Oglinda, simbol magic

Oglinda a fost considerat, de-a lungul vremurilor, drept cel mai important obiect apocrif de catre absolut toate civilizatiile.
Referiri la oglinzi se fac in nenumarate basme si legende si bine ar fi sa nu uitam ca multe dintre ele se bazeaza pe fapte reale. Fraza care incepe cu  "Oglinda, oglinjoara, ..." ne este atat de familiara dar cine si-ar fi putut inchipui ca aceasta oglinda buclucasa si atat de des amintita isi trage obarsia dintr-o lunga dinastie de oglinzi magice foarte bine infipte in constiinta noastra de oameni?
Vestitele oglinzi magice sunt mentionate in scris inca din Antichitate. Si ele se mentin in relatari si povesti de-a lungul timpului, peste tot in lume, din Bizant pana in Arabia Evului Mediu.
Desigur ca in Grecia Antica, oglinda era simbolul Afroditei. Este motivul pentru care zeita dragostei este reprezentata deseori cu o oglinda in mana. Simbolismul acestei imagini este dublu.
Pe de o parte, Afrodita este singura zeita pe care si-o poate imagina cineva cam pitipoanca. Ea se privea pe sine nu numai in virtutea acestui fapt dar si pentru ca grecii considerau ca in dragoste, dar nu numai, un aspect fizic placut determina si un oarecare respect de sine. Afrodita fiind frumoasa intr-adevar, nu o putem acuza de pitiponceala pentru ca s-ar supraevalua. Ea era prin ea insasi un superlativ. (Ocazie cu care cred ca am descoperit de ce pitipoancele inspira ridicol. Cred ca toate vor a fi Afrodite, un tel de neatins.)
Pe de alta parte insa, oglinda din mana Afroditei sugereaza si multiplele aspecte ale dragostei.
Ca obiect de baza apocrif, asa cum spuneam in introducere, oglinda avea rolul de a ghici. In Europa Evului mediu, ghicitul in oglinda era la ordinea zilei. In Gesta Romanorum putem citi povestea unui cavaler plecat in Palestina si care reintorcandu-se acasa, trece prin Roma. Aici, un mag ghicitor in oglinda il informeaza despre infidelitatea sotiei sale in timpul cat acesta a fost plecat. Credinta in aceasta putere de relevare a adevarului a oglinzilor s-a pastrat timp de secole mai apoi. Chiar si despre Ecaterina de Medici se spunea ca ar fi avut o oglinda in care putea sa vada tot ceea ce se petrecea in Franta si in tarile vecine (de obicei dusmane).
Desigur, credinta cum ca oglinzile pot releva adevarul, se trage din chiar aspectul oglinzii, asemanator cu cel al apei si, desigur, din capacitatea acesteia de a reflecta propriul chip.  In special proiectarea chipului in afara sinelui a ridicat probleme si a provocat agitatie si mirare in gandirea omanirii din timpuri inca foarte vechi.
Oamenii si-au imaginat deci, ca intre sine si chipul reflectat exista o legatura si ca aceasta legatura este tocmai intruparea materiala, corpul, adica exact ce se pierde odata cu moartea sau cu absenta.
Frazer amintea "primejdiile sufletului" si indica exact aceasta credinta ca fiind generatoarea fricii oamenilor de a se privi in apa sau in oglinzi. (Adaug si frica de a fi filmati sau fotografiati, in general frica de orice le poate capta chipul).
Credinta lor este ca puterile ii pot parasi, pentru a se reuni cu reflectia lor (din apa, oglinda, fotografie, film etc.) . Aceeasi credinta a stat si la baza ideatica a povestii frumosului Narcis care s-a privit pe sine in apa si apoi a murit.
Un alt obicei mult raspandit este acela de acoperire sau intoarcere cu fata la perete a unei oglinzi situate intr-o casa in care cineva a murit. In acest caz, oamenii se tem ca nu cumva umbra mortului sa ii fure acestuia sufletul despre care se crede ca iese din trup, bantuie prin incapere si, deci, se poate reflecta in oglinda, dand astfel ocazia umbrei sa il sa il fure. Desigur, oglinda are o putere uriasa nu numai de reflectie dar si de absorbtie. Ea este o poarta deschisa intre doua lumi in ambele sensuri si, dupa cum vom vedea in continoare, care poate da si directie, in functie de unde este pozitionata (conduce sufletul in sus sau aiurea).
Romanii credeau ca oglinzile au fost aduse din Persia si ca acolo acestea erau folosite la ghicit si vrajitorie, caracteristica pe care si-o pastrau oricand. Atat ei, cat si grecii, egiptenii, chinezii si indienii foloseau oglinzi facute din bronz sau argint.
Preotesele vrajitoare din Thessallia (Grecia Antica) isi scriau mesajele mistice cu sange de om, pe oglinzi. Tot ele sunt cele ce l-au initiat si sfatuit pe Pitagora sa exercite "stiinta" ghicitului (pentru ca asa era considerata) cu o oglinda indreptata spre luna.
La Roma, capitala civilizatiei cu cei mai entuziasti magi, s-a format chiar o clasa distincta de oameni, a magilor ghicitori in oglinda, asa zisii Specularii.
Ca obiect de ghicit, oglinzile au fost mai des folosite in Apus decat in Rasarit. Cu toate acestea, erau foarte folosite in unele regiuni din India iar pregatirea lor constituia un intreg ritual in care oglinzile erau parfumate iar magii ghicitori tineau post si se rugau.
Chiar si in Tibet se foloseau oglinzile la ghicit (tra). Procesul se baza mai ales pe citirea de semne si revelatii in timpul unor viziuni de transa.
Asadar in constiinta umana oglinda reflecta o existenta supranaturala, divina, identificata uneori si in soare, in luna, in stele. Ea poate cumula dar si dispersa, dupa cum o manipuleaza magul. Reprezinta in acelasi timp un emitator si un receptor si din moment ce "s-a incarcat", nu mai are nevoie de nimic altceva.
Reflectarea din oglinda reprezinta lumea evidenta si materiala, tot ceea ce cunoaste omul despre sine si despre lumea ce il inconjoara. Oglinda este un simbol iliac si selenar, ea este poarta spre cealalta lume.
Uneori era agatata in templu sau in mormant, cu fata in jos, reflectand incaperea, pentru a deveni astfel un "ax de lumina", calea de inaltare a sufletului.
Este evident deci ca oglinzile nu numai ca au fost considerate drept magice dar au exercitat si un farmec deosebit. Ele au inspirat cautarea de porti spre alte lumi, cautarea sinelui si, in acelasi timp, la propriu, au redat cat se poate de obiectiv, imagini, confirmand si sugerand oamenilor ca redau adevarul si numai adevarul.

Bibliografie
1. Dictionar de simboluri, J. Cooper
2. Amulete, obiecte magice si oglinda fermecata, Deborah Lippman - Paul Colin
3. Enciclopedia Larousse - Britanica, vol. 15
4. Enciclopedia misticilor si a fenomenelor parafizice, Harpers - Anubis