 |
| Emblema regala a Spartei |
La asa nume, asa lupta!
Marea majoritate a oamenilor cunoaste cate ceva despre Thermopiles (inseamna Portile Fierbinti si numele provine de la niste bai de ape termale din apropiere). Ciudatenia acestei lupte este faptul ca desi grecii au fost invinsi, victoria persilor a fost una care, in vremurile acelea se numea "victorie arsa". Cu alte cuvinte, reusita invingatorilor, in cazul nostru a persilor, le produsese atatea pagube ca mai bine ar fi fost sa nu fi luptat deloc. Thermopiles este unul dintre momentele istorice paradoxale in care invinsii au mult mai multe de castigat decat invingatorii.
Nu stiu daca va este cunoscut dar citind cineva textele elene vechi, ma refer la cele antice si ma refer la mai multi istorici (Herodot, Thoukydidis, Pavsanias Sicilianul, Pindar, Diodoros, Plutarh, Ktisia, chiar Eschil etc.) observa marea rivalitate si chiar lupta continua dintre statele-orase grecesti. Aveau un talent si o placere de a se "manca" intre ei. Efectiv, in limbaj ridicol de simplu: intotdeauna voia unul sa fie mai cu motz decat ceilalti. La o simpla citire de ansamblu insa, a acestor texte, in afara acestei permanente rivalitati si dispozitii de raca, se mai observa ceva: constiinta tuturor grecilor ca desi apartin unor state-orase diferite, erau TOTI greci. Desigur, asta nu inseamna ca daca era amenintata Atena, ar fi sarit spartanii imediat in ajutorul atenienilor pentru ca si acestia erau greci. Nicidecum, spartanii ar fi stat ranjind sa vada cum se descurca atenienii pe care oricum ii considerau corupti si infatuati si despre care, daca ar fi luat-o pe coaja, ar fi zis ca "acum au mai invatat si ei sa se lupte". Cu toate acestea, atunci cand o forta militara ameninta masiv spatiul elen, grecii se uneau de fiecare data pentru a-l apara, erau in stare sa se puna de acord si sa conlucreze. Cazurile acestea erau considerate de forta majora, divergentele dintre ei, grecii, incetau brusc si isi aduceau aminte cu totii ca aici este Ellada, ei sunt eleni si invadatorii nu au ce cauta pe marea si pamantul LOR, al tuturor grecilor.Herodot, care ii acuza pe spartani ca au facut sclavi alti greci (e vorba de ahei), mentiona totusi despre Leonidas ca atunci cand Xerxes i-a strigat ca daca se preda il va face regele tuturor grecilor, acesta a raspuns: "Daca ai fi stiut ce inseamna onoarea in viata unui om, nu ti-ai mai fi dorit sa pui mana pe bunurile altora - dar pentru mine, sa mor pentru Grecia este ceva mult mai bun decat sa fiu stapanul absolut al compatriotilor mei." Se vede treaba ca Herodot a fost profund impresionat de atitudinea spartanilor si aceasta este una dintre rarele sale mentiuni in care spartanii pun Grecia deasupra a orice.
Filmul "300" (de spartani) cred ca a ajutat foarte mult la reimprospatarea in mintea noilor generatii a unui eveniment istoric enorm. In ciuda efectelor speciale (absolut superbe, dupa parerea mea) care il fac suprarealist, filmul contine foarte multe amanunte istorice exacte si multe elemente din film sunt regasite in surse istorice.
Si pentru ca, dincolo de toate acestea, am ramas oripilata cand un roman de-al meu mi-a zis " Dar ce? Lupta de la Termopile a fost adevarata?!!!" am decis ca azi voi scrie despre asta. Mai "adevarata" de atat, nu se poate! Si de data aceasta insa, o sa incerc sa ma tin aproape de adevarul istoric (indiferent cat de impresionant sau banal este) si sa enumar evenimente istorice valabile.
Asadar...
In anul 491 i.Hr., persanul Darius si-a trimis solii in orasele grecesti pentru a cere "pamant si apa". "Pamant si apa" suna foarte cunoscut romanilor din Scrisoarea III de Mihai Eminescu: "si-au venit si-n tara noastra de-au cerut pamant si apa" si in continuare il mentioneaza chiar pe Darius al lui Ispaspe... Aceasta cerere era una simbolica si cineva care "cerea pamant si apa" cerea, de fapt, supunere. Multe dintre orasele grecesti, dandu-si seama de puterea armatei persane, s-au supus.
Ajunsi in Atena insa, solii persani au fost interogati si apoi au fost ucisi.
In Sparta nici macar nu au fost lasati sa vorbeasca, au fost aruncati direct, fara alte discutii, intr-o fantana adanca.
In acest punct, merita sa remarcam cate ceva: atat atenienii, cat si spartanii, au avut o linie comuna de abordare e temei persane, asadar, problema persilor devenise destul de mare. Aceste doua mari puteri: Atena si Sparta obisnuiau sa se certe si sa se lupte intre ele tot timpul. In cazuri exceptionale insa, isi opreau disputele si se aliau. Una alaturi de cealalta reprezentau o forta de neinvins: Atena pe mare, Sparta pe uscat.
Un alt lucru uimitor aici si pe care eu nu mi-l pot imagina cu nici un chip, este cum de le-a dat prin cap persilor sa se duca IN Sparta sa ceara supunere. Inteleg ca veneau de departe si ca poate nu cunosteau realitatea locurilor dar dincolo de gluma (pentru ca nu e posibil sa nu fi stiut), adevarul este ca sa se duca cineva in insasi Sparta si sa ceara supunere era o greseala diplomatica colosala, reprezenta un singur lucru: sa infurii spartanii, sa ii jignesti in cel mai teribil mod posibil. Ceea ce spun nu este o interpretare personala. Acest lucru reiese din surse istorice si NIMENI nu a indraznit sa faca asa ceva, nici macar Alexandru cel Mare (desi il cam batea gandul, a renuntat in final).
Oricum, gestul spartanilor insemna ca declarau razboi persilor. A se consemna aici ca spartanii nu au uitat niciodata ce au facut persii. Dincolo de "momentul" Thermopiles, au continuat acest razboi timp de sute de ani, pana cand au ajuns ei sa controleze teritorii apartinand persilor.
Atacul persilor asupra Greciei s-a facut in doua valuri: unul sub conducerea lui Darius si unul sub conducerea lui Xerxes.
Primul val de atacuri a vizat Cicladele. In continuare, persii s-au indreptat spre Erethria (oras situat foarte aproape de Atena), pe care l-au cucerit, dupa care s-au indreptat spre Maratona (ganditi-va ca acum, Maratona e alipit Atenei, deci extrem de aproape). In acest punct a avut loc o alta mare batalie, lupta de la Maratona, in care armata ateniana a zdrobit armata persana si Darius a fost nevoit sa se retraga in Asia.
Odata reintors in patria sa, prima lui grija a fost sa-si refaca armata pentru a reincerca sa supuna Grecia continentala. Revolta egiptenilor insa, din anul 486 i.Hr. i-a amanat acestuia planurile de cucerire pe termen nedeterminat.
Xerxes este cel care a privit aceasta campanie de cucerire cu alti ochi si a dat o cu totul alta amploare pregatirilor. Vorbim deci de cel de-al doilea val de atacuri asupra Greciei. In anul 480 i.Hr, persii deja se indreptau spre Europa, a doua oara. In acelasi timp, atenienii se pregateau si ei de razboi, prevazand iminenta invaziei persane. Temistocle voia sa aiba la dispozitie o flota puternica de trireme pentru a-si asigura superioritatea navala. Luptele de hartuire deja incepute, nu au reusit insa sa asigure intarirea pozitiilor atenienilor si devenise deja evident faptul ca era nevoie ca grecii, toti grecii "sa se adune".
In 481 i.Hr, Xerxes repeta ceea ce facuse si Darius, adica trimite solii in diverse orase grecesti pentru a le cere sa se supuna. De data aceasta insa, evita sa trimita soli in Atena si in Sparta. De altfel, in acelasi an, adica in 481 i. Hr., grecii "se adunau". In Corint se intalneau deja reprezentantii tuturor oraselor-state grecesti care formau "Coalitia elena". Aceasta Coalitie era imputernicita sa ceara din partea tuturor oraselor-state grecesti sprijin in scop defensiv.
Printre altele, cum ar fi fost strangerea efectivului militar mai sus amintit, grecii isi studiau strategia si tactica de lupta. A se consemna ca ideea blocajului de la Thermopiles ii apartine lui Temistocle. Aceasta miscare tactica viza asigurarea uscatului, cealalta cale, navala, urmand a fi blocata de flota ateniana pregatita si condusa de Temistocle. Ca plan secund, in cazul in care persii ar fi reusit sa treaca de Termopile si de flota ateniana, femeile si copiii Atenei ar fi evacuat orasul si ar fi trecut dincolo de Canalul Corintului care ar fi reprezentat o a doua linie de siguranta si care ar fi fost aparata de locuitorii din Peloponez pentru a-i opri macar acolo pe persi. (ca sa intelegeti, Canalul Corintului si implicit orasul Corint se afla la o distanta de Atena mai mica decat cea Bucuresti-Buftea).
Armata persana intra pe teritoriul grec si se pare ca se poticneste in Macedonia. Cu toate acestea, la sfarsitul lunii august, inceputul lunii septembrie, reuseste sa patrunda si mai adanc. Sosirea lor a coincis nu numai cu sarbatorirea Karnyei la spartani (cand era interzisa orice activitate militara) dar si cu sarbatorirea Jocurilor Olimpice, perioada in care, de asemenea, se incetau luptele de catre toti grecii. Pentru spartani, era o dubla impietate incalcarea perioadei de pace. Acesta este motivul pentru care spartanii au intarziat sa ajunga in lupta!!! Decizia de mobilizare si plecare la lupta au luat-o eforii, considerand ca gravitatea momentului impunea incalcarea datinilor!! Au fost alesi 300 de spartani din garda regala care aveau urmasi fii si al caror nume era astfel asigurat (continuarea numelui si moartea in lupta insemna nemurire). Cei 300 erau condusi de insusi regele Spartei, Leonidas si erau constienti ca merg pentru a muri.
Impreuna cu cei 300, au mai fost luati si alti soldati, dintre sclavi (in numar de 900). Cu toate acestea, pe langa 300 de spartani care de la 6 ani nu faceau decat sa se lupte, sclavii, desi superiori numeric, aproape ca nu contau ca forta de lupta, nu se puteau compara.
Conform unei legende pe care ne-o relateaza Herodot cu mentiunea clara ca e vorba de o legenda, inainte de a ajunge la Thermopiles, spartanii au consultat Oracolul din Delfi (este in drum). La Delfi li s-a spus:
"O, voi mareti barbati veniti din vaile Spartei (Lakedemoniei)
Ori gloriosul vostru oras va fi jefuit de copiii Persiei,
Ori, in schimb, va trebui ca Sparta (Lakedemonia)
Sa ramana indoliata prin pierderea regelui sau, urmas al marelui Hercule!"
Pe drum, spartanilor li s-au alaturat alti 5.000 de greci care se indreptau si ei spre Thermopiles.
Odata ajunsi aici, spartanii au gasit un zid deja ridicat de soldatii din orasul Fokida care ajunsesera inaintea lor.
Leonidas decide sa apere "poarta de mijloc", adica punctul cel mai ingust al trecerii. Locuitorii orasului Trohida il informeaza ca exista o trecatoare prin munti. Pentru a "asigura" trecatoarea si a evita sa fie incercuit, Leonidas cere la 1000 de soldati din Fokida sa apere aceasta trecatoare.
Odata ajunsi si persii si vazand numarul impresionant al acestora, grecii convoaca imediat Consiliul de razboi pentru a decide ce e de facut: vor tine Thermopiles sau se vor retrage pana in Canalul Corintului unde au mai mult ajutor, pentru a tine acolo pozitiile si a impiedica navalirea persilor in Peloponez (deci si apropierea de Sparta). Leonidas este de acord cu Temistocle si decide ca trebuie rezistat la Thermopiles pentru a salva mai multe teritorii grecesti.
Xerxes a asteptat timp de patru zile inainte de a ataca, in speranta sa atace mai intai grecii. Desigur, acestia nu aveau vreo intentie sa isi paraseasca pozitiile si nici nu duceau lipsa de hrana sau apa, lipsa pe care o aveau, insa, persii.
Am ajuns in punctul cel mai sensibil, dat fiind ca trebuie sa ne referim la numarul soldatilor. Singura cifra fixa la toti istoricii (Herodot, Diodoros Sicilianul, Pavsanias, contemporani) este cea a luptatorilor spartani: 300.
In rest, relatarile sunt dupa cum urmeaza (aleg sa scriu exact cum a spus fiecare):
Herodot
-Spartani : 300 Persi
-Micenieni, tebani, arkazi, corintieni etc 2.600.000
din Peloponez toti : 3.100-4.000
-Alti greci: 2.100
-Total: 5.200 - 6.000
Diodoros Sicilianul
-Spartani: 300 Persi
-Micenieni, tebani, arkazi, corintieni etc 800.000
din Peloponez toti : 4.000 - 4.100
-Alti greci: 3.400
-Total: 7.400 - 7.700
Pavsanias
Total greci: 11.200 Persi: nu ne spune numarul, spune doar ca era extrem de mare
Am preferat sa dau numarul soldatilor asa cum acesta este mentionat din surse. Daca nu altceva, este evidenta macar diferenta numerica dintre cele doua parti armate.
In continuare, Xerxes ataca in cea de-a 5 a zi de asteptare. Lupta efectiva a durat 3 zile. Formatia spartana de lupta era cea atat de cunoscuta si extrem de bine redata in film: umar la umar, scut la scut, ca o formatiune blindata. Atacurile persilor din prima zi au fost in numar de doua, cel de-al doilea, al "nemuritorilor" constituind o miscare tactica gresita din partea lui Xerxes, care afland ca spartanii sunt numai 300, s-a grabit sa arunce in lupta unitatea sa de elita care numara 10.000 de "nemuritori" condusi de Ydarni. Spartanii au folosit tactica retragerii: s-au retras in adancul stramtorii, persii i-au urmat, dupa care, in formatiune compacta spartanii au trecut la atac, ucigand rand pe rand pe primii persi. Acestia cadeau, spartanii treceau peste cadavrele lor si loveau ucigand pe urmatorii care cadeau si acestia s.a.m.d.
Ziua a doua a luptei este marcata de alte pierderi importante din randurile persilor si de una dintre cele mai cunoscute tradari din istorie: tradarea lui Efialtis. Acesta va trada persilor existenta trecatorii prin munti, in schimbul banilor (ca mai mereu). Promite ca a doua zi sa ii calauzeasca pe persi pentru a-i ajuta sa incercuiasca armata greaca.
In zorii celei de-a 3 a zi, persii intra prin trecatoare si ucid pe cei 1000 de greci pusi de Leonidas spre a pazi trecerea, continuandu-si incercuirea.
Leonidas afla ce se petrece si convoaca imediat Consiliul de razboi. Mai toti reprezentantii grecilor decid ca este mai bine sa se retraga. Leonidas decide ca va ramane cu spartanii sai.
Ceilalti greci incep sa plece cu sau fara ordin de retragere Herodot mentioneaza in mod specific ca nu este sigur ce anume s-a petrecut si cum s-au retras. Tot Herodot ne spune ca 700 de soldati din Thespia, 400 din Teba si toti sclavii spartani au decis ca vor ramane alaturi de cei 300.
Aceasta decizie a lui Leonidas de a ramane, a constituit un prilej de lungi discutii. Unii sustin ca nu a avut vreme sa se retraga si de aceea nu s-a retras, altii spun ca au respectat legea spartana: "un spartan nu se retrage".
Din tot ceea ce stiu eu despre spartani, daca s-ar fi retras, ar fi insemnat ca se dezonoreaza in veci. La spartani, nu numai individul era dezonorat si decazut din drepturi dar toata familia acestuia (sotie, copii). Nu vad cum ar fi putut concepe un soldat spartan -ba mai mult!- un rege spartan, sa se retraga. Mi se pare inimaginabil sa faca ei asa ceva. Ganditi-va numai ca Aristodimos, spartanul caruia regele sau, Leonidas, i-a cerut personal sa plece si sa mearga in Sparta pentru a vesti ce s-a petrecut acolo, a fost dezonorat! Nu a avut importanta ca a ascultat de ordinul regelui sau pe care nu avea cum sa-l ignore, legea spartana era DEASUPRA oricarui ordin si prevedea ca nici un spartan, niciodata, nu se retrage! Cum ar fi putut, asadar, sa se retraga regele Spartei in aceste conditii?
Desigur, grecii ramasi au fost incercuiti, Leonidas fiind ucis de sageti. Ceilalti greci ramasi in viata au format un scut in jurul trupului lui Leonidas, nepermitand sa ii fie luat cadavrul. Xerxes voia neaparat sa puna mana pe el pentru a-i taia capul si a-l rastigni (fapt uimitor, dat fiind ca persii cinsteau marii luptatori indiferent daca le erau dusmani sau prieteni). La Leonidas insa, chiar si Xerxes si-a pierdut cumpatul. Cu toate acestea, trupul regelui spartan a fost scos din lupta si dupa 40 de ani, osemintele sale au fost redate Spartei spre cinstirea cuvenita.
Grecii au murit pana la unul.
Despre tradatorul Efialtis as vrea sa sa spun ca de atunci, numele sau a devenit substantiv comun si inseamna "cosmar" in limba greaca (inclusiv neogreaca). El a fost declarat dusmanul tuturor grecilor si a fost urmarit pana cand, in final, a fost ucis pentru tradarea sa. Suma de bani acordata celui ce il gasea si il ucidea era exact suma de bani pe care el insusi a luat-o de la persi pentru tradare.
In incheiere, voi mentiona doar ca desi persii au reusit sa treaca de Thermopiles, au fost, mai tarziu, nimiciti in lupta de la Plateon (august 479 i.Hr). In aceeasi zi (se pare), la Mykalis, intr-o lupta navala, flota ateniana de trireme a distrus complet flota persana.
De acum, persii aveau sa inteleaga cu adevarat ce inseamna sa iti declare razboi spartanii. Vor fi atacati fara oprire de acestia si vor ajunge sa ceara ajutorul altor orase grecesti ca sa-i faca sa se mai domoleasca. Si dupa ce s-au domolit spartanii, a aparut Alexandru cel Mare care i-a cucerit de tot.
 |
| Adolescenti spartani pe campul de instructie |
