Muntele Athos, mai mult decat pare a fi (II)

Nu e nevoie de o introducere, prezentul articol fiind o continuare a acestuia Muntele Athos, mai mult decat pare a fi .
Odata cu expansiunea islamista in Orient, Muntele Athos a intrat intr-o noua perioada. Nenumarate atacuri barbare au trecut pe aici, in valuri, timp de aproape 200 de ani. In aceste circumstante au sosit si primii calugari refugiati din Palestina si au fost puse bazele comunitatii monahale ce va sa fie.
Aceasta "prima generatie" de asceti, data fiind calitatea activitatii lor spirituale, au fost invitati si au participat pentru prima oara, in anul 843, la cel de-al VI -lea Sinod Ecumenic. In continuare, datorita vietii monahale exemplare, Muntele Athos a primit, pentru prima oara in mod oficial, denumirea de "Muntele Sfant".
In 859-860 soseste aici Sfantul Eftimie pentru a trai in asceza. Ii va avea spre indrumare pe Ioannis Kolovas si Vasilios care vor infiinta, fiecare in parte, cate o manastire ce le va purta numele. Concomitent cu acestia, Sf. Vasilis din Amorios va infiinta si el o a treia manastire mai mica. Acestea sunt si primele manastiri aparute pe Muntele Athos.
In anul 883 se va emite primul Edict Imparatesc de catre Vasilios I Macedon prin care se declara ca se favorizeaza la Muntele Athos crearea unui stat (monahopolitia) exclusiv monahal, cu conditia ca acesti calugari "sa fie adepti ai linistii si ai tuturor celor crestinesti".  Va mai urma un Edict Imparatasc in anul 908 si inca unul, in anul 934 prin intermediul carora se declara interesul si preocuparea Imperiului Bizantin pentru Muntele Sfant. A se observa deci ca Muntele Athon, devenit Athos, odata cu primul Edict este din ce in ce mai des numit ca Muntele Sfant.
Tot acum se stabileste si capitala spirituala a Muntelui Athos, la Karyes. Karyes juca si rol de conducere administrativa si aici se infiinteaza Protaton, un fel de Sfat al Batranilor (calugari). Capitala va confirma in mod simbolic, caracterul spiritual al acestor locuri si unitatea acestei comunitati monahale care incepe sa se organizeze si sa se remarce ca fiind de sine statatoare.
In aceste conditii se dezvolta unele dintre cele mai mari manastiri: Lavra, Vatopedios, Iviros, Xiropotamos, Zografos, Dohiarios, Filotheos, Esfimenos, Ruseasca si Afalminon. Pe langa aceste manastiri mari, se vor mai ridica 180 de manastiri foarte micute si chilii, numarul total al calugarilor ajungand la 3000.
Marele eveniment denumit Schisma (Σχίσμα - sfasiere, ruptura) avea sa se "petreaca" in anul 1054. Desi insasi denumirea de "sfasiere" duce cu gandul la un gest brusc, dintr-o singura miscare, faptul in sine, a durat destul de mult timp, cu o succesiune de neintelegeri si reimpacari. Schisma reprezinta impartirea crestinismului in doua: catolicii vestici si ortodocsii estici. Si desi este stabilit cum ca a avut loc in anul 1054, atunci cand Papa Leon si Patriarhul Mihail au schimbat intre ei, cu mult naduf, afurisenii repetate, "ruptura" dintre Est si Vest a fost, de fapt, o consecinta a unei perioade mult mai indelungate de instrainare intre cele doua biserici. Motivele initiale le-au constituit neintelegerile iscate de statutul Papei : Papa dorea sa aiba o putere mai mare decat cei 4 Patriarhi din Est si sa aiba autoritate asupra acestora, in timp ce acestia, la randul lor, considerau ca rolul de cap al bisericii revenit Papei era simbolic si privea doar credinciosii crestini din Vest, nu toti crestinii in general. In afara acestor motive care priveau efectiv suprematia unora sau a altora la puterea institutiei bisericii crestine, au mai existat si alte motive, desigur cu mult mai neinsemnate dar care in contextul general au jucat si ele un rol de catalizator. Mai pe scurt: unele priveau modul de desfasurare a liturghiei si altele priveau modul in care unele responsabilitati trebuiau sa fie atribuite.
Cu siguranta, motivele care reies sunt cat se poate de "lumesti", nu exista nici o divergenta de natura religioasa sau care sa vizeze macar credinta crestina.
Aceasta ruptura dogmatica, teologica, lingvistica, culturala si geografica nu a mai putut fi niciodata reparata. In fond, ambele biserici si-au impartit puterea in doua. Si dat fiind ca puterea a constituit adevaratul motiv al neintelegerii, este putin probabil ca aceasta reconciliere deplina va avea vreodata loc, mai ales ca de mult timp, in mentalitatea crestina s-a creat convingerea cum ca se afla "de o parte sau de alta". Implicarea comunitatii Muntelui Athos nu a facut decat sa agraveze si mai mult situatia.
Desigur ca toate aceste evenimente vizau si Muntele Athos. Spiritualitatea calugarilor sai ii confereau o "aura" iar mai marii prelati ai bisericii ("de o parte si de alta") isi doreau, fiecare de partea sa, aceasta "aura". Din punctul meu de vedere, papalitatea a comis o greseala imensa atunci cand si-a inchipuit ca Muntele Athos ca si comunitate monahala va avea cum sa i se "includa" vreodata. "Vestul" dorea supunere si nu a inteles ca Muntele Athos era mult mai mult decat o bucata de pamant in Orient, era mai mult decat o comunitate de monahi exemplari. Era o bugata de pamant, desigur, dar o bucata de pamant care mustea de istorie milenara si spiritualitate. Si nu numai ca aceasta comunitate, tocmai datorita a ceea ce reprezenta, nu era posibil sa se supuna vreunei ambitii "lumesti" dar, in fond, Bizantul era cel ce a ajutat, a sustinut si a contribuit la "maretia" Sfantului Munte, atat material (adica trimiteau efectiv bani pentru a se dezvolta si armata pentru a-i proteja de atacurile barbare, timp de secole) cat si prin recunoasterea la nivel de Sinod, prin implicarea acestor calugari la activitatile bisericii crestine. In fond, Bizantul a oferit totul, necerand niciodata supunere sau orice altceva in schimb, din partea Muntelui Athos. Nu pot caracteriza decat ca arogante si lipsite de logica, acte de genul celor intreprinse de Papa Inocentiu III (27/11/1206) care isi permitea sa declare ca ar considera Athos -ul ca inclus politic la "statul" Salonic si religios la Episcopia filopapala din Thraki (regiune a Greciei). Desigur, nici cruciatii nu au lipsit, ei venind a "pedepsi" orice semn de nesupunere venit din partea calugarilor asceti. Calugarul Dorotheos consemneaza in Istoria Muntelui Athos: "De acum incolo, tirania, furturile, umilintele, crimele, vor deveni un mod de viata zilnic iar manastirile vor fi teatrul unor judecati in lipsa, cu inumane consecinte." Aceasta perioada in care, pentru prima data, calugarii de la Athos sunt vanati si chinuiti de frati crestini in numele aceleiasi credinte, in conditiile in care in mod permanent erau hartuiti deja de bulgari, pirati sicilieni si franci si, desigur, de turci, i-a marcat in mod deosebit si, poate ca tocmai acesta a fost momentul hotarator in care comunitatea de la Athos a decis de partea cui trebuie sa fie pentru a putea continua sa existe. Desigur ca atacurile cruciatilor nu vizau exclusiv calugarii de la Athos, ei vizau, in fond, Bizantul (crestin!).
In sfarsit, in anul 1222, regiunea greceasca Macedonia-Thraki trece din nou in mainile Bizantului si Muntele Athos se vede iarasi liber.
In anul 1277, moment in care din memoria grecilor inca nu se stersesera ingrozitoarele amintiri ale "dominarii latine" (denumire extrasa mot-a-mot de pe site-ul Muntelui Athos), Mihail IV  al Bizantului incearca o reunire a ortodoxiei cu Papa. Papa insa, inca odata, dorea neaparat "supunere si ascultare" din partea Muntelui Athos. Calugarii reactioneaza, ei niciodata nu se supusesera nici macar Bizantului, conditiile erau de neacceptat pentru acestia. Nemultumirile lor insa, nu sunt luate in seama de Mihail IV care le trimite un raspuns categoric negativ, decis fiind sa reia relatiile cu Vestul (poate si pentru ca era presat de amenintarea turcilor). Intr-un mod simbolic, calugarii rup, sfasie pergamentul cu raspunsul si pentru a se razbuna, Mihail IV va trimite la Athos armata care va da foc intregii capitale a acestuia, va incendia manastirile si va ucide calugari. Toate acestea nu se vor termina decat cu moartea imparatului. Fiul sau, Andronic II ii va urma la tron si, spre deosebire de tatal sau, va emite mai mult de 100 de Edicte Imperiale in beneficiul reconstruirii, favorizarii si ajutarii Muntelui Athos.
O noua amenintare va apare, sub chipul unui "sarlatan evreu" ,cum il numeste calugarul Dorotheos si anume Arnaldo Villanova, care conduce hoarde de catalani veniti in scopul jafurilor.
Mai mult decat atat, noii infiintatei Biserici Sarbesti i se nazare si acesteia sa ceara sa i se supuna Muntele Athos (1347-48). Daca pretentia Papei parea aroganta, pretentia celor din urma pare cel putin o aberatie.
Asadar, pana in acest moment, Muntele Athos, indiferent de circumstante, ofera imaginea unui centru ascetic si dobandeste o identitate, se organizeaza stabilindu-si legi si se intareste construind manastiri. Desigur, concomitent, i se raspandeste si faima.
Din anul 1380, Muntele Sfant va intra sub stapanirea "natiei lipsite de orice respect si dusmana a lui Dumnezeu, otomanii" (calugarul Dorotheos). Eliberarea unor teritorii grecesti din N, conduc la semnarea unui Tratat Special la data de 29/08/1404. Prin acesta, grecii doreau sa asigure faptul ca Muntele Athos va fi lasat in pace si, de aceea, in Tratat se mentiona ca otomanii nu vor calca pe teritoriul Muntelui Athos si  nu ii vor deranja in vreun fel pe ascetii de aici. Cu toate acestea, "credinciosii lui Allah nu numai ca jefuiesc bunurile, nu numai ca parjolesc ogoarele, nu numai ca darama cladirile din temelii dar rapesc si oamenii (calugarii) si ii tin prizonieri" (calugarul Dortheos).
Nemaiputand rezista, in anul 1428 Muntele Athos se va preda sultanului Murat II in schimbul promisiunii acestuia ca toate traditiile vietii monahale ale comunitatii de aici vor fi respectate. Desigur, pentru a avea parte de acest "respect" si pentru a fi lasati in pace, calugarii vor trebui sa faca uz de toata iscusinta diplomatica si, mai ales, sa plateasca inimaginabile sume de bani. Concomitent, vor fi jefuiti fara oprire de valuri de pirati.
"In aceste vremuri triste, Domnii statelor din N de aceeasi credinta cu noi isi vor asuma protectia noastra: Valahia, Transilvania, Moldova, Georgia si Rusia" (calugarul Dorotheos).
Cu toate darile uriase, cu tot Tratatul semnat, Murat II vrea sa puna totusi mana pe pamantul si averea de la Athos pentru a si-l insusi ca pe o mosie personala.
Disperati, calugarii vor recurge la ajutorul camatarilor evrei pentru a putea plati sultanului si mai multi bani.
Rezultatul acestei actiuni este de remarcat. Desi el nu are o durata foarte mare, are un caracter acut, dat fiind ca acesti camatari evrei, favorizati de faptul ca Muntele Athos era complet istovit economic, au ajuns in pozitia de a revendica Athos ul, calugarii nemaiputand sa le plateasca, nemaiavand de unde. Inca odata, grecii sunt cei ce isi asuma plata acestor datorii si salvarea Muntelui Sfant. In acelasi timp, se pregatesc sa se elibereze de jugul otoman.
Calugarii inteleg si ei ca grecii le vor fi intotdeauna un ultim si sigur ajutor, precum si ca eliberarea de otomani le era si acestora vitala. De aceea incep sa se implice in cel mai activ mod, inclusiv militar, prin participarea a mai mult de 1000 de calugari in luptele impotriva turcilor.
In sfarsit, Muntele Sfant se va elibera pe 2/11/1912 cu ajutorul navei amiral Averof, condusa de amiralul Pavlos Kountouriotis. Aceasta lupta este considerata in istoria Greciei una dintre cele mai importante din toate timpurile (si va rog sa nu uitati ca si lupta de la Thermopile tot de istoria Greciei apartine).
Din momentul acesta, Muntele Athos incepe sa infloreasca efectiv, numarul calugarilor ajunge la 10.000.
In anul 1924, Athonas - Athon - Athos - Muntele Sfant, va stabili relatiile definitive ce le va avea cu statul grec, prin semnarea "Hartii de Fondare" ce ii va conferi acestuia statutul de Stat Autonom Monahal. Desigur ca acesta apartine Greciei si nu poate fi instrainat de aceasta.
In anul 1963 se va sarbatori cu maretie bizantina implinirea a 1000 de ani de existenta spirtuala.
In prezent, numarul calugarilor de la Muntele Athos este de cca. 1500, exista 20 de manastiri si 14 schituri. Schitul Sfantul Dimitrios (Lakkou) apartine calugarilor romani, este un schit romanesc.
Muntele Athos poate fi vizitat de catre barbatii de toate varstele si dispune de chilii speciale de gazduire. Plecarea, prin traversarea canalului contruit de Xerxes, se face din Ouranopolis, Orasul Cerului.

Emblema Bisericii Ortodoxe  - bizantina

Muntele Athos, mai mult decat pare a fi (I)

Despre Muntele Athos se vorbeste mult si se cunoaste putin.
In ceea ce priveste perioada precrestina, ba chiar cu mult inainte de anul 0, se cunoaste cu atat mai putin. Cu toate acestea, exista uenle informatii precise si deosebit de valoroase. Desi deosebit de pretioase si reale, ele nu sunt, insa, pomenite aproape deloc, ca si cum nu ar exista sau ca si cum ar umbri maretia ortodoxa de la Athos.
Din punct de vedere geografic si administrativ, Muntele Athos se afla situat in Peninsula Halkidiki, in N-E Greciei (peninsula are forma unei palme cu trei degete intinse). Athos ocupa "degetul" de sus care intra in mare cam 60 de Km. are o spuprafata de 332,5 Km si in prezent este un stat autonom si exclusiv monahal, dispune de capitala (Karyes) si numara 20 de manastiri si nenumarate schituri.
Informatiile ce ar putea constitui o istorie a acestui punct geografic exista, asa cum am mai spus, dar ele se afla impartite in mai multe categorii (mitologie, tratate de istorie, povestiri, tratate de geografie). Vorbesc de perioada in care Muntele Athos exista, desigur, dar nu devenise inca ceea ce este acum. In articolul acesta am decis ca voi incepe de acolo de unde pentru prima oara numele sau a fost pomenit si ca voi scrie acele evenimente mai putin cunoscute.
Mai intai de toate, trebuie stabilit de unde isi are numele.
Ca mai mereu, mitologia greaca ne ajuta in acest sens. Conform acesteia, numele i se leaga de lupta dintre titani si zeii Olimpului. Conducatorul titanilor, gigantul Athonas a smuls o stanca uriasa - un munte intreg, pe care l-a aruncat inspre Poseidon pentru a-l ucide. A ratat insa lovitura, stanca s-a pravalit in mare si, acolo unde a cazut, s-a format Muntele Athos. Asadar numele de Athos (sau Athon, mai vechi), provine de la numele titanului Athonas, este o prescurtare a acestuia.
In continuare, tot din mitologia greaca, ne provine un alt mit in care este descrisa dragostea lui Apollon pentru Dafni, fiica regelui din Arkadia. Dafni, dorind a ramane virgina si stiind ca e greu sa scape de dorinta unui zeu, s-a refugiat in portul de la Athos, caruia i-a si dat numele.
Herodot spune: " Maretul Athos este un munte inalt si renumit, in mijlocul naturii, locuit de oameni in orasele: Dion, Thyssos, Kleone, Akrathi, Haradria, Paleorion, Sami, Olofyxos, Apollonia, Ouranoupolis." Asadar Athos era si renumit, si maret inca de pe atunci. Unele dintre aceste denumiri exista pana si astazi. De exemplu, din Ouranoupolis (Orasul Cerului) se pleaca pentru a ajunge pe teritoriul exclusiv monahal de la Athos.
Exista un anumit nume legat de istoria acestui munte, este numele unui celebru oras considerat candva a fi doar un mit: Troia. Muntele Athos este situat in zona in care Troia isi exercita influenta. Odata cu caderea sa si incheierea razboiului troian (1184 i.d.C), regiuni intregi din apropierea Troiei, pana in Peninsula Halkidiki, unde se afla si Muntele Athos, au fost abandonate de locuitorii acestora si au ramas pustii. Trei orase cu initiativa: Erethria, Halki (in prezent Halkida) si Andros, decid sa ia situatia in propriile maini si sa repopuleze Peninsula Halkidiki, inclusiv "degetul" cu Muntele Athos. Faptele sunt consemnate de Thoukididis IV 109, Stravon X 8 VIII 31 si mai tarziu de Stefanos Bizantinul, Opere, pg. 685.
Cei mai vechi locuitori ai acestor locuri se numeau halkizi si pelasgi (Stravon VII 35).
Exista, de asemenea, marturii a doua evenimente ce au avut loc si care sunt consemnate istoric: in 492 i.d.C, generalul persan Mardon a pornit o campanie de razboi impotriva Atenei si a Eretriei. Inainte de a ajunge acolo insa, si-a lovit flota in stancile de la Nimfeo, unde s-au scufundat 300 de corabii impreuna cu 20.000 de soldati.
In anul 401 i.d.C, 50 de corabii spartane conduse de generalul Epikleas, s-au scufundat izbindu-se de aceleasi stanci de langa Athos (ambele evenimente sunt consemnate de Diodoros Sicilianul-Istorie-XIII 41, 1-3).
In anul 481, se intregeste construirea canalului de la Athos de catre regele Xerxes al persilor. Canalul a fost construit in scopul evitarii repetarii unui nou naufragiu, precum cel din 492 i.d.C. Durata contructiilor a fost de trei ani si faptul este consemnat de Herodot, VII 22 - Stravon, VII 35 - Aililios si Panathinaikos, 120-122 si 126-128.
De asemenea, aflam ca Athos detinea un rol foarte important in Antichitate, fiind dedicat lui Zeus (Dias) (Eschil, Agamemnon, 282). Mai mult chiar, este amintit cu denumirea de "isihios" care inseamna curat, nevinovat, inocent.
Caracterul aceasta este intarit si de Herodot:" In varful sau nu paseau decat zeii in trecerea lor dintr-un taram intr-altul". E poate bine de precizat aici ca mai este numit si azi ca "avathon", adica "necalcatul, virginul". Este foarte posibil ca aceasta denumire sa se fi pastrat de pe atunci, continuitatea limbii elene permitand foarte bine acest lucru.
Atat Herodot, cat si Eschil, au amintit de puterea Muntelui Athos de a profeti schimbari cosmogonice. Mai mult decat atat, Eschil spune clar ca la Athos s-a prevazut caderea Troiei.
Asadar, caracterul religios al acestui munte apare inca din cele mai vechi timpuri.
Toate datele mai sus mentionate sunt cunoscute, cercetate, pastrate chiar, de insisi calugarii de la Sfantul Munte. Si odata ajunsi in acest punct, as vrea sa ne aplecam si asupra acestei teme, si anume a modului in care acestia au privit trecutul acestor locuri si cum s-au comportat fata de acestea. Doresc a-l mentiona neaparat pentru ca desi exemplar, nu este cunoscut aproape deloc.

Inainte de a trece la descrierea acestei atitudini, as vrea sa amintesc, pentru a-mi indeplini datoria, ceea ce este cel mai cunoscut ca simbolism despre ortodoxul Munte Athos.
Exista un mit care caracterizeaza, se afla si este adoptat de calugarii rusi (si EXCLUSIV de acestia, in ciuda faptului ca aceasta versiune este generalizata, ca si cum ar fi adoptat-o toata comunitatea de sihastri de la Athos, fapt inexact), cu mult mai nou decat miturile anterioare din introducere, desigur, care spune ca pe aceste locuri,  si-a gasit refugiu Maica Domnului, in calatoria pe care aceasta o intreprindea impreuna cu Ioan Evanghelistul spre Cipru. Se iscase o teribila furtuna si astfel, Maica Domnului a fost nevoita sa astepte limpezirea vremii. In cursul asteptarii sale, in timp ce admira superba natura a locurilor, a auzit un glas din cer care a spus: "Fie ca locul acesta sa fie ales ca o gradina a Paradisului in care sa-si gaseasca salvarea toti cei ce doresc a fi salvati". Precizez ca aici nu se face vreo referire cum ca nu sunt permise femeile sau ca numai barbatii pot cauta salvarea acolo. Cu toate acestea, Muntele Athos a devenit "gradina Maicii Domnului", asa cum mai este numit si pe el nu calca picior de femeie, este interzisa cu desavarsire intrarea femeilor la Athos. Din motive practice, cred ca este de inteles motivul, totusi.
Revenind insa la atitudinea calugarilor de la Athos (inca de la inceput) fata de trecutul acestor locuri, trebuie mentionat ca actualul sau caracter a debutat odata cu sosirea Apostolului Pavel. Sosirea acestuia marcheaza momentul in care putem vorbi deja de continuitatea cu caracter crestin ortodox pe care acest maret munte o va avea.
Primul mentionat ca fiind stabilit aici a fost Sf. Petru Athonitis. Este vorba de un ascet care a trait aici timp de 53 de ani, fara a intalni vreun alt om. Dupa moartea sa, incredibila, totala asceza in care a trait, i-a devenit faimoasa si a constituit un exemplu demn de urmat si pentru alti asceti. Chiar din Palestina au inceput sa soseasca aici calugari refugiati si izgoniti de invazia musulmana de pe plaiurile lor. Astfel se explica unele denumiri palestiniene de la Athos.

Toti acestia au pus bazele vietii monahale ce va sa fie la Athos.

In anul 843 va fi acceptat caracterul exclusiv religios de la Athos si pentru prima oara este mentionat si recunoscut ca "Muntele Sfant". Asadar, recunoasterea sfinteniei acetui munte nu are de-a face cu trecerea Maicii Domnului pe acolo (de altfel, trecerea sa este mentionata numai de calugarii rusi, nu si de tot restul care desi nu neaga, pastreaza o rezerva tacita) dar caracterul de "sfant" se refera la modul de viata al acestor calugari dedicati trup si suflet credintei si rugaciunii.

Desigur, odata ajunsi aici, calugarii au gasit constructii antice deja existente.

Uimitoare, admirabila si niciodata relatata este atitudinea pe care acesti oameni dedicati trup si suflet credintei crestine ortodoxe au adoptat-o fata de aceste vestigii.

As vrea sa citez cateva dintre cele consemnate in scris de unii calugari si stareti:

Theologos de la Manastirea Iviros din Muntele Athos

"Traditia crestina ortodoxa nu respinge si nu are de ce renega deja existenta educatie si cunoastere antica."

Acestea au fost scrise cu referire la uimirea exprimata de cineva cum ca numai la Manastirea Iviris exista 185 de texte referitoare la Antichitate, dintre care 35 sunt lucrari aristotelice.

De asemenea, intrebat despre lucrarile lui Pindar, aflate in aceeasi manastire:

Staretul Vasilios de la Manastirea Iviros din Muntele Athos:

"Demn de mirare nu este cum de se afla Pindar in biblioteca manastirii noastre, dar, tocmai invers, demn de mirare ar fi fost daca nu s-ar fi aflat in aceasta!"

Cu referire la modul in care se purtau calugarii cu vestigiile antice, avem marturia urmatoare:

Calugarul Teoctist de la Manastirea Dohiaris din Muntele Athos:

"Calugarii, si, mai ales calugarii de la Athos sunt mari iubitori de frumos si iubitori ai esteticii si nu numai ca nu arunca orice este frumos,dar aduna si chiar expun spre a fi vazute. Orice piatra sau marmura pare a fi slefuita sau prezinta o oricat de mica incrustare este refolosita in constructie, este pastrata si nu este trimisa in cariera. Asta se face pentru a demonstra ca urmasii cinstesc munca si zelul inantasilor lor. Calugarii aduna nepreferential, orice s-a salvat din civilizatia strabunilor nostri antici. Au grija de acestea, le intretin si le pastreaza ca pe sfintele moaste ale natiei noastre, radacina si samanta..."

Toate acestea sunt adevarate, toate elementele pastrate din antichitate au fost refolosite in constructii si expuse vederii. 

In Manastirea Dohiarios exista o pictura murala din anul 1568 care reprezinta patru calugari carand comori dintr-un loc arheologic aflat in ruine, cu o singura coloana ramasa in picioare.

Tot aici, o alta pictura murala ii reprezinta pe Alexandru cel Mare, pe Imparatul roman Augustus, pe Nabuccodonossor, pe regele persan Mideea  Midas, toti patru pe tronul imperial. (pictura tot din 1568).

In aceeasi manastire, se regaseste pictat zodiacul, in cercul stelar, precum si, in mod uluitor, regasim integral pictati pe Pitagora, Socrate, Homer, Aristotel, Sybill, Platon, Plutarh etc.

Bucati intregi de fresce, socluri de statui, statui, busturi, coloane de marmura, epigrafes au fost refolosite la construirea lacaselor de cult bizantine sau post-bizantine.

Sarcofagele au fost transformate in recipiente de pastrat uleiul sfant, fresce impodobesc cu cinste intrarile, ferestrele, culoarele. Una dintre coloanele de decoratiune este incrustata ca apartinand regelui Cassandros (Manastirea Dohiaris). 

De asemenea, toate chiliile Manastirii Iviros sunt sustinute de coloane in ritm ionic si doric!!!

Influentele antice, venerate si pastrate cu respect, nu se limiteaza numai la existenta tuturor acestor elemente de arta pastrate si revalorificate in constructii dar se regasesc si in spiritualitatea acestor oameni (minti deschise, nelimitate, fara frica de a cunoaste desi raman fidele propriei credinte). De asemenea, unele ustensile folosite zilnic provin din Antichitate: storcatorul de struguri, ceasurile hidraulice, instrumentele caracteristice pentru pictura si scris, ustensile de lucru, obiecte de cult antice, tehnici de impodobire si decorare, de lucrari in ghips etc.

Desigur, toate acestea ne sunt noua foarte straine si cu mirare descopera cineva aceasta atitudine a acestor oameni dedicati mai mult decat oricare altii credintei crestine. Asadar cei mai devotati dintre crestini se poarta cu respect fata de o alta cultura a carei valoare o recunosc si o cinstesc, cauta sa afle cat mai multe lucruri despre aceasta si nu resping maretia unei de neegalat si de netagaduit culturi, a culturii antice.

Ei sunt un exemplu de oameni luminati, destupati care nu au nevoie sa "ucida" pe altii pentru a-si consolida maretia.

In final, adaug ca toate informatiile prezentate aici sunt recunoscute si consemnate de chiar comunitatea monahala de la Muntele Athos.