Troia

Troia - reprezentare aproximativa

Mai intai de toate, poate v-ar interesa sa stiti ca Troia, in limba greaca (din care-i provine si numele asa cum il cunoastem), desi se scrie Troia, se pronunta Tria ("oi" se citeste "i"). Confuzia in pronuntarea numelui acestui oras s-a produs din motive usor de inteles.
Troia se mai numea si Ilion ( soare, care in romana este redat drept helios si care in greaca, de fapt, se pronunta ilios sau ilion, acel h fiind, inca o data, o interpretare complet gresita a literei ita..care este η si nicidecum h, h nu exista in limba greaca, ca semn, sunetul acesta fiind redat prin χ -hi-).
Daca e sa incep cu "facerea Troiei", trebuie sa apelez la mitologie. Asadar, despre Troia, conform mitologiei, stim ca si-a luat numele de la regele Tros care, dupa obiceiul timpurilor, si-a dat propriul nume intregului sau popor, i-a numit troes (troieni) si si-a numit tara Troada (Troia), din tinutul Frigiei, in Asia mica. (obiceiul acesta mi-a parut a-l regasi la moldoveni, unde cu o nuanta matriarhala, in cazul numelor de familie avem Aioanei, Avasilicai, Amitroaiei, Adumitrii etc). Este ca si cum eu as deveni regina de clan si mi-as numi clanul iridii si tara, Irida. Aplicati fiecare la numele propriu si din joaca asta va veti amuza si va veti familiariza cu obiceiul de atunci.
Regele Ilos, la randul sau, a creat orasul Soarelui (Ilios sau Ilion) si i-a dat numele de Ilion.
Tot din mitologie, aflam ca Hercule, cu o generatie inante de razboiul Troiei, a repurtat si el niste victorii in niste lupte impotriva regelui Troiei de atunci, Laomedon. De altfel, Hercule l-a ucis atat pe rege, cat si pe fii acestuia cu exceptia unuia singur, Priam: viitorul rege al Troiei care se afla la domnie in timpul razboiului troian.
Cea mai mare intrebare pe care lumea si-o pune este DE CE? De ce au atacat grecii, de ce erau asa inversunati aheii pe Troia? Este sigur ca nu au atact din cauza rapirii frumoasei Elena. Aceasta, cel mult, a constituit un pretext.
Cel mai logic raspuns, dupa parerea mea, ar fi acela ca troienii, puternici fiind ii atacau in mod regulat pe greci. Spun pe greci in general si nu pe ahei doar, pentru ca toate textele grecesti m-au invatat ca grecii aveau de foarte timpuriu constiinta ca sunt un popor, o natie. Daca toate neamurile acestea (ahei, dorici, ioni, eoli, toti grecii adica) s-au simtit amenintati ca natie, atunci este foarte posibil sa se fi unit in lupta impotriva dusmanului comun: troienii. Acelasi lucru l-au facut si in alte cazuri, un alt exemplu celebru fiind cazul luptelor cu persii (Termopile, Maraton etc). Asadar, da, din punctul meu de vedere, daca Troia ii ameninta, unirea tuturor grecilor pentru distrugerea Troiei mi se pare un fapt firec in ceea ce ii priveste.
De asemenea, un alt element care pe mine ma face sa conchid ca da, era posibil sa fi dorit nu numai invingerea Troiei dar si distrugerea sa totala, il constituie faptul ca troienii nu apartineau neamurilor grecesti. Erau frigieni (la modul general spus) adica barbari. Intre ei, grecii nu s-ar fi distrus niciodata (Herodot i-a "bubuit" pe spartani -care erau de origine dorica-  tot timpul, pentru ca au facut din ahei sclavii lor).
Cert este ca dupa caderea Troiei, nu numai troienii au disparut, dar si civilizatia miceniana (reprezentata de ahei). Pentru ca vedeti dvs, tocmai aici este un mic "click" istoric pe care cei mai multi il trec cu vederea. Cand vorbim de Elena din Sparta si spunem Sparta, da, ne referim la acel loc ca asezare geografica dar pe vremea cand aceasta apartinea aheilor si nu doricilor. Sparta si spartanii atat de cunoscuti au venit mai tarziu, statul-oras militar Sparta a devenit ceea ce a devenit DUPA cucerirea de catre dorici. Asadar, Sparta aheilor a fost cucerita de dorici. Cand vorbim deci, de spartani, trebuie sa fim atenti: cei duri, celebri luptatori sunt dorici, cei ce o aveau pe Elena drept regina, erau ahei, anteriori doricilor. Daca vrem sa facem lumina prin incalcitura istorica de atunci, lucrurile astea trebuie sa fie foarte clare si bine delimitate.

Vas de ceramica pictat cu scene inspirate din razboiul Troiei

Cucerirea Troiei este descrisa in Iliada lui Homer. Iliada (ili ada) inseamna Epopeea Soarelui (Ilion, asa cum se mai numea Troia).
Este cea mai importanta sursa care ne vorbeste despre acest razboi si despre Troia.
As vrea ca aici, sa ma aplec asupra unor puncte, in diverse lumini.
In primul rand, as vrea sa afirm ceva ce e de la sine inteles: vorbim de o epopee, nu vorbim de consemnari istorice care pretind cu gravitate ca ar prezenta totul real! Desigur, se pretinde ca ceea ce se povesteste este real, a fost real dar nu cu rigurozitate stiintifica. De altfel, sunt absolut mirata la reactia scepticilor care spun ca povestea Troiei este doar o poveste si ca nimic din cele relatate nu e adevarat. Argumentul lor forte este ca nu exista consemnari istorice. Ma intreb chiar se asteapta cineva la modul serios la consemnari istorice riguroase ale unui eveniment care e datat a se fi produs cam pe la 1300 - 1191 i. H (Eratostenis - 1184 i.H, Herodot - 1250 i.H, Douris - 1334 i.H), adica putin dupa iesirea din epoca bronzului ? Nu stiu cum de au pretentia sa gaseasca inscrieri mai detaliate, in scrierea liniara B de pe vremea aceea, in care sa li se lumineze misterul Troiei. Cam ce s-a salvat de atunci, s-a salvat prin ... mituri si inscrieri sarace in informatii: un nume, alt nume, o calitate familiala intre nume.
Mi se pare exceptional ca, de exemplu, Micene a fost descoperita si exista, s-au descoperit mormintele lui Agamemnon si al Clitemnestrei. Inca un oras, si inca doua nume amintite in Iliada, confirmate arheologic ca au existat. De cine? De acelasi om care a crezut ca si Troia exista si care a descoperit-o si pe aceea. Este vorba despre superbul visator Heinrich Schliemann, omul care a preferat sa fie luat drept nebun dar si-a implinit mitul personal prin confirmarea altuia. Nebun a fost considerat pana sa descopere Troia, desigur. Este bine cunoscut ca Schliemann a descoperit Troia...insa este mai putin cunoscut ca Schliemann a descoperit si Micene (in Peloponez)!

Spatiul arheologic de la Hissarlik (Turcia) unde a fost descoperita Troia (asa cum cei mai multi arheologi accepta)

Ceea ce a descoperit acesta la Hissarlik in actuala Turcia si, in mare procent se considera a fi Troia, este un oras pe 10 nivele, adica sunt 10 orase, unul peste altul, un fenomen intalnit la toate marele orase ce provin din Antichitate. Intr-o regiune ca Asia Mica, este putin probabil sa fi existat doua orase de o asemenea anvergura, unul langa altul. Unul ar fi fost distrus de catre celalalt. De cand e lumea, oamenii asa procedeaza. Nivelele din spatiul Troiei sunt datate (stiintific) ca incepand din epoca bronzului si pana in epoca Imperiului Roman.
Un alt oras denumit Ilium a fost infiintat de imparatul Augustus acolo unde acesta a apreciat ca a existat vechea Troia. Orasul s-a dezvoltat dar odata cu aparitia orasului Constantinopole si-a pierdut importanta si a fost umbrit de acesta.
Referiri la Troia mai face si Strabon in Geografia. Mentiunile lui Strabon insa, nu confirma localizarea facuta de Schliemann, ocazie cu care J. Wilkins se agatza de inadvertenta si propune el o noua localizare a Troiei! Unde? Unde altundeva? In Anglia!!!
De asemenea, mai exista o teorie in care se sustine ca atat grecii, cat si Troia...se aflau in Finlanda! Da, da...chiar pe acolo unde se afla Finlanda acum. Grecii ar fi coborat ulterior la Mediterana....pe motiv ca nu le pria clima!
Cum ramanea faza cu Sparta aheilor, ce se facea cu civilizatia miceniana, de ce e mormantul lui Agamemnon in Peloponez, par amanunte neglijabile.
Cred ca mult mai aproape de adevar este Alexandru cel Mare care, conform credintei sale ca e urmas al lui Ahile (si Hercule), in anul 334 i. H a vizitat regiunea si a oferit jertfe in cinstea eroilor Ahile si Patrocle. El nu credea ca distrugerea Troiei este doar un mit. Si va rog sa nu uitam ca la vremea aceea jertfa si onorarea eroilor nu puteau reprezenta un show, aveau o covarsitoare gravitate, cu atat mai mult pentru Alexandru cel Mare care era un mare mistic.
Pentru ca, bineinteles, nu se poate astepta cineva sa si descriu cum a fost cucerita Troia, as vrea sa ma indrept spre incheiere si sa subliniez ceva.
Dupa cum bine stim, Homer e cel despre care noi spunem ca a scris Iliada (si Odissea de altfel). Ei bine, dincolo de om cu talent literar si om de cultura, Homer este persoana care ascultand aceaste mituri care datau de atata timp, din gura menestrelilor, a rapsozilor vremurilor, le-a adunat si le-a consemnat cu superbul sau talent. Asa au supravietuit Iliada si Odissea inainte sa le scrie Homer: pe cale orala, fiecare artist in felul sau, dupa maestria sa, in modul sau subiectiv, din oras in oras, din generatie in generatie. Fie ne place noua, fie nu, aceasta era modalitatea timpurilor acelea si, daca e sa ne gandim bine, ea era foarte apreciata chiar si in Evul Mediu, atat de mult mai tarziu. Pe vremea epocii bronzului si a epocii fierului, oamenii asa isi pastrau traditiile si istoria: pe cale orala. Asadar, mi se pare nedrept, de prost gust si nonsens luarea in deradere a valorii stiintifice a acestor scrieri, dat fiind ca oricum, doar asta avem drept marturie. Mai bine cautam cu realism si rabdare dupa adevaruri prin ele, decat sa consideram cu aroganta si graba, adevarurile din ele drept minciuni.
La fel de prost gust si de lipsite de sens mi se par si teoriile cu grecii si troienii care cand erau in Anglia, cand erau in Finlanda...cand se duceau in nord, cand se duceau in sud pentru ca nu le pria clima ...Este de-a dreptul caraghios.
Poate ca ar fi bine sa fim multumiti si sa speram ca nici pe vremea rapsozilor ce au mentinut vie istoria Troiei, a maretiei si a caderii ei, nu existau unii care sa abereze in asa hal ca altii in ziua de azi. Ne-ar fi indus atat de mult in eroare, incat epopeea nu ar mai fi fost decat o fantezie lipsita de suport istoric si real. Este vorba despre povestea noastra, despre drumul de formare a psihologiei noastre colective, e vorba de noi, oamenii, de cum am evoluat sau involuat in ceea ce acum suntem. Pentru a afla toate acestea merita studiata fiecare virgulita, fiecare mentiune, fiecare nume, fiecare simbol!

Troia (homerica) IV

O frumoasa belea, numita Elena

Elena, asa zisa din Troia desi era din Sparta, cu siguranta era frumoasa si neaparat sexy! Atatia barbati adunati laolalta, comportandu-se ca niste bezmetici, batandu-se, amenintandu-se si scotandu-si ochii la fiecare clipa, numai pentru o femeie frumoasa, timp de 10 ani, nu prea cred ca e posibil. Cred insa ca e posibil sa o fi facut daca respectiva femeie frumoasa era si sexy. Pentru asa ceva, da, barbatii sunt in stare sa se poarte ca niste zanateci, merita distrus un oras ca Troia si merita scrisa si o epopee de Homer.
Pana una alta, despre Elena se stiu cateva lucruri, dar numai alea care convin mai mult sunt vehiculate. "Barfele" rele (consemnate insa literar) au fost date usor la o parte, ingropate treptat si amintite din ce in ce mai rar, pana la deloc.
Pe mine femeia asta m-a enervat de cand eram mica, din doua motive: a preferat un tantalau (pe Paris adica) in timp ce avea atatia barbati misto in jur, si si-a abandonat copiii. In rest, faza cu razboiul, Troia, rapiri si alte chestii, erau doar pretexte de-ale barbatilor ca sa-si satisfaca ei ambitiile personale. Aheilor le stateau in gat troienii cu alte cuvinte
Totusi, pentru ca aceasta femeie, Elena, a produs -cel putin la nivel literar- o seama de nenorociri, merita analizata putin spre a observa cam ce hram poarta... Eu o sa o fac usurel, fara pompe de critici literare, cu mainile in sold si manecile suflecate.  Dar voi incerca sa fiu dreapta si, mai ales, sa nu uit acele amanunte pe care le tot uita altii!
In primul rand, trebuie spus ca nu este descrisa din punct de vedere fizic, cu precizie, in nici un text (nu stim daca e inalta sau scunda, blonda, bruneta, roscata, cu ochii albastri, verzi, negri sau caprui etc). Este lasata la imaginatia fiecaruia: orice barbat si-o imagineaza cum ar avea chef sa fie si orice femeie o identifica cu propria sa figura. In acest fel, toata lumea e multumita. Smecherii de-ale lui Homer. Tot ce e sigur despre Elena este ca nu e negresa si nici mulatra! E alba sigur!
Sa vedem sursele mai bine.
In Iliada, Homer o descrie ca "fiinta umana de provenienta divina" si se fereste in mod evident sa o acuze sau sa o judece in vreun fel de orice se petrece din cauza sa sau nu... Singura caracterizare este aceea de "ingrozitoare" pentru ca ea reprezinta cauza razboiului din Troia. Fizic, o lasa pe ea insasi sa se caracterizeze ca avand o "mutra de caine". El insusi ne spune doar ca avea par frumos, frumoasa la fata, pielea alba (mai exact foloseste expresia "maini albe") si ca era frumos imbracata.
Cu toata ingaduinta si maiestria lui Homer, Elena se dovedeste o mare "poama" si nu e Paris primul cu care o sterge, oricat sa se fi chinuit toti sa uite acest "mic" amanunt.
Este mai putin cunoscut faptul ca Elena, fiica lui Zeus si Leda, crescuta de regele Spartei Tyndareos, nu era la prima fuga si aventura cand cu Paris. Nu, la ea era un fel de obisnuinta. O mai facuse.
La o varsta destul de frageda, fusese "rapita" cu propria-i dorinta se pare, de Tezeu. Au stat destul de mult impreuna in Atica si au avut si o fiica, pe Efigenia.
La un moment dat, fratii Elenei, Castor si Polux reusesc sa o rapeasca, la randul lor, pe sora lor si sa o readuca in Sparta, la curtea tatalui sau pamantean.
Poate ca satul de atatea peripetii, regele Tyndareos se gandeste sa o casatoreasca pe tanara si nelinistita sa fiica pentru a se linisti el insusi. Dar nu...nu avea sa fie asa simplu. Incep sa roiasca petitorii ahei care se cearta intre ei, toti dorind frumoasa femeie. Ulise va fi cel ce va oferi o solutie regelui: ii propune sa anunte toti petitorii ca insasi Elena va fi cea ce va decide cu cine se va casatori iar restul de petitori va trebui sa jure ca se vor razbuna in cazul in care vreunul, oricine, va incerca sa ii fure mireasa celui ales. Zis si facut. Au jurat toti in afara de Ulise (el nu era in petit) si Ahile (era mult prea mic sa se gandeasca la insuratoare).
Elena, inocenta, nestiutoare si complet dezinteresata cum era, decide de buna voie si cu totul intamplator ca se va casatori cu cel mai bogat si mai puternic: cu Menelau.
Si uite asa, ajung toti ceilalti ahei sa jure ca se vor razbuna in caz de vatamare a mirelui prin furtul miresei. Asa se explica (desigur, conform Iliadei) psihoza in masa a TUTUROR aheilor sa tabare cu asemenea manie pe Troia de dragul unei femei care nici nu era a lor.
Un alt element interesant despre nevinovata Elena, este faptul ca atunci cand a decis s-o stearga smechereste cu Paris, avea o fiica in varsta de noua ani, dobandita cu Menelau, pe Ermiona. Ca si pe Efigenia pe care o avea cu Tezeu, o abandoneaza si pe aceasta. Nu uita insa sa il "usureze" pe Menelau, la plecarea cu Paris, de comorile acestuia. (Sotul sau, regele, lipsea de la palat cand au/s-au furat cei doi).
Ca femeie, m-a intrigat inca ceva si nu mi-am putut explica fenomenul nicicum: cum de a fost posibil ca dintre toti barbatii acestia vestiti, frumosi si viteji, acesti inimaginabili eroi ce se perinda si se implica in razboiul Troiei, Elena sa-si gaseasca tocmai pe Paris de iubit. Dintre toti barbatii celor doua epopee impreuna (Odissea si Iliada), Paris era cel mai nebarbat, un filfizon. Pe acesta, Homer il descrie drept "vanzator de gogosi", "iresponsabil", "necinstit" si "fricos". O fi fost frumos dar e doar o deductie, nu o certitudine. Ceva bun trebuia sa aiba si el, in fond. Oricum, avea un caracter care lasa atat de mult de dorit, ca nici o frumusete nu ar fi putut sa echilibreze macar, un asemenea caracter prost si o asemenea mentalitate de borfas.
Si daca nu sunteti convinsi, atunci cum va explicati ca insasi Elena l-a parasit pentru ca nu era curajos deloc, ba chiar era atat de las incat i s-a facut lehamite de el?! Si cum se explica faptul ca daca nu era maretul Hector, fratele sau sa il impinga de la spate pentru a se lupta si el putin, s-ar fi pitit de fiecare data? Intr-un razboi ce a durat 10 ani, Paris nu ar fi dat nici o lupta!
De altfel, atat de stabila Elena, conform unei alte versiuni a Iliadei, dupa ce s-a produs din cauza ei toata nebuneala cu razboiul, si dupa ce l-a parasit pe Paris pentru ca era las, s-a casatorit cu fratele acestuia, Diifovos, desi era deja casatorita cu Menelau ! Asta nu a impiedicat-o, desigur, sa il lase si pe Diifovos si sa se reintoarca in Sparta cu Menelau (ca doar nu pleca fara ea dupa ce distrusese toata Troia in urma unui razboi ce durase 10 ani!).
Ca sa nu mai interferez aici, celor povestite de Homer, alte variante de "iliade" in care unele guri -de "aur" chiar...- cum ar fi: poetul Stisihoros, Platon - "Fedros", Euripide - "Elena", sustin ca, de fapt, Elena a ajuns pana in Egipt, unde a si fost nevoit sa se duca Menelau pentru a o gasi, dat fiind ca adevarata Elena nu era in Troia pe care deja aheii o distrusesera de tot. Preacuvioasa Elena, care i-a lasat intai pe ahei sa moara aproape toti si pe troieni sa dispara de pe fata pamantului, a gasit de cuviinta sa ii marturiseasca sotului sau, totusi, ca, de fapt, in Troia era doar o naluca, o proiectie de-a sa. Desigur, Menelau a crezut ! Cum sa nu crezi o chestie atat de logica si posibila cand nevasta ti-o spune -aia care te lasase insa, pentru altul- mai ales ca de atatia ani te bateai ca nebunul crezand-o in alta parte?!
Si, dupa toate acestea, Homer ne tranteste senin o descriere in care odata reintoarsa in Sparta, Elena apare rusinoasa, sfioasa si nevinovata in fata curtenilor, ne spune ce modest isi pleca ea privirea nestiutoare si sfielnica si cum le explica tuturor ce s-a intamplat. Ce le explica? Pai spunea ca Eros i-a luat mintile...si ca indragostita fiind (nu din proprie dorinta, desigur)..a ajuns sa o rupa la fuga cu nepricopsitul de Paris (fara insa sa explice si faza anterioara cu Tezeu dar deh, astea erau ale tineretii valuri si inainte de Menelau). Desigur ca toti curtenii o cred in tot ceea ce spune! Va dati seama cat de sexy era Elena asta, ca sa inghita toti asemenea tampenii pe nemestecate si fara sa o injure macar un pic in gand?
Eschil a fost singurul care a batut cu pumnul in masa si a numit-o drept "catastrofa corabiilor, barbatilor si a oraselor". Eschil era gay sigur, altfel nu-mi explic cum de nu a fost si el subjugat de mandra si nu a considerat-o o porumbita nevinovata ca tot restul.
Ivykos si Alkeos merg chiar mai departe si o acuza direct ca ea a fost cauza razboiului Troiei si o numesc sinonima a necredintei. Bineinteles, la nivel lterar.
Poeta Sapfo, care era mare iubitoare de femei ca ea si vesnic indragostita de cate una, cred ca, de fapt, cam poftea la Elena si ii era o ciuda cumplita pe toti barbatii aceia cu care fugise si se iubise frumoasa frumoaselor. Ca doar la atata libertinaj din partea Elenei, era foarte posibil sa fie deschisa si la o experienta homosexuala, de ce nu? Oricum, dincolo de pofta ascunsa si de neconcordanta temporala, Sapfo, care in alte circumstante nu era proasta deloc -pe barbati ii bubuia de nu se vedeau- cand vine vorba sa-si aduca aminte de sexy Elena, o considera o victima a iubirii, o jertfa pe altarul iubirii, a inegalabilei iubiri din cauza careia se produc cele mai mari nenorociri. Despre numarul barbatilor cu care se tot iubeste Elena din frageda pruncie, nu sufla o vorbulita nici Sapfo!
De Euripide ce sa mai zic, el crede ca Elena era doar o victima si uita ca din cauza "mieluselei" asteia au pierit "lei" neinfricati!
Eu nu cred, desigur, ca era Elena chiar un exemplu de cinste, virtute, curaj si onoare. Dar eu sunt femeie si nu poftesc la ea! De asemenea, nici de inteligenta sa nu sunt sigura, ba chiar ma indoiesc serios. Un singur lucru pot sa pun pariu: era sexy! Si inca ceva: nu era deloc pretentioasa, ii lua pe toti la rand.
Sa nu va nelinistiti insa. Odata ajunsa in Sparta impreuna cu Menelau (dupa 8 ani, nu va inchipuiti ca au ajuns chiar asa usor), au trait linistiti. Atat ei doi, cat si tot restul. Noroc ca imbatranise si se mai potolise, adica.

Si pentru ca tot e liber fiecare sa isi imagineze cum arata uimitoarea Elena, sa vedem cum si-au imaginat-o altii.