Am scris un articol relativ, aici: Budismul
Ni s-a cam urcat la cap, zau. E deja caraghioasa psihoza crestinului occidental plictisit de propria-i religie si care incearca o religie noua cu voluptatea aluia care n-a mancat tot Postul Mare si, in ziua de Paste mananca precum porcul pana ajunge la spital.
Ieri seara era sa-i dau una-n cap de nervi, amicului meu, gay - gay - karagay care, incomodat de preceptele crestine a intors-o pe budism si le schimba cum vrea el. Ba am observat ca tinde sa le invarta tot asa cum mi-a declarat senin si foarte convins ca: "Nu stiu daca observi, dar eu sunt barbatul vietii tale! Tot la mine-n brate te intorci" Al vietii mele este, barbatul vietii mele nu-i !!! Dar in modul lui de a percepe, tot aia-i!
Referitor la budism acum: alta sta scris, alta citim, tot ce vrem noi intelegem. Ca doar de aia suntem occidentali parsivi!
Am auzit urmatoarea remarca, de la altcineva: "eu iubesc pe toata lumea, precum budistii. Admir religia budista."
Nu, zau?
Am senzatie ca religia, filozofia si metafizica isi incurca pulpele mai rau decat niste amanti adormiti inlantuiti. Chiar si-n cazul lor, al voluptosilor astora carnali, nu orice gaura e la fel. Pana cand si ei stiu asta. La multispirituali insa, vad ca merge.
La budism, ceva general valabil ar fi cele 4 Adevaruri, nu?
Ele sunt:
1. Existenta este durere (adica trupul, sufletul, evenimentele din viata noastra, ne provoaca durere)
2. Durerea provine din dorinta (cine ajunge sa cunoasca cele 4 Adevaruri, inceteaza sa mai doreasca ceva, incluziv sa existe, sa reexiste - e vorba de reincarnare- si va ajunge sa vrea inexistenta-adica stingerea = Nirvana)
3. Adevarul stingerii durerii (incetarea durerii si calea spre stingere (Nirvana) este reprezentata de incetarea de a-ti mai dori ceva, orice!)
4. Adevarul caii care duce la incetarea durerii (odata ajungand sa nu-ti mai doresti nimic, ai atins Nirvana-repet, inseamna Stingere- si ajungi in Paradis pe care budistii il numesc Lumea lui Amida Buddha sau Tara Binecuvantarii). Scop implinit.
Asadar, aici e vorba de un echilibru, de o stapanire a dorintelor, a umanului din noi, daca vreti. Insisi calugarii budisti urmaresc echilibrarea, starpirea durerii ! Asta e scopul si, cu siguranta, el NU prevede iubire nicaieri.
Am rasucit mult texte religioase budiste. Nicaieri nu am gasit partea cu IUBIREA. Budismul nu promoveaza iubirea. Iubirea inseamna dorinta, dezechilibru, un plus de ceva si tot ceea ce este dorinta, dezechilibru, surplus, conform adevarurilor budiste, trebuie indepartat, eliminat, este sursa durerii. Sa zic drept, nici macar nu am intalnit cuvantul "iubire"; in general, nu am gasit denumite sentimente la budisti, in textele cu caracter religios. Am o retinere aici, poate doar nu le-am intalnit eu si ele or fi acolo unde eu nu am citit.
Oricum sa fie insa, adeptiii occidentali ai budismului au in cap o noua forma de iubire, la modul general, un sentiment caldut, care are de-a face cu armonia, pacea, acceptarea tuturor lucrurilor in viata, dar NU cu iubirea. Iubirea are o suma uriasa de caracteristici dar NU pasivitatea, nu fatalismul. Ori, occidentalii budisti, imi pare mie, incurca aceasta nonviolenta clara a budismului, cu iubirea. Si o incurca pentru ca incearca sa adapteze niste idei si tendinte naturale ale oamenilor crescuti in acea religie, cea budista, esteticii lor de occidentali crestini. Trec la Osho sau la Krishnamurti nu numai pentru ca acestia sunt consacrati in Occident, dar si pentru ca insisi Osho sau Krishnamurti au incercat sa se adapteze Occidentului. Caracterul nu atat de sever si amenintator al budismului, i-a facut pe multi sa creada ca religia budista este acelasi lucru cu filozofia orientala. Desigur ca au ceva comun dar nu se identifica. De aici, din Vest, noua ne-or semana acelasi lucru, la fel cum ne pare ca si chinezii seamana toti si parca-s facuti dupa un calup. Dar stim cu totii ca nu e asa.
Asadar, orice adept al religiei budiste, care propaga si e adeptul iubirii TOTALE si la orice, sa imi spuna in ce text budist religios scrie despre aceasta totala iubire: a aproapelui, a dusmanului, a necunoscutului, a ucigasului copilului tau chiar. Unde? Repet, religios sa fie. Si sa nu zica acolo ca trebuie sa accepti impasibil ceea ce-ti vine dar sa scrie de iubire!
As merge pana si mai departe, si as zice ca occidentalii budisti, au introdus notiunea iubirii pentru ca e singura identitate estetica pe care o percep si e insasi firea mediului crestin in care au crescut si s-au format, e insasi firea lor. Omul occidental nu poate concepe lipsa iubirii ca pe ceva pur si simplu neutru. Omul occidental poarta in el vina lipsei iubirii. Si fiind o vina, nu o recunoaste sau incearca sa o scuze. Ca si cum ar avea obligatia de a iubi. Toti crestinii parca-s obsedati sa iubeasca, pentru a fi oameni cu adevarat.
Refugiul religiei e dulce, el ne confera comoditatea unor adevaruri incontestabile. Si pentru un occidental imbuibat cu obligativitatea crestina de a iubi, e greu. E macinat de vina neiubirii. E tare reconfortant sa confunde deplina acceptare, deplinul echilibru, deci "neiubirea", "neurarea", "nedorirea", cu o forma originala de iubire, o iubire de tot, de toate si de toti.
Oricum, observ aceasta tendinta la foarte multi occidentali. E ca si cum se molipsesc unul de la altul.
Budismul e la moda. Crestinismul incepe sa decada. E aiurea.
Zic toate astea pentru ca personal, putin imi pasa de adevarurile budiste sau despre ce se zice in Biblie ori in Coran.
Sunt constienta doar recunoscand ce sunt cu adevarat -buna sau rea- si ce cred ca ar trebui sa fiu. Ce fac, daca fac, ce pot face si cum impac disonantele, e alta treaba si e doar treaba mea.
Tot ce vreau si cred si pot eu, voi face. Exista puterea lui "eu asa cred". Asta e adevarata credinta.
Cineva imi vorbea de cunoasterea de sine, de constientizare, de a te observa pe tine insuti, de a-ti vedea automatismele. O idee provenita din filozofia orientala, desigur. Este al patrulea om pe care l-am auzit numind neiubirea - acceptarea la tot, drept "iubirea tuturor lucrurilor". Toate lucrurile si evenimentele si oamenii le poti accepta impasibil, fara sa te supere, fara sa te doara, dar nu le poti iubi ! Cand iubesti, incalci preceptul budist, adica iti doresti! Nu?
Ni s-a cam urcat la cap, zau. E deja caraghioasa psihoza crestinului occidental plictisit de propria-i religie si care incearca o religie noua cu voluptatea aluia care n-a mancat tot Postul Mare si, in ziua de Paste mananca precum porcul pana ajunge la spital.
Ieri seara era sa-i dau una-n cap de nervi, amicului meu, gay - gay - karagay care, incomodat de preceptele crestine a intors-o pe budism si le schimba cum vrea el. Ba am observat ca tinde sa le invarta tot asa cum mi-a declarat senin si foarte convins ca: "Nu stiu daca observi, dar eu sunt barbatul vietii tale! Tot la mine-n brate te intorci" Al vietii mele este, barbatul vietii mele nu-i !!! Dar in modul lui de a percepe, tot aia-i!
Referitor la budism acum: alta sta scris, alta citim, tot ce vrem noi intelegem. Ca doar de aia suntem occidentali parsivi!
Am auzit urmatoarea remarca, de la altcineva: "eu iubesc pe toata lumea, precum budistii. Admir religia budista."
Nu, zau?
Am senzatie ca religia, filozofia si metafizica isi incurca pulpele mai rau decat niste amanti adormiti inlantuiti. Chiar si-n cazul lor, al voluptosilor astora carnali, nu orice gaura e la fel. Pana cand si ei stiu asta. La multispirituali insa, vad ca merge.
La budism, ceva general valabil ar fi cele 4 Adevaruri, nu?
Ele sunt:
1. Existenta este durere (adica trupul, sufletul, evenimentele din viata noastra, ne provoaca durere)
2. Durerea provine din dorinta (cine ajunge sa cunoasca cele 4 Adevaruri, inceteaza sa mai doreasca ceva, incluziv sa existe, sa reexiste - e vorba de reincarnare- si va ajunge sa vrea inexistenta-adica stingerea = Nirvana)
3. Adevarul stingerii durerii (incetarea durerii si calea spre stingere (Nirvana) este reprezentata de incetarea de a-ti mai dori ceva, orice!)
4. Adevarul caii care duce la incetarea durerii (odata ajungand sa nu-ti mai doresti nimic, ai atins Nirvana-repet, inseamna Stingere- si ajungi in Paradis pe care budistii il numesc Lumea lui Amida Buddha sau Tara Binecuvantarii). Scop implinit.
Asadar, aici e vorba de un echilibru, de o stapanire a dorintelor, a umanului din noi, daca vreti. Insisi calugarii budisti urmaresc echilibrarea, starpirea durerii ! Asta e scopul si, cu siguranta, el NU prevede iubire nicaieri.
Am rasucit mult texte religioase budiste. Nicaieri nu am gasit partea cu IUBIREA. Budismul nu promoveaza iubirea. Iubirea inseamna dorinta, dezechilibru, un plus de ceva si tot ceea ce este dorinta, dezechilibru, surplus, conform adevarurilor budiste, trebuie indepartat, eliminat, este sursa durerii. Sa zic drept, nici macar nu am intalnit cuvantul "iubire"; in general, nu am gasit denumite sentimente la budisti, in textele cu caracter religios. Am o retinere aici, poate doar nu le-am intalnit eu si ele or fi acolo unde eu nu am citit.
Oricum sa fie insa, adeptiii occidentali ai budismului au in cap o noua forma de iubire, la modul general, un sentiment caldut, care are de-a face cu armonia, pacea, acceptarea tuturor lucrurilor in viata, dar NU cu iubirea. Iubirea are o suma uriasa de caracteristici dar NU pasivitatea, nu fatalismul. Ori, occidentalii budisti, imi pare mie, incurca aceasta nonviolenta clara a budismului, cu iubirea. Si o incurca pentru ca incearca sa adapteze niste idei si tendinte naturale ale oamenilor crescuti in acea religie, cea budista, esteticii lor de occidentali crestini. Trec la Osho sau la Krishnamurti nu numai pentru ca acestia sunt consacrati in Occident, dar si pentru ca insisi Osho sau Krishnamurti au incercat sa se adapteze Occidentului. Caracterul nu atat de sever si amenintator al budismului, i-a facut pe multi sa creada ca religia budista este acelasi lucru cu filozofia orientala. Desigur ca au ceva comun dar nu se identifica. De aici, din Vest, noua ne-or semana acelasi lucru, la fel cum ne pare ca si chinezii seamana toti si parca-s facuti dupa un calup. Dar stim cu totii ca nu e asa.
Asadar, orice adept al religiei budiste, care propaga si e adeptul iubirii TOTALE si la orice, sa imi spuna in ce text budist religios scrie despre aceasta totala iubire: a aproapelui, a dusmanului, a necunoscutului, a ucigasului copilului tau chiar. Unde? Repet, religios sa fie. Si sa nu zica acolo ca trebuie sa accepti impasibil ceea ce-ti vine dar sa scrie de iubire!
As merge pana si mai departe, si as zice ca occidentalii budisti, au introdus notiunea iubirii pentru ca e singura identitate estetica pe care o percep si e insasi firea mediului crestin in care au crescut si s-au format, e insasi firea lor. Omul occidental nu poate concepe lipsa iubirii ca pe ceva pur si simplu neutru. Omul occidental poarta in el vina lipsei iubirii. Si fiind o vina, nu o recunoaste sau incearca sa o scuze. Ca si cum ar avea obligatia de a iubi. Toti crestinii parca-s obsedati sa iubeasca, pentru a fi oameni cu adevarat.
Refugiul religiei e dulce, el ne confera comoditatea unor adevaruri incontestabile. Si pentru un occidental imbuibat cu obligativitatea crestina de a iubi, e greu. E macinat de vina neiubirii. E tare reconfortant sa confunde deplina acceptare, deplinul echilibru, deci "neiubirea", "neurarea", "nedorirea", cu o forma originala de iubire, o iubire de tot, de toate si de toti.
Oricum, observ aceasta tendinta la foarte multi occidentali. E ca si cum se molipsesc unul de la altul.
Budismul e la moda. Crestinismul incepe sa decada. E aiurea.
Zic toate astea pentru ca personal, putin imi pasa de adevarurile budiste sau despre ce se zice in Biblie ori in Coran.
Sunt constienta doar recunoscand ce sunt cu adevarat -buna sau rea- si ce cred ca ar trebui sa fiu. Ce fac, daca fac, ce pot face si cum impac disonantele, e alta treaba si e doar treaba mea.
Tot ce vreau si cred si pot eu, voi face. Exista puterea lui "eu asa cred". Asta e adevarata credinta.
Cineva imi vorbea de cunoasterea de sine, de constientizare, de a te observa pe tine insuti, de a-ti vedea automatismele. O idee provenita din filozofia orientala, desigur. Este al patrulea om pe care l-am auzit numind neiubirea - acceptarea la tot, drept "iubirea tuturor lucrurilor". Toate lucrurile si evenimentele si oamenii le poti accepta impasibil, fara sa te supere, fara sa te doara, dar nu le poti iubi ! Cand iubesti, incalci preceptul budist, adica iti doresti! Nu?
Ups...mie-mi plac protestantii...imi place Henry al 8-lea ... ei cred doar ce e bine ptr ei ... ei interpreteaza biblia dupa alte concepte, ideea e ca esti catolic protestant ... bietul Cromwell cu ce secure a fost decapitat desi ii fusese loial desfranatului Henry 8 ... acu de Nirvana ce sa zic ? Curt Cobain el a ajuns sa cunoasca cele 4 adevaruri ... de asta a inkis cartea vietii sale ... uhhhh .... si cate mai avea de spus(cantat) ca si solist al Nirvanei ... despre Budisti numai de bine pentru ca sunt o toleranta ... ideea e ca auzisem candva de religia Ba'hai .... propovaduita de Bahaulah (scuze ca nush unde se pun apostrofu' ) ... isi propunea sa uneasca toate religiile intr-una ... religia mea e una ... cea oficiala in Romania ... ma reprezinta si nu o schimb ... pe niciuna
RăspundețiȘtergereAm avut aceeasi tendinta de a selecta ce-mi convenea din religiile lumii, fara a le aprofunda cu adevarat, in urma cu cativa ani. Dar mi-am dat seama repejor ca nu pot adera la budism, de ex, daca nu il imbratisez cu intregul, la fel cum nici crestina nu sunt.
RăspundețiȘtergereAsa ca, ma multumesc sa nu am nici o religie, decat franturi. La fel de bine pot sa imi creez eu una personala, care sa rezoneze cu adevarat cu sufletul meu.
Poti iubi si fara sa doresti, nu ? Dar cred ca se numeste resemnare... sau e un mod de a iubi pasiv, sau poate e pur si simplu o legatura sufleteasca ce depaseste distanta, spatiul, timpul si nu isi doreste nimic, ii e suficienta siesi..
Radu; desi nu stiu cine esti;iti multumesc pentru precizari: Nu stiam
RăspundețiȘtergere