Ce este mit si ce este poveste

Te duci sau vii?

Mitul are un anume caracter sacru prin insasi mentionarea sa. Cand spunem mit, ne trec mai multe prin cap: vechime, persistenta, simbolism, putere. Nu e nevoie de mare analiza pentru a simti fiecare dintre noi, intuitiv, "greutatea" mitului.
Cuvantul "mit" in limba romana provine din cuvantul grecesc "μύθος" [mythos].
Derivat al acestui cuvant, in limba greaca, exista si cuvantul "παραμύθι" [paramythi]. Este un cuvant compus din para=pe langa, in afara si mythos=mit, deci "in afara mitului, pe langa mit". In limba greaca, paramythi inseamna poveste, basm. Diferentierea nu este nicidecum intamplatoare si, dat fiind ca exista, se explica, ea este si foarte relevanta.
Avem, asadar, mythos (mit) si paramythi (poveste, basm): doua lucruri net diferentiate.
Gandindu-ne la diferenta dintre mit si basm si avand aceasta precizare din limba greaca, nu este greu de constatat, pe de o parte, legatura lingvistica dintre ele si, pe de alta parte, diferenta de sens dintre cele doua. In toate limbile pamantului, cand se face referire la mituri, acestea, pe nesinmtite, in constiinta omului au o cu totul alta greutate fata de basme. Ele sunt susceptibile de a contine adevaruri istorice, adica la baza lor sa stea fapte adevarate care, transmise din generatii in generatii s-au deformat dar nu si-au pierdut samburele, nucleul, baza de adevar. Acestea sunt miturile. Pe de alta parte, basmele reprezinta infloriturile. Mai exact, un fel de barfe, vorbe nefondate, spuse imaginare, adaugiri exclusive, degenerari.
Este usor de observat ca in toate culturile, miturile provin din texte -orale sau scrise- cu caracter sfant, arhetip, explicativ si au intotdeauna tendinte persistente.

Mircea Eliade (istoric al religiilor, scriitor de fictiune, filozof): miturile sunt povestiri cosmogonice prin care oamenii isi explica provenienta proprie, ele au un caracter sfant in constiinta acestora.
Claude Levi-Strauss (antropolog si etnolog francez, considerat, impreuna cu James Frazer, parintele antropologiei moderne): sustine ca analiza lingvistica a unui mit poate scoate la iveala adevarul continut in mit.
Sigmund Freud (medic neurolog austriac, intemeietorul psihanalizei): considera ca mitul este visul izvorat din inconstient.
Carl Jung (medic psihiatru elvetian, considerat primul psiholog modern care a considerat ca sufletul omului are o provenineta religioasa): merge mai departe si dovedeste ca mitul reprezinta un arhetip al inconstientului colectiv uman
Joseph John Campbell (american, mitolog si scriitor, specialist in mitologie comparata si religii comparate): mitul orienteaza omul catre dimensiunile metafizice ale existentei, caracter cosmogonic, se adreseaza celor mai ascunse laturi ale sufletului
Sir James Frazer(scotian, intemeietorul antropologiei moderne, specialist in religii comparate, descrie stadiile progresive ale credintelor lumii: magie primitiva - religie - stiinta ): incercarea pre-stiintifica a omului de a-si explica mediul in care traieste
Bronislaw Malinowski (antropolog polonez, unul dintre pionierii etnografiei): este de acord cu Frazer, considerand miturile "o forma de stiinta primara"
Emile Durkheim (sociolog francez, principalul arhitect al sociologiei moderne ca stiinta): considera ca mitul este cheia care face diferenta intre sacru si profan.
Asadar miturile cauta sa explice, sunt adanc inradacinate in constiinta si sufletul omului iar obiectul existentei lor il constituie...adevarul sau, in orice caz, convingerea ca sunt, neaparat, adevarate (constient, inconstient, arhetip, individual sau colectiv).
Pana acum, in sens filologic, sensul intim al mitului a fost definit in doua moduri:
1. ortologic : considera mitul ca bazandu-se pe ireal, pe imaginar, asadar sunt incredibile si ireale. Lovitura de gretie primita de ortologism a constituit-o descoperirea Troiei si confirmarea stiintifica, arheologica, de facto, de netagaduit a celor povestite in Iliada si Odissea. Ceea ce era considerat mit (ca si poveste, adica fara adevar istoric), s-a descoperit ca nu era deloc nefondat istoric si ca principala imagine, Troia, exista cu adevarat, putea fi studiata, vizitata, putea fi atinsa!
2. romantic (cand spunem romantic nu ne referim la lumanari, cearceafuri de matase si, mai rau, 2 pahare cu vin dar la CELALALT SENS -cine nu stie care, citeste degeaba ce scriu aici): mitul se bazeaza pe fapte reale si dezvolta un sistem intuitiv de explicare si intelegere a existentei lumii.
In sens antropologic, mitul este acceptat definitiv si in mod clar ca avand caracter sacru.
Motivul cel mai frecvent din miturile lumii il constituie Potopul. El este mentionat aproape obsesiv in miturile mai multor civilizatii si, de asemenea, este dovedit geologic ca o uriasa revarsare de ape, brusca, a avut loc. Asadar tocmai aceasta revarsare de ape, acest Potop va constitui obiectul articolului (sau articolelor) ce va sau vor urma.

Sarpele ca simbol II

Sarpele ca simbol I (Prima parte a articolului acesta)

Cateva exemple succinte si nu, din diverse culturi si civilizatii pentru a sublinia raspandirea simbolului sarpelui:

Azteci: Sarpele cu Pene este o combinatie intre Sarpe si pasarea Keychain, este soarele, este spiritul. Este Zeul Alb care din nepatrunsurile intunericului trimite ploaia, cunoasterea kaychain si a zeului ceresc al zodiacului.

Ca simbol selenar, reprezinta Femeia Sarpe, Koatlikue, imbracata intr-o fusta impletita din serpi. Intr-un alt mit aztec, o alta reptila insfaca Zeul sarpe si, din sangele scurs din ranile acestuia se naste omul.

Egipteni: Cobra este divinul si intelepciunea regala. Atunci cand iese din fruntea faraonului (si e imposibil sa nu fi vazut vreo astfel de reprezentare), simbolizeaza activarea Ajna Chakra (Constiinta, cel de-al treilea ochi), cel pe care crestinii il numesc "revarsarea Duhului Sfant", budistii il numesc Samadhi, japonezii ii spun Satori. In fond, toate acestea inseamna revelatie, iluminare, "trezire", re/venirea la constienta sinelui.
La Butoh (Dansul intunericului - pentru ca atinge profund sufletul, trezind constiinta), zeita Sarpe este tot o cobra. Apophis (in greaca) sau Apap (la egipteni), dragonul, ca, de altfel, si Seth in forma sa de Typhon, este simbolul cetii, demonul intunericului, al dezbinarii si dezolanta imagine a soarelui ars, mort. Trebuie notat aici ca Apap, adica Sarpele (egiptean, corespondentul grecescului Apophis) ce simbolizeaza raul, va fi ucis de Aker (binele, sarpele luminii, focului), sarpele lui Seth. A se nota dualismul lui insusi Seth.
Atunci cand serpii sunt reprezentati in jurul discului solar, ei reprezinta zeitele ce alunga dusmanii lui Ra, zeul solar.

Aker, sarpele bun al lui Seth

De asemenea, coafura cu coditele impletite ale egiptenilor, atat de bine cunoscuta, nu era o moda pur si simplu dar, ca si cobra care iesea din fruntea faraonului, ele sunt o forma de reproducere simbolica si care "scotea ochii" de vizibila ce era, a unei puteri pe care si acestia o recunosteau si o identificau cu un sarpe, echivalenta a Kundalini la Yogini dar inaltata la un nivel superior. (vezi Jung)

Australieni: Sarpele reprezinta puterea masculina, fulgerul. Exista o legatura intre prezenta acestui sarpe si graviditatea. Aborigenii isi pastreaza inca si acum adorarea apocrifa denumita Kunapipi, o adorare care se bazeaza pe ciclul mitic care vorbeste despre surorile Uaulilak care primisera cunostinte apocrife de la Marele Sarpe Falic. Pe de alta parte, Uanabi, sarpele apei, cel ce locuieste in deserturile estice, este aducatorul de moarte, el este partea intunecata, raul.

Africani: Exista o emblema regala ce se repeta si care reprezinta nemurirea. Sarpele  poate fi un erou al culturii sau un strabun mitic ce a oferit omului prelucrarea fierului si cultivarea cerealelor. De asemenea, tot in Africa mai intalnim si adorarea Sfantului Piton (nu este vorba de Python aici).

(Gnostici: Cel ce a scris Sfanta Cunoastere. Sarpele inaripat este Phanis si are o aura de lumina in jur, el reprezinta Lumina Lumii.)

Evrei: Sarpele este raul, ispita, pacatul, patosul sexual, sufletele condamnatilor. Sarpele din bronz al lui Moise este vindecator. Leviathan este sarpele abisului (unul dintre cei sapte printi ai iadului). Dumnezeu arunca "sarpele rasucitor", adica fulgerul. Cabala il arata pe Adam (Kadmo) ca pe un barbat in picioare care tine in mana un sarpe atarnand.

Japonia: Sarpele este intruchiparea lui Susanao-O (sau Tatehaya Susanoo-no-Mikoto, zeu Shinto), zeul fulgerului si al furtunilor.

India: Regasim pe Shakti, Natura, puterea cosmica. Sarpele intunecat pune in lumina puterea focului, simbolul vedicului Agni, alt sarpe al luminii "reptila focului". Zeita Kalika, reprezentata de un sarpe, este distrusa de Krishna care, apoi, a dansat pe capul sau. Cobra este un piedestal al lui Vishnu pentru ca asa sunt si cunoasterea, intelepciunea si eternitatea: un piedestal. Ca intr-un Ocean cosmic, Vishnu doarme peste sarpele incolacit ca in apele nascatoare.  Ananda (Krishnan) este domnul serpilor, este cel cu mii de capete, este "nesfarsitul", este eternitatea, timpul infinit ale carui spirale se infasoara la baza axei infinitului precum numai serpii o fac. Un sarpe se infasoara in jurul falusului lui Shiva (ligam, lingam Shiva), acest Shiva care, in general se relationeaza cu serpii. In India exista si serpii apelor, cum ar fi Ahi, cel ce-l ucide pe Indra si pe Vritra...

Amero-indieni: Spiritul fulgerului, tunetului, cel ce aduce ploaia, dusmanul Pasarii traznetelor. Putere magica si selenara, este lancea zeilor razboiului, este simbol al eternitatii si mesager al mortii. Marele Manitou se intruchipeaza in sarpe cu coarne cu ajutorul carora il strapunge pe Frinou, acel manitou intunecat al rautatii.

Iran (persi): O infatisare a lui Ariman sau a lui Angra Mainiou, sarpele intunericului si al minciunii. Sarpele persan Azi-dahak este "sugrumatorul" regelui Soare. In Zed Avesta, Ormuz, spre deosebire de Ariman este aducatorul luminii.

Celti : Kernunos, purtator de coarne si uneori are cap de berbec. In reprezentarile celte si galate, sarpele reprezinta zeul Virilitatii si al fertilitatii. De asemenea, este emblema maretii Brigid.

China : La chinezi, sarpele se diferentiaza rareori de dragon dar atunci cand aceasta diferenta se face, sarpele devine partea rea, negativa, distructiva si smechera. Fratii Fu-Xi si Nu-Gua (sau Nu-Kua) sunt reprezentati uneori drept serpi cu capete omenesti, un simbolism extrem de rar la chinezi. Ei reprezinta perechea Yin Yang si caduceul. Sarpele este cel de-al saptelea simbol dintre animalele simbolice ale celor Doasprezece Ramuri Pamantene.

Fratii Fu-Xi si Nu-Gua

Maori : Intelepciunea pamanteana, muncitorul mlastinilor, simbolul  insamantarii si al dezvoltarii.

 Scandinavia : Sarpele lui Midgard (Lumea oamenilor) incercuie lumea cu nesfarsitele spirale ale abisului oceanului. Numele sau este Nidhogg (Nidhoggr),(Teribilul aratator), traieste in radacina Arborelui cosmic, Yggdrasil si tot timpul roade din acesta. Reprezinta puterile rele ale Universului.

Nidhogg  rozand din radacinile Arborelui Cosmic

Sumer : Tiamat (cea fara de picioare) a Babilonului, infatisata de un dragon, reprezinta chaosul, amalgamul, ingramadeala. Aceasta a fost distrusa de Marduk. Ea cel asiro-babilonian, ca si Lahmoun si Lahamou - serpi de apa atat de sex feminin, cat si masculin-, este cel ce naste inceputurile cerului si pamantului. Ishtar apare cu un sarpe. Frigianul Savazios are si el tot un sarpe drept semn distinctiv. Zeita cerealelor, Nidaba figureaza si ea cu serpi iesindu-i din umeri.

Reprezentare babilioniana a zeitei Tiamat

Tolteka : Zeul Soare, care priveste prin gura deschisa a unui sarpe, reprezentand cerul.

Greci:

Creta Minoica : Simbolismul sarpelui domina si exista dovezi certe despre o adorare proteica a Sarpelui.

Greci in general: Sarpele este intelepciune, reinnoirea vietii, renastere, vindecare, cunoasterea lui Asklipios,(Iisus, cel ce vindeca) a lui Hipocrate, a lui Hermes si a Ygiei (Sanatate). In cazul zeitei Atena el este mereu prezent pe scutul acesteia, reprezentand intelepciunea. La Apollo din Delfi, sarpele, corespondent al luminii incatuseaza pitonul intunericului si "incuierii" mintii. 

Rhea, o alta Mama Universala, tine si ea serpi in maini.  Baccantele au serpi, Hestia are drept simbol un sarpe. Furiile, Medusa si Graia sunt legate direct de serpi, nu numai ca le caracterizeaza fizic dar ei reprezinta puterile magiei si ale imblanzitorilor de animale si, implicit, spirite. Peste tot, sarpele inseamna intelepciune si inselaciune. 

Medusa

Cel mai cunoscut noua sarpe este, fara indoiala, Python. Python era un sarpe teribil (semn al puterii sale). De asemenea, Python era zeu in mitologia greaca, prezent in permanenta in aceasta, in toate versiunile sale. Era -inca o data- paznicul Oracolului din Delfi. Mama sa era Gaia (Geea - Pamant) si l-a creat din noroiul (vezi si motivul orfeic, identic) rezultat in urma Potopului lui Deucalion, prin care Zeus a pus capat secolului de aur.

Python traia intr-o pestera si proteja templul care, pe vremea aceea ii era dedicat Gaiei (Geea). El a fost ucis de Apollo care, pe vremea aceea era doar un embrion. Apollo l-a ucis pentru ca acesta, Python adica, impreuna cu vesnic razbunatoarea Hera o urmareau pe mama acestuia, gravida cu Apollo insusi in pantec, pentru a o ucide si a nu lasa astfel sa se nasca pruncul. Apollo embrionar a fost ajutat de Hefaistos care i-a creat cosciugul si sagetile de aur necesare uciderii lui Python. De atunci, templul de la Delfi a fost dedicat lui Apollo si, tocmai de aceea, in amintirea lui Python, marea preoteasa de la Delfi se numea Pithia.

Detaliu din tabloul lui Delacroix - "Apollo (sau Phoebus) ucigandu-l  pe Python"

Alti serpi celebri din mitologia elena mai sunt cei doi ce l-au ucis pe Laocoon si pe fii acestuia. Laocoon i-a avertizat pe troieni, cu mult inainte de caderea Troiei: "sa nu aveti incredere in cai si sa va temeti de greci chiar si cand va aduc daruri". Pentru pedepsirea lui Laocoon -care devenise cam deranjant si amenintator datorita adevarului grait de el-, grecii, care isi aveau campul militar -pe vremea aceea- in insula Tenedos, au trimis acesti doi serpi constrinctori, asadar, pentru a-l ucide pe cel ce i-a avertizat pe troieni.

Laocoon si fii sai, ucisi de serpi - Grup statuar al Vaticanului, inspirat de cel creat pentru prima oara de Phidias

-Va urma-

Sarpele ca simbol I

Atragator si inspirand teama, sarpele, semnificatia acestuia, atrage la fel de puternic pe cat de multa teama produce. Mai mult decat teama si atractia, sarpele provoaca fiori. Sarpele provoaca...
Romantismul pur care se incadreaza perfect in lumea virtuala, preferinta obsesiva pentru cuvantul "snake" la nume, m-a facut sa decid sa tratez acest urias simbolism al sarpelui. Articolul va fi postat pe bucati pentru ca el nu numai ca e mai greu de citit, dar e si mai greu de scris.



Poate ca e de vina forma sa sau poate miscarile facute in timp ce se deplaseaza, unice in felul lor. Poate ca a fost de vina capacitatea acestuia ca din moale, sa devina tare,din lenes, sa devina agil, poate ca la baza a stat prezenta acestuia in toate locurile de pe Pamant, prezenta sa mondiala. Poate ca toate acestea au facut din sarpe cel mai viu, printre cele mai puternice si, cu siguranta cel mai rezistent dintre toate simbolurile. Nici un alt animal nu a mai constituit obiectul unui atat de coplesitor simbolism cu privire la intelepciunea ancestrala ale carei radacini se pierd in negura timpurilor, catre inceputurile umanitatii. O intelepciune veche care parca dateaza dintotdeauna, atat de indepartata ca ne pare straina, batandu-si joc de vechile iratiuni si razand in hohote de puerilitatea ratiunilor contemporane. Fie ca ironia si aroganta sa nu atinga niciodata gloria cunoasterii.

Mai intai de toate, trebuie sa stabilim din start ca simbolurile sunt cu totul altceva decat idolii. Este motivul pentru care ar cam trebui sa incetam o data pentru totdeauna sa-i consideram pe vechii intelepti drept naivi si "adoratori de idoli". Artele, stiintele ( matematica, astronomia, codificarea limbii in simboluri) toate acestea au fost create de acesti -asa considerati- naivi: sumerieni,hetiti, egipteni, chinezi. Si dat fiind ca astazi este greu a manevra aceste stiinte, ganditi-va doar cat de greu a fost a le inventa, a le naste. Si mai ganditi-va ca si ele inseamna simbolism. Asadar de ce un simbolism este considerat la adevarata sa valoare si un alt simbolism, al aceleiasi surse, este luat in ras, defaimat, desconsiderat? Pe baza carei logici? In fond, simbolismul (ceva complet diferit fata de adorarea unor idoli) nu reprezinta decat acelasi fel de simbolism, acelasi fel de a coda informatii valabile. Este poate mai bine sa lasam aerul superior pe care-l adoptam la citirea unor texte ce ne par basme si sa incepem sa decodificam aceste texte.
In fond, fiecare om poate sa recunoasca in el insusi un sarpe cu mai multe capete care, fiecare in parte, isi improasca veninul orgoliului.
Si, intr-un echilibru perfect, poate recunoaste si un sarpe plin de putere si intelepciune.
Acesta este, simplist descris, simbolismul sarpelui, dualist. Este dualismul din noi.

Candva, inteleptii erau numiti drept "sarpe" sau "dragon". Si, desigur, ei erau denumiti asa pentru ca "mancasera ficatul si inima sarpelui". Asa se exprimau pe vremea aceea, asa le facea placere, acesta era codul. In fond, si Ovidiu lauda ochii iubitei spunand ca avea "ochi umezi de vitica". Un mod simbolic, asadar, de a spune ca si-au insusit cunostinte. Mai mult decat atat, in vremuri de demult, ficatul era cel ce reprezenta cunoasterea sentimentelor iar actiunea de a-l manca reprezenta insusirea unei invataturi asupra laturei onirice a vietii, cea plina de eroism, de ideal, de sensibilitate. Pe de alta parte, inima, tot in vremuri stravechi, reprezenta centrul vointei, exprima invatatura conforma cu Legea Unica, acea lege ce guverneaza viata si legitimitatea acesteia.
In mitologia scandinava, Sigurd a fript inima dragonului Fafnir pe care-l ucisese si i-a mancat-o. Astfel a devenit cel mai intelept dintre oameni.

Sigurd ucicandu-l pe Fafnir

Gnosticii venerau sarpele pentru ca le aratase acestora "misterele".
Naga, la indieni si la tibetani erau oamenii initiati, erau oamenii "naga" (serpi) si nu orice fel de reptile.

Om Naga

Mai mult, sarpele intotdeauna a reprezentat simbolul reinnoirilor, al nemuririi si al timpului. Avea atat de multe fatete si semnificatii apocrife, cat Arborele...cat "Arborele Vietii" cu care, de altfel este legat in mod inseparabil ca notiune.

Arborele Vietii

Partea anume din trupul omului, care reprezinta simbolismul interdependentei sarpelui si al Arborelui Vietii, este coloana vertebrala cu maduva sa. Incepe din creierul rotund, prin ramurile nervoase si ajunge pana in organele genitale femeiesti, cu periodica reinnoire, nascatoare de viata si, respectiv, pana la falus ca generator de viata.
Yoga considera ca in spatele organelor genitale, in "roata energetica" denumita Mulandra, se regaseste Kundalini, cea mai importanta energie, sub forma unui sarpe incolacit.

Kundalini

Si dat fiind ca Adevarul este indivizibil, este unul si doar unul si el strabate toate nivelele, tot asa si simbolul sau il urmeaza:sarpele. Simbolismul acestor nivele poate fi decodificat incepand de la cel "Sacru" al creierului si pana la cel asa zis "Profan" al falusului. Foarte multe cercetari au constatat impletirea energiilor complementare,Yin si Yang, ale sarpelui descendent si sarpelui ascendent si, toate vor conduce la recunoasterea Arborelui Cunoasterii binelui si raului. Sa nu uitam ca din acest Arbore am descins spiritual si sa ne gandim ca tot prin acesta va trebui sa reurcam. Este posibil, asadar, ca in viata lumeasca, pamanteana, animalica, farmecul schimbarii pieii sa simbolizeze reinnoire dar in marile mistere, ea reprezinta reascendenta si renasterea omului "luminat", scos definitiv din intunericul instinctului.
La inceputurile coexistentei lor, Arborele si Sarpele reprezentau o uniune divina. Textele considerate sacre au fost inspirate de minti neintinate asa cum sunt ale noastre, cei ce le citim. Aceasta uniune divina de care am amintit anterior, reprezinta, ca imagine, Arborele Vietii rasturnat, cu radacinile infipte in cer, cu trunchiul strabatand nivelele, cu ramurile sale stufoase trecand, mai intai, prin primul nivel unde materia doar ce s-a diferentiat si, apoi, mai jos, pana ce ajung si ating nivelul nostru, cel pamantean, cel intinat.
Radacinile Arborelui Vietii simbolizeaza Fiinta Suprema, Cuvantul, Logos ul. Ramurile sale reprezinta ceea ce in teologia sanscrita se numeau Djani-co-han, spiritele splendide, Puterile creatoare. Frunzele Arborelui Vietii reprezinta invataturile. Atunci cand ramurile sale pure au atins Pamantul, Arborele Vietii si-a pierdut puritatea initiala. Acel Adevar Unic, Plasma Eternitatii, Logosul ceresc, au fost decazute iar sarpele, tasnit ca o raza de lumina din abisul Misterului Divin a dobandit umbra. Tocmai aceasta umbra trebuie ca noi sa invingem si sa ne regasim iara, la izvoarele Luminii.

-Va urma. E doar inceputul-