marți, 31 mai 2011

iPopa

Piata Syntagma despre care tot scriu si unde ne adunam - Cladirea de sus este Parlamentul
Dupa cum bine va informez aici, pe blog, precum si pe oriunde altundeva va mai prind, aici "revolutionul" tine bine, particip la "Eklisia tou Dimou", cum se numeau, candva, adunarile democrate in Grecia antica, ne spunem fiecare parerile, supunem la vot, radem, cantam si discutam. Acum, ca le-au luat totul oamenilor, le-au lasat ceva: nebunia. Si ce misto se mai face...
Gospodinele in actiune
Va pot reda cam cum e situatia aici pentru ca oricum seamana a comedie. Si sa tineti minte, va scriu ce se petrece aici pentru ca ce e aici, va fi, curand, peste tot. Adica va fi si in Romania.
Astia de la guvern ai lui Papandreou alearga de nebuni si provoaca mai mult harababura. Zici ca-s pitigoi sau iepuri. De acolo de unde la elevii de gimnaziu, la inceputul anului scolar, s-a dat cate un laptop pentru utilizarea la unele materii de invatamant (si Windows si Linux sic!) fiindca se presupune ca trebuie modernizat invatamantul, acum ceva zile a iesit un grasan tot din guvernul lor si i-a criticat pe demonstranti (deja am dedicat doua articole demonstratiilor, stiti cum sta treaba) ca nu sunt seriosi si de luat in seama, ca sunt generatia facebook si ca se intereseaza doar de cate "like uri" primesc. Drept pentru care, auzind aprecierea, imediat, toata aceasta "generatie" s-a pus pe like-uri la paginile tuturor politicienilor si sa vezi nebuneala naibii. La profilurile politicienilor existau oameni "de sters", special pusi si care le stergeau comentariile nefavorabile! Profesionisti tipii, nu gluma. Dar nu a fost bai, dupa ora 3 s-au impartit frumos toti si au inceput niste comentarii cu injuraturi de le-au inchis aia automat paginile. La Papandreou (prim-ministrul) a fost mai greu, "stergatorul de commuri" fiind foarte rapid. Lucrul a fost sesizat si considerat o provocare draguta si interesanta. Viteza "stergatorului" a fost recunoscuta, apreciata si comentata, asa ca pana la ora 6 toata lumea s-a mobilizat si s-au concentrat doar pe el si i-au inchis si lui pagina. Cea mai nebuna faza a fost ca dupa toate astea (cu care m-am amuzat teribil toata ziua), m-am dus la demonstratie.
Si bunicii au tigai!

La demonstratie, babutele care tot pocnesc linguroaiele in tigai si ibrice, erau foarte interesate despre ce anume e facebook pentru ca auzisera ca demonstrantii sunt generatia...facebook. Ele, fiind demonstrante, voiau musai sa stie ce a zis grasanul din guvern ca anume sunt! Fiindca habar nu aveau. Niste baieti lungi de 2 m, elevi de liceu le explicau, foarte seriosi, cum se petrece trebulita asta cu facebook. Bunicile nu au priceput nimic oricum, dar au tras concluzia ca nu se vad bine la TV sau ca special nu le arata, pentru ca grasanul a zis ca la demonstratii sunt doar tineri. Sper sincer ca pentru a iesi in evidenta nu-si vor aduce toti prietenii de la organizatiile de batrani, foarte apreciate aici, unde se duc sa faca excursii si sa joace table, sah sau sa croseteze, pentru ca va fi cam ciudat.
Spatiul unde se impart formularele informative, se cer materialele necesare, se ofera servicii-fiecare ce poate-, asistenta medicala, apa, teatru pentru copii, trancaneala cu necunoscuti, flirturi...chestii 

Alaltaieri, una dintre bunici lesinase. Exista un grup de medici care ofera, voluntar, asistenta medicala pe loc, asa ca bunica a fost ingrijita imediat. Dar surpriza: cum si-a revenit, desi medicii i-au spus ca a patit o criza de panica, bunica sustinea ca a lesinat de bucurie si emotie si a intrebat unde-i e tigaia!!! Chiar a explicat ca are nevoie de tigaie pentru ca ii e mai usor sa pocneasca in ea, fluierul obosind-o si varsta nepermitandu-i sa sufle prea mult. Si a zis si ca tigaia ei e mai rezistenta, fundul acesteia nedeformandu-se (la altii s-au strambat fundurile de la tigai de atata batut in ele). Ma uitam la ea si nu-mi puteam crede urechilor ce guresa ciripea si ce serioasa era cand isi lauda propria tigaie. Ca o sa invat cum cumperi o tigaie buna, ducandu-ma la demonstratii, n-as fi crezut vreodata!

Stiti cum merg prin multime? Se tin una de bluza celeilalte pentru a nu se pierde si cu cealalta mana isi fac loc tot cu tagaitele, le baga usurel la inaintare sa deschida partie. Sper sa fie sanatosi toti batraneii astia pentru ca ne confera noua o siguranta si o anume valoare. Prezenta lor e un ajutor extraordinar pentru ca ne tine la adapost de eventuale batai. Plus ca nu stiu ce sa zic, au batranelele astea o gura... fac un taraboi teribil. Le apreciez sincer si din inima gurile astea certarete!
Si pentru ca titlul articolul este iPopa, am sa va zic faza tare cu iPad urile.
Alaltaieri s-a convocat o adunare intre sefii partidelor, doar...doar....pot sa se inteleaga la cate ceva intre ei. Normal ca nu s-au inteles si va voi spune imediat de ce. Tipii, daca nu sunt cu adevarat nebuni, par nebuni cu siguranta. Prim-ministrul e mare biciclist, ecolog, adora tehnologia, vorbeste americaneste mai bine ca greaca (fiind jumatate american). Seful partidului de opozitie e un tip care spune cam tot ce spun si astia de la guvern...doar ca de fiecare data zice ca nu e de acord cu guvernul! Va dati seama ce logica?! Adica si noi ne dam seama, pana si voi va dati seama care habar nu aveati despre ce e vorba pana cand v-am zis eu acum, doar ei nu-si dau seama!
Sefa comunistilor e o femeie...brrrrrrr! in primul rand, te miri ca e femeie! Hai, ca e urata nu poate fi reprosat dar tipa e tunsa de parca a facut-o cu ciobul. Desi e comunista, seamana foarte bine cu Hitler dar fara mustata. In plus, e singurul politician pe care nu e nevoie sa il asculti ce zice pentru ca tot timpul si cu orice ocazie zice acelasi lucru. Asadar, nu ai de ce auzi ce declara pentru ca stii deja ce are de zis!
Mai e unul, fost comunist si asta, numai nebunii, numai tampenii face si enerveaza pe toata lumea, de fapt.
Si ultimul, seful partidului de dreapta care cum o da, cum o suceste, tot la turci ajunge!
Cam astia sunt oamenii seriosi care se tot intalnesc aiurea sa pice la intelegere.
Piata Syntagma seara, cand se aduna mai multa lume
Hilar a fost faptul ca prim-ministrul a scos mandru iPad ul lui si i-l arata comunistei care ziceam ca seamana cu Hitler! Si...surpriza! Comunista ranjeste satisfacuta si scoate si ea unul!!! Ceilalti isi invarteau pixurile ofticati ca ei nu aveau.
Ca si Papa Benedict e adeptul iPad ului stiti deja, cred.
O sa ziceti ca da, asa-s catolicii ...dar va inselati! Exista o tara in care daca prim-ministrul are iPad, pana si comunista invechita are iPad, are si popa iPad! Da, da e vorba de unul din acestia ortodocsi despre care toti zic ca-s invechiti! Va dati seama nebuneala cand a scos popa iPad ul si a inceput predica?

Stiti ceva? Oamenii sunt frumosi ! Politica si interesele i-au uratit, doar. Daca am descoperit eu ca bunicile-s dulci si active, ca sefa comunistilor tunsa cu ciobul are ceva modern pe ea si ca popa ortodox tine predica dupa iPad, cred ca e timpul sa priviti cu totii mai atent in jur ! E timpul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu