O frumoasa belea, numita Elena

Elena, asa zisa din Troia desi era din Sparta, cu siguranta era frumoasa si neaparat sexy! Atatia barbati adunati laolalta, comportandu-se ca niste bezmetici, batandu-se, amenintandu-se si scotandu-si ochii la fiecare clipa, numai pentru o femeie frumoasa, timp de 10 ani, nu prea cred ca e posibil. Cred insa ca e posibil sa o fi facut daca respectiva femeie frumoasa era si sexy. Pentru asa ceva, da, barbatii sunt in stare sa se poarte ca niste zanateci, merita distrus un oras ca Troia si merita scrisa si o epopee de Homer.
Pana una alta, despre Elena se stiu cateva lucruri, dar numai alea care convin mai mult sunt vehiculate. "Barfele" rele (consemnate insa literar) au fost date usor la o parte, ingropate treptat si amintite din ce in ce mai rar, pana la deloc.
Pe mine femeia asta m-a enervat de cand eram mica, din doua motive: a preferat un tantalau (pe Paris adica) in timp ce avea atatia barbati misto in jur, si si-a abandonat copiii. In rest, faza cu razboiul, Troia, rapiri si alte chestii, erau doar pretexte de-ale barbatilor ca sa-si satisfaca ei ambitiile personale. Aheilor le stateau in gat troienii cu alte cuvinte
Totusi, pentru ca aceasta femeie, Elena, a produs -cel putin la nivel literar- o seama de nenorociri, merita analizata putin spre a observa cam ce hram poarta... Eu o sa o fac usurel, fara pompe de critici literare, cu mainile in sold si manecile suflecate.  Dar voi incerca sa fiu dreapta si, mai ales, sa nu uit acele amanunte pe care le tot uita altii!
In primul rand, trebuie spus ca nu este descrisa din punct de vedere fizic, cu precizie, in nici un text (nu stim daca e inalta sau scunda, blonda, bruneta, roscata, cu ochii albastri, verzi, negri sau caprui etc). Este lasata la imaginatia fiecaruia: orice barbat si-o imagineaza cum ar avea chef sa fie si orice femeie o identifica cu propria sa figura. In acest fel, toata lumea e multumita. Smecherii de-ale lui Homer. Tot ce e sigur despre Elena este ca nu e negresa si nici mulatra! E alba sigur!
Sa vedem sursele mai bine.
In Iliada, Homer o descrie ca "fiinta umana de provenienta divina" si se fereste in mod evident sa o acuze sau sa o judece in vreun fel de orice se petrece din cauza sa sau nu... Singura caracterizare este aceea de "ingrozitoare" pentru ca ea reprezinta cauza razboiului din Troia. Fizic, o lasa pe ea insasi sa se caracterizeze ca avand o "mutra de caine". El insusi ne spune doar ca avea par frumos, frumoasa la fata, pielea alba (mai exact foloseste expresia "maini albe") si ca era frumos imbracata.
Cu toata ingaduinta si maiestria lui Homer, Elena se dovedeste o mare "poama" si nu e Paris primul cu care o sterge, oricat sa se fi chinuit toti sa uite acest "mic" amanunt.
Este mai putin cunoscut faptul ca Elena, fiica lui Zeus si Leda, crescuta de regele Spartei Tyndareos, nu era la prima fuga si aventura cand cu Paris. Nu, la ea era un fel de obisnuinta. O mai facuse.
La o varsta destul de frageda, fusese "rapita" cu propria-i dorinta se pare, de Tezeu. Au stat destul de mult impreuna in Atica si au avut si o fiica, pe Efigenia.
La un moment dat, fratii Elenei, Castor si Polux reusesc sa o rapeasca, la randul lor, pe sora lor si sa o readuca in Sparta, la curtea tatalui sau pamantean.
Poate ca satul de atatea peripetii, regele Tyndareos se gandeste sa o casatoreasca pe tanara si nelinistita sa fiica pentru a se linisti el insusi. Dar nu...nu avea sa fie asa simplu. Incep sa roiasca petitorii ahei care se cearta intre ei, toti dorind frumoasa femeie. Ulise va fi cel ce va oferi o solutie regelui: ii propune sa anunte toti petitorii ca insasi Elena va fi cea ce va decide cu cine se va casatori iar restul de petitori va trebui sa jure ca se vor razbuna in cazul in care vreunul, oricine, va incerca sa ii fure mireasa celui ales. Zis si facut. Au jurat toti in afara de Ulise (el nu era in petit) si Ahile (era mult prea mic sa se gandeasca la insuratoare).
Elena, inocenta, nestiutoare si complet dezinteresata cum era, decide de buna voie si cu totul intamplator ca se va casatori cu cel mai bogat si mai puternic: cu Menelau.
Si uite asa, ajung toti ceilalti ahei sa jure ca se vor razbuna in caz de vatamare a mirelui prin furtul miresei. Asa se explica (desigur, conform Iliadei) psihoza in masa a TUTUROR aheilor sa tabare cu asemenea manie pe Troia de dragul unei femei care nici nu era a lor.
Un alt element interesant despre nevinovata Elena, este faptul ca atunci cand a decis s-o stearga smechereste cu Paris, avea o fiica in varsta de noua ani, dobandita cu Menelau, pe Ermiona. Ca si pe Efigenia pe care o avea cu Tezeu, o abandoneaza si pe aceasta. Nu uita insa sa il "usureze" pe Menelau, la plecarea cu Paris, de comorile acestuia. (Sotul sau, regele, lipsea de la palat cand au/s-au furat cei doi).
Ca femeie, m-a intrigat inca ceva si nu mi-am putut explica fenomenul nicicum: cum de a fost posibil ca dintre toti barbatii acestia vestiti, frumosi si viteji, acesti inimaginabili eroi ce se perinda si se implica in razboiul Troiei, Elena sa-si gaseasca tocmai pe Paris de iubit. Dintre toti barbatii celor doua epopee impreuna (Odissea si Iliada), Paris era cel mai nebarbat, un filfizon. Pe acesta, Homer il descrie drept "vanzator de gogosi", "iresponsabil", "necinstit" si "fricos". O fi fost frumos dar e doar o deductie, nu o certitudine. Ceva bun trebuia sa aiba si el, in fond. Oricum, avea un caracter care lasa atat de mult de dorit, ca nici o frumusete nu ar fi putut sa echilibreze macar, un asemenea caracter prost si o asemenea mentalitate de borfas.
Si daca nu sunteti convinsi, atunci cum va explicati ca insasi Elena l-a parasit pentru ca nu era curajos deloc, ba chiar era atat de las incat i s-a facut lehamite de el?! Si cum se explica faptul ca daca nu era maretul Hector, fratele sau sa il impinga de la spate pentru a se lupta si el putin, s-ar fi pitit de fiecare data? Intr-un razboi ce a durat 10 ani, Paris nu ar fi dat nici o lupta!
De altfel, atat de stabila Elena, conform unei alte versiuni a Iliadei, dupa ce s-a produs din cauza ei toata nebuneala cu razboiul, si dupa ce l-a parasit pe Paris pentru ca era las, s-a casatorit cu fratele acestuia, Diifovos, desi era deja casatorita cu Menelau ! Asta nu a impiedicat-o, desigur, sa il lase si pe Diifovos si sa se reintoarca in Sparta cu Menelau (ca doar nu pleca fara ea dupa ce distrusese toata Troia in urma unui razboi ce durase 10 ani!).
Ca sa nu mai interferez aici, celor povestite de Homer, alte variante de "iliade" in care unele guri -de "aur" chiar...- cum ar fi: poetul Stisihoros, Platon - "Fedros", Euripide - "Elena", sustin ca, de fapt, Elena a ajuns pana in Egipt, unde a si fost nevoit sa se duca Menelau pentru a o gasi, dat fiind ca adevarata Elena nu era in Troia pe care deja aheii o distrusesera de tot. Preacuvioasa Elena, care i-a lasat intai pe ahei sa moara aproape toti si pe troieni sa dispara de pe fata pamantului, a gasit de cuviinta sa ii marturiseasca sotului sau, totusi, ca, de fapt, in Troia era doar o naluca, o proiectie de-a sa. Desigur, Menelau a crezut ! Cum sa nu crezi o chestie atat de logica si posibila cand nevasta ti-o spune -aia care te lasase insa, pentru altul- mai ales ca de atatia ani te bateai ca nebunul crezand-o in alta parte?!
Si, dupa toate acestea, Homer ne tranteste senin o descriere in care odata reintoarsa in Sparta, Elena apare rusinoasa, sfioasa si nevinovata in fata curtenilor, ne spune ce modest isi pleca ea privirea nestiutoare si sfielnica si cum le explica tuturor ce s-a intamplat. Ce le explica? Pai spunea ca Eros i-a luat mintile...si ca indragostita fiind (nu din proprie dorinta, desigur)..a ajuns sa o rupa la fuga cu nepricopsitul de Paris (fara insa sa explice si faza anterioara cu Tezeu dar deh, astea erau ale tineretii valuri si inainte de Menelau). Desigur ca toti curtenii o cred in tot ceea ce spune! Va dati seama cat de sexy era Elena asta, ca sa inghita toti asemenea tampenii pe nemestecate si fara sa o injure macar un pic in gand?
Eschil a fost singurul care a batut cu pumnul in masa si a numit-o drept "catastrofa corabiilor, barbatilor si a oraselor". Eschil era gay sigur, altfel nu-mi explic cum de nu a fost si el subjugat de mandra si nu a considerat-o o porumbita nevinovata ca tot restul.
Ivykos si Alkeos merg chiar mai departe si o acuza direct ca ea a fost cauza razboiului Troiei si o numesc sinonima a necredintei. Bineinteles, la nivel lterar.
Poeta Sapfo, care era mare iubitoare de femei ca ea si vesnic indragostita de cate una, cred ca, de fapt, cam poftea la Elena si ii era o ciuda cumplita pe toti barbatii aceia cu care fugise si se iubise frumoasa frumoaselor. Ca doar la atata libertinaj din partea Elenei, era foarte posibil sa fie deschisa si la o experienta homosexuala, de ce nu? Oricum, dincolo de pofta ascunsa si de neconcordanta temporala, Sapfo, care in alte circumstante nu era proasta deloc -pe barbati ii bubuia de nu se vedeau- cand vine vorba sa-si aduca aminte de sexy Elena, o considera o victima a iubirii, o jertfa pe altarul iubirii, a inegalabilei iubiri din cauza careia se produc cele mai mari nenorociri. Despre numarul barbatilor cu care se tot iubeste Elena din frageda pruncie, nu sufla o vorbulita nici Sapfo!
De Euripide ce sa mai zic, el crede ca Elena era doar o victima si uita ca din cauza "mieluselei" asteia au pierit "lei" neinfricati!
Eu nu cred, desigur, ca era Elena chiar un exemplu de cinste, virtute, curaj si onoare. Dar eu sunt femeie si nu poftesc la ea! De asemenea, nici de inteligenta sa nu sunt sigura, ba chiar ma indoiesc serios. Un singur lucru pot sa pun pariu: era sexy! Si inca ceva: nu era deloc pretentioasa, ii lua pe toti la rand.
Sa nu va nelinistiti insa. Odata ajunsa in Sparta impreuna cu Menelau (dupa 8 ani, nu va inchipuiti ca au ajuns chiar asa usor), au trait linistiti. Atat ei doi, cat si tot restul. Noroc ca imbatranise si se mai potolise, adica.

Si pentru ca tot e liber fiecare sa isi imagineze cum arata uimitoarea Elena, sa vedem cum si-au imaginat-o altii.

Thermopiles - Portile Fierbinti

Emblema regala a Spartei

La asa nume, asa lupta!

Marea majoritate a oamenilor cunoaste cate ceva despre Thermopiles (inseamna Portile Fierbinti si numele provine de la niste bai de ape termale din apropiere). Ciudatenia acestei lupte este faptul ca desi grecii au fost invinsi, victoria persilor a fost una care, in vremurile acelea se numea "victorie arsa". Cu alte cuvinte, reusita invingatorilor, in cazul nostru a persilor, le produsese atatea pagube ca mai bine ar fi fost sa nu fi luptat deloc. Thermopiles este unul dintre momentele istorice paradoxale in care invinsii au mult mai multe de castigat decat invingatorii.

Nu stiu daca va este cunoscut dar citind cineva textele elene vechi, ma refer la cele antice si ma refer la mai multi istorici (Herodot, Thoukydidis, Pavsanias Sicilianul, Pindar, Diodoros, Plutarh, Ktisia, chiar Eschil etc.) observa marea rivalitate si chiar lupta continua dintre statele-orase grecesti. Aveau un talent si o placere de a se "manca" intre ei. Efectiv, in limbaj ridicol de simplu: intotdeauna voia unul sa fie mai cu motz decat ceilalti. La o simpla citire de ansamblu insa, a acestor texte, in afara acestei permanente rivalitati si dispozitii de raca, se mai observa ceva: constiinta tuturor grecilor ca desi apartin unor state-orase diferite, erau TOTI greci. Desigur, asta nu inseamna ca daca era amenintata Atena, ar fi sarit spartanii imediat in ajutorul atenienilor pentru ca si acestia erau greci. Nicidecum, spartanii ar fi stat ranjind sa vada cum se descurca atenienii pe care oricum ii considerau corupti si infatuati si despre care, daca ar fi luat-o pe coaja, ar fi zis ca "acum au mai invatat si ei sa se lupte". Cu toate acestea, atunci cand o forta militara ameninta masiv spatiul elen, grecii se uneau de fiecare data pentru a-l apara, erau in stare sa se puna de acord si sa conlucreze. Cazurile acestea erau considerate de forta majora, divergentele dintre ei, grecii, incetau brusc si isi aduceau aminte cu totii ca aici este Ellada, ei sunt eleni si invadatorii nu au ce cauta pe marea si pamantul LOR, al tuturor grecilor.
Herodot, care ii acuza pe spartani ca au facut sclavi alti greci (e vorba de ahei), mentiona totusi despre Leonidas ca atunci cand Xerxes i-a strigat ca daca se preda il va face regele tuturor grecilor, acesta a raspuns: "Daca ai fi stiut ce inseamna onoarea in viata unui om, nu ti-ai mai fi dorit sa pui mana pe bunurile altora -  dar pentru mine, sa mor pentru Grecia este ceva mult mai bun decat sa fiu stapanul absolut al compatriotilor mei." Se vede treaba ca Herodot a fost profund impresionat de atitudinea spartanilor si aceasta este una dintre rarele sale mentiuni in care spartanii pun Grecia deasupra a orice.
Filmul "300" (de spartani) cred ca a ajutat foarte mult la reimprospatarea in mintea noilor generatii a unui eveniment istoric enorm. In ciuda efectelor speciale (absolut superbe, dupa parerea mea) care il fac suprarealist, filmul contine foarte multe amanunte istorice exacte si multe elemente din film sunt regasite in surse istorice.
Si pentru ca, dincolo de toate acestea, am ramas oripilata cand un roman de-al meu mi-a zis " Dar ce? Lupta de la Termopile a fost adevarata?!!!" am decis ca azi voi scrie despre asta. Mai "adevarata" de atat, nu se poate! Si de data aceasta insa, o sa incerc sa ma tin aproape de adevarul istoric (indiferent cat de impresionant sau banal este) si sa enumar evenimente istorice valabile.

Asadar...
In anul 491 i.Hr., persanul Darius si-a trimis solii in orasele grecesti pentru a cere "pamant si apa". "Pamant si apa" suna foarte cunoscut romanilor din Scrisoarea III de Mihai Eminescu: "si-au venit si-n tara noastra de-au cerut pamant si apa" si in continuare il mentioneaza chiar pe Darius al lui Ispaspe... Aceasta cerere era una simbolica si cineva care "cerea pamant si apa" cerea, de fapt, supunere. Multe dintre orasele grecesti, dandu-si seama de puterea armatei persane, s-au supus.
Ajunsi in Atena insa, solii persani au fost interogati si apoi au fost ucisi.
In Sparta nici macar nu au fost lasati sa vorbeasca, au fost aruncati direct, fara alte discutii, intr-o fantana adanca.
In acest punct, merita sa remarcam cate ceva: atat atenienii, cat si spartanii, au avut o linie comuna de abordare e temei persane, asadar, problema persilor devenise destul de mare. Aceste doua mari puteri: Atena si Sparta obisnuiau sa se certe si sa se lupte intre ele tot timpul. In cazuri exceptionale insa, isi opreau disputele si se aliau. Una alaturi de cealalta reprezentau o forta de neinvins: Atena pe mare, Sparta pe uscat.
Un alt lucru uimitor aici si pe care eu nu mi-l pot imagina cu nici un chip, este cum de le-a dat prin cap persilor sa se duca IN Sparta sa ceara supunere. Inteleg ca veneau de departe si ca poate nu cunosteau realitatea locurilor dar dincolo de gluma (pentru ca nu e posibil sa nu fi stiut), adevarul este ca sa se duca cineva in insasi Sparta si sa ceara supunere era o greseala diplomatica colosala, reprezenta un singur lucru: sa infurii spartanii, sa ii jignesti in cel mai teribil mod posibil. Ceea ce spun nu este o interpretare personala. Acest lucru reiese din surse istorice si NIMENI nu a indraznit sa faca asa ceva, nici macar Alexandru cel Mare (desi il cam batea gandul, a renuntat in final).
Oricum, gestul spartanilor insemna ca declarau razboi persilor. A se consemna aici ca spartanii nu au uitat niciodata ce au facut persii. Dincolo de "momentul" Thermopiles, au continuat acest razboi timp de sute de ani, pana cand au ajuns ei sa controleze teritorii apartinand persilor.
Atacul persilor asupra Greciei s-a facut in doua valuri: unul sub conducerea lui Darius si unul sub conducerea lui Xerxes.
Primul val de atacuri a vizat  Cicladele. In continuare, persii s-au indreptat spre Erethria (oras situat foarte aproape de Atena), pe care l-au cucerit, dupa care s-au indreptat spre Maratona (ganditi-va ca acum, Maratona e alipit Atenei, deci extrem de aproape). In acest punct a avut loc o alta mare batalie, lupta de la Maratona, in care armata ateniana a zdrobit armata persana si Darius a fost nevoit sa se retraga in Asia.
Odata reintors in patria sa, prima lui grija a fost sa-si refaca armata pentru a reincerca sa supuna Grecia continentala. Revolta egiptenilor insa, din anul 486 i.Hr. i-a amanat acestuia planurile de cucerire pe termen nedeterminat.
 Xerxes este cel care a privit aceasta campanie de cucerire cu alti ochi si a dat o cu totul alta amploare pregatirilor. Vorbim deci de cel de-al doilea val de atacuri asupra Greciei. In anul 480 i.Hr, persii deja se indreptau spre Europa, a doua oara. In acelasi timp, atenienii se pregateau si ei de razboi, prevazand iminenta invaziei persane. Temistocle voia sa aiba la dispozitie o flota puternica de trireme pentru a-si asigura superioritatea navala. Luptele de hartuire deja incepute, nu au reusit insa sa asigure intarirea pozitiilor atenienilor si devenise deja evident faptul ca era nevoie ca grecii, toti grecii "sa se adune".
In 481 i.Hr, Xerxes repeta ceea ce facuse si Darius, adica trimite solii in diverse orase grecesti pentru a le cere sa se supuna. De data aceasta insa, evita sa trimita soli in Atena si in Sparta. De altfel, in acelasi an, adica in 481 i. Hr., grecii "se adunau". In Corint se intalneau deja reprezentantii tuturor oraselor-state grecesti care formau "Coalitia elena". Aceasta Coalitie era imputernicita sa ceara din partea tuturor oraselor-state grecesti sprijin in scop defensiv.
Printre altele, cum ar fi fost strangerea efectivului militar mai sus amintit, grecii isi studiau strategia si tactica de lupta. A se consemna ca ideea blocajului de la Thermopiles ii apartine lui Temistocle. Aceasta miscare tactica viza asigurarea uscatului, cealalta cale, navala, urmand a fi blocata de flota ateniana pregatita si condusa de Temistocle. Ca plan secund, in cazul in care persii ar fi reusit sa treaca de Termopile si de flota ateniana, femeile si copiii Atenei ar fi evacuat orasul si ar fi trecut dincolo de Canalul Corintului care ar fi reprezentat o a doua linie de siguranta si care ar fi fost aparata de locuitorii din Peloponez pentru a-i opri macar acolo pe persi. (ca sa intelegeti, Canalul Corintului si implicit orasul Corint se afla la o distanta de Atena mai mica decat cea Bucuresti-Buftea).

Armata persana intra pe teritoriul grec si se pare ca se poticneste in Macedonia. Cu toate acestea, la sfarsitul lunii august, inceputul lunii septembrie, reuseste sa patrunda si mai adanc. Sosirea lor a coincis nu numai cu sarbatorirea Karnyei la spartani (cand era interzisa orice activitate militara) dar si cu sarbatorirea Jocurilor Olimpice, perioada in care, de asemenea, se incetau luptele de catre toti grecii. Pentru spartani, era o dubla impietate incalcarea perioadei de pace. Acesta este motivul pentru care spartanii au intarziat sa ajunga in lupta!!! Decizia de mobilizare si plecare la lupta au luat-o eforii, considerand ca gravitatea momentului impunea incalcarea datinilor!! Au fost alesi 300 de spartani din garda regala care aveau urmasi fii si al caror nume era astfel asigurat (continuarea numelui si moartea in lupta insemna nemurire). Cei 300 erau condusi de insusi regele Spartei, Leonidas si erau constienti ca merg pentru a muri.
Impreuna cu cei 300, au mai fost luati si alti soldati, dintre sclavi (in numar de 900). Cu toate acestea, pe langa 300 de spartani care de la 6 ani nu faceau decat sa se lupte, sclavii, desi superiori numeric, aproape ca nu contau ca forta de lupta, nu se puteau compara.
Conform unei legende pe care ne-o relateaza Herodot cu mentiunea clara ca e vorba de o legenda, inainte de a ajunge la Thermopiles, spartanii au consultat Oracolul din Delfi (este in drum). La Delfi li s-a spus:
"O, voi mareti barbati veniti din vaile Spartei (Lakedemoniei)
Ori gloriosul vostru oras va fi jefuit de copiii Persiei,
Ori, in schimb, va trebui ca Sparta (Lakedemonia)
Sa ramana indoliata prin pierderea regelui sau, urmas al marelui Hercule!"
Pe drum, spartanilor li s-au alaturat alti 5.000 de greci care se indreptau si ei spre Thermopiles.
Odata ajunsi aici, spartanii au gasit un zid deja ridicat de soldatii din orasul Fokida care ajunsesera inaintea lor.
Leonidas decide sa apere "poarta de mijloc", adica punctul cel mai ingust al trecerii. Locuitorii orasului Trohida il informeaza ca exista o trecatoare prin munti. Pentru a "asigura" trecatoarea si a evita sa fie incercuit,  Leonidas cere la 1000 de soldati din Fokida sa apere aceasta trecatoare.
Odata ajunsi si persii si vazand numarul impresionant al acestora, grecii convoaca imediat Consiliul de razboi pentru a decide ce e de facut: vor tine Thermopiles sau se vor retrage pana in Canalul Corintului unde au mai mult ajutor, pentru a tine acolo pozitiile si a impiedica navalirea persilor in Peloponez (deci si apropierea de Sparta). Leonidas este de acord cu Temistocle si decide ca trebuie rezistat la Thermopiles pentru a salva mai multe teritorii grecesti.
Xerxes a asteptat timp de patru zile inainte de a ataca, in speranta sa atace mai intai grecii. Desigur, acestia nu aveau vreo intentie sa isi paraseasca pozitiile si nici nu duceau lipsa de hrana sau apa, lipsa pe care o aveau, insa, persii.
Am ajuns in punctul cel mai sensibil, dat fiind ca trebuie sa ne referim la numarul soldatilor. Singura cifra fixa la toti istoricii (Herodot, Diodoros Sicilianul, Pavsanias, contemporani) este cea a luptatorilor spartani: 300.
In rest, relatarile sunt dupa cum urmeaza (aleg sa scriu exact cum a spus fiecare):
Herodot
-Spartani : 300                                                                                      Persi
-Micenieni, tebani, arkazi, corintieni etc                                         2.600.000
 din Peloponez toti : 3.100-4.000
-Alti greci: 2.100
-Total: 5.200 - 6.000 


Diodoros Sicilianul
-Spartani: 300                                                                                        Persi
-Micenieni, tebani, arkazi, corintieni etc                                          800.000 
din Peloponez toti : 4.000 - 4.100
-Alti greci: 3.400
-Total: 7.400 - 7.700


Pavsanias
Total greci: 11.200                 Persi: nu ne spune numarul, spune doar ca era extrem de mare


Am preferat sa dau numarul soldatilor asa cum acesta este mentionat din surse. Daca nu altceva, este evidenta macar diferenta numerica dintre cele doua parti armate.
In continuare, Xerxes ataca in cea de-a 5 a zi de asteptare. Lupta efectiva a durat 3 zile. Formatia spartana de lupta era cea atat de cunoscuta si extrem de bine redata in film: umar la umar, scut la scut, ca o formatiune blindata. Atacurile persilor din prima zi au fost in numar de doua, cel de-al doilea, al "nemuritorilor" constituind o miscare tactica gresita din partea lui Xerxes, care afland ca spartanii sunt numai 300, s-a grabit sa arunce in lupta unitatea sa de elita care numara 10.000 de "nemuritori" condusi de Ydarni. Spartanii au folosit tactica retragerii: s-au retras in adancul stramtorii, persii i-au urmat, dupa care, in formatiune compacta spartanii au trecut la atac, ucigand rand pe rand pe primii persi. Acestia cadeau, spartanii treceau peste cadavrele lor si loveau ucigand pe urmatorii care cadeau si acestia s.a.m.d.
Ziua a doua a luptei este marcata de alte pierderi importante din randurile persilor si de una dintre cele mai cunoscute tradari din istorie: tradarea lui Efialtis. Acesta va trada persilor existenta trecatorii prin munti, in schimbul banilor (ca mai mereu). Promite ca a doua zi sa ii calauzeasca pe persi pentru a-i ajuta sa incercuiasca armata greaca.
In zorii celei de-a 3 a zi, persii intra prin trecatoare si ucid pe cei 1000 de greci pusi de Leonidas spre a pazi trecerea, continuandu-si incercuirea.
Leonidas afla ce se petrece si convoaca imediat Consiliul de razboi. Mai toti reprezentantii grecilor decid ca este mai bine sa se retraga. Leonidas decide ca va ramane cu spartanii sai.
Ceilalti greci incep sa plece cu sau fara ordin de retragere Herodot mentioneaza in mod specific ca nu este sigur ce anume s-a petrecut si cum s-au retras. Tot Herodot ne spune ca 700 de soldati din Thespia, 400 din Teba si toti sclavii spartani au decis ca vor ramane alaturi de cei 300.
Aceasta decizie a lui Leonidas de a ramane, a constituit un prilej de lungi discutii. Unii sustin ca nu a avut vreme sa se retraga si de aceea nu s-a retras, altii spun ca au respectat legea spartana: "un spartan nu se retrage".
Din tot ceea ce stiu eu despre spartani, daca s-ar fi retras, ar fi insemnat ca se dezonoreaza in veci. La spartani, nu numai individul era dezonorat si decazut din drepturi dar toata familia acestuia (sotie, copii). Nu vad cum ar fi putut concepe un soldat spartan -ba mai mult!- un rege spartan, sa se retraga. Mi se pare inimaginabil sa faca ei asa ceva. Ganditi-va numai ca Aristodimos, spartanul caruia regele sau, Leonidas, i-a cerut personal sa plece si sa mearga in Sparta pentru a vesti ce s-a petrecut acolo, a fost dezonorat! Nu a avut importanta ca a ascultat de ordinul regelui sau pe care nu avea cum sa-l ignore, legea spartana era DEASUPRA oricarui ordin si prevedea ca nici un spartan, niciodata, nu se retrage! Cum ar fi putut, asadar, sa se retraga regele Spartei in aceste conditii?
Desigur, grecii ramasi au fost incercuiti, Leonidas fiind ucis de sageti. Ceilalti greci ramasi in viata au format un scut in jurul trupului lui Leonidas, nepermitand sa ii fie luat cadavrul. Xerxes voia neaparat sa puna mana pe el pentru a-i taia capul si a-l rastigni (fapt uimitor, dat fiind ca persii cinsteau marii luptatori indiferent daca le erau dusmani sau prieteni). La Leonidas insa, chiar si Xerxes si-a pierdut cumpatul. Cu toate acestea, trupul regelui spartan a fost scos din lupta si dupa 40 de ani, osemintele sale au fost redate Spartei spre cinstirea cuvenita.
Grecii au murit pana la unul.
Despre tradatorul Efialtis as vrea sa sa spun ca de atunci, numele sau a devenit substantiv comun si inseamna "cosmar" in limba greaca (inclusiv neogreaca). El a fost declarat dusmanul tuturor grecilor si a fost urmarit pana cand, in final, a fost ucis pentru tradarea sa. Suma de bani acordata celui ce il gasea si il ucidea era exact suma de bani pe care el insusi a luat-o de la persi pentru tradare.
In incheiere, voi mentiona doar ca desi persii au reusit sa treaca de Thermopiles, au fost, mai tarziu, nimiciti in lupta de la Plateon (august 479 i.Hr). In aceeasi zi (se pare), la Mykalis, intr-o lupta navala, flota ateniana de trireme a distrus complet flota persana.
De acum, persii aveau sa inteleaga cu adevarat ce inseamna sa iti declare razboi spartanii. Vor fi atacati fara oprire de acestia si vor ajunge sa ceara ajutorul altor orase grecesti ca sa-i faca sa se mai domoleasca. Si dupa ce s-au domolit spartanii, a aparut Alexandru cel Mare care i-a cucerit de tot.

Adolescenti spartani pe campul de instructie 

Ce se mai spunea prin Sparta

Sparta antica este arhicunoascuta. Ceea ce nu se cunoaste despre ea este faptul ca insisi spartanii nu isi spuneau "spartani" dar "lakedemonii" (Λακεδαιμόνιοι). Sparta era doar un oras, dar regiunea pe care acestia o detineau se numea Lakedemonia. Acesta este si motivul pentru care pe scuturile (mores) spartane aparea deseori litera Λ (lamda), de la Λακεδαιμόνιοι.

Asa cum spune si numele, stilul laconic provine de la ei, e stilul spartan de exprimare. De mici erau invatati sa vorbeasca putin, la obiect, acid.

In continuare mi-am propus sa traduc cateva citate despre spartani (care, de cele mai multe ori, in textele antice figureaza cu denumirea de lakedemonii, asa cum am mai spus dar eu ii voi "adapta" si ii voi numi "spartani").

Mores (scuturi) spartane 

1. «Ω ΞΕΙΝ, ΑΓΓΕΛΕΙΝ ΛΑΚΕΔΑΙΜΌΝΙΟΙΣ ΌΤΙ ΤΗΔΕ ΚΕΙΜΕΘΑ ΤΟΙΣ ΚΕΙΝΩΝ ΡΗΜΑΣΙ ΠΕΙΘΟΜΕΝΟΙ» (Straine, vesteste lakedemoniilor [spartanilor] ca noi suntem aici ingropati, ascultand de legile si ordinele lor) - Inscriptia de pe monumentul de la Thermopiles (Portile Fierbini).

O imagine de ansamblu a spatiului unde s-a desfasurat lupta de la Thermopiles  (Portile fierbinti)

2. <<...cam toate gandeau si vorbeau asa cum se spune despre Gorgo, sotia lui Leonida: atunci cand o alta femeie a intrebat-o "De ce numai voi, spartanele, supuneti barbatii?", aceasta i-a raspuns: "Pentru ca numai noi nastem barbati">> (Ploutarh, Lykourgos, 30)

3. <<Atunci cand un spartan a fost intrebat ce stie sa faca mai bine, a raspuns: "Sa fiu liber".>> (Ploutarh, Povestiri laconice)

4. <<Cineva admira un tablou in care apareau spartani macelariti de atenieni si a spus: "Viteji mai sunt atenienii!". Spartanul a raspuns: "Da, in tablou".>> (Ploutarh, Povestiri laconice)

5. <<Atunci cand Filip II al Macedoniei a ajuns la granita Spartei, a intrebat un spartan: "Sa intru ca prieten sau ca dusman?" Spartanul a raspuns:"Tot aia.">>(Ploutarhos, Povestiri laconice)

6.<<Enervat de atitudinea spartanilor, Alexandru cel Mare s-a infuriat si a trimis un ravas amenintator:"Daca voi cuceri Sparta, v-o distrug." Raspunsul spartanilor a fost: "Daca">> (Ploutarh, Povestiri laconice). - (Precizez ca Alexandru cel Mare nu a facut-o niciodata, din multe si variate motive)

7. <<Un spartan fusese capturat si era pus la vanzare, ca sclav. Cel ce il prinsese si il oferea spre vanzare, tipa:"Am un sclav spartan!". Infuriat, spartanul a inceput sa urle:"Blestematule, zi ca sunt prizonier!">> (Ploutarh, Povestiri laconice)

8. <<Un copil spartan luat prizonier, era pus la vanzare. Un potential cumparator il intreaba:"Daca te cumpar, vei fi folositor?" Copilul spartan raspunde: "Sunt si daca nu ma cumperi!">> (Ploutarh, Povestiri laconice)

9. <<Un batran merge in Olympia pentru a urmari Jocurile Olimpice. Stadionul este plin si nu gaseste unde sa stea jos. Asadar se hotaraste sa mearga in sectorul destinat copiilor, in speranta ca vreunul ii va face si lui loc. Trece de copiii atenieni...nimic. Trece de toti ceilalti copii...nimic. Ajunge la copiii spartani care se ridica toti, ca unul, asa cum erau obisnuiti, pentru a oferi locul batranului.

Batranul remarca:"Numai in Sparta mai merita cineva sa imbatraneasca. Ce lucru ciudat, toti grecii stiu ce se cuvine a face dar numai spartanii o si fac!">> (Ploutarh, Povestiri laconice)

Amintesc o celebra fraza. Atunci cand persii le-au propus pentru ultima data spartanilor, la Thermopiles, sa renunte la lupta pentru a fi crutati, folosind fraza: "Predati armele!", spartanii au raspuns: "Veniti sa le luati! (Μολων λαβε - Molon lave)" .

In incheiere, Thermopiles, azi...

Un nou spartan (e spartan pe bune)

siiiiiiiiiiiiiiiiiiii...

!!!

Asta inseamna sa fii spartana

Foarte multe femei se viseaza in diverse posturi, roluri si situatii. Mult tam tam se face in jurul ideii de femeie independenta (este cea mai la moda discutie printre reprezentantele sexului frumos) si am observat ca mai toate femeile se prezinta pe ele insele a fi tari si dure.
Este tocmai motivul pentru care am decis ca e timpul ca pe baza unor date verificate, verificabile si istorice, sa observam putin absolutul femeii puternice si independente: FEMEIA SPARTANA.
Inainte de a incepe, specific ca am introdus pe alocuri unele comparatii cu femeile ateniene. Am considerat ca punand in relief diferentele, imaginea va deveni mai clara.
In continuare pornesc tocmai cu aceasta, si anume cu remarca: "Dom'le, spartanele traiau cu totul alftel fata de ateniene! Alta viata!"
Data fiind vesnica problema a spartanilor, oliganthropia (prea putini oameni), Sparta era direct interesata de dobandirea copiilor. Mai multi copii insemna mai multi spartani, adica o Sparta puternica.
Este consacrat deja obiceiul acestora de a verifica nou nascutii pentru a constata daca sunt deplin sanatosi. Acest proces de verificare era aplicat si in cazul fetitelor. Spre deosebire de atenieni, unde copilul era verificat in mod particular si subiectiv doar de tata, la spartani, aceasta atributie revenea statului. Sfatul Batranilor (Gherusia) reprezenta comisia de evaluare a copiilor. In cazul in care copilul, indiferent de sex, nu era sanatos din orice punct de vedere, era lasat in asa numitii Apothetes pentru a muri. Sparta nu avea nevoie decat de copii capabili sa devina luptatori.
In aceste conditii, nou nascutele erau redate familiei unde ramaneau pana ajungeau la stadiul de fetite. In continuare, ca si in cazul baietilor,  grija lor revenea statului. Oricum, statul spartan considera ca toti copiii ii apartin lui, si nu parintilor acestora. Asadar inca de la varsta frageda, fetitele sunt crescute, educate si instruite de Sparta mama. Instruirea acestora nu se deosebea cu nimic fata de cea a baietilor. Cresteau in grupuri (denumite "haite") in scopul de a se adapta si invata cu viata dura, exact ca baietii. Cot la cot cu acestia luau parte la aceleasi intreceri sportive si erau supuse fara exceptie tuturor intemperiilor vremii, cu haine usoare, pentru a se cali si a invata cum sa supravietuiasca. Participau la ceremoniile religioase de initiere, cea mai renumita fiind Yakinthia, unde veneau si baietii.
Varsta potrivita pentru casatorie era considerata a fi in jur de 20 de ani. Stabilirea acestei varste minime arata ca spartanii, desi considerati ca fiind mai putin civilizati, aveau inteligenta si omenia sa lase fetele sa se dezvolte complet din punct de vedere biologic inainte de a se casatori. Spre deosebire de spartane, atenienele erau obligate sa se marite inca din adolescenta, de la varste foarte mici.
Odata ajunsa la varsta maritisului, tatal isi asuma responsabilitatea de a-i cauta sot. Aceasta se petrecea mai ales in randul aristocratilor.
In mod frecvent se aplica metoda "furarii miresei", a rapirii acesteia ca-n povesti. Fata ajungea in casa barbatului si aici, era preluata spre ingrijire de o femeie de-a casei sau de catre o asa zisa "nasa". Obiceiul impunea sa i se taie fetei parul si sa fie imbracata in haine barbatesti. In cursul noptii, barbatul o vizita pentru a face dragoste. Si probabil ca este vorba de dragoste din moment ce la spartani, modalitatea casatoriei nu era impusa, ceea ce era impus insa era faptul de a fi amandoi de acord. Singurii care aveau de spus ceva asupra casatoriei erau insisi mirele si mireasa. Casatoriile facute prin rapire ramaneau ani de zile ascunse, tainice. Sotii faceau dragoste doar in intuneric si rareori sau deloc se vedeau la lumina zilei. Totul era in asa maniera facut astfel incat sa se intretina pasiunea, atractia si, de asemenea, sa se evite pe cat posibil o atasare emotionala puternica. Un astfel de atasament ar fi daunat unor oameni nascuti si educati pentru a lupta. Aceste casatorii erau considerate "de testare". Si daca in urma lor nu rezultau urmasi, ele erau desfacute.
Astfel de casatorii erau tinute secrete insa din alt motiv. Barbatii spartani nu aveau dreptul sa traiasca impreuna cu sotia lor pana la implinirea varstei de 30 de ani. Varsta era stabilita prin lege iar legea spartana nu putea fi incalca. Puteau asadar sa se casatoreasca, dar era interzis sa traiasca impreuna.
Este demn de consemnat (si uimitor, si amuzant...) dar femeile spartane nu se ocupau de treburi casnice, de gospodarie.
Mai mult decat atat, ca si in cazul barbatilor, spartanelor le era interzis prin lege sa munceasca. Pentru munca aveau mai multi sclavi decat aveau nevoie. Toate aceste atributii le reveneau lor.
De altfel, nici o femeie spartana nu fusese educata de stat pentru a deveni o buna gospodina. Indiferent de sex, ei erau invatati doar sa lupte.
Aici subliniez diferenta dintre spartane si ateniene. In timp ce prin mana atenienei treceau toate treburile gospodariei, spartanele habar nu aveau ce inseamna asta.
De altfel, insasi statul avea ca primordiala grija sa intretina relatii sanatoase in societate intre femeile si barbatii liberi (oricum, doar acestia erau numiti spartani). Viata privata si viata de familie veneau pe locul doi. Sparta era o mare familie in care fiecare individ si familie de cativa indivizi se inscriau in grupul social general, primind aceleasi drepturi, aceeasi educatie, avand aceleasi obligatii si fiind priviti in acelasi fel.
Data fiind aceasta egalitate absoluta aproape, intre indivizi si intre sexe, fetele se puteau expune goale sau sumar imbracate, privirii baietilor sau a barbatilor. Infatisarea lor reprezenta oricum singurul criteriu pe baza caruia puteau fi alese de neveste. Averea personala nu juca un rol prea important in constiinta generala (existau insa si exceptii, mai ales la cei mai aristocrati).
Spartanele aveau un comportament si o atitudine destul de "barbateasca" in societate. Ele insele, constiente fiind de statutul lor social se purtau ca atare si oricum, erau sustinute pe deplin de statul insusi.
In timp ce in alte orase-state, un barbat se putea bucura de mai multe femei, in Sparta era tocmai invers. Aici, unul, doi, trei, patru sau cinci barbati puteau avea o singura femeie. De obicei erau frati. (Vreau sa ma aplec putin asupra acestui punct si sa marturisesc ca oricat am citit, in nici un text nu am vazut scris ca "o femeie putea avea mai multi barbati", peste tot se mentioneaza ca "mai multi barbati puteau imparti aceeasi femeie". Stiu ca are un rasunet feminist dar mi-a facut o impresie deosebita grija cu care se rasucesc textele doar pentru a apare scris "barbatii avea....puteau..." dar nu si femeile). Respectivul fenomen se numeste poliandrie (mai multi barbati) -dar nu si soti!- .
Un caz in care un astfel de fenomen putea apare este acela in care sotia era tanara iar sotul era batran si impotent dar isi dorea copii. Sotia putea ramane insarcinata cu un barbat mai tanar si viril.
De asemenea, orice barbat spartan, din motive proprii, nu dorea sa se casatoreasca dar dorea sa aiba urmasi, putea cere unei femei casatorite sa intretina relatii cu el pentru a ramane insarcinata si a dobandi copii. Daca atat sotia cat si sotul acesteia erau de acord, faptul se putea petrece fara vreun impediment. Si, de obicei, erau de acord. Singurul gen de barbat spartan care nu avea vreme de insurat era acel barbat ocupat tot timpul cu lupta: eroul. A primi o astfel de cerere din partea unui erou era o onoare suprema.
Dincolo de dimensiunea etica in care mintea noastra moderna poate pune problema, e usor de constatat ca scopul era dobandirea copiilor, dobandirea de noi spartani, consolidarea Spartei, deci si a puterii ei. O majorare a numarului cetatenilor spartani venea sa echilibreze sau, macar, sa faca fata celeilalte probleme pe care o aveau : numarul mult prea mare de sclavi (ilotzi).
Desi femeile spartane nu jucau vreun rol in politica, ele se bucurau de o libertate de miscare, de decizie si de rol de care nici o alta femeie din alt stat sau tara nu se mai bucura. Era dincolo chiar si de puterea de visare a vreunei alte femei.
Spartanele puteau sa mosteneasca averi de la parinti chiar daca nu erau casatorite. De asemenea, puteau alege sa nu se casatoreasca (si chiar necasatorite, aveau dreptul sa nasca copii unor barbati). Asadar puterea sociala a femeii spartane era consolidata si de independenta sa economica.
Desigur ca toate acestea, toata aceasta independenta si putere de decizie a femeilor Spartei avea o importanta vitala. In absenta barbatilor plecati la lupte, femeile aparau si reprezentau Sparta.