NewDay si Asul de pica

NewDay este o firma din asta unde se duceau grasii, celulistii si babele ca sa slabeasca.
De cand cu criza economica, reducerea pensiilor si alte belele, lumea supraponderala s-a dat peste cap complet si in loc sa se gandeasca cum sa dea jos kilogramele, se gandeste mai mult cum sa le tina pentru vremuri grele. Un fel de depozit pentru vremea foametei.
Asadar, newdaynienii au ramas fara clienti.
Dar le-a venit o idee. Au luat catalogul telefonic si suna...
Driiiiiiiiiiiiiiiing face telefonul meu. Ala stabil -adica fix-. Cum l-am auzit, am turbat. Toata lumea stie ca interzic cu desavarsire sa ma sune pe stabil oricine (in afara de tata, ca lui cu cat ii interzic mai mult, cu atat ma suna mai des). Doresc a fi sunata doar pe mobil, ca sa refuz sa raspund doar la un telefon, nu la amandoua.
In fine, incepe o voce foarte profesionala sa imi explice ca suna pentru o statistica medicala ce priveste situatia alarmanta a obezitatii in Grecia.
Eu, interesata ca intotdeauna de chestiile astea, imediat am muscat din momeala. Asta ca sa ma invat minte alta data si sa-mi intre mintile-n cap! Si-mi explica aia, eu eram de acord cu ea...pana cand imi zice ca ar aprecia daca as putea sa trec pe la centrul lor, pentru a face un test al arderilor mele.
Apucasem sa ma laud ca eu ard tot si nu se pune nimic, mandra sa ies din cercul suspect, de grasi nesimtiti care infuleca de mama focului la miezul noptii. Eu am zis ca ard tot dar am uitat sa specific si ca nu prea am ce arde pentru ca nu-s mancacioasa.
Oricum, tot cu steagul cetateanului constiincios ridicat, am acceptat sa trec pe la centrul lor, dat fiind ca oricum ma duceam la supermarket si era in drumul meu. Mi-a trecut mie prin cap ca poate fi o capcana, imediat ce am auzit de NewDay, dar era culmea sa ma convinga aia ca trebuie sa slabesc! Si daca incercau, merita sa ma duc ca sa vad ce iese. Oricum, eu i-am precizat aleia ca ma duc de dragul statisticii, nu pentru vreo oferta de program de-al lor.
Ma imbrac, ma parfumez, ma cocotz pe pantofi si da-i bataie sa fac pe cetateanul sensibil la problemele grasilor de langa ei (ca eu chiar am vreo 5 vecini grasuni tare).
Ajung la centrul lor...ma ia in primire una de vreo 45 de ani, imbracata cam ca una de 17. Ce m-a socat a fost faptul ca desi arata bine, burta ii atarna ca un saculet. O fi nascut femeia dar nu vroia sa recunoasca !
S-a uitat bine la mine, a inceput sa imi explice cu obezitatea, aiureli, cum trebuie sa mancam, cum nu trebuie...
M-am uitat bine la ea si i-am pus o singura intrebare: "Doamna, vi se pare ca eu mananc?"
Tipa a ramas vreo 3 secunde cam fara sa stie ce sa zica, dupa care a raspuns: "Nu prea!"
In sfarsit, revenisem acana spre logica de bun simtz.
Am uitat sa precizez ca in ultimul timp, datorita unor chestii, sunt cam slaba si chiar cam jerpelita, as adauga.
Tipa insa, nu s-a dat batuta!
Avea un as in maneca.
Asul era de pica, misto, bine facut, de nota 10. Daca avea ala diploma de medic, atunci am si eu de inginer horticol! Oricum, incepuse sa ma intereseze toata faza, va dati seama de ce.
Respectivul as de pica urma sa imi ia tensiunea, sa ma cantareasca si sa imi faca testul ala de arderi.
Vreo 5 minute a fost super, m-a ajutat tipul sa stau, eu am stat...
Mi-a luat tensiunea, m-a pipait bine, tot tacamul, a fost foarte misto. A meritat faza.
Testul de arderi, propriu zis, a fost total neinteresant pentru ca asul de pica nu statea acolo tot timpul. A venit insa, de vreo 5 ori sa ma intrebe daca sunt OK. Cum il vedeam, eram imediat foarte bine.
In fine, ca sa n-o mai lungesc, testul a aratat ca ard de sting, cantaritul nu l-au comentat dar mi-a venit si mie randul sa ma amuz.
Concluziile trebuia sa mi le enunte respectivul as de pica. Statea la un birou si in spatele lui era o vitrina, in forma de piramida etajata, pe fiecare etaj fiind expuse unele alimente.
Tipul, a carui treaba era sa ma bage pe mine in vreun program de dieta, trebuia sa ma convinga de incredibil: ca am nevoie de dieta. Era cam de varsta mea. Si desi arata de 5 ori mai bine ca mine, se codea si nu stia cum sa inceapa. Concluzia? Era la mana mea, clar.
Cred ca mai usor i-ar fi venit sa anunte porcul ca de Ignat, trebuie sa il taie.
Dat fiind ca l-am vazut ezitand, am inceput prin a-l anunta ca eu mananc cam tot ce e in piramida aia, in afara de painea aia de toast, unt, pui, carne de vaca, broccoli si lapte.
S-a uitat ganditor la mine si a zis : "Da".
Cand mi se zice da, e un semn bun si incurajator asa ca am continuat, insirand special tot ceea ce nu mananc pe bune, precum si altele pe care le mananc cu placere dar el nu avea de unde sa stie asta. In final, nu mai ramasese nimic de nemancat. Tipul era buimac si sunt convinsa ca incepuse sa se intrebe daca nu cumva fac misto de el.
Ca sa iasa din incurcatura, decis fiind sa imi ia banii, incepe sa se lege de pielea mea:
_La un tratament de hidratare a pielii v-ati gandit?
Eu, oleaca arsa, am sarit in sus:
_De ce? Ce are pielea mea?
El, tanar si nelinistit, fata in fata cu dracul, s-a disculpat imediat:
_N-are nimic!
_Pai si daca n-are nimic de ce sa fac tratament de hidratare?
Pare ca-si revine si se gandeste sa treaca la ofensiva:
_Aparent, pielea pare ca nu are nevoie de nimic, dar daca vom privi la monitor, veti vedea ca pot apare probleme.
Cum mi-a zis de monitor, am redevenit interesata si am acceptat sa ma insoteasca -hehe!- ca sa-mi vada mai indeaproape pielea. Intr-adevar, avea o chestie ca un stilou pe care-l plimba pe obrajii mei si mi-a zis ca am puncte negre. Le-am vazut si eu adica, avea dreptate. Dar nu m-am putut abtine sa nu rad putin de el si sa nu-l intreb daca nu cumva ecranul lor are purici.
Omul mi-a explicat ca punctuletzele alea (care cu ochiul liber nu se vad), trebuiesc imediat scoase cu programul ce mi-l ofera ei.
Cat costa toata distractie? 1.080 de Euro.
Tipul, cand mi-a zis pretul, aproape ca se inrosise. Macar avea un pic de bun simt in strafunduri.
Pentru ca sa te dai medic si sa profiti de cum arati, impresionand niste femei corpolente si lipsite de ... diverse, nu e o chestie de bun simt. Ori asta era rolul sau acolo. Da' eu nu eram baba, nu eram corpolenta si o sa-mi iau si diploma de inginer horticol florar ! Sper adica. (Doar ca mai tarziu, acum sunt ocupata cu altele.)

I-am multumit pentru testul cu arderile, i-am urat succes in statistica lor cu grasii, mi-am luat geanta si am plecat in graba, ca inchideau aia la supermarket si eu uitasem ca vroiam sa ajung si acolo, cu ochii dupa asi de pica. Am ajuns la timp insa, mi-am facut cumparaturile si mi-am luat si niste benzi din alea de lipit pe piele cu care se scot punctele negre oricat de invizibile ar fi. Benzile alea ar scoate chiar si puricii de pe monitor. Si costa 7 Euro si ceva. Sic !

Asa, NU !

9 lucruri ce urasc la femei:
- Buclele "sarmale".
- Pantaloni negri cu cizme albe.
- Sa faca plici-plici pantofii pe caldaram sau sa nu-si poata "conduce" tocurile in...trafic.
- Unghiile neingrijite sau cu vopseaua "dusa" partial.
- Sa se vada dunga de la chiloti, de la sutien sau de la sunci prin fusta, pantaloni sau bluze.
- Sa le intre pantalonii in vrabii (la unele in struti).
- Sa miroasa a transpiratie.
- Sa fie neepilate.
- Sa locuiasca in case murdare - indolenta !

9 lucruri ce urasc la barbati:
- Sa miroasa a parfum dulceag.
- Sa poarte camasi roz, mov sau lucitoare si lipite de burti.
- Curelele subtiri (mai ales negre), la pantaloni.
- Chilotii albi din bumbac.
- Hainele de blana.
- Papucii din plastic.
- Pantofii de lac.
- Sa intarzie la intalniri.
- Jeans peticit, de copii.

9 lucruri pe care le urasc in general:
- Rujul folosit in prostie.
- Manelele
- Mizerie in casa
- Sunetele stridente
- Culoarea gri
- Grasime/Ulei mult in mancare
- Observatiile facute de ea, lui in public. Si viceversa. Dar primele sunt mai frecvente
- Sa mi se adreseze un necunoscut, cu care doar am facut cunostinta, ca si cum ma cunoaste de-o viata. Eventual sa vrea sa ma si pupe.
- Sa fac dragoste/sex doar in pat

De pe vremea cand eram revolutionara

Discutii pe peroanele metroului si nu numai, unde coboram ca sa mai luam o gura de aer curat intre 2 bombe, un fum si foarte multi caralii turbati
(28-29 iunie Atena)

1. Toti manjiti cu maalox lichid pe fatza (este un medicament pentru stomac dar ajuta ochii impotriva asfixiantelor si lacrimogenelor ), inlacrimati si trantiti pe jos, dar mai toate fetele se uitau atent in oglinzile de la metrou.
Ea catre El: "Hahahahaaaaaa, ia uite la tipe ca tot se uita daca nu s-au manjit de mascara. Ce nebune..."
Dupa 10 secunde: "Auzi, dar eu m-am manjit?"

2. Cand s-au mai linistit spiritele si iesisem toti din metrou, Spiros vroia poze:
Spiros: "Katerinaaaaa, ne lungim in drum sa ne faca Makis o poza sarutandu-ne si sa se vada si cacatul de caraliu in poza, mai in spate, asa?"
Katerina:"Nu pot ma, am fusta si port string. Mi se vede aia."
Spiros: "Lidaaaaaaa, faci o poza cu mine sarutandu-ne, unul peste altul lungiti in drum? Ca pleaca dracu' cacatul de politzai de acolo"
Lida: "Du'te ma, si eu am fusta si string"
Spiros ramane putin pe ganduri, dupa care se ridica si tzipa cat il tin plamanii pentru oricine aude:
"Fetelooooooooor, e vreuna care sa poarte fusta si chiloti adevarati? Pleaca dracu imbecilul din drum si nu mai pot face poza."

3. 5 caralii din aia de la armata militara, dar... "sensibili", care se holbasera la fundurile noastre de le iesisera ochii din cap toata luna, in timpul protestelor:
"Fetelor, va rugam frumos, mergeti mai pe margine sa fiti mai ferite ca avem ordin sa dam."
Iris: "Adica sa ne bateti?"
Mania:"Nu, sa te f ..., desteapto! Normal ca sa te bata!"
Dimitra asculta atenta si tupeista cum e mereu, zice:
Dimitra: "Chiar, voi puteti sa si f... asa cum bateti?"
Toti politaii zambesc cu gura pana la urechi cam uimiti.
Dimitra: "OK, daca nu mintiti si bateti bine, va telefonez imediat dupa!"

4. Atunci cand se aruncau lacrimogenele si chimicele, cu sticlutze din acelea de pulverizat apa pe frunzele plantelor sau haine pentru calcat, erai pulverizat cu Maalox lichid, pentru ca protejeaza ochii impotriva acestor gaze. Un tip disperat alerga si urla precum toti cand era nevoie:
"Vreau Malooooooooox"
Vine repede tipul cu sticla de la Crucea Rosie si ii zice "Inchide ochii sa te pulverizez"
Tipul indurerat urla "Lasa ochii, cu stomacul am probleme mai mari si, intamplator, imi trebuie Maalox"
Tipul de la Crucea Rosie :"Atunci deschide gura, ia sticla si bea"

5. Un tip cat un munte, indoit in 2, se tinea de organele genitale si facea ca naiba.
Il intreaba un prieten: "Te-au lovit rau, ma?"
Vlajganul: "Nu, ma, imi revin eu. Dar mi-e ca ma tine pana maine si vine Mathilde, frantuzoaica, in Grecia... Al dracu' mu..st, nu putea sa-mi dea in cap? Ca cu capul asta n-am treaba maine."

6. "Bai, dar bine mai desfunda nasu' lacrimogenele astea! Sa dea naiba, de 2 saptamani ma chinui cu spray si astea mi l-au desfundat intr-o secunda."

7. Cineva gasise cateva tuburi de gaze asfixiante.
"Baaaaaaaaaaaai, cretinii astia folosesc gaze expirate. Toate au expirat in '95. Or fi nocive?"

8. Afara era ca la bombardament, gaze peste tot, nici sa tragi un partz nu puteai de frica sa nu incarci mai mult atmosfera. Mihis si Alexis mancasera 2 sandwiches si stateau la taclale.
   Mihis: "Mama lui de politzai. E unu' grasan, al dracu fuge ca un iepure."
   Alexis:" Cum fuge, ma?"
   Mihis: "Pai la cat e de gras...fuge mai repede ca mine"
   Alexis: "Du-te ma de aici. Il vezi tu gras dar e mai slab ca tine. Tu esti gras rau."
   Mihis: "Sa dea naiba, iar trebuie sa fac dieta"
n.b: Alexis e mai gras ca toti dar ii vede pe toti obezi.

9. Intr-o dupa-amiaza, se aude un "bam buuum" (explodase o bombitza din aia luminoasa), dupa care se starneste vanzoleala in multime.
O voce se aude de la megafon:
"Toata lumea este rugata sa calce cu atentie si sa se uite pe jos dupa un deget. Si-a pierdut un caraliu degetul."
...da, degetul a fost gasit intr-o rigola si restituit proprietarului.

Noua, negri bugetari

Cazul grecesc se aplica si romanilor, asa ca pricepe tot romanu'.
Stau de ceva zile si ma tot uit la ce se petrece cu bugetarii din Grecia. In fine, ma uit la ce li se pregateste pentru ca aceasta sfanta casta, pana acum n-a patit, cu adevarat, inca nimic. Li s-au taiat doar sporurile adica, ceea ce pentru ei a constituit o tragedie. Cred si eu, pentru niste oameni care luau spor la salariu pentru ca se prezentau cu punctualitate la serviciu (a se retine ca nu aveau aparate cu cartele pentru prezenta, totusi), sa li se taie o asemenea indemnizatie logica e ceva inimaginalbil.
De curand insa, li s-a adus la cunostinta ca vor fi si concediati. Si se poarta de parca sunt nedreptatitii umanitatii. Grecia geme de vreo 3 ani de someri rezultati din concedierile din domeniul privat,dar bugetarii oracaie ca niste imbecili despre marea nedreptate ce li se face. Replica nu primesc niciodata. Toata lumea tace, toata lumea ii tolereaza. Nimeni, in fond, nu vrea sa-si asume vreo responsabilitate de opinie.
Am sa-i bag indirect acolo unde merita sa fie bagati o foarte mare parte dintre acestia, dintr-un singur motiv: anul trecut, avand sa aleg intre un job la stat si unul in domeniul privat, am ales domeniul privat. Am facut lucrul asta din 3 motive: era clar ca bugetarii vor fi "secerati" in curand, n-am asa pile mari ca sa fi putut promova intr-un post mai interesant si, cu tot respectul, salariul lor mi se pare mic si fara posibilitatea de a-l mari pana acolo unde se poate.
Clar, mi-o puteam lua si in bot dar pontam pe faptul ca sunt capabila sa muncesc ca un hamal, pana pic jos.
Ei bine, asta e ceva ce -repet- cei mai multi bugetari nu sunt capabil sa faca: munca. Ei nu se pot scula dimineata la timp pentru a fi la servici. Ei nu pot gandi pentru a rezolva probleme. Ei nu doresc a rezolva temele de serviciu ce le revin. Ei nu pot nici macar sta un orar complet cu fundul in scaun. Si pleaca mai devreme. Presupun ca le amortesc posterioarele. Pe unii, nu pe toti. Chiar ma mir ca n-au luat indemnizatie de intepenit fundul de atata stat. Sa nu radeti, erau in stare. La stat (predestinat cuvant, in limba romana...), totul era posibil.
Anul trecut, celor ce munceau pe la primarii li se schimbase programul, in sensul ca incepeau serviciul la ora 7,30. Ideea era ca unii dintre cetateni sa isi poata rezolva unele probleme inainte de a se duce la servici. Ghiciti ce au facut...bugetarii. N-au fost de acord cu noua masura, asadar nu se duceau la ora stabilita prin lege. Si nu le-a facut nimeni nimic.
Asta ca sa nu mai amintesc faptul ca programul cu publicul, la TOATE serviciile de stat, se termina la ora 1,30 - 14,00 in conditiile in care ceilalti angajati muncesc pana la cel devreme 15,30. Asadar, daca vrei sa-ti rezolvi vreo problema, trebuie sa iti iei zi libera!!! Si sa te rogi cu foc la Dumnezeu ca angajatul de care ai nevoie, sa se fi dus in ziua aia la birou.
Si am ajuns acum, sa ceara bugetarii sprijin din partea celorlalti. Bineinteles ca aia de urla mai cu foc si varsa mai multe lacrimi sunt exact cei mai puturosi si mai execrabili, acestia fiind pasibili de a fi dati afara. Nu e vorba de invatatori, profesori, asistente medicale sau alti functionari publici activi si, care, si daca vroiau, nu aveau cum sa evite munca sau sa chiuleasca. Cel mai tare craoie un anume soi de hartzogari obisnuiti in a nu face nimic.
Eu sunt de acord. Nu trebuie sa fii impasibil la problemele altora si e bine sa fim solidari. Dar cu tot respectul, eu cu cine sa fiu solidara?
Cu ala care sta de dimineatza pana seara si pentru care se fac imprumuturi sa i se plateasca salariul, imprumuturi pe care le platesc si eu, desi eu produc si muncesc?
Sa fiu solidara cu aia care cand au auzit de orar in ture si taierea celui de al 14-lea salariu, au iesit in strada si eu dat foc "porcilor capitalisti de la privat" (exact asa se exprimau, am auzit cu urechile mele), din banca, arzandu-i de vii ?
Sa fiu solidara cu aia care de zeci de ani iau sporuri de salarii pe motiv ca incalzesc motorul la autobuz, se prezinta cu punctualitate la serviciu sau ...lipesc multe timbre pe plicuri, intr-o singura zi?
De ce sa fiu solidara cu astia?
Sunt solidara cu profesorii si invatatorii, sunt solidara cu asistentele medicale, sunt solidara cu muncitorii de la salubritatea publica, sunt solidara cu tehnicienii de la Regia Curentului Electric, sunt solidara cu toti oamenii muncitori din orice domeniu: de stat sau privat. Dar de ce sa fiu eu solidara cu unii cu care nu numai ca nu am nici in clin, nici in maneca dar sunt chiar impotriva lor pe motiv de hotie, magarie, lipsa de productivitate si scarba de a-i intretine eu, din cotizatiile mele ca sa isi ia ei salariile pentru care nu fac nimic? Exista vreun motiv rational? Vreun motiv de bun simt si care imi scapa?
Cel mai mult ma enerveaza tupeul lor. Au gretoase privilegii:imprumuturi bancare preferentiale, imprumuturi de la stat preferentiale, salarii bune fara a face nimic, program dupa cum aveau cheful, chiuluri cu duiumul, concedii mai mari, sporuri necuvenite si nesimtite, asta ii caracteriza pe foarte multi. Acum ce vor? Sa le fie mila celorlalti ca vor ajunge ca ei: someri? 20% din efectivul uman din domeniul privat a fost concediat. In majoritate tineri, oameni cu familii, cu copii. Astora de ce sa le fie mila? Si de cine? Someri de 3 ani fiind, or sa stea sa le planga de mila bugetarilor hartzogari care s-au ghiftuit atata vreme...pentru ca vor ajunge ca ei: someri?
Cred ca ar face bine sa taca naiba din gura ca sa nu ia si-o mama de bataie asa cum multora dintre ei li se si cuvine. Repet: MULTORA, nu tuturor. Exista si o mica parte care munceste si e frumos sa le fie recunoscut faptul. I-am si amintit mai sus, atat cat imi aminteam.
Toata faza ma face sa mustacesc uneori.
Cred ca bugetarii concediati se tem de un anume lucru mai mult decat oricare. Cand vor merge in domeniul privat si vor spune ca au lucrat la stat, nu-i va angaja nimeni, niciun patron. Si stiti de ce? Pentru ca nu stiu ce inseamna sa stai 8 ore la serviciu si sa muncesti efectiv. Cat de ore suplimentare...astea inca nu si-au dat seama ca exista.

Tartine cu fitze

Va fac o marturisire!
Cand a fost pus Boc prim-ministru? E ... in primele lui zile de maretie, eu habar n-aveam cine-i tipul. Mi-a facut impresie doar numele, recunosc, pentru ca nu se termina in "escu". Asadar, m-am infoiat in dreapta si in stanga intreband cine-i. De atunci si pana acum, un singur raspuns a ramas constant: "Boc e un idiot."
De Boc nu stiam dar s-a intamplat ca prin aceeasi perioada sa aflu ca impreuna cu un oarecare ziar, "Adevarul", se dau si carti. Asadar, am dat telefon la matusile mele din Bucuresti si le-am rugat sa nu piarda nici un numar ! Si nu au facut-o. Am toate cartile, frumos legate, nume consacrate si mai putin consacrate, clasici si moderni, scriitori romani si straini. Imi plac de mor, ma bucur ca le-am dobandit si ma simt foarte bine cu asta. Mare mi-a fost mirarea insa, cand acum catva timp, am vazut o discutie din aia plina de spuma pseudointelectualiceasca, intre doi tipi, care vorbeau cu dispret despre "aia de alergau sa ia cartile cu Adevarul". Vroiam ca pe aceasta cale sa zic ca si eu am alergat. Juma' de Europa, ma ! Plus ca am avut grija sa-mi parvina. Tot juma' de Europa au calatorit, ma! Si tot pe aceasta cale vreau sa le spun unor gurmandolivresti ca Boccaccio, Dostoievski si Rodica Ojog-Brasoveanu au aceeasi savoare indiferent ca ai dobandit cartile prin mostenire de la parinti, le-ai gasit aruncate langa un tomberon, le-ai cumparat nou noute din librarie sau le-ai luat odata cu ziarul Adevarul. Scriitorii aia trei, indicativ numiti, au aceeasi savoare indiferent ca le citesti scrisul in carti imbracate in piele sau in niste coperti jerpelite de timp. Scrisul lor e acelasi indiferent daca si tu insuti, esti gol cum te-a facut ma-ta, imbracat in frac sau cu un jeans jerpelit. Singurele conditii necesara sunt: sa le dobandesti, sa ai dorinta de a deschide acele carti si sa mai ai si cu ce pricepe ce ..."a vrut sa zica scriitorul".

Relativ la faza asta, va povestesc o istorioara adevarata si la care am fost martora:

Dna Lula din orasul Volos din Grecia -mai de la tara adica- era prezenta la intoarcerea unei tinere stundete grecoaice care studia in Romania si pe care o cunostea de mica. De cand o cunostea, asadar, dna Lula, pe respectiva studenta, stia ca atat parintii, cat si prietenii, o strigau cu un banal diminutiv grecesc: Sula.
Sula insa, odata ajunsa in Romania, si-a dat seama ca numele sau are unele conotatii incomode in limba romana. Asadar, din Sula, l-a facut si ea Nancy. Si-a scapat de belea.
Odata reintoarsa in Grecia, in vacanta, a venit si cu alte colege de facultate insa, care o strigau Nancy si nu Sula. Cum a auzit dna Lula ca o strigau celelalte altfel insa, a sarit curioasa si a intrebat cu cel mai misto aer smecher de care e posibil un om: "Fa Sulo, tu de cand te facusi Nancy?"
Toata lumea a ras, s-a amuzat si a gustat poanta.
Singura nebuna care nu se putea opri din ras, pentru ca doar pentru ea lucrurile erau si mai amauzante decat parea, eram eu. In mintea mea de romanca imi danganea necontenit in cap: "A ajuns Lula sa rada de Sula... A ajuns Lula sa rada de Sula...."

P.S : In incheiere, una am a va zice: pe vecina de langa mine o cheama Fofo!!!

Ulise, barbatul tipic

De fiecare data cand vine vorba de barbati -si, slava Domnului, vine de fiecare data cand ne intalnim de la doua femei in sus- mintea-mi zboara la Ulise (Odisseas adica).
La femei, am ceva cu frumoasa Elena.
Dar cu Ulise....oooo, pe Ulise l-as mai trimite 20 de ani sa se plimbe.
El este o marturie ce dateaza de mii de ani despre ce inseamna barbatii si cum duc ei de nas femeile.
Toata lumea stie ca el a fost cel ce a jucat rolul hotarator in luptele aheilor din Troia. Fara el, stateau aheii la portile Troiei inca mult si bine. Dar Ulise a fost smecher. Intotdeauna fusese.
Fara el, singurul smecher care indraznea sa-i vorbeasca lui Ahile in momente de furie, Menelau se afla in pericol sa si-o ia urat nu de la troieni, dar de la Ahile pentru ca-l cam scosese din sarite pe cel din urma. Desigur, nu va imaginati ca Ahile si-a iesit din minti din cauza vreunei cauze de razboi, de orgoliu sau de onoare. Slabiciunile acestor oameni aveau un singur nume: FEMEIA. Ori, Ahile, care distrugea armate intregi de unul singur, cazuse in fund, toropit, rapus fara sa miste vreun deget, doar pentru ca exista pur si simplu, de o femeie: Vrisiida. Ceea ce spun, nu e o gluma sau vreo exagerare. Efectiv, Ahile si-a aratat un anumit aspect al caracterului atunci cand a intalnit-o pe Vrisiida. In fata ei, era neputincios. Fara ea, era incapabil sa lupte. Pana la ea, era tare dar nu era erou. Daca e sa ma gandesc bine, tocmai acest aspect al lui Ahile, lupul indragostit de miel, a facut ca Odisea sa fie suportabila si de catre femei. In fond, Ahile a fost singurul barbat din Iliada si Odisea care a iubit o anume femeie: pe Vrisiida si nu femeia ca idee. (A! El si Hector.)
Ulise ? Ulise era un mare smecher, dupa cum am spus. Homer foloseste niste epitete exclusive pentru a-l caracteriza pe el si doar pe el ca si smecherie, polivalenta, polipotenta. De altfel, cea mai logica explicatie asupra faptului ca s-a plimbat atat inainte sa se duca acasa este aceea ca dupa ce si-a pus iscusimea-tactul-siretenia in slujba tuturor, si-a zis sa si le foloseasca, in sfarsit, si in beneficiul propriu.
Pe scurt, cred ca toata ura lui Poseidon pe el, era o scorneala. Da !
Dupa atatea razboaie, sange, morti, groaza, Ulise si-a spus sa traiasca si el putin: sa se bucure de calatorii si de femei.A zis sa-si faca viata.
Cum se explica faptul ca pe unde se ducea el si nu putea sa plece, ii iesea cate o cucoana in cale? Ba o fiica de rege, ba o semizeita, ba cate o muritoare? Bine, numarul muritoarelor e logic ca era mult mai mare dar la cate femei a avut, cred ca nici nu le-a mai pus la socoteala.
Homer, barbat si el ca toti altii, ii tine partea lui Ulise si ni-l descrie in bratele cate unei frumoase, bucurandu-se de rotunjimile acesteia si, cu gura plina si satisfacut...suspinand dupa Penelopa. Nu stiu daca Penelopa era, in fond, f e m e i a, aceea, una, singura, destinata lui Ulise dar, cu siguranta, pana sa inteleaga Ulise chestia asta, a tot incercat femei.
Cinstit, din partea lui Ulise, era sa se intoarca in Itaca si sa zica: "Draga mea Penelopa. Eu cu tine vreau sa raman, niciuna nu este ca tine. E drept, ca sa ajung la concluzia asta de care atat de sigur sunt acum, a trebuit sa stau, sa ma bucur, sa gust, sa ma plictisesc si sa iubesc orice alta femeie mi-a iesit in cale DAR...acum, bazandu-ma pe vasta mea experienta de 20 de ani, pe tine te vreau." Nu stiu cuma ar fi putut drege faptul ca dobandirea acestei vaste experiente a trebuit sa dureze 20 de ani, timp in care Penelopa, nestiind nimic de el, nu s-a bucurat de viata si, cu atat mai mult, nu s-a bucurat de alt barbat.
Bine, o inteleg pe Penelopa. Si cred ca orice femeie care citeste ce scriu, intelege. Noi, femeile, avem marele dezavantaj ca nu putem simti ca apartinem decat unui singur barbat. Nu avem acel sentiment de "imi apartine un barbat" dar acela de "apartin unui barbat". Diferenta e evidenta daca ne gandim ca barbatul reprezinta propozitia principala iar femeia reprezinta propozitia subordonata. E ceva ce tine de feeling. Si cum barbatii nu au asa ceva, habar nu au nici care e manivela cu care..."pot face ordine".
Desigur, nu orice femeie poate apartine oricarui barbat. Uitati-va la Penelopa. A tinut in sah atatia barbati, la randul sau. Suficient de blanda pentru a-l suporta pe Ulise si a se face ca a crezut toate balivernele lui. Si suficient de tare ca sa se intoarca Ulise la ea si sa tina suspendati toti petitorii. La randul sau, Penelopa este versiune adaptata femininului, a lui Ulise.
El, Ulise, barbatul care ducea caracteristicile masculine la extrem: aventurier, afemeiat, descurcaret, temerar, fara scrupule.
Ea, Penelopa, femeia care ducea caracteristicile feminine la extrem: statornica, fidela, diplomata, cuminte, decenta.
Da, o banuiesc si pe Penelopa ca s-a lasat dusa de nas. Ea, subordonata principalului Ulise. Il voia, i-a acceptat nebuneala, minciunile, poate ranita de ce-i insira Ulise si ce era mai mult ca sigur ca traise cu alte femei, Penelopa s-a prefacut ca il crede. In sinea sa, mai mult ca sigur ca era ranita si, in acelasi timp tot mai mult ca sigur stia ca Ulise nu va mai repeta aventurile. Stia ca se saturase. Dupa 20 de ani...s-a saturat.
Nu e intamplator nici faptul ca, in fond, Ulise a revenit in Itaca doar atunci cand era evident ca-si va pierde tronul, regatul, averile.
Mi-a parut rau doar de Penelopa. Atatia ani singura, fara sa stie ce se va petrece. O viata spulberata din cauza unei fatalitati: o femeie apartine unui singur barbat. Si in fata acestei fatalitati, nu exista femeie care sa poata reactiona in vreun fel.
Am facut multi ani atat Iliada, cat si Odisea. Niciodata nu mi-a fost permis sa imi exprim acest punct de vedere. Si nici celelalte: despre Elena, despre Menelau, despre Ahile, despre Vrisiida, despre ahei. Intotdeauna silogismul meu trebuia sa se desfasoare in traiectoria fatalitatii dictate de zei, nicidecum a fatalitatii naturii umane. Niciodata mintea mea, insa nu a putut, sa se incadreze rigurozitatii acelei fatalitati.
Este motivul pentru care nici acum nu reusesc sa fiu feminista pe deplin. Cunosc de la prima mana ca femeila ar dori....dar nu vor.

Banalul ambalaj, o jucarie

E vineri seara, azi si m-am gandit sa prezint ceva amuzant. Macar sa fi fost toate lucrurile facute in spiritul acestor ambalaje. Amuzante, functionale, inteligente, surprinzatoare!

Houston, we have a problem

Doar ce terminasera muncitorii sa intinda cimentul pe drum, cand o avocata impetuoasa din Houston nu a luat in seama tabela de avertizare si, drept urmare, a ramas lipita in el. Unde ? Comentariile pe internet au fost pur si simplu otravitoare iar bataia de joc, la nivel mondial, fara limite.

Destul de multe femei soferite, oricat s-ar crede ele de mari si tari, au probleme in manevre, mai ales la parcare, chiar daca le pui sa faca toate astea pe un camp gol. Asadar, sa treaca o femeie cu masina pe un drum in lucru, e o proba prea solicitanta.
In Houston, in incercarea de a o rupe la fuga de pe "campul de lupta", o tanara avocata...s-a lipit "intre focuri"!
Politia a relatat ca a primit un apel in care se mentiona ca "o masina Lexus s-a intepenit in ciment".
Ba mai mult, tot conform politiei, cu toate ca exista o tabela de avertizare asupra faptului ca cimentul era proaspat pus (amanunte fara importanta!), soferita nu s-a lasat si a intors brusc, crezand ca va reusi sa treaca prin el fara sa isi dea nimeni seama. Normal ca asa ceva nu s-a petrecut.
In fotografiile incarcate pe internet, se vede ca soferita statea inca in masina, ceea ce a determinat un barbat exclame: "Probabil ca asteapta sa se usuce cimentul ca sa nu-si strice pantofii".
Martori oculari au relatat ca politistii au sfatuit-o ca oricum sa nu iasa, pe motive de siguranta.
In sfarsit, dupa 20 min, politistii au reusit sa scoata masina iar muncitorii au pus iar cimentul.
Multi utilizatori ai internetului s-au folosit de celebra fraza "Houston, we have a problem" (Houston, avem o problema), cu gandul la intamplarea membrilor echipajului de pe Apollo 13. Fraza a fost atribuita in mod eronat unuia dintre membrii acestui echipaj si incurcatura se datoreaza mai ales faptului ca ea a fost folosita in filmul omonim, cu protagonist pe Tom Hanks.

Leapsa preferintelor a la Helly Nebunelli

Pentru ca nu prea cred ca va intereseaza ce-mi place mie si ce nu, va recomand sa va informati despre Testul Luscher. Este un test psihologic despre culori. Si, daca nu altceva, toti stim si simtim ca ne influenteaza culorile.

In continuare, ma joc leapsa cu Helly Nebunelli careia ii si multumesc si care a conceput ce va urma in timp ce curata cartofi (amanuntul mi s-a parut uluitor de fara legatura si il amintesc pentru ca tocmai de aia e si asa amuzant. Imediat cum am citit asta, mi-am zis: "uite inca una ca mine, care relationeaza culoarea mov cu acidul sulfuric imediat").


1. Culoare : Verdele, violetul si turcoazul. Am o foarte mare slabiciune pentru culori in general si ma preocupa mai mult combinatia dintre acestea. De asemenea, in functie de starea mea psihologica sau de vremea de afara....prefer o culoare sau alta. Cred ca mai relevant este faptul ca urasc griul!!!

2. Animal : Imi plac cam toate animalele. In top stau matzele pentru ca s-a intamplat sa salvez multi pisoi mici, aruncati in drum, pe care apoi i-am "plasat" pe la familii.

3. Floare : Liliacul, lacramioarele si trandafirii galbeni imi plac. Nu suport zambilele si, culmea....irisii. Cu margaretele am o relatie ciudata..imi plac, dar sa fie mai departe de mine.

4. Persoane : Am o persoana speciala. Nu e "a mea" deloc, dar aceea e persoana pentru mine si nici o alta, se intampla sa avem acelasi "ritm" cosmic...cred. Spun asta pentru ca ma simt "acasa" cu acea persoana. De asemenea, tatal meu a jucat un rol foarte important in viata mea.

5. Locatii : Intamplator stau intr-un oras pe care il ador, in Atena. Inca un oras in care as vrea sa stau vreo 2 ani....sau macar cateva luni, este Florenta. Neaparat vreau sa vizitez Petra. Un loc misto unde as vrea....e un hotel cu camere subacvatice, 3/4 din camera sunt transparente. Oricum, visul meu e sa pot vizita lumea, ca sa zic asa. Am destinatii "mari" dar oricum, imi plac si excursiile de o zi unde ma pot plimba si casca gura aiurea si apoi sa revin acasa repede.

6. Melodie : Plumb - In My Arms , Clint Mansell- Lux Aeterna, Zbigniew Preisner- Damage Fatal si Tango, Anathema- Parisienne Moonlight si  Black Orchid, muzica baroc, in special Albinoni, Castelli si Bach. Preferata mea este aria din Tosca (Puccini), E lucevan le stelle. De asemenea imi place enorm Clash + Sex Pistols - Anarchy In the USA (dar numai versiunea cu Clash).

7. Gen muzical : Muzica baroc, romantic (baroc si romantic e vorba de curente...din gresit spus...muzica clasica) si Rock.

Asta e tot.

Cel mai celebru default wallpaper

Acest default wallpaper de la Windows XP sunt sigura ca reprezinta cea mai familiara imagine din epoca virtuala. Cu toate acestea, m-am surprins ca nu am habar ce e cu ea.
Contrar la ce s-ar astepta cineva, ceea ce vedem este o fotografie adevarata, facuta unui peisaj real si nu o image creata digital.

Versiunea olandeza de Windows -si numai aceasta- mentioneaza drept nume al arhivei cu respectivul image, cuvantul Ireland, fapt ce i-a determinat pe multi sa creada ca respectivul peisaj provine din tara cu acelasi nume.
Cu toate acestea, peisajul a fost fotografiat in regiunea Sonoma din California, de catre fotograful american  Charles O’Rear.
Fotografia a fost facuta in anul 1996, cu 5 ani inainte ca Windows XP sa circule. Nu este cunoscuta suma exacta pe care a primit-o O’Rear pentru a le da fotografia sa dar el insusi a declarat cum ca "este o suma uriasa, a doua suma oferita pentru o fotografie, dupa cea data pentru instantaneul in care fostul presedinte al SUA, Bill Clinton o imbratiseaza pe Monica Lewinski". A se nota ca aceasta fotografia nu a suportat nici o interventie sau procesare, conform spuselor fotografului.

Ca fapt divers si din curiozitate, in 2006, acelasi peisaj a fost fotografiat iar. De data aceasta insa, rezultatul este orice altceva in afara de impresionant sau reusit. In locul pajistii pitoresti a aparut o cultura de vita de vie mai degraba neinteresanta si lipsita de inspiratie.

Pentru fanaticii Google Earth, coordonatele geografice ale locului sunt  38.248966, -122.410269.

Gemenii, dupa 10 ani

Acum 10 ani, impreuna cu Gemenii, multe s-au prabusit. S-a prabusit mitul invincibilului vis american, s-a prabusit aroganta unei tari recunoscute drept leader mondial absolut, s-a prabusit ideea falsa cum ca eroismul american supreaomenesc afisat in filmele americane are vreo legatura cu eroismul si eficienta statului american.
Dupa acest eveniment au fost facute documentare si filme artistice din care s-au facut o groaza de bani, care mai de care mai "relevante", care mai de care sustinand ca spun mai multe adevaruri. Cand priveam Gemenii prabusindu-se, la 2 lucruri m-am gandit: 1. "mari tananai mai sunt americanii ca sa li se poata intampla asa ceva" si 2 "sa vezi ca or sa faca si filme"! Eram o adolescenta atunci.
De atunci, de la 11 septembrie 2001 si pana acum, s-au scurs 10 ani.
Dincolo de orice s-a zis, se zice si se va mai zice, un fapt e cert: au murit aiurea oameni. Acea prabusire a subliniat nu numai mortile televizate (ale celor aflati in turnuri), dar si multele morti anonime, nestiute, zilnice ... prin alte colturi ale Terrei. Mortile opozantilor de religii diferite, mortile celor de aceeasi religie cu noi, mortile oamenilor desculti, mortile fanaticilor sau ale disperatilor, mortile oamenilor analfabeti sau scoliti, mortile oamenilor de pretudindeni, oameni sarmani.
Oarecum, s-a uitat, s-a estompat simbolismul celor petrecute atunci. Ca o comemorare -pentru ca dincolo de suprasaturatia resimtita in urma exploatarii evenimentului ca pe o sursa de facut bani, atunci, au murit oameni ca si noi- va rog sa priviti unele fotografii alternativ: atunci, in 11 septembrie 2001 si acum, in 2011. Fotografiile sunt trase din aceleasi locuri si aproape din aceeasi pozitie spre a fi mai concludente.

Fie ca in locul ala, unde toate sufletele se duc, sa fie pace. Si pace sa fie-n suflete.

Exemple animate

Cum e posibil sa devina un copil un om normal atunci cand exemplele sale, in copilarie, sunt dupa cum urmeaza:

1. Tarzan umbland despuiat, doar in chiloti.

2. Cenusareasa se intorcea la miezul noptii acasa.

3. Pinocchio era un mincinos.

4. Alladin era hot.

5. Batman nu respecta limita de viteza.

6. Alba ca Zapada locuia intr-o casa cu 7 barbati.

7. Bugs Bunny era un tzoparlan.

8. Superman isi ascundea identitatea.

9. PacMan alerga de nebun intr-o camera intunecata ascultand muzica electronica si inghitea la pastile care-l faceau sa...speedeze.

Emh ?

Pitagora, pe langa teorema

Pitagora

(Πυθαγόρας)- "pithagoras", initial insemna unealta cu care se creaza curgerea de material folositor in urma exercitarii presiunii si sfaramarii unei materii prime. Mai exact, un exemplu ar fi moara sau „storcatorul” folosit la obtinerea uleiului de masline: o piatra care se rostogolea intr-un recipient cilindric, fie din piatra fie din lemn. Zdrobea maslinele, se scurgea uleiul, materia finala folositoare.
  Mai tarziu, sensul a luat o valoare figurata, insemnand „nascator de idei sau producator de materiale utile”.
Date fiind aceste valori semantice ale cuvantului „pithagoras”, precum si faptul ca in Grecia antica aproape toata lumea se ocupa cu producerea de ulei, este foarte posibil ca mai multi indivizi sa fi purtat o astfel de porecla. Unul singur insa, reprezenta o atat de mare personalitate incat a dainuit pana azi.

Mentionez toate acestea pentru ca exista multe texte in care se regaseste numele „Pitagora” (ba e in Egipt, ba e in Thessallia, ba e in Atena, ba e in alte parti si toate acestea, uneori concomitent, de unde si marea confuzie creata) dar nu este vorba de acelasi Pitagora. Existau multi Pitagora dar numai unul era Pitagora din Samos, Pitagora cel cunoscut de noi pana in zilele noastre, Pitagora matematicianul. Pe multi i-a chemat Stefan, dar doar unul a fost Stefan cel Mare. Cam asa ar veni treaba mai neaos.

Normal ca toata aceasta confuzie de nume a constituit un bun pretext pentru tot felul de interpretari, teorii samanice, supranaturale, negari cum ca Pitagora a existat sau a scris etc. Fiecare afirma ce ii deservea mai bine scopul. E mai mult decat clar pentru oricine ca e vorba doar de un nume-porecla des intalnita. Faptul ca evidentul le dadea neavenitilor una peste bot, nu a reprezentat niciodata o problema pentru acestia.

Despre Pitagora matematicianul si filozoful este cunoscut ca provenea din Samos, tatal sau se numea Minisarhos, mama sa se numea Pithaida, s-a nascut in 570 i.d.H si a murit in 496 i.d.H. A fost ucis la varsta de 74 de ani, de religiosul dogmatic Kilonas si de adeptii acestuia.. Toate aceste date reies din scrierile altora, propriile sale scrieri fiind distruse si arse de catre diverse tagma furibunde de „religiosi”.

Aceasta opinie nu este numai a mea, e o chestie banala intrata in constiinta tuturor grecilor de specialitate. Toti cred acelasi lucru si orice incercare –inclusiv argumentata prin sofisme intortocheate- de genul „Pitagora nu a scris nimic, de aia nu a ramas nimic”, cade in vid.

Exista si un mit cu privire la moartea acestuia. Poate (caci nu sunt sigura) interesatii nu il cunosc, el circuland modest si simplu, precum „Capra cu trei iezi” si, de aceea, nu prea e redat „in afara”, strainilor. Conform mitului, Pitagora credea ca toate culturile de bob sunt otravitoare si evita sa le traverseze sau sa intre in acestea. (Ulterior s-a descoperit ca da, o mare cantitate de bob verde fermentat produce azot in asemenea cantitate incat in cazul copiilor mici survine moartea.) Urmaritorii si apoi ucigasii lui Pitagora, folosindu-se de aceasta convingere a marelui om, au sustinut ca ei doar l-au gasit pe acesta deja mort, tocmai intr-un astfel de camp.
 Bineinteles ca asta nu explica sau scuza faptul ca acelasi Kilonas impreuna cu adeptii sai, in acelasi an in care „l-au gasit ucis” pe Pitagora, au arestat si restul elevilor lui Pitagora si i-au executat fara vreun proces (fapt inimaginabil caci pana si sclavii aveau dreptul la proces, la judecata).

Care era diferenta de opinie care a condus la crima?

Pitagora credea in renasterea si reincarnarea strabunilor in forma de urmasi iar Kilonas era adeptul teogoniei care continea - bineinteles, ce altceva?- si o dogma religioasa. Aceasta era religia la putere, pe vremea aceea. Mai precis, dogma prevedea si o forma a raiului, de Campuri Elizee, (Ηλύσια) si un iad. De la caracteristica acestor Campuri Elizee a reiesit si denumirea de…Paradis, de la „para Adi” (Adi(s) se spune lui Hades in greaca) sau  „para-adiso” (παρά Άδη sau παρά-άδεισο) = fara de moarte, fara de Hades. Este usor de observat ca aceasta dogma seamana foarte mult cu cea crestina si prevede, desigur, manivela prin care cine nu crede in aceasta dogma si nu indeplineste intocmai ceea ce zice dogma, va arde in veci in iad iar cei cel ce este ascultator si face tot ce i se zice, va trai vesnic. Cu alte cuvinte, Pitagora si ideile sale erau periculoase pentru ca le spulberau dogmaticilor tocmai manivela ce ii ajuta sa manipuleze masele. In plus…Pitagora era Pitagora, nu era un oarecare Kilonas. Trebuia, asadar, ucis…Ceea ce nu au prevazut niciodata si nu au putut sti niciodata, era faptul ca acel asa numit de catre Pitagora „τετρακτύς”, adica DNA ul de acum, va fi descoperit, dovedit ca exista si ca se transmite.

 De la moarte au scapat unii elevi de-ai lui Pitagora care, mai tarziu, au devenit cunoscuti: Arhippos, Filolaos, Lysis etc. La randul lor, acestia, au lasat marturii scrise prin care propagau filozofia lui Pitagora dar care, si acestea, au fost distruse de „religiosii” dogmatici. Pitagora avea o teorie si nu voia sa o impuna nimanui. Altii aveau o religie si ii impiedica o teorie care nu se impunea dar era intotdeauna capabila sa se autoimpuna. Desigur, cei deranjati de teoria lui Pitagora nu au fost doar adeptii teogoniei sau ai dodecateismului. Au urmat nenumarate si josnice „incinerari de idei” si din partea crestinilor evrei sau neevrei. Acesti marii obiditi au stiut sa fie, la randul lor, intotdeauna, mari tirani. Tot ceea ce ne-a ramas din „scoala Pitagorica”, ne provine de la alti filozofi, in special de la: Diogene, Laertios si Porfyrios.

  Pitagora insa, nu a fost numai filozof. A fost si politician. El este cel ce a vobit primul de un sistem in „Grade”, in care se urca pe baza de valoare individuala, pe stadii si care prevedea o pluralitate de idei oferite spre dezbatere (vezi partidele si –presupusa- programa a acestora). Specifica este mai ales ideea valorii individului ce trebuia dovedita si probata in timp si care, neaparat sa amintim si asta, credea in renasterea plantelor, animalelor si oamenilor in natura, prin genealogia fiecaruia in parte. Astazi, este doar o tema de interpretare aceasta teorie a sa, pe baza punctului de vedere al fiecaruia asupra rolului genelor in dezvoltarea fiecarui individ, al DNA ului si al altor factori de natura pur subiectiva.

  Pitagora a mai fost si matematician, si cercetator. Si pentru ca se considera el insusi drept renasterea strabunilor sai, a cautat si studiat neincetat invataturile inaintasilor: INTELEPCIUNEA NATURII care nu inseamna altceva decat cunoasterea naturalului, deci stiinta.  

Considera ca natura si materia din care aceasta este alcatuita trebuie exprimata in particole extrem de mici, adica „cuante” si naturale, produs al inmultirii matematice al aceluiasi numar si care, adaugate rezultau NATURA si fiintele sale de pe Pamant si din Cosmos. (si-a autointitulat-o „Teoria numarului si a numerelor”)  
Despre studiul poliedrelor echilaterale, a triunghiului dreptunghic, a suprafetelor si a geometriei in general, in urma caruia au rezultat concluzii pretioase, calcule inestimabile, nu mai este nevoie sa amintesc. Teorema lui Pitagora este banala si a ajuns banala ca si cunostinta tocmai prin uriasa sa semnificatie.

Pentalfa - Simbolul Scolii lui Pitagora, forma extrem de studiata de acesta

A studiat ceea ce numim „Pentalfa”, gasind linia de aur. De altfel, acesta era simbolul scolii sale.  Tot de aici au rezultat si legile muzicii in legatura cu lungimea corzilor organelor muzicale, mai ales la chitara. El a stabilit tonul in functie de lungimea corzii.
  

Ceea ce a crezut Pitagora despre natura esoterica umana, este una. Accepta cineva sau nu, dupa ce cunoaste si conform cu ceea ce propria-i fiinta este sau simte ca este. Ceea ce a conchis Pitagora insa, este cu totul altceva, este de netagaduit.

Nimeni nu poate nega ca de la el a inceput ideea de „unitate” in matematica, adica inceputul la tot si „Totalurile perfecte”. El era artistul armoniei numerelor.
  

Tot Pitagora considera ca toti copiii, indiferent de statutul social (in sau din afara casatoriei), trebuiau considerati egali dat fiind ca erau urmasii si continuatorii, renasterea, conatinuitatea acelorasi oameni (azi am zice ca au DNA comun).

Asemenea idei erau inacceptabile la acea vreme. Asta ar fi insemnat prabusirea nu numai a controlului exercitat prin religie si dogma dar o egalitate intre ideea de om. Asta ar fi lasat pe multi fara parale.

Ca o groteasca incheiere, imi permit sa spun ca pana la urma nu banul si nu dogma l-au ucis pe Pitagora. Ura pentru el, care l-a dus la moarte, s-a nascut din numarul acestor bani si din geometria conservatoare a acestor dogme. Numerele si geometria, marea sa iubire! Estetic si practic vorbind, moartea si viata sa.

Cu mingea-n bot