca.
3. Eu pot sa fiu mai misto ca ea daca as avea vagin, sani, alti hormoni si nu m-ar chema Gheorghe.
4. Oare ce pot face pentru ea si oare ce poate face ea pentru mine? Si cat o costa?






marți, 29 martie 2011

Japonezii, reactoarele, aritmetica si spanacul

Zau daca nu ii credeam pe japonezi ca fiind oameni seriosi. Cam stranii, cam constipati, cam muraturi, e drept, dar seriosi.
Codul lor etic, filosofia, psihosinteza, orezul fiert, ridicolul de a rade in public, degetarele alea pe care le numesc cesti, samuraii, Kawasaki, kamikaze, ikebana, renumitul lor penis mic mic mic, totul te face sa crezi ca ai de-a face cu oameni seriosi. Si cand colo, am descoperit altceva.
Ce e drept, e drept. A fost nevoie de un cutremur de 7,9 Richter si un tsunami de 22 m ca sa ii scoata dintr-ale lor dar deja au inceput sa se balbaie si ei dupa sistemul "bush"ist si nu pot sa las niponii sa detroneze prostii targului, adica pe americani, in constiinta mea.
Ma refer, desigur, la centralele lor si la reactoarele acestora. Pana acum nu au spus cu precizie cate reactoare sunt in total, cate reactoare au fost afectate sau se afla in pericol. Si din cauza lor se balbaie si BBC-ul, si CNN-ul. Au tot miaunat cateva zile cu reactorul nr. 3, ne-au asigurat ca nimic nu se va intampla, de restul reactoarelor nici nu pomeneau, pana cand #3 a facut poc si le-a inchis lor gura, lasandu-ne pe noi insa, cu gura cascata.
Toata lumea a zis ca: "ce? e posibil si la ei?"...dar fiind vorba de asa persoane serioase ca japonezii, au spus toti ca i-o fi luat prin surprindere un reactor si a explodat. Nimeni nu putea crede ca si japonezii vor incerca sa zapaceasca o lume intreaga mai ales intr-o problema atat de importanta. Nu stiu daca numai mie mi se pare, dar de data asta, nu e vorba nici macar de Iraq. Este cu mult mai rau. Aici e vorba ca problema din Fukushima "zboara", in timp ce Iraq ul nu o putea face, te trezesti cu ea pe cap, cu radioactivitatea in aer, peste tot, incontrolabil si fara avertizari.
A explodat deci un reactor si a crapat zidul la un al doilea. Noroc cu spanacul. Ca va juca spanacul rol de detector de radioactivitate, nu credeam. Stiu, desigur, ca primele produse afectate sunt laptele si spanacul dar ceea ce m-a uimit si dezamagit a fost ca pana la urma, spanacul minte mai putin decat japonezii. El a spus adevarul. Japonezii doar acum au inceput sa scuipe cate un cuvant.
Ma gandesc ca deja au lasat sa se inteleaga cum ca vor sa declare gradul de radioactivitate la 6 (adica un grad mai putin decat la Cernobil) in conditiile in care oficial, nu s-a produs decat o explozie la un reactor, la un al doilea a crapat zidul iar frica niponilor este ca vor exploda inca 3 reactoare pe care deja au spus ca nu le mai pot controla nemaiputand sa le raceasca nucleul. Nu am specializare in fizica nucleara si e evident ca ceea ce scriu aici sunt cunostintele unui om normal. Cu toate acestea, ca un om care traieste pe planeta asta, este normal sa ma nelinistesc, sa doresc o informare precisa, sa nu-mi mai sopteasca spanacul si sa inceapa japonezii sa numere cum trebuie. Pana acum doar o singura cifra maxima am auzit: 3 ! Cu toate acestea, la cele 3 neexplodate inca, se adauga cu siguranta si cel la care s-a produs deja o explozie desi nu se stie sau nu stim noi daca a explodat de-a binelea.
Asadar japonezii ori mint si nu sunt oameni seriosi, ori nu stiu sa numere. Desi la faza cu seriozitatea ceva tot scartaie. Eu inteleg ca au facut studii (ca ei sunt studiosi pana la dementa, de aia-s japonezi), ca nu au luat in calcul un asemenea tsunami pentru ca voiau unul mai mic (nu stiu cum altfel sa ma exprim). Facusera si un zid care putea rezista la un val de 10 m pentru ca in chiar zona asta se temeau de tsunami, nu erau chiar picati din pom. Si dupa ce s-au pregatit bine constienti fiind ca mai devreme sau mai tarziu ii va lovi, au insirat si niste centrale nucleare pe acolo. Parca asa, sa sfideze natura.
Si s-a dovedit ca natura nu poate fi sfidata. Efectiv, nu-i pasa ca e vorba de niste japonezi retinuti, de niste evrei care numara banii, de niste italieni cantand sau de niste eschimosi vanand o foca.
Desigur, nu personalizez natura aici, facand-o un fel de personaj care se razbuna, asa cum am mai auzit pe la unii, mai ales pe la panglicarii de la TV.
Dar noi oamenii, suntem parte din natura. Ne facem si noi marile constructii tinand cont de natura si de caracterul  local al acesteia. Si sa te duci sa insiri centralele atomice ca margelutele, intr-o zona in care te astepti sa ai tsunami, ba chiar te pregatesti de tsunami, mi se pare prostesc si sfidator. Sfidator nu numai fata de poporul lor nipon dar chiar si fata de alte tari care au ales sa nu se foloseasca de acest gen de energie si care vor plati alegerea altora de a o folosi.
Si, colac peste pupaza, japonezii au uitat sa si numere. Nu ar zice cate reactoare au in total sau vreo alta informatie mai precisa,  fereasca Sfantu'.
Noroc cu spanacul. Adevar grait-a. Dar dupa ce s-a incarcat cu radioactivitate. Doar dupa.

luni, 28 martie 2011

Lumea sau aemuL ?

Lumea s-a-ntors cu fundu-n sus?
In ziua de azi, teoretic, valorile sau meritele umane recunoscute sunt aceleasi cu cele ce existau si acum ceva mii de ani: sinceritate, integritate, generozitate, curaj, inteligenta (Sensibilitatea mi-e frica sa o mai pun. S-a devalorizat chiar si teoretic) etc.
Asadar, daca intrebi pe cineva, pe oricine, care sunt acele calitati care definesc un OM, in mare, iti va insira toate cele de mai sus.
De asemenea, mai toti sunt absolut de acord cu teoria frumusetii sufletului, a lumii interioare a fiecarui om. Nimeni nu va recunoaste sau va considera ca un om care arata bine fizic este si un OM in adevaratul sens al cuvantului. Nimeni nu va recunoaste ca miliardarul e un OM daca tot ceea ce acela are sunt puterea si banii. La fel se petrece cu un prim-ministru puternic, cu un cantaret celebru, cu un medic bogat si bun ca medic, cu un tata ce face totul pentru copiii sai, cu un sportiv care bate toate recordurile. Nimeni nu va spune despre acestia ca sunt oameni in adevaratul sens al cuvantului, daca nu indeplinesc acele obligatorii calitati din constiinta noatra: sinceritate, integritate, generozitate, curaj, inteligenta etc.
E admirabil cum la nivel teoretic, oamenii fac diferenta intre persona si persoana desi cei mai multi nu cunosc acesti termeni. Si te lasa cu gura cascata faptul ca fiecare om, la ora actuala a ajuns sa aiba si persona, si persoana. Toti oamenii....o adunatura de artisiti mai talentati sau nu. Persoana stiu toti ce reprezinta, eu precizez ca persona denumeste "masca" pe care ne-o punem pentru a transmite un anume mesaj. Persona suntem tot noi, dar in "rol".
Pana acum m-am referit doar la calitatile ce definesc un OM, adica o persoana.
Teoretic, persona fiind un rol, nimeni nu recunoaste sau identifica calitatea umana in functie de aceasta. Sa fii deci medic de succes, celebru cantaret, tata bun, prim-ministru puternic, mama perfecta sau om de afaceri miliardar, nu inseamna ca esti OM. Inseamna doar ca ai un rol reusit, esti o persona de succes adica !
Daca lasam la o parte teoria si ne introducem in practica, vom vedea ca aici, lucrurile stau tocmai invers fata de teorie. In practica, o persona de succes este tot ceea ce isi doreste cineva. Un rol bun este tot ceea ce respecta si isi doresc oamenii, este tot ceea ce recunosc, tot ceea ce admira, tot ceea pentru care considera ca merita sa se lupte. Un om care nu-si indeplineste rolul....deja se considera pe sine insusi un neOM !! Nimeni nu va spune deci, in plan practic, ca un om sincer, integru, generos, bun, curajos, fie si sensibil, este un exemplu demn de urmat. Nimeni nu-si va asuma responsabilitatea de a dori sa fie sincer, integru, generos, sensibil, bun, curajos. De fapt, practic, nimeni nu vrea sa fie OM. Toti vor sa fie niste persona de succes.
Pierduti intre cele doua notiuni, am ajuns sa ne consideram ca nefiind noi insine, ca fiind slabi, ca fiind rai, ca fiind murdari daca simtim orice altceva ce nu conduce la consolidarea personei, a rolului. Adica tocmai cand suntem noi insine, consideram ca nu suntem noi insine. As afirma (na ca am curajul) ca ne cautam peste tot pe noi insine, alergand in mod constant de noi insine.
Un OM adevarat, in plan practic este un slab (un "loser" mai pe "americaneste"). Si nimeni nu isi doreste sa fie si nu recunoaste ca este un om slab. Implicit, oamenii nu doresc sa fie exact ceea ce admira mai mult, nu vor a fi OAMENI. E ca si cum detesta ceea ce cosidera ei insisi drept ideal. Refuzam sa fim ceea ce admiram.
Omenirea nu poate exista decat in dinamica. Si se naste intrebarea: Cum au de gand sa rezolve conflictul ? Cum au de gand sa se "miste"?

Bazandu-ma pe drumul drept al Zen ului, continui in liniste sa ma invart in cerc.
Stam fiecare, singur, in mijloc de padure, fara alte persoane si persone cu noi si incepem in gura mare sa insiram pentru a ne auzi bine ceea ce simtim cu adevarat, ceea ce gandim cu adevarat, ceea ce facem cu adevarat si ceea ce cu adevarat am vrea sa facem. Ne recunoastem, ne acceptam, ne cutremuram si ne plangem de mila. Iar cei mai sinceri, cei mai integri, cei mai curajosi si cei mai sensibili vor avea sansa de a nu se mai rusina nici de persona, nici de persoana lor. Nu cred ca datoram nimic, nimanui. Fiecare din noi daruie altuia si i se daruieste.

duminică, 27 martie 2011

"Para doxa"

Ciupesc din mers cateva proverbe, vorbe de duh, maxime, citate...vrute si nevrute

1. Sa moara si capra vecinului
(sau Cum moare si de unde-si are prostul grija)
Era o zicala de mare actualitate. Nu mai este.
Mai nou, vecinul caruia nu i-a murit capra inca, a devenit mai paranoic chiar si decat cel caruia capra i s-a dus de mult timp pe pustii. Si desi capra sa e bine, sanatoasa, sare si behaie in voie, isi banuieste toti vecinii ale caror capre au murit deja, ca au pus gand rau cornutei proprii, supravietuitoare. Si tot impletind scenarii despre cum uneltesc ceilalti sa-i faca de petrecanie animalului, acesta sare-n prapastie si isi rupe gatul.
Zurliul posesor, ciobanul fabulos va ajunge sa nu creada ca e el de vina dar toti ceilalti ale caror capre erau moarte deja.

2. Linsul nu e frumos dar e sanatos
Nu, zau??? Cu o asemenea varietate de gripe ii mai arde cuiva de lins? O minte mai ghidusa s-ar opri putin asupra temei, reflectand din mai multe puncte de vedere, unele cu conotatii sexuale, la cum sta treaba cu linsul si daca e frumos sau sanatos. (Daca ai deja gripa si esti bolnav, e sanatos sa lingi. Nu poti lua boala de doua ori.) Ceea ce ramane incert cu linsul e urmatorul lucru: este linsul o metoda contraceptiva care se poate aplica si in cazul mamei prostilor care oricum, e tot timpul gravida si fiind gravida nu mai poate ramane gravida si a doua oara?

3. Pestele mai mare il mananca pe cel mic
Si aici s-a sucit problema. In ultimul timp circula liberi sub soare tot felul de bibani mucosi (mucii nu li se vad din cauza apei in care se scalda), de toate varstele si sexele si care desi bibani, se ratoiesc in general, prin balta, afirmand despre sine ca sunt mari, sunt tari si ca halesc totul. 
E ca si cum un pechinez cu ochii candizi, buza rasfranta in mod idiot si tupeist (ca asa sunt astia) latra disperat si degeaba, sfasiindu-ti timpanele. Tie iti vine sa-i tragi un sut sa-l lipesti de zid pentru a pune capat zarvei dar nu te lasa inima. E prea mic, e prea slab, e prea tampitel si naiv ca sa poti face asa ceva. Aproape ca iti devine simpatic. Nu ai cum sa te pui la mintea lui. In fond, marele sau dezavantaj este si marele sau avantaj.
Printre tipete, afirma deci pechinezul tipator ca el este un pechinez otravitor si letal. Desigur, il lasi, intelegi, are dreptul sa afirme ce vrea, toata lumea face la fel.
Ceea ce nu pot eu intelege este de ce acesti pechinezi nu pot fi multumiti cu faptul ca nu le-ai tras vreuna rupandu-i in doua dar se supara ingrozitor doar pentru ca tu nu ii crezi ca pechinezi fiind, au cum sa fie otravitori si letali?

4. Cand o zbura porcu'
Da, porcii zboara. Daca un porc este vaccinat de stapanul sau, stapanul a avut grija si i s-a eliberat certificat medical legal, ii scoate permis de calatorie si ii plateste taxa de zbor, porcul poate zbura cu avionul. Acelasi lucru e valabil cu cainii, pisicile, hamsterii.
De aceea in ultimul timp cam toti porcii sunt mandri de ei insisi pentru ca pot zbura. Fii mandru, porcule. Si sa nu te preocupe prea mult faza cu stapanul si ca nu ti-au crescut aripi. Stai linistit. Nu vei ajunge niciodata vultur. Nici nu trebuie. Nimeni nu se necajeste de o nenorocire de care nu stie ca s-a intamplat.

5. "Cervantes e citat, nu citit" - Octavian Paler
Ca sa folosesc tot un citat: "Don Quijote nu face rating". Aici as vrea sa iau pe fata apararea unor oameni ce indraznesc sa mai citeze cate un autor sau altul. Sau sa il parafrazeze, sa il aminteasca.
Si mai sunt si aia foc de destepti care citeaza nume, nume mari doar, nume la moda. E usor si sigur sa faci asta pentru ca nu e necesar sa iti pui propria-ti minte la contributie.
Cei mai adevarati sunt oamenii care pot discuta despre ceva citit fara sa fie in stare sa reproduca impecabil citatul dar care-si aduc aminte cu precizie ideea. Da, mai exista oameni care nu recurg la google, care sfideaza masina de cautare si care-si permit sa zica: "am citit candva candva la X ceva de genul:..." Si iti spun, cu cuvintele lor ideea citita. Sau, uneori, ti-o reproduc cuvant cu cuvant, sub forma de citat.
E momentul grotesc cand desteptii foc sar cu gura, critica revoltati suprasolicitarea fenomenului invatarii cu google. Si se tradeaza. Pentru ca in chiar acel moment, te bombardeaza cu un iures de idei. Ti-l baga pe Nietzsche (e foarte la moda in ultimul timp) alaturi de priori-apriori. Nici nu mai intelegi ce treaba are Kant dar ce importanta mai are? Aceiasi oameni iti tin teorii despre cat de putin citeste lumea si imediat iti recomanda nonsalanti sa nu vorbesti despre Socrate pentru ca pentru a putea vorbi despre el, trebuie mai intai sa il citesti !!! Ei te scuipa, privindu-te de sus, numindu-te grobian si cercopitec (dau bine ambele cuvinte, de aia au devenit un lait motiv) daca indraznesti sa gresesti in timp ce ei au tupeul sa nu o faca pentru ca niciodata nu au ceva de spus, se multumesc sa critice ceea ce au zis altii. 
Si uite asa, unora le vine sa taca naiba pana la urma, sa faca un cerc select si sa inceapa sa dea cu molotovul in sus.
Nu stiu daca asta e o incercare de ridicare a vreunui turn in desert (nenumaratii admiratori ai lui Nietzsche stiu, desigur, la ce ma refer ca doar se ocupa amanuntit de toata orientarea filozofica, inclusiv de cele opuse sau adiacente acesteia) dar merita osteneala sa le parafrazezi autorul - idol numai pentru a simti ridicandu-ti-se in gat rasul si a privi cu stupoare cand cate unul dintre ei, nerecunoscandu-si propriul idol in spatele spusele tale, te intreaba dipretuitor si dorind a te face praf: "iar dai citate idoate de pe net?"

6. Ce este frumos si lui Dumnezeu ii place
Mai nou, nu e suficient. Mai nou, sa fii frumos si sa te placa Dumnezeu, cum se zice, e un fel de pacat de neiertat. Priveam cu uimire cum o anume doamna...maniata si hotarata nevoie mare, batjocorea cum se pricepea ea mai bine pe altcineva, pentru ca respectiva savarsise marele pacat de a se naste frumoasa fizic. Ba mai rau, era si mult mai frumoasa ca doamna... In mod automat, mintea stralucita a doamnei urate ca naiba, echivalase frumusetea unui chip cu prostia. 
Ceea ce e incredibil este faptul ca aceeasi doamna batjocoreste la fel de nonsalant si pe cei mai dezavantajati fizic si deseori critica prostia.
Exista deci o categorie de frustrati care se simt bine intr-un singur mod: coborandu-i pe altii.
E plin de frumosi, urati, destepti, prosti, snobi, furiosi, plictisiti si frustrati.
Singurii oameni echilibrati, cu scaun la cap si integri au ramas doar nebunii.





sâmbătă, 26 martie 2011

Introducere-n poveste

Initial am incercat sa conving pe altcineva sa isi faca un blog. Dar nu s-a lasat convinsa persoana, asa ca intr-un avant creativ, am zis ca daca altul nu vrea, vreau eu ! Si asta nu-mi diminueaza cu nimic placerea.
Ma intereseaza sa vad cum ma recepteaza cineva doar prin prisma gandurilor, a ideilor, a informatiilor si, de ce nu?, a originalitatii. Curiozitatea mea e cat se poate de mare. Vreau sa vad cum se poarta oamenii cu "mine" atunci cand nu ma pot vedea, vreau sa-mi vad chipul ascuns ochiului nu prin aprecieri ce mi se adreseaza personal, dar prin reactii ce vizeaza "chipul" din mine, reflectia acestuia in ceea ce scriu. Sper sa fac treaba buna desi am ferma convingere ca texte introductive de genul acesta au fost scrise in nenumarate limbi si de nenumarate ori.
La urma urmei, in fiecare zi spunem "Buna ziua" fara sa dorim cu adevarat celui salutat sa aiba o zi buna dar simtindu-ne oribil daca nu dam, totusi, binete. Asa si cu prezentarea aceasta.
In continuare nu va mai fi nevoie sa dau un "Buna ziua" mecanic, doar de dragul de a fi in rand cu lumea.
Desigur, adaug si placerea mea de a scrie si de a interactiona!
Hai! Dat fiind ca nu prea am idee ce fac cu toate setarile astea, nu prea stiu sa ma "imbloghez" cum trebuie si ca ma citesc doar eu pe mine, imi doresc in gura mare: BAFTA !!!. Pe cai, haiduci!